DÂRELE MORTII.- REVIN ASUPRA ACESTUI SUBIECT-


 

Mărturii zguduitoare privind dârele [chemtrails] care apar pe cer în urma unor avioane, spre a răspândi pe ascuns boli, suferinţă şi moarte

 

 

„Tot mai multe avioane care zboară chiar şi la mică altitudine lasă în urma lor  chemtrails, dâre alcătuite din substanţe chimice, care nu au nicio legătură cu carburantul sau sistemul de propulsie al avioanelor. În acest mod, sunt răspândite pe ascuns anumite substanţe care provoacă boli, epidemii, suferinţă şi moarte. Acest articol cuprinde o mărturie cutremurătoare a unui mecanic, care a văzut echipamentul tehnic folosit pentru dispersarea unor substanţe toxice şi mărturia unui funcţionar superior al unei companii aeriene, care a avut acces la documentele unui proiect guvernamental secret, prin care se realizează această dispersare a unor substanţe în atmosferă.

kegsonaplane-full

În ultimii ani clinicile medicale şi sălile de urgenţă ale spitalelor sunt înţesate, de multe ori umplute la dublul capacităţii lor, de oameni suferind de boli al căror nume până acum câţiva ani nici nu exista. De ani de zile există bănuiala că starea proastă a sănătăţii oamenilor, simptomele, maladiile nou apărute, greu de explicat de lumea medicală, ar avea drept cauză dârele anormale pe care din ce în ce mai multe avioane în zbor le lasă în urma lor. Autorităţile însă nu par să se îngrijească de un de detaliu atât de… banal!

WSS

La început, foarte puţine avioane lăsau în urma lor astfel de dâre. Azi, au devenit numeroase, brăzdând cerul în cruciş, în paralel şi chiar în formă de S sau de cerc. Ridicăm ochii spre cer şi, când vedem aceste dâre, ni se pare normal să credem că un avion a lăsat în spatele lui acele urme care se întind de la un capăt la altul al orizontului. Câteodată, ele se lărgesc și se amestecă cu alte dâre, ajungând să formeze un adevărat nor, ce acoperă cerul ore în şir.

inside p1

Nu e oare legitim să ne întrebăm dacă nu cumva acest fenomen e una dintre cauzele problemelor de sănătate care ne lovesc de câţiva ani încoace? Dăm ca exemplu valul de bronhiolite, care afectează din ce în ce mai mulţi nou-născuţi în fiecare an. În urmă cu două decenii, acest cuvânt nici măcar nu exista în dicţionar! Alte probleme apărute recent sunt: recrudescenţa astmului, leziuni ale căilor respiratorii, leziuni pulmonare, dureri în gât ciudate, angine care dispar la fel de pe neaşteptat cum apar, gripe care nu sunt cu adevărat gripe, boli de ochi, de piele şi ale organelor interne… Lista este lungă, şi fiecare dintre aceste afecţiuni poate degenera şi duce la moarte.

indexZSDRG index

Analizele efectelor chemtrail-urilor, adevărate dâre ale morţii, sunt dintre cele mai neliniştitoare. Soluţia oficială care ni se oferă: vaccinuri noi şi antibiotice super-tehnologizate, în condiţiile în care s-a demonstrat că supraconsumul de vaccinuri şi de antibiotice de tot felul nu a făcut decât să reducă iremediabil capacitatea sistemului imunitar de a răspunde la atacuri subite.

flugzeug

Explicaţia cu care, iniţial, responsabilii civili şi militari ai forţelor aeriene i-au liniştit pe observatori, a fost aceea că ar fi vorba doar de dâre de condensare. La întrebarea de ce aceste urme nu existau până acum câțiva ani, răspunsul a fost că atunci avioanele nu zburau atât de sus, încât să permită formarea acestor dâre. În anumite cazuri, aceste dâre, au spus ei, pot rezulta ca urmare a aruncării restului de carburant, în vederea unei posibile aterizări forţate. Cu toate acestea, înmulţirea acestor dâre (nu toate avioanele care zboară riscă să se prăbuşească, din câte se ştie…) şi aspectul lor face ridicol şi inadmisibil acest gen de justificare… În urma amplitudinii pe care fenomenul a luat-o şi în lipsa unor explicaţii plauzibile, soluţia pe care autorităţile au găsit-o a fost să îl transforme în „legendă urbană”, împiedicând orice studiu ştiinţific serios. Folosindu-se de tragicele atentate din 11 septembrie 2001, au îngropat definitiv chestiunea. Ca urmare a aşa-zisei ameninţări internaţionale a terorismului, a fost impusă, sau cel puţin se urmăreşte să fie impusă, obligativitatea sprijinului şi încrederii absolute faţă de guverne. Chestiunea dârelor morţii [chemtrails] a ajuns deci să facă parte rapid dintre subiectele pe care mass-media le evită cu orice preţ… Dezbaterea a continuat însă pe internet.

contrailscience.com_skitch_1162022010_20120720_210703

Autorităţile militare şi guvernamentale iau în derâdere aceste afirmaţii ca fiind conspiraţioniste sau le denunţă drept zvonuri lipsite de fundament. S-a mers chiar până la a vorbi de propagandă teroristă antiguvernamentală, pentru a închide o dată pentru totdeauna gura celor băgăreţi. Cu toate acestea, ar trebui să se facă o anchetă serioasă şi independentă şi să se dispună efectuarea unor analize la laboratoare controlate de servicii neguvernamentale, dacă mai există aşa ceva… Deşi sunt destul de mulţi cei care au observat acest fenomen alarmant, numărul celor care au întreprins o campanie activă pentru informarea populaţiei este foarte mic. Agenţiile guvernamentale contează pe apatia oamenilor şi, de fapt, ele au ajutat din plin la crearea acestei stări de conştiinţă, începând de prin anii 1950, prin fluorizare, aspartam şi droguri vândute pe stradă.

Este binecunoscut faptul că guvernele anumitor ţări experimentează tehnologii noi asupra populaţiei lor de zeci de ani. Există rapoarte care au fost făcute publice care o dovedesc. Pentru a opri acest genocid tăcut, trebuie trezit spiritul oamenilor şi mass-media cu privire la acest flagel invizibil, care ne copleşeşte de câţiva ani! Dacă un procentaj atât de mic de oameni este preocupat de acest fenomen, conducătorii acestor agenţii au motiv să creadă, analizând situaţia, că se găsesc deasupra oricărei bănuieli şi că nu există nimic de care să se teamă.

chemtrail_aircraft-inside-2

Dârele de condensare [contrails]

 

De la apariţia avioanelor cu reacţie, ne-am obişnuit să vedem pe cer dâre albe în urma lor, atunci când trec pe deasupra noastră, la mare altitudine. Aceste dâre albe – în engleză contrails, [dâre de condensare] – depind de doi factori: umiditatea ambiantă şi temperatura, foarte scăzută la acea altitudine. Ele pot fi alcătuite din fine picături de apă condensate sau din cristale de gheaţă şi de zăpadă.

Aceste dâre pot să apară la altitudine joasă, aproape de nivelul solului, doar în zone cu un climat extrem de rece (Antarctica, Arctica) şi constituie un serios handicap pentru circulaţia aeriană. La altitudine, aceste condiţii se manifestă regulat începând de la 9000 de metri. Dârele pot rămâne vizibile mai multe minute înainte de a fi dispersate de vânt, gradat, până când dispar complet. Aceste dâre de condensare, nefiind formate decât din molecule de apă, sunt aproape inofensive, mai ales prin comparaţie cu poluarea pe care o singură turbină de avion o generează prin arderea carburanţilor şi a altor agenţi chimici. Dârele de condensare [contrails], fiind compuse din vapori de apă, se disipă după o scurtă perioadă de timp. Conform meteorologului Thomas Schlattes de la Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică a Statelor Unite, ele nu se pot forma decât la temperaturi de – 60°C, la niveluri de umiditate relativă de 70% şi la altitudini foarte mari.

Ca incident separat şi distinct în ansamblul acestor evenimente, norii se pot forma dacă temperatura, umiditatea relativă şi condiţiile de vaporizare sunt favorabile dezvoltării lor. Dacă vedem pe cer dâre de condensare [contrails] – considerate aşa după aspectul lor – care se transformă în „nori“ , putem concluziona că nu sunt alcătuite din vapori de apă şi deci este vorba de altceva!
Timpul prevăzut pentru disiparea dârelor de condensare [contrails] este relativ scurt, două minute sau mai puţin. Aceasta presupune că dâra respectivă este alcătuită în special din vapori de apă, cel puţin conform definiţiei sale clasice (condensation trail – dâră de condensare). Nivelul de disipare a dârelor de condensare depinde de mărimea particulelor cristalelor de gheaţă şi de cantitatea de raze solare. Un nor care se formează în urma trecerii unui avion depinde în principal de temperatura, umiditatea relativă, tipul şi mărimea particulelor (nucleelor) de aerosol care sunt introduse.
Formarea şi disiparea dârelor normale de condensare [contrails] şi formarea de nori sunt două procese fizice separate, ce rezultă ca urmare a unor condiţii diferite şi variabile în cele două cazuri.

Dârele morţii [chemtrails] 

 

De la mijlocul anilor 1990 încoace, în SUA a început să fie observată înmulţirea unor dâre de un tip nou. Ele apar la altitudine mai joasă decât cea a dârelor de condensare [contrails], uneori chiar aproape de nivelul solului, pot fi albe sau colorate şi se estompează foarte lent, lăsând să treneze o ceaţă în care pot fi detectate diverse particule sau filamente. Uneori, ele formează nori longitudinali care se taie brusc, lăsând un gol în respectiva dâră. Apoi norii par a se forma din nou, pentru a se termina la câţiva kilometri mai departe. Sau, dimpotrivă, dâra taie cerul de la un capăt la altul al orizontului. Aceşti nori nu sunt întotdeauna situaţi la mare altitudine, după cum pretind autorităţile militare sau cele ale controlului aerian. Foarte adesea, îi putem sesiza la înălţimi cuprinse între 1000 şi 5000 de metri, dar şi mai sus de 9000 de metri, care este altitudinea culoarelor de zbor ale avioanelor comerciale. În unii dintre aceşti nori, putem discerne curcubeie sau o culoare portocalie. Alţii sunt pătaţi de mase mai închise în interior, sau tivite cu negru. Aceste mici dâre se lărgesc destul de repede (în funcţie de viteza vântului) şi produc pene fine sau plase în evantai. Spre deosebire de dârele de condensare [contrails], dârele morţii [chemtrails] sunt adesea scindate, cu un gol sau o întrerupere în traseu, ca şi cum ar fi fost schimbat rezervorul din care au fost pulverizate.

XDHDXH

Fapt important: cei care au observat aceste fenomene nu sunt cârcotaşi profesionişti sau ufologi de salon. Ei sunt mai degrabă pasionaţi de aviaţie, medici, oameni de ştiinţă, poliţişti, jurnalişti integri… şi oameni cărora aceste împrăştieri le provoacă iritaţii oculare sau bronhice, alergii şi oboseală. Ei aparţin tuturor claselor societăţii. Plecând de la criterii de sănătate publică, s-a creat o reţea de observatori ai dârelor morţii [chemtrails] care este extrem de activă pe internet.

index DZBZDF EWRTEW

Scrisoarea unui mecanic de aviaţie

 

Vă oferim în continuare o scrisoare extrem de interesantă, care a fost publicată pe site-ul lui Clifford Carnicom, apoi afişată pe site-ul lui Jeff Rense (ambele site-uri sunt dedicate acestui subiect legat de crimele realizate prin intermediul dârelor morţii), scrisă de un mecanic de aviaţie. Chiar dacă unii pot obiecta că provenienţa acestei misive este incertă, ea coincide cu multe alte mărturii, inclusiv cu scrisoarea unui director al unei linii aeriene, ca răspuns la declaraţiile mecanicului anonim.
„Din motive pe care le veţi înţelege pe măsură ce veţi citi ceea ce urmează, nu-mi pot divulga identitatea. Sunt un mecanic de aviaţie şi lucrez pentru o linie aeriană importantă. Muncesc într-o bază de întreţinere, situată într-un mare aeroport și întâmplarea a făcut să descopăr ceea ce nu-mi era vizibil destinat.

Mai întâi, trebuie să vă explic pe scurt cum funcţionează ierarhia în lumea mecanicilor din domeniul aeronautic. Acest lucru este important pentru înţelegerea relatării mele şi pentru cauza căreia îi consacraţi o mare parte din energia voastră. Mecanicii de aviaţie îşi doresc să lucreze în trei domenii: avionica, motoarele şi comenzile de zbor. Se consideră că mecanicii care lucrează pe aceste sisteme au atins cele mai înalte grade ierarhice. Vin apoi mecanicii care lucrează la sistemele hidraulice şi aparatele de climatizare. Următorii sunt cei ataşaţi sistemelor subalterne.
În sfârşit, pe treapta cea mai de jos a acestei scări se găsesc mecanicii care lucrează la sistemele de golire a fluidelor. Niciun mecanic nu vrea să lucreze la pompe, rezervoare şi sistemul de conducte care servesc la înmagazinarea deşeurilor toaletelor din avioane. Totuşi, în fiecare aeroport unde am lucrat eu, există întotdeauna doi sau trei mecanici care se oferă voluntari pentru acest serviciu, oricare ar fi aeroportul. Ceilalţi mecanici sunt foarte fericiţi să-i lase să facă asta. Nimeni nu acordă cu adevărat atenţie acestor oameni şi niciun mecanic serios nu are o legătură veritabilă cu aceşti mecanici de zona a doua. De fapt, nu m-am aplecat niciodată cu adevărat asupra acestui aspect, până foarte de curând.

Majoritatea companiilor aeriene au acorduri de servicii reciproce cu celelalte companii care utilizează acelaşi aeroport. Aceasta înseamnă că, dacă o companie are o problemă tehnică, de ea se va ocupa unul dintre mecanicii noştri. În schimb, dacă unul dintre avioanele noastre este în dificultate acolo unde îşi are baza de întreţinere o altă companie aeriană, avionul nostru va fi reparat de ei.

Într-o zi, acum aproximativ o lună, am fost chemat la bază pentru a lucra la avionul unei alte companii. În momentul în care m-a chemat, controlorul nu ştia care era problema şi nu putea să-mi dea niciun detaliu. Când am sosit la faţa locului, am descoperit că pana se situa la nivelul înmagazinării deşeurilor. Nu existau alte soluţii: trebuia să mă strecor în interiorul carlingii pentru a rezolva problema. Pătrunzând în compartiment, mi-am dat seama că ceva nu e în regulă. Avionul avea mai multe rezervoare, pompe şi tuburi decât erau menţionate în caietul de sarcini. La început, am presupus că sistemul fusese modificat. Nu mai lucrasem pe un aparat de acest tip de mai bine de 10 ani. Urmărind să găsesc problema, am văzut imediat că tubajul şi rezervoarele suplimentare nu erau legate la sistemul de evacuare. Tocmai descoperisem acest fapt când un alt mecanic de la compania mea a apărut subit.

Era tocmai unul din mecanicii care lucrau în mod obişnuit pe aceste sisteme. I-am predat lucrul cu mare plăcere. Plecând, l-am întrebat despre acea echipare suplimentară. Mi-a răspuns: Vezi-ţi de treaba ta şi lasă-mă să mă îngrijesc de-a mea!

A doua zi, lucram la calculatorul firmei, ca să văd un plan de cablaj. Pentru că tot eram acolo, am decis să fac o cercetare cu privire la echipamentul suplimentar pe care îl găsisem în avion. Spre marea mea surpriză, manualele nu făceau nicio referire la echipamentul pe care îl văzusem în ajun. Am căutat în dosarele producătorului şi n-am găsit nimic nici acolo. Curiozitatea mea era atinsă în punctul sensibil: eram cu adevărat hotărât să descopăr natura acestui echipament.
Săptămâna următoare am primit trei dintre avioanele noastre, în hangarul principal, pentru inspecţia periodică. În timpul acestor inspecţii, în jurul avionului forfotesc peste tot o mulţime de mecanici. Tocmai îmi terminasem treaba, şi am decis să mă duc să văd sistemul de evacuare pe unul dintre aparate. Cu toţi mecanicii din jur, eram sigur că nu avea să mă observe nimeni. Spre marea mea surpriză, avionul pe care am ales să-l inspectez avea şi el acel tip de echipare suplimentară! Am început să urmez sistemul conductelor, pompelor şi rezervoarelor. Am descoperit ceea ce părea a fi unitatea de comandă a respectivului sistem. Era o cutie de comandă standard, folosită în aviaţie, dar fără cea mai mică inscripţionare. Puteam urma firele de la cutia de comandă la pompe şi la valve, dar niciun alt circuit de comandă nu era conectat la această unitate. Singurele fire care erau racordate la această unitate erau legate la sistemul operaţional al comenzilor avionului. Sistemul avea un rezervor mare şi două mai mici. Era greu de văzut din cauza îngustimii compartimentului, dar mi s-a părut că rezervorul mare ar fi putut cuprinde 200 litri. Rezervoarele erau legate la o supapă de golire şi umplere, care trecea prin fuzelaj chiar în spatele supapei de golire a sistemului fluidelor uzate. Urmărind unde ducea acest racord sub avion, am văzut că era ascuns în spatele unui panou fals, sub un alt panou care, la rândul lui, ajungea la sistemul canalului de golire. Am început să urmăresc tubajul pompelor. Aceste tuburi duceau la o reţea de conducte mai mici, care se terminau în marginile din spate ale aripilor şi ale stabilizatoarelor orizontale ale avionului.

Dacă priviţi cu atenţie aripile unui avion mare, veţi vedea un mănunchi de fire, cam de grosimea unui deget, care iese din marginea din spate a aripii. Acestea sunt tije de descărcare statice. Ele sunt folosite pentru a disipa sarcina de electricitate statică ce se acumulează pe un avion în zbor. Am descoperit că acele conducte duceau la una din cel trei tije de descărcare electrostatică. Iar aceste false tije de descărcare electrostatică fuseseră găurite ca pentru a lăsa să scape un produs oarecare prin ele.

Trecuse o vreme de când eram cocoţat pe aripă. Dintr-o dată, unul din supraveghetori mi-a ordonat să părăsesc hangarul. Mi-a spus apoi că treaba mea era terminată şi că nu eram autorizat să fac ore suplimentare. Cele două zile care au urmat au fost foarte încărcate şi nu am găsit niciun minut liber pentru a-mi continua mica anchetă. Două zile după descoperirea mea, am fost chemat să înlocuiesc un detector de temperatură pentru un motor de avion care se pregătea să decoleze. Am terminat lucrul şi m-am întors la hârţogărie.

O jumătate de oră mai târziu, am fost convocat de directorul general. Atunci când am intrat în biroul său, mă aşteptau acolo reprezentantul sindicatului nostru şi alte două persoane, pe care nu le cunoşteam. Directorul mi-a spus că a fost descoperită o problemă serioasă. Eram suspendat pentru o greşeală gravă. Mi-a spus că făcusem intrări false în raportul meu de lucru în legătură cu detectorul de temperatură pe care tocmai îl instalasem cu câteva ore înainte. Eram consternat şi am început să protestez. Am spus că era ridicol şi că făcusem cât se poate de conştiincios acea treabă. Reprezentantul sindicatului s-a interpus. El a recomandat să aruncăm un ochi la avion, pentru a lămuri situaţia. Atunci am întrebat cine erau ceilalţi doi oameni. Directorul general mi-a indicat că erau inspectori de securitate ai companiei aeriene, dar că nu erau obligaţi să-mi dea numele lor.

Ne-am înapoiat deci la avion, care ar fi trebuit deja să decoleze, dar care era încă garat la rampa noastră de întreţinere. Am deschis capota motorului şi reprezentantul sindicatului a scos detectorul de temperatură. A verificat numărul de serie şi a constatat că era piesa veche. Atunci ne-am dus la magazia de piese şi reprezentantul sindicatelor a verificat raportul meu. De pe o etajeră, el a luat o cutie sigilată. A deschis-o şi a scos un detector de temperatură având acelaşi număr de serie cu cel pe care îl instalasem. Imediat, mi-a spus că sunt suspendat pentru o săptămână fără salariu.

M-am odihnit acasă în prima zi a suspendării mele, întrebându-mă ce s-a petrecut. Seara, am primit un apel telefonic. Vocea mi-a spus: „Acum ştii ce păţesc mecanicii care îşi bagă nasul acolo unde nu au nimic de făcut. Data viitoare când o să te amesteci să lucrezi la sisteme care nu te privesc, o să-ţi pierzi slujba! Cum mă simt generos astăzi, cred că o să te poţi întoarce la treabă curând.“ CLIC. Am făcut imediat legătura  între ceea ce tocmai se produsese şi faptul că descoperisem acel tubaj misterios.

În dimineaţa următoare, am fost chemat de directorul general. El mi-a spus că, datorită  dosarului meu impecabil, suspendarea fusese redusă la o zi. Trebuia deci să mă reapuc imediat de treabă. Singurul lucru la care mă puteam gândi era: Ce încearcă ei să ascundă şi cine sunt aceşti EI?
Revenirea la treabă a fost ca şi cum nu s-ar fi petrecut nimic. Niciunul dintre ceilalţi mecanici nu a amintit de suspendarea care îmi fusese dată. Reprezentantul sindical mi-a spus de altfel că era inutil să vorbesc despre aceasta. Dar în noaptea aceea am căutat pe internet pentru a găsi răspunsuri. Nu-mi amintesc cum am ajuns aici, dar am găsit site-ul vostru. Atunci situaţia a devenit din ce în ce mai clară. A doua zi dimineaţă, la serviciu, în interiorul dulapului meu, care era încuiat, am găsit o notă tipărită, care spunea: „Curiozitatea a ucis pisica. Nu te uita pe site-urile internet care nu te privesc”. Mi-am spus: „Ia te uită! Mă țin sub observație!”

Nu ştiu ce produse pulverizează ei prin intermediul acelor sisteme ciudate, dar pot să vă certific că o fac. Îmi imaginez că folosesc camioanele cisternă pentru a încărca acele rezervoare. E vorba de camioanele care golesc deşeurile rezervoarelor de vidanjare a toaletelor. În mod obişnuit, aeroporturile încredinţează unor sub-contractori acest gen de lucru şi nimeni nu se apropie de aceste camioane. Cine ar vrea să urmărească un camion umplut de fecale? Golind rezervoarele fluidelor uzate, aceşti oameni umplu rezervoarele sistemului jicloarelor de vaporizare.

Cunoscând planurile de zbor ale avioanelor, ei programează probabil unitatea de comandă cu scopul ca ea să înceapă să pulverizeze o anumită cantitate din respectivul produs după un anumit timp, îndată ce avionul a atins o anumită altitudine, sau atunci când se găseşte deasupra anumitor zone locuite. Ciocul jicloarelor (elemente al carburatorului sub forma unor tuburi cu unul sau mai multe orificii, prin care se pulverizează în carburator debitul de combustibil necesar falselor tije electrostatice) este atât de mic, încât nimeni din avion nu ar putea remarca acest lucru.

Dumnezeu să ne ajute pe toţi,

Un cetăţean căruia îi pasă.“

 

Răspunsul unui funcţionar superior al unei linii aeriene, postat pe site-ul lui Clifford Carnicom 

 

„Domnule Carnicom,

Citind scrisoarea pe care aţi primit-o de la mecanicul anonim, m-am simţit obligat să-i răspund. Şi eu muncesc pentru o linie aeriană, cu toate că la un nivel ierarhic superior. Nu voi numi linia aeriană, nici oraşul în care mă aflu, nici postul pe care îl ocup, din motive evidente de securitate. Aş vrea să pot documenta tot ceea ce sunt pe punctul să vă dezvălui. Dar este practic imposibil să o fac, întrucât aceasta ar putea în cele din urmă să antreneze consecinţe fatale pentru mine.

Elementele conţinute în scrisoarea mecanicului anonim mi se par autentice. În SUA există companii aeriene care au participat la un proiect numit Project Cloverleaf [Proiectul Frunza de treflă] timp de câţiva ani. Unii îşi amintesc că au primit consemne în această direcţie în 1998. Personal, am fost avizat în 1999. Cei câţiva funcţionari ai liniilor aeriene care au primit instrucţiunile în ceea ce priveşte proiectul Cloverleaf au fost supuşi cu toţii unor controale de securitate severe, cu privire la antecedentele lor personale şi, chiar înainte să putem primi aceste instrucţiuni, am fost puternic presaţi să semnăm un acord de nedivulgare, care declară în esenţă că, dacă spunem ceea ce ştim, indiferent cui, riscăm închisoarea.

În biroul nostru, cam 20 dintre noi am primit aceste instrucţiuni, care ne-au fost date de doi funcţionari oficiali din cadrul unui organism guvernamental. Nu au spus care. Au spus că guvernul avea să remunereze linia noastră aeriană, şi de asemenea şi altele, cu scopul de a pulveriza anumite produse chimice speciale prin intermediul avioanelor comerciale. Când au fost întrebaţi care erau aceste produse chimice, unde şi de ce urma să le pulverizăm, ne-au precizat că informaţia ne-ar fi dată dacă ar fi nevoie… Au precizat că nu aveam de ce să aflăm mai mult în această direcţie. Şi au continuat să afirme că acele produse chimice erau inofensive. În cele din urmă, au concluzionat că programul era de o asemenea importanţă, încât el trebuia să fie finalizat cu orice preţ.

Atunci când noi i-am întrebat de ce nu desemnau numai avioanele lor militare pentru a pulveriza aceste produse chimice, au declarat că nu există suficiente avioane militare disponibile pentru a elibera aceste produse chimice pe o scară atât de mare. Acesta este motivul pentru care proiectul Cloverleaf a fost lansat, pentru a permite unor linii aeriene comerciale să ajute la răspândirea acestor produse chimice în atmosferă. Apoi, cineva a întrebat de ce tot acest secret… Reprezentanţii guvernului au spus că dacă marele public ar şti că avioanele care zboară deasupra capetelor lor împrăştie produse chimice în aer, grupurile de ecologişti ar cere încetarea pulverizării.
Cineva a pus unuia dintre oamenii guvernului întrebarea următoare: Dacă produsele chimice sunt inofensive, de ce să nu se facă publică natura lor şi motivul pentru care le pulverizăm? El a părut derutat de această întrebare şi a răspuns pe un ton autoritar că publicul nu are nevoie să ştie ce se petrece, dar că acest program a fost conceput numai pentru binele lui. El a declarat de asemenea că noi trebuie să păstrăm tăcerea şi să nu mai punem întrebări în această direcţie. După care, şedinţa de informare a fost încheiată.

În biroul nostru, toate documentele în ceea ce priveşte proiectul Cloverleaf sunt păstrate în seifuri. Nimeni nu are dreptul să scoată aceste documente. Foarte puţini funcţionari au acces la ele şi ei nu vorbesc niciodată despre conţinutul lor.

Domnule Carnicom, eu nu sunt deloc imbecil. Ştiu că se petrece ceva şi sunt sincer înspăimântat. Mă simt foarte vinovat că ştiu de existenţa acestei operaţiuni, dar sunt obligat să tac. Sunt tulburat, ştiind că firma pentru care muncesc ar putea fi pe cale să-i otrăvească pe americani. Sper că această scrisoare va deschide ochii anumitor persoane asupra a ceea ce se produce în acest moment, pe cerul nostru. Vă repet, aş vrea să vă pot oferi o informaţie documentată, dar înţelegeţi de ce trebuie să păstrez anonimatul absolut.

Mulţumesc“.

DIN CAUZA RADIATIILOR DE LA FUKUSHIMA, STELELE DE MARE APROAPE AU DISPARUT IN TOTALITATE.PESTI, BALENE DELFINI, ESUEAZA CU MIILE PE TARMURILE LUMII


NU MAI CUMPARATI PESTE SAU ALTE PRODUSE ALIMENTARE, DE PROVENIENTA OCEANICA

 

Pescarii din Pacific au anuntat autoritatile desprea acest fenomen dezastruos, insa s-a ordonat ca totul sa se tina la secret.

gethumb.php

Ceea ce nu se arata aici in aceasta simulare, esta ca miezul reactorului 3, s-a scufundat in pamant si a ajuns la panza de apa freatica, scurgerile sunt continue, nu ca in simulare, iar miezul e mai activ ca niciodata si continua sa se scufunde.

Stelele de mare mor cu miile, în special pe coasta Pacificului, iar oamenii de ştiinţă vorbesc despre posibilele efecte asupra mediului numindu-le „consecinţe îngrijorătoare”, ascunzand de fapt adevarata cauza.

De la coasta de est la coasta de vest a Americii asistăm la un masacru al stelelor de mare. Acestea mor cu miile din cauza unui focar de epidemie care, conform Washington Post, ucide „în mod misterios şi violent”. „Membrele lor sinuoase şi colorate se contractă şi se răsucesc, se desprind de corpurile lor moarte precum cozile la şopârle. În ţesuturi li se deschid ulcere prin care le ies înafară organele interne”. Oceanografii „vorbesc de consecinţe îngrijorătoare”, . Pierderile cele mai mari sunt înregistrate pe coasta Pacificului, unde boala afectează mai multe specii decât orice alt atac din istoria recentă, spun biologii. O epidemie de proporţii minore a avut loc şi în Oceanul Atlantic, în Rhode Island şi Maine. Particularitatea bolii constă în răspândirea generalizată: epidemia se răspândeşte nu numai în apele calde, dar, de asemenea, şi în cele reci şi până acum a implicat şapte specii.

Rolul stelelor de mare este extrem de important: ele împiedică proliferarea midiilor, responsabile de distrugerea de porţiuni mari din pajiştile subacvatice de alge, care adăpostesc peştii mici de prădători şi protejează zonele de coastă, de inundaţii. Oamenii de ştiinţă şi experţii în ecologia şi biologia evoluţiei, au păreri diferite cu privire la potenţialul impact ecologic al epidemiei. „Este foarte probabil un impact semnificativ”, a declarat John Pearse, profesor de ecologie la Universitatea din California, acesta considerând că problema trebuie identificată şi rezolvată înainte de a putea scăpa de sub controlul comunităţii ştiinţifice. Cercetătorul consideră că: „suntem doar la începutul epidemiei”, iar Drew Harvell, profesor la Universitatea Cornell a avertizat că: „Acest tip de eveniment este semnalul că se schimbă ceva. Este ceva extrem, care trebuie să fie absolut remediat”.

 

Mii de balene si delfini esueaza, intr-o incercare disperata de a scapa de apa toxica radioactiva pe foarte multe tarmuri ale lumii.balene-esuate-2-afp images images12 r769ir6 rgrx xfdht

Fukushima poluează Oceanul Pacific. Peşti contaminaţi în California

În fiecare zi, aşa cum au admis recent tehnicienii de la TEPCO (Tokyo Electric Power Company), compania care exploatează instalaţia, în oceanul Pacific se scurg 300 de tone de apă radioactivă, o cantitate uriaşă, care poate produce un dezastru ecologic imens.

Tuna unloaded for the first time after t

John LaForge din Nukewatch, a calculat în articolul CounterPunch, publicat de cotidianul din Tokyo Asahi Shimbun, o deversare de 80.000 de galoane pe zi, cu un total de peste 300 de milioane de litri deversaţi în cele 950 zile care au trecut din 11 martie 2011 – când tsunami-ul de 10 metri a devastat centrala nucleară.

O estimare grosieră afirmă că în Oceanul Pacific există 1.500 de miliarde de miliarde de litri de apă. Aparent, pare că este suficient pentru a atenua prejudiciul cauzat de deversările apei contaminate. Cu toate acestea, în ultimii doi ani ecologiştii au dat alarma.

Tonul din California

Vieţuitoarele care trăiesc în sau lângă Pacific deja suferă. Au fost observaţi urşi polari care îşi pierd blana, plini de răni. A fost semnalată o mortalitate îngrijorătoare a puilor de leu de mare de-a lungul coastelor de vest ale Americii de Nord, a fost decimat somonul în Canada.

În carnea de ton capturat pe coasta americană – vis a vis de Japonia – au fost găsite (şi documentate) cantităţi îngrijorătoare de cesiu 137 şi 134 (timpul de înjumătăţire este respectiv de 30,2 ani), cu mult peste limita admisă în SUA, de peste 1.200 de becquerel pe kilogram. Cesiu 134 reprezintă „semnătura” centralei de la Fukushima, având în vedere timpul scurt de înjumătăţire. Mult mai periculos este stronţiul 90 (se înjumătăţeşte în 28 de ani), care este expulzat mult mai greu din organism şi poate provoca tumori osoase.

Peştele din Japonia

Unele soiuri de peste capturate în largul coastelor Japoniei, unde limitele de securitate de după accidentul de la Fukushima au fost reduse la 100 Bq pe kilogram sunt super contaminate. Aşa cum raportează articolul Counterpunch, pe 29 august au fost descoperite exemplare de peşti cu cantităţi uluitoare de izotopi de cesiu de 25.800 de Bq pe kilogram. În merluciu s-a ajuns la 3.300 de Bq/kg.

Cu toate acestea primul-ministru Shinzo Abe a asigurat pe 19 octombrie că peştele din zonă, este din nou „gustos şi sigur”, după ce pescuitul au fost suspendat ca măsură de precauţie în luna septembrie, este din nou „gustos şi sigur”.

Cum se deplasează radioactivitatea în Pacific, un studiu german

Dar cum putem fi siguri că scurgerile masive de apă radioactivă de la centrala nucleară Fukushima nu vor distruge în cele din urmă Oceanul, care este deja devastat de pescuitul excesiv?

Un studiu publicat la jumătatea anului 2012 de către Helmholtz Centre for Ocean Research din Kiel, în Germania, a încercat să măsoare consecinţele dezastrului de la Fukushima şi a construit un model, pentru a se urmări (http://environmentalresearchweb.org/cws/article/news/50176), deplasarea masei de apă contaminată. Concluzia este că în 2013 poluarea radioactivă s-a extins probabil în întreaga jumătate din Pacificul din nord-vest şi că în 5-6 ani va atinge coasta americană.

Fukushima bate Cernobîlul, de nouă ori

Modelul Institutului German prevedea o diluare rapidă a contaminării din Pacific, pe parcursul a doi ani, de la 10 mSv la 1-2 mSv pe metru cub de apă, până la stabilizarea valorilor care erau prezente înainte de dezastrul de la centrala nucleară Fukushima.

În orice caz, la nivele mai mari decât cele permise în apa de băut, în conformitate cu cele declarate de co-autorul studiului Claus Böning (care însă nu a intrat în detalii cu privire la consecinţele asupra proceselor biologice).

Cu o unică precizare, studiul german se referă la radioactivitatea deversată în urma accidentului din 11 martie 2011 şi în primele săptămâni după acesta. Astăzi situaţia este incontrolabilă, se estimează că s-a ajuns la 900 de petaBq – peta = zece la puterea a 15 (la Cernobîl s-au împrăştiat „doar” 110 de petaBq).

 

OAMENI BUNI, TREABA SE „IMPUTE”…. SE PREGATESTE BASESCU DE RAZBOI?


Un tren format din zeci de vagoane cu tunuri, lansatoare de rachete şi camioane militare a trecut dinspre Bucureşti spre unităţile militare din judeţul Constanţa. Transportul a fost văzut acum două zile de localnicii din Ovidiu care au şi filmat convoiul.

Convoiul militar este puţin obişnuit în vremuri normale. Vorbim prima dată despre 5 tunuri anti-aeriene care lansează proiectile cu diametrul de 13 centimetri la altitudine de peste un kilometru.

Tunurile, de producţie românească, pot fi comandate şi electronic. Trenul militar transportă şi camioane care au un sistem încorporat de lansare a rachetelor sol-aer. Şi ele sunt fabricate în România, dar după un proiect rusesc. Urmează mai multe camioane pentru transportul trupelor.

INSA, COMARATIV CU JUCARIILE PE CARE LE VEDETI IN ACEST TREN,  DORESC  SA VA REAMINTESC:

 

Occidentul este pe punctul de a recidiva la capitolul razboaie. Dupa cum se stie primele doua razboaie mondiale au fost
initiate tot de catre Occident. Si tot impotriva Rusiei care a iesit din ambele conflagratii intarita, confirmand zicala
legendarului rege Mithtidates (care lua otrava preventiv in cantitati mici) ca tot ce nu te omoara te intareste. Tinand cont
de situatia politca internationala nu este de mirare ca Armata Rusa a intrat in stare de alerta. Totusi cineva ar trebui sa
se gandeasca la faptul ca Rusia este un urias inca dormitand si pe care Occidentul vrea cu orice pret sa-l trezeasca, dar
care odata ridicat in picioare va fi greu de convins sa se culce iarasi la loc.

Capacitatea militara a Federatiei Ruse. Orasele atomice secrete. Forta umana a Rusiei. O suta de mii de tancuri si 80
de milioane de militari in linia intai

Pe porþile fabricilor de armament din Federatia Rusa ies zilnic (cu exceptia week-endurilor) cel putin 15 tancuri dotate echipament modern de lupta si apte sa intre in foc in linia intai.

În fiecare lunã Rusia produce între 350 si 500 de tancuri. În ultimele douã decenii Rusia a produs în jur de 100 000 de
tancuri echipate cu motoare de performanta si armament modern, cu nimic mai prejos de echipamentul diviziilor de
blindate ale NATO. In situatie de razboi productia poate fi triplata sau chiar inzecita in asa fel incat pe front sa

se afle permanent intre 70 de mii si o suta de mii de tancuri. Nici un bombardament atomic nu ar putea opri acest fluviu
de foc si otel rusesc sa se reverse in orice directie ar dori, stiut fiind ca durata de supravietuire a soldatilor iradiati, dar
aflati in interiorul blindatelor moderne pe timpul bombardamentului atomic, este de la doi ani la 15 ani.

Cele peste 90 de oraºe atomice secrete de pe teritoriul Rusiei, aflate majotitatea in cavitati gigantice sapate in inima
muntilor sau in subteran la adancimi de zeci sau sute de metri au fost construite intre 1950-1990 sub directa indrumare a
Directiei 15 a KGB (Directia Protectiei Amenajarilor Guvernului) si produc in afara de armament conventional, armament
nuclear, chimic si bacteriologic, submarine si avioane de lupta, munitie chimica si biologica, torpile pentru submarinele
atomice, rachete nucleare balistice , intercontinentale sau de diferite alte calibre, aruncãtoare cu muniþie nuclearã ce
urmeazã sã fie montate pe tancuri ºi maºini de luptã sau, dimpotrivã, minirachete cu încãrcãturã nuclearã montate în atele
speciale pe spatele infanteristilor ºi care îºi iau singure zborul cãtre tinta în vreme ce purtãtorul lor întins la pãmânt în poziþia
pentru luptã culcat deschide focul cu mitraliera asupra infanteriei inamice.

Despre orasele atomice ale Rusiei a vorbit ultima data generalul roman de Securitate Pacepa in 2006 si el aprecia ca
numarul acestora era in 1970 de 70. In regiunea Moscova, poate chiar sub orasul Moscova, se afla la adancimea de
peste o suta de metri cel mai mare oras subteran fortificat construit din otel si beton dublat cu plumb. Constructia lui a
durat 20 de ani si a fost definitivata sub conducerea fostului sef al KGB, Viktor Cebrikov care a primit pentru aceasta
unica realizare medalia de Erou al Muncii Socialiste. Iatã cum descrie Jonathan Steel în cartea sa Destinul Pãmântului un
asemnea oraº : “Depozitele gigantice ale acestui oraº subteran sunt pline cu produse alimentare ºi cu alte mãrfuri în
cantitãþi suficiente pentru ca toþi membrii elitei partidului ºi familiile lor plus alte treizeci de mii de persoane sã poatã trãi
acolo liniºtiþi treizeci de ani, adicã pânã la dispariþia consecinþelor ºi iradiaþiei din timpul unui eventual rãzboi nuclear”.

Savanþi biologi sau chimiºti militari din laboratoare gigantice precum Complexul militar nr. 19 din Sverdlovsk , Urali ,
Complexul nr.32 sau Tabãra nr. 21, de la Kirov ºi Zagorsk sau Complexele Bioexperimentale de pe insulele din Marea
Aral produc “muniþia” pentru armamentul de nimicire în masã : viruºi ºi bacterii letale ori armament chimic ucigaº neurotoxic
.

Toate armele de distrugere în masã ale Rusiei, întreaga ei putere atomicã sunt sub directa supraveghere a agenþilor FSB.
În iunie 2006 generalul Pacepa declara in publicaþia Front Page în cadrul unei mese rotunde cã trupele FSB (
contraspionajul rusesc) dispuneau la ora aceea de o jumatate de milion de ofiteri FSB, adica de “un ofiþer FSB la fiecare
297 locuitori”. In realitate numarul ofiterilor FSB este mult mai mare.

În anul 1990 URSS dispunea de 87 de oraºe atomice secrete. La ora actualã se bãnuieºte cã numãrul lor a trecut de 100.
Sunt supranumite “oraºele KGB” ºi nu sunt trecute pe nici o hartã. Unul din ele este oraºul Celiabinsk-40 , situat în Munþii
Urali ºi care are o populaþie de peste 40 000 de locuitori, multi dintre ei fiind savanti cercetatori si tehnicieni militari. Nici
unul dintre acestia nu sunt luati in evidentele recensamintelor populatiei care se fac periodic.

În anul 1990 în þãrile Europei de Est staþionau 35 de divizii ruseºti de tancuri ºi motorizate totalizând un numãr de aproape jumãtate de milion de militari. În Rusia se aflau sub arme 180 de divizii cu un efectiv de peste douã milioane de militari
gata oricând sã intre în luptã, iar pe pozitii de rezerva asteptau alti doua milioane de militari.

În caz de izbucnire a unui rãzboi, Rusia ar putea trimite pe front în primele cinci zile 2000 de divizii cu un efectiv de
aproape 20 de milioane de militari. In mai puþin de trei saptamani poate trimite în linia întâi alte 20 de milioane de militari
dotaþi cu armament de ultimã orã. In caz de agresiune armata grava presedintele Rusiei si Duma de Stat pot declara
patria in pericol si pot ridica la lupta toti rezervistii pana la varsta de 58 de ani, adica inca 20 de milioane de militari.
Acestora li se pot alatura pe teatrele de razboi 20 de milioane de femei ruse care au facut pregatire premilitara si sunt
apte sa lupte pe front atat cu armamentul individual cat si sa manuiasca piesele de artilerie ori sa lupte pe tancuri si
avioane. Prin decretarea starii generale de razboi si prin declararea natiunii in pericol extrem, Federatia Rusa poate
ridica deci la lupta 80 de milioane de militari si poate mobiliza pentru industria de razboi 30 pana la 40 de milioane de
persoane (inclusiv adolescentii si batranii). Stalin a recurs la asa ceva.

De fapt actualele planuri de mobilizare inglobeaza experienta de razboi a natiunii de pe timpul lui Stalin si sunt ajustate
realitatii in fiecare an. Se stie ca in luptele de la Stalingrad majoritatea barbatilor aparatori ai orasului cazusera ucisi pe
front. Femeile mobilizate in formatiuni militare si in Garzile Munictoresti au opus o rezistenta impresionanta in fata
armatelor naziste si romanesti care incercau sa cucereasca orasul. O parte dintre muncitoare lucrau la asamblarea
tancurilor T34 in fabrica de tractoare Dzerjinski situata chiar in centrul Stalingradului si care era de fapt fabrica de tancuri.
Restul muncitoarelor erau luptatoare in Garzile Rosii Muncitoresti. Uneori urcau in blindate si plecau la lupta cu tancurile , direct de pe banda de montaj. Muncitoarele rusoaice devenite militari au reusit in cele din urma sa stopeze inaintarea
Armatei a VI-a Germana a lui von Paulus si sa puna pe fuga armatele romanesti ingrozite pe care le-au urmarit cu
tancurile pana la raul Kalaci. “Fiindca nu mai existau resurse pentru montarea de aparate stabilizatoare, inauntrul
blindatelor echipajele foloseau busole pentru orientarea pe campul de lupta. Românii s-au împotrivit doar scurt timp
atacului apoi au rupt-o la fugã. Tancurile sovietice conduse de rusoaice s-au revãrsat la sud, spre Kalaci” (BEVIN
ALEXANDER- The fatal errors that led to nazi defeat).

În anul 1990 existau un numãr de opt armate ruse de rachete, printre care : Armata 27 Rachete de Gardã cu punctul de
comandã la Vladimir, Armata 31 Rachete de Garda de la Orenburg ºi Armata 33 Rachete de Gardã de la Omsk . Fiecare
din aceste armate era compusã din cinci divizii care puteau lansa “la o primã apãsare de buton atomic” o cortinã de foc
nuclearã de 700 de rachete intercontinentale operative SS-18 ºi SS-24 cu câte zece focoase ºi SS-19 cu ºase focoase ºi
douã tipuri care au un singur focos. Plus teribilele rachete SS-25 Topol ºi SS-27 Topol-M ! Toate cumulând în primul val un
numãr de 2 804 lovituri atomice nucleare dintre care puteau penetra umbrela nuclearã americanã

un numãr de pânã la 980 de lovituri nucleare, fiecare dintre aceste lovituri având puterea a cel puþin o mie de bombe atomice
de tipul celei care a distrus Hiroshima în 1945 .

În anul 2006 Rusia dispunea de peste 6000 de lovituri nucleare dintre care un numãr de pânã la 600 puteau penetra
umbrela nuclearã americanã (cifra de 6000) este avansatã de însuºi generalul Pacepa) .

În 1993 Rusia poseda 70 la sutã din rachetele RS-20 sau SS-18 (SS înseamnã sol-sol) . Aceste rachete sunt cele mai
puternice arme de acest gen din lume , fiecare din ele având câte zece ogive nucleare megatonice . O singurã ogivã din
cele zece de care dispune o astfel de rachetã poate vaporiza New York-ul sau poate scufunda în mare partea de est a
Japoniei. Nimeni nu poate spune de ce este capabilã o astfel de rachetã acþionând cu toate cele 10 ogive nucleare ale ei.
Un experiment cu astfel de arme este de neconceput, întrucât ar scoate planeta de pe orbitã ºi ar face-o sã se prãbuºeascã
în Soare sau sã sã se îndepãrteze de acesta în frigul nopþii cosmice. Totuºi, Rusia continuã sã producã ºi sã perfecþioneze
astfel de arme. La negocierile de la Geneva privind interzicerea proliferãrii armelor nucleare (START) America a pus
deosebit de insistent problema desfiinþãrii acestor arme care în caz de folosire ar perturba echilibrul geologic al planetei.
Bazele rachetelor SS-18 se aflã în Rusia pe fluviul Enisei ºi în zona Ural, la Orenburg ºi Krasnoiarsk .

În 1996 Flota Strategicã a Rusiei (una aparte de celelalte flote rusesti de razboi ) îngloba un numãr de 62 de submarine
atomice DELTA III dotate cu rachete nucleare SS N 18 cu cap multiplu (câte trei focoase nucleare fiecare) , submarine
clasa TYPHOON dotate cu rachete SS N 20 cu zece focoase nucleare , submarine DELTA IV purtând rachete nucleare
SS N 23 cu câte patru focoase nucleare.

De fapt numãrul submarinelor nucleare ruseºti nu este ºtiut cu exactitate nici de preºedintele Rusiei. Mereu intra in
dotarea flotelor submarine de model nou. Se crede cã numarul submarinelor atomice rusesti nu este mai mic decât cel al
submarinelor nucleare americane care sunt în jur de 200 . Tot ce se ºtie este cã submarinele ruseºti TYPHOON sunt cele
mai mari submarine din lume . Lungimea unui astfel de submarin este de 180 de metri iar în diametru poate atinge pânã la
30 de metri (adicã pot avea o înãlþime de 30 de metri ºi o lãþime tot de aceastã dimensiune , dacã se poate spune aºa despre
un corp cilindric).

Într-un astfel de submarin ar încape lejer patru blocuri de locuinþe cu zece etaje. Adicã un minicartier orãºenesc . De fapt
întreg submarinul este un oraº militar subacvatic numãrând aproape 200 de “locuitori” (echipajul). Viteza unui TYPHOON
propulsat nuclear este de pânã la 16-20 de noduri ( aprox 40 de kilometri pe orã ).

Deºi Rusia pierde la fiecare doi, trei ani câte un submarin în diferite accidente pe oceanele lumii, ea declarã cu seninãtate
cã nu a avut decât vreo ºase sau ºapte submarine nucleare de tip TYPHOON pe care însã le-a retras. Prezenþa acestor
submarine a fost evidenþiatã însã în Flota Rusa a Nordului ºi în Flota Rusa a Pacificului , iar experþii militari ai NATO au
apreciat cã în mãrile ºi oceanele lumii existã la ora actualã un numãr de 300-400 de submarine nucleare strategice
americane ºi ruseºti (evident, împãrþite în mod egal între cele douã puteri). Sunt atât de multe cã uneori, asemenea
automobilelor pe stradã, se…tamponeazã . De exemplu pe 11 februarie 1991 la orele 20 00 ora Moscovei, în Marea Barenþ
, la “intersecþia ” de la intrarea în golful Kola submarinul american Bastonul Roºu care circula pe direcþia cap compas
Norfolk Virginia nu a acordat “prioritate” submarinului nuclear rusesc Igorski care se întorcea acasã ºi cele douã
submarinwe atomice s-au ciocnit . Vinovatul a fugit “de la locul accidentului” . Un incident similar s-a petrecut o luna mai
târziu, “ºoferul” submarinului american fugind ºi el în larg speriat de grenadele de avertizare lansate pe urmele lui de
submarinul rusesc care a cerut permisiunea sã deschidã focul, dar Kremlinul nu i-a acordat-o .

În anul 1990 Rusia dispunea de Aviaþia Strategicã de Bombardament , inclusã în Armata 37 a Aerului si de alte doua
armate din avioane de vanatoare bombardament. Aviatia Strategica de Bombardament dispunea de 852 de rachete
nucleare intecontinentale. În componenþa Aviaþiei Strategice intrau Divizia 22 Bombardiere Grele cu baza la Engels, cu 14
aparate Tu-160 (cod NATO Blackjack) ºi 22 de Tu-95MS (cod NATO Bear) precum ºi Divizia 73 Bombardiere Grele ca
baza la Ukrainka, cu 42 de aparate Tu-95MS.

Rusia dispune de cel mai complex sistem de avertizare a unui atac nuclear inamic . Un sistem de sateliþi instalaþi pe
orbite cosmice circumterestre ºi douã sisteme de radare extrem de sofisticate, dintre care cinci situate în afara teritoriului
URSS (unul pe teritoriul Siriei) sunt gata sã dea alarma la cel mai mic semn cã vreo rachetã inamicã se îndrepta spre
teritoriul Rusiei. În acest caz pot fi lansate spre nutralizarea atacatorului cunoscutele rachete antirachetã ruseºti
GAZELLE 53 T6 ºi GORGONA 51 T6. Toate aceste arme ºi aceastã tehnicã sofisticatã erau deservite pana in 2000 de 3
milioane de militari ruºi .

In anul 2005 pe orbite cosmice circumterestre se roteau 96 de sateliþi ai Federatiei Ruse constituind Grupul Orbitral sateliþi dintre care un numãr de 57 sunt sateliþi militari strategici si de observare. Totodatã Ministrul Apãrãrii Serghei Ivanov
a ordonat ca numãrul acestor sateliþi sã fie sporit considerabil. Asta în timp ce noii sateliþi de poziþionare Glonass lansaþi deja
suferã ultimele rectificãri orbitale înainte de a deveni operativi. Aceºtia sunt în numãr de 17 ºi odatã cu ei Rusia a mai lansat
pe orbitã douã sisteme de reflectoare laser capabile sã perturbe orice sistem laser de ghidaj.

Incredibil, dar adevarat

Poate vor exista multi cititori care imi vor reprosa unele exagerari din text si preziceri ce li s-ar putea pare prapastioase,
cu adevarat sumbre si incredibile. Acestora le voi raspunde in felul urmator. Tot ceea ce s-a petrecut in Europa in
ultimele doua secole in materie de conflict militar si de politica a fost la inceput incredibil! Evenimente, batalii, asasinate
ale regilor, Revolutia Comunista Rusa, prabusirea Germaniei Naziste, Razboiul Rece, bomba atomica, retragerea Frantei
din NATO, toate au fost la inceput de necrezut, toate au fost considerate la vremea lor cu neputinta a fi adevarate, dar
pana la urma au fost cat se poate de adevarate. Si toate lucrurile acelea s-au intamplat tocmai fiindca oamenii le-au
crezut cu neputinta de a se intampla. Timp de aproape 20 de ani Hitler in cuvantarile lui frenetice care hipnotizau masele
a indus in constiinta poporului german care credea cu tarie in cuvintele lui ca natiunea germana era cea mai puternica
natiune si ca ea era chemata sa guverneze si sa stapaneasca intreaga lume. In 1945, cu putin inainte ca sa se sinucida
in bunkarul sau, Hitler si-a redactat testamentul si a scris in el la sfarsit : “Poporul german nu s-a ridicat la inaltimea
asteptarilor istoriei si a dovedit ca este un popor slab. Viitorul apartine rasei slave, care s-a dovedit a fi rasa cea mai
puternica.” Unii spun si astazi ca asa ceva este imposibil si cu adevarat incredibil. Si totusi, este adevarat.

CEEA CE E SCRIS MAI SUS NE VA PUTEA PUNE IN GARDA LA CE VA URMA?  SI DACA DA NOI CE PUTEM FACE?

Marinarii de pe nava americana Donald Cook, ingroziti, s-au speriat de moarte de bombardierul rusesc Su-24. Si-au cerut demisiile in masa.


Aegis şi-a găsit naşul în Marea Neagră

Aegis şi-a găsit naşul în Marea Neagră

Prezenţa militară americană în apropiere de graniţele sudice ale Rusiei şi Ucrainei se intensifică: în Marea Neagră se află două nave americane de război, distrugătorul Donald Cook şi fregata Taylor.

Radarele lor sunt îndreptate spre Crimeea.

Distrugătorul Donald Cook este dotat cu sistemul Aegis şi rachete Tomahawk, iar la bordul fregatei Taylor se află rachete antinavă Harpoon şi sistemul de apărare antiaeriană SM-1MR Standard. Apariţia navelor americane de război în Marea Neagră contravine Convenţiei de la Montreux cu privire la caracterul şi durata prezenţei în Marea Neagră a navelor militare ale ţărilor care nu au ieşire la Marea Neagră.

Statele Unite au hotărât să adauge presiunii economice asupra Rusiei argumente mai grele. Însă lucrurile nu s-au desfăşurat potrivit planurilor lor. Pe 10 aprilie distrugătorul Donald Cook, având la bord rachete de croazieră Tomahawk, a intrat în apele neutre ale Mării Negre. În replică, Rusia a trimis pentru survolarea distrugătorului american un avion Su-24, fără armament, însă, după cum consideră experţii, dotat cu un sistem ultramodern destinat luptei radioelectronice. Aegis a interceptat avionul Su-24, după care a răsunat semnalul de alarmă. Radarele americane au calculat apropierea ţintei şi, dintr-o dată, toate ecranele s-au stins. Aegis a încetat să mai funcţioneze. Su-24 a trecut deasupra punţii distrugătorului, s-a întors şi a imitat un atac cu rachete asupra ţintei. Apoi, s-a întors şi a repetat manevra. Şi aşa, de 12 ori.

A reieşit că cel mai modern sistem Aegis nu a funcţionat la acţiunea sistemului de bruiaj de la bordul Su-24.

Mass-media occidentale relatează că după acest incident Donald Cook a intrat de urgenţă în portul Constanţa. 27 de membri ai echipajului au depus cereri de demisie. Se spune că toţi cei 27 de membri ai echipajului au scris că nu vor să-şi rişte viaţa. Acest l-a confirmat în mod indirect Pentagonul prin declaraţia pe care a făcut-o, în care se spune că această acţiune a demoralizat echipajul navei americane.

Specialiştii consideră că acest incident este extrem de neplăcut pentru Statele Unite. Sistemul de apărare antirachetă dezvoltat de SUA necesită cheltuieli colosale, de fiecare dată trebuie să se dovedească faptul că aceste mijloace trebuie să fie alocate din buget. Componenta terestră a sistemului de apărare antirachetă, antirachete în silozuri, a fost testată în condiţii ideale, cu toate acestea şi-a demonstrat neajunsurile.

Sistemul cu ajutorul căruia Su-24 a băgat în stare şoc distrugătorul american Donald Cook se numeşte Hibini. Este numele unui masiv muntos din Peninsula Kola aflat după Cercul Polar. Hibini este un sistem modern de bruiaj radioelectronic. Toate avioanele ruse de perspectivă vor fi dotate cu un asemenea sistem. Recent, sistemul a fost supus testării în cadrul exerciţiilor care au avut loc pe un poligon din sudul Siberiei. Se pare că testele au avut succes, dacă după puţin timp sistemul a fost testat în condiţii cât mai apropiate de cele reale.
Mai mult: http://romanian.ruvr.ru/2014_04_24/Aegis-Si-a-gasit-naSul-in-Marea-Neagra-0658/

Băsescu: CSAT va analiza capacitatea de a chema rezerviștii sub arme


 

 

Consiliul Suprem de Apărare a Țării va analiza în perioada următoare capacitatea de a chema rezerviștii sub arme, a declarat, miercuri, președintele Traian Băsescu, subliniind însă că România nu are în prezent o amenințare directă iminentă.

d068e28adff081e6bec88a166af19626_72699300

„S-a pus problema unei analize a capacității noastre de a chema rezerviștii sub arme, dacă ar fi nevoie. Avem o mare problemă aici, pentru că foarte mulți dintre rezerviști sunt la muncă în Italia, în Spania, în Franța, în Germania. Este un subiect pe care CSAT-ul îl va analiza în perioada următoare”, a afirmat șeful statului, la Adevărul Live.El a menționat că acest subiect a fost discutat și la ultima ședință a CSAT.„Balticii, Polonia, noi, cum au început mișcările legate de Ucraina și o creștere a tensiunii regionale, toți am strigat, ‘Să vină americanii’. Păi, frate, ce obligații are contribuabilul american să plătească singur pentru securitatea noastră? (…) În mod categoric, guvernele vor trebui să înțeleagă că (…) este un imperativ creșterea capacității de luptă a Armatei Române”, a adăugat șeful statului.

Pai dupa ce ati desfiintat armata, la ordinul americanilor, ca sa evitati o posibila amenintare, acum sa vina americanii sa ne apere, si nu pe banii contribuabililor americani ci pe miliardele de euro pe care le-au furat din Romania, ca si noua colonie. Daca vor sa mai fure in continuare n-au decat sa-si apere colonia, daca nu, sa ne lasa asa cum suntem ca dam noi la pace cu rusii dupa ce va spanzura pe voi astia care meritati …tradatori de neam si tara..
 Daca va fi nevoie eu nu voi merge la razboi. La razboi sa fac ce? Sa va apar pe voi, hotii hotilor si pe progeniturile voastre imputite, crescute si educate in strainatate pe bani murdari de sange , de sudoarea a poporului, bani chinuiti de foame , banii pensionarilor muribunzi?
Care tara sa o apar? Cele 1500 de ha de padure din Romania care apartin Universitatii Harvard, sa apar Baraganul Italienilor, colonistii austrieci de la OMV, Chevron, Gold Corporation, miliardarii de carton, mafiotii , slugoii si aservitii intereselor straine din clasa politica de la `89 in coace?
Sa aparam interesele companiilor straine, privilegiile acestor mafioti de la conducerea tarii. NU nu, nici nu va ganditi. Romania nu mai este tara mea, si nici a celor pe care ii chemi la moarte, Romania e colonie straina, iar eu nu imi las copilul sa va apar pe voi , scursurilor.
E adevarat am jurat credinta tarii mele …., asta era atunci cand mai aveam o tara, acum nu mai avem nimic; nici nu putem muri aici ca ne cereti taxa pe mort.
Sa lupte cei care au muls si tradat tara asta de 24 de ani impreuna cu companiile straine, ungurii care au nou steag, in ” noua lor tara „, oferita de debilul Tonta.
Oricum timpul vostru se apropie, si asa cum am mai spus, n-o sa fie gaura de wc unde sa va puteti ascunde.
Ar fi bine sa va ganditi daca chiar vreti sa-i inarmati pe cei carora le-ati jupuit pielea de pe os timp de 24 de ani….
Plec in Rusia, ma inrolez acolo, cer o arma si vin cu trupele sa facem curatenie, sa ne luam tara inapoi… cea mai ramas din ea. Doar asa pot muri cu demnitate incercand sa fac CEVA pentru tara care a fost candva a mea si trebuia sa fie a copiilor mei si a nepotilor si stranepotilor mei.

TOT OCEANUL PACIFIC ESTE RADIOACTIV, CHIAR SI ATLANTICUL.


Catastrofa de la Fukushima face ravagii in oceanele planetei si nu numai.Toata flora si fauna moare, iar ce se adapteaza devine mutant. Nivelul de radiatii din oceanul Pacific este de peste 2000 de ori limita admisa.

pesati

Peste 100 de creaturi ciudate au fost scoase de pescarii japonezi din mare, de la o adâncime de 70 de metri, în largul Capului Muroto.

Peştii nu au ochi, au o culoare neagră şi mărimi de 20 până la 45 de centimetri.

Niciunul dintre pescari nu a putut identifica peştii prinşi.

 

NU mai cumparati din magazine pesti sau orice altceva de provenienta oceanica.

Cesiu 137 este de 10.000X mai mult in Oceanul Pacific dupa Fukushima, decat a fost dupa accidentul nuclear de la Cernobil! Oamenii de stiinta japonezi sunt fortati sa nu dezvaluie adevarata amploare si implicatiile  catastrofei nucleare de la Fukushima!

NYTimes: Gov’t scientist not allowed to publish findings that Fukushima cesium-137 levels could be 10,000 times higher than after Chernobyl in Pacific surface waters — Japan researchers pressured to downplay disaster’s impact — Professors obstructed when data might cause public concern

 

– Un expert nuclear spune ca “terenul de sub react9arele nucleare de la  centrala Fukushima se scufunda”!

Top Nuclear Official: “Ground sinking” beneath Fukushima reactor buildings a concern — Gov’t experts looking closely at risks from changes to flow of underground water

– Primarul de la Fukushima din timpul 3/11 declara ca “guvernul i-a mintit pe toti ascunzandu-le adevarul: e o violare a drepturilor omului sa expui populatia la astfel de iradieri fortand intoarcerea “acasa”! Se simte rusinat pentru tara lui!”

Mayor in Fukushima during 3/11: Officials lied to everyone and hid the truth — It’s a violation of human rights to expose people to radiation like this, it’s terrible — Evacuees are forced to return, I’m really ashamed for my country (VIDEO)

 

Oficialii din Fukushima rup tacerea: “Radiatiile ucid copiii! Probleme cu inima, leucemii, tiroida afectata, lucruri teribile se intampla iar autoritatile ascund adevarul! Multi oameni mor, dar nu ni se permite sa vorbim despre asta!

In aceasta primavara au crescut dramatic anomaliile la plante, insecte si animalele din Fukushima!

Fairewinds Video: ‘Anomalies’ in plants and animals documented by Fukushima residents, some severely deformed — Scientists: Genetic mutations observed in Fukushima include trees with peculiar distortions, insect abnormalities, tumors in birds, more (PHOTO)

– La CN Fukushima pe 9 Aprilie ac.  n-a sunat alarma “la doua” rezervoare cu apa contaminata radioactiv, pentru ca fusese dezactivata de lucratorii de acolo pentru ca ii deranja suunetul! Pana la urma s-a constatat ca alarmele fusesera dezactivate nu la doua ci la … 433 de rezervoare din cele 1000! Cineva a pus sonorul pe “0″ la computerul din camera de comanda!

#Fukushima I NPP: Tank Alarm Didn’t Sound, But the Reason Is Probably Not What You Think

Fukushima Diary

–  Vara trecuta s-a raportat o deversare in ocean de apa contaminata radioactiv de la Fukushima de 80 miliarde Bq/m3. Acum s-a aflat ca de fapt radioactivitatea acelei ape era de 280 miliarde Bq/m3!

[Tepco’s upward revision] “80 BILLION was actually 280 BILLION Bq/m3 in last summer’s leakage”

 

Locuitori din Fukushima, mor brusc, chiar copiii! Si cei din Tokyo au probleme de sanatate!

Fairewinds Video: Many in Fukushima told me of family or friends dying suddenly — “I sense something grave is happening” — People are sicker in Tokyo as well — I also experienced unusual symptoms when in Japan recently

 

Populatia din apropierea orasului Tokyo isi capata doza anuala admisibila de radiatii in cca 10 minute! Gazele radioactive de la Fukushima sunt de 300%/zi inloc de 1% limita max. data de proiectant!

Former Energy Dept. Official: People near Tokyo “were getting a yearly radiation dose in about 10 minutes” from Fukushima releases — “Radioactive gases might have been leaving at a rate of 300% a day, instead of 1% assumed by designer” (AUDIO)

– Fragmente/particule din incarcatura MOX (uraniu+plutoniu) a reactorului 3 Fukushima, sunt imprastiate peste tot in zona centralei! Cand e depistata o particula intens radioactiva, se stie ca mai sunt si  multe altele!

Nuclear Engineer: We know pieces of Fukushima Unit 3 reactor core got released and “spread all over the place like a virus” — ‘Scary part’ of finding one very potent hot particle is there’s going to be a lot more (VIDEO)

Nano-particulele deteriorează ADN !


Nano-particulele deteriorează ADN !

Nano-particulele din produsele de consum curent şi acţiunea lor asupra ADN ului pot duce la cancer!

 

După Terence Newton Militant Poster

Una dintre ultimele tendinţe în sectorul produselor de larg consum din zilele noastre este folosirea ingineriei  nano-particulelor (PEV’S). Totuşi cei mai mulţi oameni nu au habar că ei consumă şi absorb  nano-particule.
Cercetarea arată că anumite nano-particule pot fi toxice şi extrem de periculoase pentru sănătatea umană, provocând alterarea ADN-ului, putând duce la apariţia de cancere.

Nano-particulele sunt particule de talie microscopică, unele având dimensiuni sub 100 nanometri (nm). 
Pentru comparaţie, o foaie de hârtie are grosimea de aproximativ 100.000 nm, iar o legătură din ADN-ul uman este de circa  2,5 nm grosime.
O tendinţă actuală în cercetare este nano-particulelor pentru ameliorarea materialelor de consum şi a produselor alimentare şi aplicarea potenţială în domeniul electronic,optic şi biomedical.
„Nanoparticulele sunt de un mare interes ştiinţific, deoarece sunt într-adevăr o punte între materialele în vrac şi structurile anatomice şi moleculare .”[ 1 ]
 

Pe piaţă, nano-particulele  pot fi găsite în cremele solare, jucării, haine, alimente şi medicamente, bomboane, cosmetice, îmbrăcăminţi ceramice, vopsele, şi numeroase alte produse obişnuite şi fac deja parte omniprezentă din mediul nostru de consum toxic.

Anumiţi militanţi alimentari au atras deja atenţia asupra pericolelor nano-particulelor de dioxid de titan, subliniind că acest agent de albire poate induce tumori în celulele umane expuse. [ 2]

Nanotitanul se găseşte de pildă în produse fabricate de  Jello, Nestlé, M & M, Mentos, Albertson,  Kool Aid etc [ 1 ]

Preocupările anterioare au pus accentul în special pe stricăciunile asupra celulelor corpului uman, totuşi, un nou studiu MIT şi de la Harvard School of Public Health (HSPH) indică faptul că anumite nano-particule pot într-adevăr să deterioreze direct ADN-ul uman, un rezultat care ar trebui să ducă imediat la oprirea utilizării  de nano-particule la fabricarea produselor de consum.

 

Cercetătorii au constatat de asemenea că oxidul de zinc în nanoparticule, deseori folosit entru ecrane solare pentru a bloca razele ultraviolete, deteriorează considerabil ADN-ul. Argintul la scară nanometrică adăugat în jucăriil, paste de dinţi, haine, alte produse pentru proprietăţile antimicrobiene produce de asemenea deteriorări substanţiale ale ADN, conform rezultatelor . [ 3 ]

Dioxidul de siliciu, adăugat în mod obişnuit în alimente şi la producerea de medicamente a generat leziuni minore ale ADN. Oxidul de fier şi oxidul de ceriu au arătat de asemenea o genotoxicitate slabă.

[ 3 ]

Cum cazurile de cancer din lumea întreagă continuă să crească, aceste rezultate sunt extrem de alarmante, mai ales că Organizaţia mondială a Sănătăţii (OMS) estimează creşterea numărului de cazuri de cancer la 57% în numai 20 de ani. [ 4 ]

Genotoxicitatea sau capacitatea de a deteriora ADN-ul este  un fenomen care nu ucide neapărat celula, dar care poate duce la mutaţii canceroase dacă deteriorarea nu poate fi reparată.  [ 3 ]

 

După Tom Philpot, care a scris pentru  Grist în 2010 :

 

„Ca şi pentru OGM, strategia pare să fie: răspândirea mai întâi a produselor în masa alimentelor, şi abia pe urmă evaluarea riscurilor (dacă se constată probleme !). [ 2 ]

 

Surse:

[1] www.sciencedaily.com/articles/n/nanoparticle.htm

[2]www.wakingtimes.com/2013/09/25/food-industry-poisoning-us-trillions-nanoparticles/

[3] phys.org/news/2014-04-nanoparticles-commonly-added-consumer-products.html

[4] edition.cnn.com/2014/02/04/health/who-world-cancer-report/

[5] www.nano.gov/nanotech-101/what/nano-size

Nanotuburile de carbon la fel de periculoase ca azbestul

Nanotuburile de carbon sunt primele produse industriale provenind din nanotehnologii.
Rezistente, excelente conducătoare de electricitate şi de căldură, nanotuburile de carbon sunt folosite în numeroase produse inovatoare.
Dar Sofie Hogberg, cercetător la Universitatea tehnologică din       Luleå a atras atenţia că fibrele minuscule pot ajunge în părţile profunde ale plămânilor, până în alveolele pulmonare, aducând un risc crescut de cancer, mai ales de mesoteliom, un cancer ce era asociat până acum cu expunerea la azbest.
Pericolul reprezentat de fibrele de azbest pentru sănătate e constituit tocmai din capacitatea acestor fibre de a se fragmenta în particule foarte mici, care persistă în organismul uman, neputând fi eliminate.

  • wordpress
visitor
  • Aprilie 2014
    L M M M V S D
    « Mar   Mai »
     123456
    78910111213
    14151617181920
    21222324252627
    282930