ANTICRISTII VA UREAZA SFIDANDU-VA: MOARTE RAPIDA .TOCMAI PENTRU CA STAM PASIVI SI NU LUAM ATITUDINE ACUM CAT SE MAI POATE


ASA CUM SPUNEAM IN ATICOLUL http://salvatiromania.wordpress.com/otravurile-din-farfurie/ CARE TREBUIE CITIT NEAPARAT PENTRU A INTELEGE IN TOTALITATE DESPRE CE ESTE VORBA.
SE ADEVERESTE ASTFEL,DIN PACATE, DORINTA ANTICRISTIROL DE A TRIMITE LA MOARTE CAT MAI MULTA OMENIRE SI DE A LE OPTURA TOATE POSIBILITATILE DE A SE TRATA SINGURI, AUTENTIC PE CALE NATURISTA .
SA NU VA FIE FRICA,CULTIVATI SI FOLOSITI IN CONTINUARE ACESTE PLANTE MEDICINALE TOTI.NU VOR PUTEA SA ARESTEZE UN POPOR INTREG.ASTA DACA ACEST POPOR VA FI UNIT.
IATA SI ARTICOLUL:

 

Adio medicina naturista: UE va interzice medicamentele homeopate

Desi nu este foarte mediatizat, targul e ca si facut. Suntem pe cale de a vedea cum toate medicamentele naturiste vor disparea, iar medicilor le va fi interzis sa le mai prescrie.

Big Pharma, organizatia din care fac parte cele mai mari companii farmaceutice, este aproape de finalul bataliei impotriva medicamentelor homeopate. Astfel ca, din 1 Aprilie 2011 toate medicamentele bazate pe plante ar putea fi interzise in Uniunea Europeana, informeaza site-ul gaia-health.com. Si in Statele Unite, abordarea este putin diferinta, insa cu aceleasi efecte devastatoare.
Potrivit site-ului, Big Pharma si Agribusiness au ajus aproape de finalul planului de a detine monopolul pe intreagul domeniu al sanatatii, de la ceea ce mancam, pana la felul in care ne tratam cand suntem bolnavi. “Sa nu aveti dubii, aceasta <preluare> ne va fura si putina sanatate care ne-a mai ramas”, scriu jurnalistii gaia-health.

Mai exact, Directiva Europeana privind Medicamentele Traditionale din Plante (THMPD) a stabilit cateva reguli privind modul de folosire a produselor din plante, care pana acum au fost comercializate in mod liber.

Potrivit acestei directive, toate produsele naturiste vor trebui sa treaca prin aceleasi proceduri ca si cele farmaceutice, fara sa tina cont daca o anumita planta sau preparat din plante s-a folosit fara probleme de sute de ani. Costurile acestor proceduri, estimate intre 80.000 si 120.000 de lire sterline pentru fiecare planta, sunt prea mari pentru ca micii producatori, in afara de companiile Big Pharma, sa le poata suporta.

Nu va conta ca o planta a fost folosita cu succes si in siguranta de sute de ani, potrivit noii legi, aceasta va fi tratata ca si cum ar fi un drog, fiindca este folosita in forma naturala si nu este purificata – ceea ce ar schimba complet natura plantei si efectele pe care acesta le-ar avea.

CITESTE SI :

CUM NE PACALESC COMPANIILE FARMACEUTICE . SE VEDE CLAR CA LEGEA NU POATE AJUNGE LA EI .EI SUNT LEGEA.LEGEA EXISTOA DOAR PENTRU A STAPANI SI SUBJUGA MASELE .

Scandalos: Cum ne păcălesc companiile farmaceutice rescriind articole ştiinţifice


Industriile farmaceutice „produc” articolele cât mai favorabile noilor medicamente, ele fiind revizuite sau chiar rescrise în întregime de experţi care rămân anonimi, aşa numiţii ”ghost writers”.

 

 

 

Un studiu dezvăluie cum companiile farmaceutice rescriu articolele ştiinţifice pentru a exagera virtuţile unui medicament şi a-i ascunde prejudiciile colaterale. Adesea, pe baza acestor „falsuri” îşi elaborează medicii reţetele, informează revista italiană L’Espresso în ediţia de miercuri, care publică un articol pe această temă semnat de Silvio Garattini, directorul Institutului de Cercetări Farmacologice Mario Negri din Milano.

Articolele ştiinţifice care prezintă studii clinice controlate privind noi medicamente reprezintă baza pentru redactarea unor articole mai populare, ce influenţează reţetele prescrise de medici care rar citesc articolele originale.

Industriile farmaceutice profită de această oportunitate pentru a face articolele cât mai favorabile noului medicament, ele fiind revizuite sau chiar rescrise în întregime de experţi care rămân anonimi. Este vorba de aşa-numiţii ”autori fantomă” (”ghost writers”).

Adesea nu este vorba de a modifica rezultatele, ci de a le prezenta în mod atrăgător, subliniind rezultatele minore şi minimalizând eventuala prezenţă de efecte toxice. O atenţie deosebită este acordată rezumatului muncii, deoarece în general acesta nu face obiectul unui interes deosebit din partea evaluatorilor, în timp ce reprezintă partea din articol cel mai frecvent citită şi determină impresia finală din partea cititorului.

Acest mod de a acţiona este evident neetic şi nu priveşte numai industriile interesate, ci şi cercetătorii clinici care acceptă să semneze lucrări ştiinţifice scrise de alţii. Un studiu publicat în „Plos Medicine” analizează documentele puse la dispoziţie de Justiţia Federală din SUA care privesc în special articole scrise pentru a comenta efectele favorabile ale terapiei hormonale la menopauză de către o firmă specializată în scrierea de articole ştiinţifice cu plată. ”Ghost writers” au încercat să minimalizeze riscul de tumoră la sân datorat folosirii terapiei hormonale, amplificând beneficiile cardiovasculare şi prevenirea demenţei senile, a maladiei Parkinson şi chiar a ridurilor, evident fără nicio bază ştiinţifică.

Toate acestea nu pot decât să dăuneze oportunităţii terapiilor, servind, în schimb, la umflarea reţetelor şi profiturilor. Este important ca medicii să fie critici în citirea documentaţiei pe care o primesc, controlând datele pe cât posibil în lucrări originale.

De asemenea, este nevoie ca serviciul naţional de sănătate să difuzeze informaţii obiective pentru a reduce disproporţia existentă între mesajele industriei farmaceutice şi informaţia independentă.




HITLER SE INTOARCE


La Muzeul de Istorie din Berlin a fost deschisă cea mai mare expoziţie de după 1945 despre Führer, în care unele exponate propagandistice sunt aşezate strâmb. Expoziţia „Hitler şi germanii – Comunitatea naţională şi crima“ a fost respinsă în 2004 din cauză că ar spori cultul personalităţii din jurul macabrului dictator.

Conceptul revizuit de curatorii Hans-Ulrich Thamer şi Simone Erpel a primit aprobarea comisiei de-abia în 2010, iar la 15 octombrie a fost deschisă cea mai cuprinzătoare expoziţie despre Hitler şi germani din 1945 încoace. Fiind un subiect extrem de sensibil, exponatele stârnesc reacţii dintre cele mai diverse în Germania.

Expoziţia va putea fi vizitată până la 6 februarie 2011, la Muzeul de Istorie din Berlin. Deja în primele două zile, la 15, 16 octombrie, s-au înregistrat peste 10.000 de vizitatori. Duminică, la o săptămână de la vernisaj, oamenii aşteptau la coadă, la muzeu, de o oră pentru a cumpăra un bilet de 6 euro. Organizatorii se aşteaptă şi în continuare la un număr foarte mare de vizitatori, care să dovedească interesul populaţiei faţă de dictator.

Hitler apare alături de simboluri ale morţii Foto: Reuters

„Complexat”, după israelieni

Totuşi, manifestarea nu este o „expoziţie despre Hitler”, deşi include busturi, statui ale dictatorului, înregistrări cu el, biroul, uniformele ofiţerilor, afişe, coperte de reviste, articole de ziar şi fotografii. Pe cei 1.000 de metri pătraţi pe care sunt prezentate exponatele nu există niciun obiect personal al Führerului. „Expoziţia nu intenţionează să arate viaţa neînsemnată a acestui om. Noi vrem să arătăm cum această persoană a reuşit să realizeze o relaţie de simbioză cu popriul popor german, cum el a devenit o proiecţie a dorinţelor acestui popor”, spune Rudolf Trabold de la Muzeul de Istorie.

Urmaşii celor care l-au susţinut pe Hitler vizitează astăzi expoziţia cu miile, după cum anunţă oficialii instituţiei-gazdă. Cu toţii vor să-şi înţeleagă strămoşii care au văzut în Hitler pe „salvatorul Germaniei”. „Este interesant să vezi toate aceste documente, felul în care Hitler se expunea, îşi construia o imagine şi, deşi e greu să îmi imaginez astăzi că lumea a fost receptivă, trebuie să o credem”, spune o vizitatoare.

Tablouri atârnate „pornografic”

Pentru alţi vizitatori, „complexitatea exponatelor redă atmosfera de frică pe care o răspândea regimul lui Hitler”. O turistă din Israel care a văzut expoziţia spune că este o „dovadă a mentalităţii de turmă pe care au avut-o oamenii atunci”, dar şi o experienţă personală. „Este greu de crezut că bunicii prietenilor mei de aici din Berlin, care sunt cu toţii indivizi cu păreri proprii şi ştiu foarte bine ce vor, au urmat orbeşte, conştient, ideile unui complexat ca Hitler. Poate de-asta tinerii de azi din Germania sunt individualişti înflăcăraţi”, ne împărtăşeşte Katja Gorem.

Pentru a se evita interpretări pro-hitleriste sau eroizarea dictatorului s-a renunţat la unele exponate, iar altele dintre cele 600 tablouri şi fotografii sunt prezentate în maniere neobişnuite. Unele tablouri cu puternice simboluri propagandistice, create în acea perioadă, sunt atârnate strâmb pe pereţi. Însă tocmai în acest fel „aproape pornografic”, potrivit publicaţiei „Spiegel”, vede istoricul Wolfgang Wippermann o problemă: „Acest concept semnalează teama de Hitler, iar victimele sunt subreprezentate”. Istoricul consideră că formula expoziţiei este o comercializare a lui Hitler, după mottoul „Hitler sells”, el fiind „kitschizat”.

Îndreptăţită poate fi şi întrebarea formulată în unele articole din presa germană, dacă un urmaş al celor de atunci, un elev de astăzi, este capabil să înţeleagă ironia acestei prezentări. Un presupus os din craniul lui Hitler, care s-ar afla la Moscova, nu a mai fost expus, precum nici elemente din garderoba de gală a „conducătorului”.

Sunt expuse şi uniforme naziste ale ofiţerilor germani Foto: Reuters

„Fără voinţa germanilor nu ar fi existat Führerul”

Întrebarea dacă urmaşii „generaţiei de călăi” înţeleg menirea expoziţiei este îndreptăţită, cu atât mai mult cu cât, potrivit curatorului Thamer, expoziţia se adresează generaţiei care se bazează pe amintiri, martorii dispărând între timp. Thamer subliniază că evenimentul se concentrează asupra relaţiei dintre Hitler şi popor. El susţine că printre intenţiile conceptului său
este şi aceea de arăta că oricine din popor putea afla de „crimele politicii lui Hitler”.

Astfel, Thamer demitizează explicaţia cea mai frecventă în Germania, potrivit căreia oamenii de rând nu ştiau ce se întâmplă cu evreii în timpul războiului sau cum se desfăşura acesta. Indiferent care ar fi discuţiile şi cât de aspre criticile, expoziţia îşi atinge scopul, ea aduce din nou in discuţie trecutul negru al Germaniei. De asemenea, aceasta tinde să susţină descoperirile ştiinţifice ale ultimilor ani, care consolidează teza, aşa cum a subliniat şi curatorul, că „fără voinţa poporului nu ar fi existat nici Führerul”. Astfel societăţii germane i s-a mai aruncat un „os”, la care va fi nevoită să roadă bună bucată de vreme.

Potrivit publicaţiei „Der Spiegel”, chiar şi curatorii expoziţiei, Thamer şi Erpel, „se tem de propriul curaj”, de neonazişti exultaţi şi proteste aspre. Acestea nu au avut loc până acum, dar rămân posibile, deoarece, indiferent cum ar fi prezentat Hitler, se vor găsi mereu unii care să vadă într-o asemena expoziţie o încurajare a simpatizanţilor celui de Al Treilea Reich sau alţii care să o considere o deformare a faptelor istorice. Printre vocile care s-au ridicat împotriva expoziţiei se numără cele din cotidianele „Suedeustche Zeitung” sau „Die Welt”. „Problema cea mai mare a expoziţiei este că nu scoate în evidenţă avantajele pe care politica lui Hitler le-a reprezentat pentru «tovarăşii din popor»”, scrie „Sueddeutsche Zeitung”.

10% din germani vor un Führer

Fundaţia Friedrich Ebert din Germania a dat publicităţii un sondaj despre sentimentele naţionaliste şi eventualele tendinţe spre extrema dreaptă în societatea germană de azi. Astfel, 1 din 10 germani este de părere că ţara ar trebui condusă de „o mână de fier”, de un „Führer”, şi că ar fi de preferat o dictatură ca formă de guvernământ. Studiul a dezvăluit şi proporţiile xenofobiei: 35% dintre repondenţi au susţinut că numărul mare de emigranţi din Germania este îngrijorător, iar 58% au opinat că libertatea religioasă a musulmanilor din Germania ar trebui restricţionată. Sondajul a fost efectuat pe 2. 400 de cetăţeni, cu vârste cuprinse între 14 şi 90 de ani.

„Ne place sau nu, Hitler rămâne cel mai cunoscut brand al Germaniei. În expoziţie se vede cât de mare era dorinţa nemţilor de a eroiza, precum şi rolul propagandei.”
Wolfgang Wippermann istoric

CUM SUNT DRESATE JAVRELE FMI-ULUI SA APLICE NECONDITIONAT MASURILE DE ASASINARE A ROMANIEI .


Se pare ca unii se mai trezesc, insa e prea tarziu, se adevereste ce spuneam in articolul http://salvatiromania.wordpress.com/2009/03/10/fmi-a-pus-mana-pe-cazmaua-cu-care-va-sapa-groapa-romaniei de pe data de 3 martie 2009.
Inainte de a fi asasinat Ceausescu stia ce zice, dar prostimea orbita de ura si pacalita de o falsa democratie cu un nivel de trai mai bun, s-a lasat antrenata in intrigile marsave si ticaloase ale Ocidentului .
Iata ce spunea acesta la inceputul ultimului discurs al sau:

http://salvatiromania.wordpress.com/congresul-al-xv-lea-al-partidului-comunist-roman-romania-in-agonie

Fiasco la întâlnirea dintre liderii Coaliţiei de guvernământ şi reprezentanţii Fondului Monetar în România, veniţi să ia pulsul economiei româneşti şi să bată palma pe un viitor acord. Politicienii români s-au lovit de inflexibilitatea oficialilor FMI, fapt ce a condus la o iritare colectivă. „Am avut senzaţia că discut cu peretele acesta din faţă. Indiferent de ce spuneam. Da, dădeau din cap afirmativ în timp ce vorbeam, după care îşi spuneau poezia. Şi este îngrozitor să ai senzaţia că tu comunici cu cineva care înţelege ce-i spui, după care el spune acelaşi lucru”, a povestit, pentru gândul, liderul minorităţilor naţionale din Parlament, Varujan Pambuccian. Concluzia generală:
„Astăzi s-au enervat toţi. Pentru că nu poţi gândi dezvoltarea unei ţări, prin siguranţa rambursării unui împrumut la o bancă”.

Întâlnirea de 2 ore şi jumătate, pe scurt:

-„De crescut, probabil că vom recupera consistent din tăierea cu 25%, undeva la 14% o să fie majorarea şi am fi putut să ajungem undeva la 18% cu scăderea cotei unice şi să avem speranţa că, în felul în care reacţionează economia, ca la sfârşitul anului viitor chiar să revenim la salariile dinainte de tăiere”

-„Le-a prezentat Adi Videanu foarte corect efectul pe care l-a avut cota unică faţă de efectul pe care îl prognozaseră ei. Şi aceasta a condus la o creştere a veniturilor bugetare, în condiţiile în care FMI-ul-când am făcut lucrul. ăsta prognoza o scădere dramatică a veniturilor bugetare.
Chiar în faţa unor lucruri care au dat rezultate în România oamenii ăştia preferă o poziţie foarte prudentă, de bancher, dar nu putem gândi ca bancherii”


Ce plan pentru resuscitarea economiei a propus Coaliţia

– Creşterea salariului minim de la 600 la 700 de lei. „Este un măreţ plan al Coaliţiei, care este un plan ok, moderat după părerea mea, dar cu şanse reale de a avea efecte în economie. Planul are trei componente corelate între ele şi anume: o creştere a salariului minim (la peste 700 de lei- n.r.) care este în dezavantajul angatorului. Ştim că majoritatea angajatorilor îşi pun salariul minim şi plătesc după aceea diferenţa în mână pentru că în România costurile locurilor de muncă sunt foarte ridicate. Dar făcând lucrul acesta reuşim o parte din banii aceştia care în momentul de faţă sunt plătiţi la negru să-i aducem în zona albă”, a explicat deputatul.

– Scăderea contribuţiilor sociale de la 44% la 41%. „Pentru a compensa această dificultate pe care i-o dăm angajatorului scădem CAS-urile, făcând pentru angajatorii care nu procedează în felul acesta locul de muncă mai ieftin şi România mai atractivă, mai ales pentru corporaţiile străine în care nu se procedează în felul acesta. „Deci, pe de o parte mărim baza de impozitare fără să creăm dificultăţi întreprinderilor care procedează aşa, iar întreprinderilor care nu procedează aşa le creăm o facilitate eu zic rezonabilă”, susţine Varujan Pambuccian.

– Scăderea cotei unice de la 16% la 12%. „Ceea ce pe de o parte pune 4% în buzunarul angajatului. (…) Din cei 25% (tăiaţi de la 1 iulie- n.r.) se recuperează numai din măsura asta de scădere a cotei unice. Eu o privesc ca o primă treaptă către o scădere mai semnificativă a cotei unice care să ne pună şi într-o situaţie de competiţie directă măcar cu ţările din jur. (…) Nu putem să rămânem pasivi şi să vedem cum alte state iau din taxele şi impozitele pe care ar trebui să le ia statul român, doar pentru că la noi taxele noastre sunt mai ridicate” , ne-a creionat planul de bătaie al Coaliţiei liderul minorităţilor naţionale. „Creşterea salariului minim convine şi sindicatelor, nu convine neapărat tuturor angajatorilor, compensăm această creştere cu scăderea CAS-urilor de la 44% la 41% şi mai aducem o facilitate suplimentară cu scăderea cotei unice care cât de cât ne mai apropie de situaţia din ţările vecine,unde cota unică este de 10%”, plusează acesta.

Cum a reacţionat FMI?

„FMI a reacţionat cu lozinci, cu lozinci clasice, în care soluţiile erau: o absorbţie mai mare a fondurilor europene, combaterea corupţiei, combaterea evaziunii fiscale. (…) Lucrurile acestea de care vorbeşte FMI-ul au efecte, în cel mai bun caz, pe termen mediu. Lucrurile de care vorbim noi au efect imediat. E o foarte mare diferenţă. Dacă noi vrem la anul ca o nedreptate pe care am făcut-o bugetarilor: le-a tăiat din salariu pentru că trebuie să susţinem leul (…) trebuie să facem ceva ca aceste salarii să poată reveni la normal. Şi FMI şi UE consideră că resursele din care economia românească îşi poate reveni nu le văd ca resurse şi nu le văd viabile şi operaţionale, într-un orizont de timp rezonabil”, a detaliat Pambuccian.

De ce se opun cei de la FMI

– „Ei consideră creşterea salariului minim ca o pierdere pentru buget, pentru că în momentul acela salariul minim dat bugetarilor este mai mare şi e o pierdere, când în realitatea este un câştig pentru că scoate banii din zona neagră. Nu poţi lucrurile astea să le gândeşti fără să ţii cont de realitate, pru şi simplu făcând nişte adunări, scăderi, înmulţiri, împărţiri. Economia nu înseamnă adunări, scăderi, înmulţiri, împărţiri.”


Ce se întâmplă cu riscurile politice

– „Noi le-am vorbit inclusiv de riscurile politice pe care le implică acest mod de a gândi, pentru că la un moment dat oamenii or să se sature, o să creadă toate balivernele pe care pe vor auzi şi vor gira un partid sau altul populist care le va promite marea cu sarea şi care va constata, odată ajuns la putere,că cel mai ieftin este să bagi banii în poliţie, armată şi servicii şi în momentul acela s-a încheiat totul. Lucrul acesta, după părerea mea, se va întâmpla în multe ţări europene în următorii 5 ani, eu nu aş vrea să se întâmple şi în România”

– „Ei au spus un singur lucru, tot în categoria lozinci, că singurul lucru de care are nevoie România în momentul de faţă este stabilitatea politică, direcţie predictibilă politică. Dar cum să ai stabilitate, când le creezi un inconvenient major oamenilor. Oamenii trăiesc în ţara asta”

-„Reprezentaţii Fondului au venit cu chestia clasică: «Bravo, vă mângâiem pe creştet, sunteţi extraordinari, aţi făcut lucruri eroice. So what? (Şi ce?- n.r.)».”

-„Eu ştiu un singur lucru: indiferent de ce se va întâmpla în România, în Europa lucrurile vor merge în aceeaşi direcţie, adică vor merge în direcţia sfârşitului urât, în convulsii sociale majore, a statului social, care nu mai poate rezista, pentru că el cheltuieşte mult mai mult decât încasează, din ce în ce mai mult. Şansa României este să profite de pe urma nenorocirii globale în momentul de faţă. Dar ca să ai şansa asta, trebuie să ai libertatea de a o face, ori noi ne-am pierdut această libertate acum doi ani. Vreau să o recâştigăm, încep să gândesc în termenii ăştia.

Despre disponibilizări

-„Despre disponibilizări nu au mai pomenit nimic şi cred că era şi foarte greu în atmosfera care era acolo să pomenească despre aşa ceva”.

-„Ei (cei de la FMI- n.r.) au nişte ipoteze pe care le folosesc, indiferent de ţară, la fel. Noi trăim în realitatea asta şi poate că ipotezele noastre sunt ceva mai apropiate de lumea în care trăim. Trebuie să şi înţeleagă: când lucrezi într-o mare corporaţie, şi FMI este o mare corporaţie, trebuie să funcţionezi după regulile corporaţiei, care sunt non-discriminatorii şi care se aplică otova, indiferent de locul în care se aplică, lăsând o marjă foarte mică, dacă are o reprezentanţă locală corporaţia, de a adapta criteriile corporaţiei la realitatea locală. Aşa e şi acum. O bancă globală, care gândeşte global şi care nu se încurcă în criterii flexibile, care diferă de la o ţară la alta.”

-„Din punctul de vedere al acelei bănci, ea şi-a recuperat împrumuturile făcute, la dobânda la care le-a făcut. Din punctul lor de vedere, toate poveştile au fost de succes. Şi-au luat banii înapoi, cu dobânda aferentă. Din punctul de vedere al ţărilor şi al popoarelor respective, toate au fost poveşti de eşec. Depinde pe ce scaun te aşezi! Eu, până una alta, sunt pe acest scaun din România, nu sunt pe scaunului celui de la BM, că să mă gândesc la un singur lucru: am făcut un împrumut şi nu vreau să risc în nici un fel recuperarea lui cu dobânda aferentă. Îi înţeleg şi pe ei, dar obligaţia mea este să înţeleg ce se întâmplă aici şi s-ar putea ca diferenţa dintre cele două înţelegeri să devină atât de mare încât să nu mă mai intereseze să-i înţeleg pe ei.”

– „Există o frică a politicului de a lua măsuri de genul acesta ( de a concedia- n.r.), pentru că, pe de-o partea, există obişnuinţa de a lua voturi oferi de ceva bani în plus, care a mers când economia era în creştere, dar care n-are cum să meargă când economia este în cădere şi probabil că minimul acestei depresii în care ne aflăm o să fie undeva între 2015-2016.

Coaliţia ţine cu dinţii de plan

-„Noi nu avem de gând să cedăm, indiferent de presiunile care se fac din multe zone şi din zone româneşti. BNR îşi atinge toate obiectivele pe mecanismul acesta şi eu pot să înţeleg Banca Naţională, dacă aş fi acolo probabil că aş gândi la fel. Eu stau pe alt scaun şi eu trebuie să privesc lucrurile din altă perspectivă. Nu putem să gândim lucrurile fără nici un fel de risc, stând ca broasca aia care nu riscă nimic în secund aurmătoare, dar peste oră e moartă”

– „Eu nu cred că se va lua o decizie săptămâna asta. Până la urmă cred că se vor întoarce sub iminenţa dorinţei noastre de a lua măsurile astea.

– „Eu ştiu foarte sigur că mai mult decât s-a tăiat nu se mai poate tăia, pentru că societatea nu are de unde să suporte lucrul acesta, ba mai mult, că va trebui anul viitor să punem la loc ceva, dacă nu chiar tot. Şi eu ştiu foarte sigur că pt a păstra ce există acum şi a mai pune la loc trebuie să faci economia să funcţioneze ca să poţi lua de pe urma ei taxe şi impozite.
Toate măsurile de tăiat cheltuieli operaţionale sunt epuizate, tot ce se mai poate face este să vii cu măsuri care să crească economia.”

Vineri, o nouă întâlnire

-„Am convenit că discuţiile vom urma. Din fericire, există oamenii în Coaliţie cu mult mai mult simţ diplomatic decât mine. Eu am făcut urât, recunosc. Nu mă simt foarte confortabil să fiu în postura celui care voie ca să facă un lucru bun, dar asta e. Nu avem încotro. Ne-am înhămat la lucrul ăsta şi acum suntem în tunel.”

-„Vineri o să aibă loc o discuţie tehnică cu cei care au făcut simulări şi eu sper să-i convingă, cu toate că, repet, ei, în 2005, au avut o evaluare aberantă de ce s-a dovedit a fi real şi de evaluarea pe care a făcut-o România şi care s-a dovedit extrem de apropiată de ce s-a dovedit a fi în mod real”

TICALOSIE "GHIDUSA" A LUI DAN DIACONESCU SENZATIONESCU


NO COMMENT

Guvernul ne pregăteşte o nouă taxă: cea pe autostradă, suplimentară rovinietei


 

 

Guvernul se gândeşte cu ce bani va întreţine autostrăzile pe care nu le-a construit încă. Şi pentru că a constatat că sumele alocate de la buget şi din veniturile CNADNR nu sunt suficiente, a început procedurile de introducere a unei taxe pentru circulaţia pe autostradă, în paralel cu sistemul existent al rovinietei.

Propunerea introducerii taxei de acces pe autostradă se găseşte într-un într-un document discutat şi aprobat, miercuri, de Guvern, potrivit Mediafax.
Documentul a fost avizat atât de Ministerul Transporturilor, cât şi de Ministerul Finanţelor.

România are, în prezent, doar două autostrăzi: una care leagă Bucureştiul de Piteşti (A1) şi una care ar trebui să facă legătura între Capitală şi Constanţa, dar care nu este încă Finalizată (A2 sau Autostrada Soarelui).

Potrivit Executivului, în perioada următoare, prin Programul Operaţional Sectorial Transport (POS-T), ar urma să fie cofinanţate din Fondul de coeziune 373 kilometri de autostradă, respectiv secţiunile Nădlac-Arad, Arad-Timişoara, Timişoara-Lugoj, Lugoj-Deva, Orăştie-Sibiu, Cernavodă-Constanţa şi varianta de ocolire a municipiului Constanţa.

În construcţie se află secţiunile Cernavodă-Constanţa, Arad-Timişoara şi varianta de ocolire a municipiului Constanţa se află în faza de lucrări.

Pentru celelalte tronsoane, respectiv Nădlac-Arad, Orăştie-Sibiu, Timişoara-Lugoj şi Lugoj-Deva, abia au fost finalizate studiile de fezabilitate şi sunt în curs de finalizare documentaţiile de licitaţie. Anul viitor ar putea fi semnate contractele de lucrări.

„O condiţie esenţială pentru finanţarea proiectelor de autostrăzi prin POS-T este asigurarea sumelor pentru operarea şi întreţinerea acestor autostrăzi. Din analizele efectuate de către Comisia Europeană a reieşit faptul că fondurile pentru operarea şi întreţinerea autostrăzilor nu pot fi asigurate de la bugetul de stat şi nici din veniturile proprii ale Companiei Naţionale de Autostrăzi, iar Comisia Europeană a condiţionat aprobarea proiectelor pentru construcţia de autostrăzi de luarea la nivel politic în România a unui angajament privind asigurarea sustenabilităţii construcţiilor de autostrăzi cofinanţate de UE prin introducerea unui sistem de taxare a accesului la autostrăzi, atunci când acestea vor fi date în folosinţă”, au declarat surse ministeriale, care citează din documentul aprobat de Guvern, citate de Mediafax.

„Ministerul Transporturilor consideră necesar introducerea unui sistem de taxare a accesului la autostrăzile din România în paralel cu sistemul existent al rovinietei. În scopul minimizării efectelor asupra aplicaţiilor la Comisia Europeană pentru finanţarea din Fondul de coeziune, pentru autostrăzile finanţate prin intermediul POS-T se va urmări ca valoarea fondurilor obţinute să nu producă venituri nete, deci să acopere doar cheltuielile de operare şi întreţinere”, se mai arată în documentul citate de agenţia de presă.

Potrivit aceleiaşi surse, până la finalul acestui an va finalizat un studiu de analiză privind sistemele de finanţare, prin taxare directă şi/sau vinietă, a autostrăzilor din alte ţări europene şi posibilităţile de aplicare a acestui sistem în România.

 

POPORUL ROMAN: DAPA-I M-AM "INVELIT" CU PROSTIA SI M-AM PUS SA DORM NITEL.DA`… OARE CINE MA MAI TREZESTE CA TRE` SA HRANESC COPII?


 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În primăvara lui 1989, Nicolae Ceauşescu a anunţat că România şi-a încheiat plata datoriei şi nu mai este nimănui datoare. Mai mult, Ceauşescu a făcut să se voteze o lege prin care i se interzicea guvernului român să mai apeleze la credite străine, să se îndatoreze, aşadar. Totul având drept scop să ferească ţara, în viitor, de riscurile pe care cu atâtea sacrificii le-a înfruntat în anii ’80, anii atât de cumpliţi pentru noi toţi, când Ceauşescu, somat de creditori, a angajat societatea românească în cursa contra-cronometru de plată a datoriilor. Mi-aduc bine aminte de tonul cu care „Europa liberă” a comentat, la început, această situaţie: ni se prevedea un faliment total, falimentul unor neputincioşi, al unor prăpădiţi care au contractat, cu inconştienţă, datorii peste puterile lor de a le returna! Iar faptul că paralel cu plata datoriilor se continuau giganticele investiţii – canale de navigaţie, centrală atomică, metrou, noul centru civic, hidrocentrale, etc. – părea dovada certă a nebuniei megalomane a lui Ceauşescu şi a laşităţii noastre că îl suportăm! Prin anii ’87 – ’88, tonul „Europei Libere” a devenit altul: i se reproşa acum lui Ceauşescu nu incapacitatea economiei româneşti de a-şi plăti cheltuielile, ci i se reproşa însuşi faptul că ne plătim datoriile, căci aceasta ar fi fost o mare prostie, zicea alde d-l Orăscu, doar toate celelalte ţări trăiesc bine mersi fără să-şi achite creditele primite, ci numai dobânzile. Am constatat astfel, cu mare uimire, că, în loc să fie apreciată ca un act de corectitudine, plata datoriilor înfuria anumite persoane sau instituţii, stârnea comentariile cele mai înveninate.

Ca persoană care am fost crescut în teama de a nu rămâne cuiva dator, n-am prea înţeles, la început, această ciudată atitudine. Mai apoi, cugetând oareşicât, am înţeles un adevăr simplu despre cei care trăiesc din a-i împrumuta pe alţii, despre cei care trăiesc din câştigul astfel realizat, adică cămătarii: bancherii te împrumută nu ca să le restitui cât mai repede banii, ci ca să le rămâi la nesfârşit dator, plătindu-le cu regularitate numai dobânzile. Drept care mă întreb cu maximă ingenuitate: ce s-ar întâmpla cu finanţa mondială dacă toate ţările ar proceda cum a procedat România în primăvara anului 1989? Să ne imaginăm că toţi datornicii şi-ar plăti datoriile şi ar hotărî, prin lege, să nu mai facă alte datorii! În ce s-ar transforma sumele imense ce s-ar aduna astfel în depozitele băncilor dacă nimeni nu va mai apela la bănci, să se împrumute! În ce altceva decât în mari grămezi de hârtie inutilă?! Cu alte cuvinte, România devenise, în primăvara anului 1989, o mare primejdie pentru finanţa mondială, pentru cei dedulciţi la traiul din camătă, trai nemuncit! Primejdia constând în puterea exemplului, a forţei de contagiune pe care ar fi putut-o avea „modelul românesc”! Mi-am dat seama de asta şi din înverşunarea deplasată cu care „Europa liberă” a comentat momentul eliberării României de povara datoriilor externe. Nimeni, în Occident nu s-a grăbit să ne felicite. Dimpotrivă! Iar când Ceauşescu şi-a exprimat dorinţa, dar şi putinţa ca România să iasă pe piaţa de credite, acordând împrumuturi cu o dobândă mult mai mică decât cea îndeobşte practicată, pentru a dovedi astfel umanismul societăţii pe care o reprezenta, mi-am dat seama, cutremurat, că Nicolae Ceauşescu, săracu’, şi-a semnat sentinţa de condamnare la moarte! Cred că acest gest, de sfidare şi de demascare a marii finanţe mondiale, a dus cel mai mult la acea concertare de forţe care au reuşit, profitând de generozitatea şi puterea de sacrificiu a tineretului român, nu numai să-1 dea jos pe Ceauşescu de la putere, dar să-1 şi pedepsească personal, fizic, pentru insolenţa sa. Cu consecinţa, „firească”, a revenirii României, cuminţită, în rândurile ţărilor îndatorate până la gât marii finanţe, dând astfel putere de contagiune altui exemplu: cine va mai încerca vreodată, în Europa de Est sau în Africa, în America Latină sau în Asia să procedeze ca Nicolae Ceauşescu, ca el s-o păţească!

Tare aş fi curios să ştiu cât a costat această debarcare a lui Ceauşescu! KGB-ul, la ale cărui servicii a apelat marea finanţa mondială, este o instituţie serioasă, care ţine la preţ! La fel şi celelalte. Mai puţin securitatea română, care, bucşită cum era cu imbecili la toate nivelurile sale, nu este exclus să-şi fi dat concursul pe gratis, din… patriotism, convinsă că se pune în slujba poporului român!

De plătit, fireşte, noi vom plăti costul înlăturării lui Ceauşescu şi-1 vom plăti înzecit, însutit, înmiit, poate.

Aşa nerod şi troglodit cum ne plăcea nouă să-1 credem pe Ceauşescu, acesta a înţeles totuşi un lucru pe care noi, mult mai deştepţi cum ne-a făcut revoluţia, ezităm să-1 recunoaştem, ca să nu ne facem de rîsul lumii. Adică ezităm să-i recunoaştem lui Ceauşescu vreun merit, cât de neînsemnat. Eu unul i-aş recunoaşte deci lui Ceauşescu şi unele merite, măcar pe acela de a fi înţeles relaţia strânsă, în lumea de azi şi de mâine, între suveranitatea naţională şi mărimea datoriei externe a unui stat. M-am dumirit de aceasta deunăzi, când Parlamentul nostru a aprobat să ne împrumutăm cu vreo 300 de milioane de dolari şi nu a tresărit aflând că Fondul Monetar Internaţional ne va acorda acel împrumut numai dacă vom respecta nişte indicaţii superioare. Am scăpat de dracu’, şi am dat peste ta-su! Aşa se face că am scos şi o Constituţie în care se afirmă principiul sacrosanct al suveranităţii naţionale, dar am legat această suveranitate numai de inviolabilitatea hotarelor, care interzice armatelor străine să calce pământul sfînt al Patriei. Chiar nu au înţeles parlamentarii noştri din Constituantă că agresiunea militară a încetat să mai fie la modă? Că este un procedeu tot mai primitiv pentru sensibilitatea omului modern, tot mai desuet şi mai ineficient? Mult mai curată se dovedeşte a fi agresiunea financiară, arma cea mai subtilă şi mai productivă la acest sfârşit de mileniu! Lumea s-a deşteptat, s-a săturat de violenţă, de sânge! De generali şi colonei! Drept care, în locul acestora şi în acelaşi scop, pământul este bântuit în lung şi în lat de experţii financiari ai Fondului Monetar Internaţional, ai Băncii Mondiale pentru, sanchi! Dezvoltare, şi alte „agenturi”! Asta, fireşte, după ce prin diverse mijloace, inclusiv propulsarea de agenţi ai marii Finanţe în fotolii ministeriale ori prezidenţiale, ţara vizată este adusă în situaţia de a cere ea însăşi, cu căciula în mână, împrumuturi şi investitori. (La drept vorbind, ce este investiţia străină altceva decât un împrumut pe care te obligi să nu-l mai returnezi, ci doar să-i plăteşti creditorului dobânzile?) Astfel că suveranitatea noastră naţională, de care se umflă-n pept Constituţia română încă de la primele rânduri, în curând va fi, cu concursul senin al Parlamentului României, numai vorbe în vânt! Va fi cel mai trist neadevăr din câte neadevăruri cuprinde Constituţia României, săraca!

Căci s-a ajuns la o situaţie paradoxală şi extrem de primejdioasă pentru un viitor românesc al copiilor noştri: deşi noi, în România, ne îndreptăm spre o economie de piaţă, deşi ne privatizăm care mai de care, grăbindu-ne să lichidăm proprietatea şi economia de stat, datoria externă care se acumulează în această perioadă de privatizare nu are şi ea un caracter privat, ci este o datorie de stat, a ţării, a poporului român! Cum şi când se va achita de aceste datorii statul român, de vreme ce rolul şi puterea sa în economia noastră urmează să se diminueze în mod sistematic şi programat’? Cine a programat această cacealma a privatizării în folosul oricui, numai în folosul ţării nu?!

Sigur, vor sări câţiva deştepţi să ne aducă aminte că şi guvernul S.U.A., statul american, deci poporul american, are câteva sute de miliarde de dolari datorii faţă de aceeaşi finanţă mondială, faţă de aceleaşi bănci la care suntem şi noi, din nou, datori! Dar, vor uita acei deştepţi să ne precizeze, neştiutori cum suntem, că acele bănci sunt bănci americane, occidentale, interesele lor – ale băncilor şi ale statului american fiind foarte coincidente! Nu am nimic împotrivă să se îndatoreze statul român la Banca Naţională a României sau la Banca Dacia Felix! Să se îndatoreze la mine şi să-i pun eu condiţiile în care accept să-l creditez!

Fireşte, Ceauşescu trebuia dat jos! Şi încă cu mult înainte de decembrie 1989! Şi cel mai bine era dacă s-ar fi dat singur la o parte! Din păcate, aşa cum s-au petrecut lucrurile, de dispariţia lui Ceauşescu nu a ajuns să profite poporul român, aşa cum era firesc, adică să profite cei ce au suferit de pe urma lui Ceauşescu, ci au ajuns să profite duşmanii neamului românesc, aceiaşi care profitaseră şi în anii grei când, prin corvoadă naţională, le-am plătit îndoit şi întreit creditele cu care ne-au momit şi ne-au pricopsit în anii ’70! Acum, când, scăpaţi de datorii, se cuvenea să trăim şi noi ca oamenii, ne-am trezit iar cu ei pe cap, cu aceiaşi binevoitori, veniţi să ne dicteze cum să se facă reforma! Această turnură tragică a lucrurilor de după 22 decembrie 1989, ora 12, a fost posibilă prin acţiunea criminală, repet: acţiunea criminală a unor persoane ce pot fi nominal identificate! Scopul principal al acestora a fost, în modul cel mai clar, să aducă din nou România în rândurile ţărilor îndatorate la finanţa mondială. Adică scopul urmărit şi, în parte, deja atins, a fost pierderea suveranităţii naţionale româneşti. Au azmuţit asupra noastră o mână de exaltaţi maghiari sau secui şi noi am crezut că aceştia sunt cei ce atentează la suveranitatea naţională a românilor. Din nefericire savanţii care au gândit Constituţia României nu au fost nici ei mai deştepţi, astfel că nu şi-au pus problema suveranităţii naţionale decât în termenii constituţiilor din secolul al XIX-lea, făcând din Constituţia noastră un corect compendiu al acestor texte. Nici un semn din partea acestor autori că ar fi înţeles adevăratele primejdii, de azi şi de mâine cu care se confruntă Ţara. Acesta fiind unul din motivele pentru care am votat împotriva acestei constituţii.

Conchid: merită sprijinite numai acele forţe (partide) politice care îşi propun să ferească ţara şi poporul nostru de povara şi primejdiile ascunse în teancul de dolari al îndatorării la alţii. Există aceste forţe?

Nota bene: Textul de mai sus a fost scris în cursul săptămânii patimilor şi va ajunge la cititori în zilele săptămânii luminate. Creştineşte a fost scris, creştineşte să fie citit, iertând greşiţilor noştri aşa cum iertare aşteptăm şi pentru greşelile noastre. Învierea Domnului nostru Iisus este şi învierea adevărului, chiar dacă în Sfînta şi Minunata Poveste a Celui Ce a înviat din morţi lipseşte un singur răspuns. Răspunsul la întrebarea Ce este adevărul? Dar stă în puterea noastră să-l căutăm sine ira et studio, adică senini şi iubitori de aproapele nostru. La mulţi ani!

*

— Din câte înţeleg, acest articol a fost publicat în primăvara lui 1992, de Paşte, în revista „Totuşi iubirea”. A avut vreun ecou?

— Adrian Păunescu şi-a dat seama de importanţa lui şi l-a băgat pe prima pagină, dacă mai ţin eu minte. Ştiu că mulţi cititori l-au decupat şi l-au păstrat ca pe un text deosebit.

— Este, într-adevăr, un text deosebit.

— Ideile din acest articol le-am reluat de la tribuna Parlamentului. Fără nici un ecou în mass media românească.

— După şase ani şi jumătate, aţi aflat dacă există în România „acele forţe (partide) politice care îşi propun să ferească ţara şi poporul nostru de povara şi primejdiile ascunse în teancul de dolari al îndatorării la alţii”?

— Am aflat! Nu există!

— Şi atunci de ce mai activaţi într-un partid?

— Activez într-un partid care încearcă să fie o asemenea forţă. Încearcă cu sinceritate. Dar mai e până să reuşească.

– De ce anume aveţi nevoie?

— Avem nevoie de oameni ca dumneata, care să nu mai stea pe margine şi să comenteze steril greşelile celor din ring!

— Să ştiţi că nu stau tot timpul pe margine, în tribună. Cel puţin în ultima vreme, am coborît şi eu în ring!

Adică?

Bunăoară, după discuţiile purtate cu dumneavoastră, am încercat să mă interesez şi eu despre unele aspecte discutate împreună…

— Adică să verifici afirmaţiile mele?

— Vă supără?

— Nu! Deloc! Aşa se procedează! Măcar că răspunderea pentru cele afirmate de mine îmi revine în totalitate! Şi ce ai aflat?

— Am discutat cu o persoană foarte apropiată de dl. Virgil Măgureanu despre acea bancă, acel fond monetar internaţional pe care Ceauşescu a încercat şi urma să-l constituie la începutul lui 1990, împreună cu Iran şi Libia. Nu ştiu dacă de la Măgureanu avea informaţiile, dar persoana despre care vă vorbesc mi-a confirmat întocmai cele ştiute de mine de la dumneavoastră. Ba chiar a şi plusat!

— În ce fel?

— Se pare că deschiderea acelei bănci, cu un capital de 15 miliarde de dolari, era abia prima etapă. Cele 15 miliarde de dolari nici nu însemnau mare lucru pentru cât de sărace sunt ţările sărace! Fondurile cele mai importante urmau să intre de la arabi, firme, persoane fizice şi chiar state, de la arabii care şi-ar fi retras banii din băncile occidentale şi i-ar fi adus la Bucureşti. Foarte pe scurt spus, urma să se adune aici, la Bucureşti, sume din ce în ce mai mari, transformând Bucureştiul într-unul din marile centre financiare ale lumii. În plus, acest centru bancar urma să funcţioneze după alte principii, lăsând principiul profitului pe un plan secundar!…

— Interesantă informaţie! Şi foarte plauzibilă!… Veritabil finis coronat opus… Înseamnă că n-am bătut câmpii! Este o informaţie care se adaugă perfect logic la cele ce ştiam noi… Cred că am greşit evitând să mă mai văd cu dl. Măgureanu!… Da, după ce am fost propus să candidez la preşidenţia României din partea PDAR, am considerat că aşa ar fi cel mai bine, să nu mă văd cu dl. Măgureanu. Cred că am greşit.

— De ce?

Nu mai contează.

Cum apreciaţi prezenţa d-lui Virgil Măgureanu printre cei care au asistat la mascarada aceea de proces al soţilor Ceauşescu?

— Ca pe o greşeală! De faţă, la vedere, au fost fraierii! S-au lăsat păcăliţi să asiste la o crimă aranjată de alţii, impusă de alţii.

— Credeţi că pe 25 decembrie 1989 d-l Virgil Măgureanu cunoştea povestea cu acea bancă pe care Ceauşescu urma s-a deschidă?

— Întrebarea aceasta cred că am să i-o pun şi eu d-lui Măgureanu cu proxima ocazie.

— Ar fi fost interesant ca răspunsul său la această întrebare să-l fi putut consemna în cartea noastră.

— Nu te necăji! Mai facem o carte!

— Vorbiţi serios?

(Text reprodus după Marele manipulator, Anexa 2)

  • wordpress
visitor
  • Octombrie 2010
    L M M M V S D
    « Sep   Noi »
     123
    45678910
    11121314151617
    18192021222324
    25262728293031