Iaca-ta ca de data asta ma intorc spre PSD. Au vandut, au tradat si vor sa o faca din nou la unison cu PNL,USR, UDMR, PMP si minoritati . Cred ca de data asta vom intra in parlament cu topoarele, noi astia romanii adevarati, caci #rezistentii au alta comanda..
PSD se comportă ca o slugă și ca un babuin la cererea SUA, Proiectul este o mizerie, PSD că „s-a executat” în fața cererii Departamentului de Stat”
Sorina Matei : „Iată cum s-a executat PSD: proiectul de lege PSD băgat în sesiune extraordinară FĂRĂ dezbateri publice privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore, iniţiat de Mihai Tudose/SRI”, scrie jurnalista.
„Exxon va extrage mai mult de jumătate din producţia anuală a României iar pe americani îi doare bineînțeles numai de Exxon”, atrage atenția Sorina Matei, are conchide: „Proiectul PSD referitor la perimetre offshore este o mizerie”.
De altfel, în calitatea mea de membru al Comisiei pentru Abuzuri, am avut discuții cu răposatul Ovidiu Mușetescu, director al FPS la vremea vânzării Petrom. În invitasem pe Mușetescu, deputat și el în perioada 2004 — 2008, pentru ancheta pe care o făceam în legătură cu privatizarea și situația de la ARO Câmpulung. Ulterior, discuția a trecut și la alte privatizări făcute sub conducerea sa. Iată, pe scurt, ceea ce mi-a explicat:
„I-am propus premierului (Adrian Năstase) împărțirea Petrom în trei segmente — extracție, rafinare și distribuție (stații de combustibil). Propunerea mea de privatizare se referea doar la segmentele de distribuție și rafinare, nu și la extracție. Chiar i-am cerut să nu se cedeze (vândă) și extracția. Sub presiunea externă, Năstase însă a decis să vindem tot”.
Deci, se confirmă asocierea făcută de Sorina Matei, cu o singură subliniere: vânzarea de atunci a resurselor s-a făcut cu acordul TUTUROR partidelor parlamentare, cu excepția PRM. Deci, inclusive partidul condus la acea vreme de Băsescu (2000 — 2004), PD, a votat vânzarea, nu numai Năstase și PSD.
Dar, Sorina Matei are dreptate, pentru că oalele s-au spart numai în capul lui Adrian Năstase.
„Domnii de la PSD sunt de groază și fac greșelile lui Năstase și ale altora și ca Năstase vor sfârși”, atrage atenția pe bună dreptate Sorina Matei. „Cum să faci tu nene asta cu rezervele tale doar pentru că asta cere Departamentul de Stat pentru Exxon?”
Ce se întâmplă, pe înțelesul tuturor:
1. Prin dereglementarea prețurilor gazelor naturale (impusă de Comisia Europeană), companiile care extrag și comercializează gaze naturale au obținut și obțin doar stând în fotolii venituri suplimentare consistente.
2. Pe fondul creșterii la nivel mondial a prețului gazelor naturale, pentru a veni în sprijinul cetățenilor, în sprijinul consumatorilor finali, România a instituit un impozit asupra veniturilor suplimentare obținute din fotolii, fără niciun cost suplimentar, de companiile care extrag și comercializează gaze naturale.
3. Pe vechea reglementare, acest impozit urma să se aplice doar asupra veniturile suplimentare obtinute pana la data de 31 decembrie 2014.
4. În luna martie a acestui an, am votat în Parlament o Lege care abrogă articolul care impunea ca impozitarea să nu se mai aplice în cazul veniturilor suplimentare obținute după data de 31 decembrie 2014!
5. Săptămânile următoare, sub presiunile enorme ale puternicelor companii străine, precum și sub presiunile înalților emisari ai partenerilor… strategici, suntem pe cale să votăm așa-numita Lege a perimetrelor petroliere offshore. Prin articolele 18 și 19 ale acestui proiect legislativ, urmează să:
– RENUNȚĂM la impozitarea veniturilor suplimentare în cazul tuturor exploatărilor maritime. Cu alte cuvinte, 0 IMPOZIT pentru tot ce obțin ca venit suplimentar companii precum OMV și ExxonMobil din extragerea și comercializarea de gaze naturale de la Marea Neagră (partea românească)!
– ÎNGHEȚĂM redevențele (adică banii pe care trebuie să ni-i plătească toate companiile care extrag și comercializează gaze naturale din Marea Neagră) la nivelul din acest an (2018). Pe toată durata exploatării, noi NU vom mai putea umbla DELOC la aceste redevențe!
– DESPĂGUBIM companiile străine! Dacă au plătit deja acest impozit pe veniturile suplimentare, companiile care extrag și comercializează gaze naturale din Marea Neagră vor PRIMI BANII ÎNAPOI!
Proiectul legislativ a trecut de Senat în această formă și urmează să fie votat în Camera Deputaților în sesiunea extraordinară, ca urmare a presiunilor enorme exercitate de companiile străine și înalții emisari… strategici.
Iată o scurtă trecere în revistă a presiunilor:
9 ianuarie 2018: Klaus Iohannis s-a întâlnit la Palatul Cotroceni cu o delegaţie OMV-Petrom, condusă de directorul general al grupului OMV AG, Rainer Seele, care a subliniat „nevoia de predictibilitate a cadrului fiscal şi legislativ, care trebuie să susţină performanţele companiilor”. „În ceea ce priveşte parteneriatul dintre OMV-Petrom şi Exxon-Mobile pentru exploatarea perimetrului Neptun Deep, acesta continuă să reprezinte un interes major, atât pentru statul român, cât şi pentru investitori.”
Luni, 18 iunie 2018: Wess Mitchell, adjunctul secretarului de stat al SUA pentru Europa şi Eurasia, aflat la București: „Evident, urmărim îndeaproape evoluţiile, sperăm ca Parlamentul să adopte o lege a offshore-ului care să încurajeze investiţiile prin mecanismele legate de taxe şi prin modul în care este structurată”.
Luni, 25 iunie 2018: Viceprim-ministrul pentru implementarea parteneriatelor strategice ale României, Ana Birchall, a avut întâlniri la nivel înalt cu doi membri proeminenți ai cabinetului SUA, secretarul de stat Mike Pompeo şi secretarul energiei, Rick Perry. Cei doi oficiali au discutat printre altele și despre importanţa prezenţei companiilor americane în sectorul energetic românesc. „În cadrul întrevederii cu secretarul energiei Rick Perry, au fost discutate dimensiunile principale ale cooperării în domeniul energiei, valorificarea resurselor energetice de la Marea Neagră, aspecte privind securitatea energetică regională şi dezvoltarea proiectelor de transport şi interconectivitate, cu accent pe proiectul BRUA (coridorul Bulgaria-România-Ungaria-Austria). Totodată, vicepremierul Ana Birchall a reiterat angajamentul ferm al Guvernului României pentru asigurarea unui climat investițional transparent şi atractiv pentru companiile care investesc în domeniul energetic, prin proiecte de diversificare a surselor şi rutelor de transport al energiei.”
Miercuri, 27 iunie: Kristof Terhes, CEO al transportatorului maghiar de gaze FGSZ, a criticat întârzierea legii offshore, pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră.
Joi, 28 iunie: Ministrul afacerilor externe și al comerțului din Ungaria, Péter Szijjártó: „Este important ca presiunea internațională să fie menținută pentru ca România să înceapă extracția gazelor naturale din Marea Neagră începând cu anul 2022”.
Joi, 28 iunie: Ambasada SUA în România o citează pe Sandra Oudkirk, secretar asistent adjunct pentru diplomaţie energetică în cadrul Departamentului de Stat al SUA: „România are o oportunitate extraordinară de a adopta o legislaţie care să permită exploatarea resurselor de hidrocarburi din Marea Neagră”.
Sâmbătă, 30 iunie 2018: Ministerul Afacerilor Externe român emite un comunicat prin care subliniază „modul exemplar de cooperare a autorităților române cu companiile interesate de punerea în valoare a resurselor energetice de la Marea Neagră și eforturile României de a asigura în plan regional diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze naturale. În acest sens, Legea privind derularea operațiunilor petroliere pe mare (offshore) este pe agenda prioritară a Parlamentului României și va asigura un cadru stimulativ pentru investițiile în acest domeniu”.
Sâmbătă, 30 iunie: Ambasada SUA în România distribuie o parte din mesajul transmis de Departamentul de Stat american la finalul Conferinței Mondiale a Gazelor: „Resursele românești de hidrocarburi din Marea Neagră reprezintă o promițătoare și încă nevalorificată sursă de energie care ar întări piețele de energie și securitatea energetică a regiunii. Urmărim îndeaproape evoluțiile pe măsură ce Parlamentul și Guvernul României elaborează legislația care va asigura cadrul fiscal și legal stabil de care este nevoie pentru ca firmele din domeniul energetic să investească în exploatarea acestei resurse.”…
În final, amintesc ce spunea – foarte corect! – Liviu Dragnea în data de 26 februarie 2018, după ce se întâlnise la Parlament cu o delegaţie a companiei petroliere americane ExxonMobil pentru a discuta despre proiectul legii offshore: „Legea a trecut de Senat, o vom analiza în comisia de specialitate din Camera Deputaţilor, dar vom mai cere un punct de vedere de la Guvern, ne interesează să vedem care e şi câştigul statului român. Proiectul legii a fost iniţiat şi trimis în Parlament de Guvernul Tudose. Vorbim de o exploatare de mai mult de 30 de ani, trebuie predictibibilitate pentru investitor. Legea nu se aplică doar pentru perimetrul respectiv (al ExxonMobil), e posibil ca acolo să mai fie alte perimetre şi nu vrem să fie o lege care să priveze statul roman de nişte venituri rezonabile. În sensul ăsta vom analiza în Parlament, în comisia respectivă. Toţi dorim investiţii în România, dar am vrea să rămână şi ceva pentru acest stat!”…