DIN CAUZA RADIATIILOR DE LA FUKUSHIMA, STELELE DE MARE APROAPE AU DISPARUT IN TOTALITATE.PESTI, BALENE DELFINI, ESUEAZA CU MIILE PE TARMURILE LUMII


NU MAI CUMPARATI PESTE SAU ALTE PRODUSE ALIMENTARE, DE PROVENIENTA OCEANICA

 

Pescarii din Pacific au anuntat autoritatile desprea acest fenomen dezastruos, insa s-a ordonat ca totul sa se tina la secret.

gethumb.php

Ceea ce nu se arata aici in aceasta simulare, esta ca miezul reactorului 3, s-a scufundat in pamant si a ajuns la panza de apa freatica, scurgerile sunt continue, nu ca in simulare, iar miezul e mai activ ca niciodata si continua sa se scufunde.

Stelele de mare mor cu miile, în special pe coasta Pacificului, iar oamenii de ştiinţă vorbesc despre posibilele efecte asupra mediului numindu-le „consecinţe îngrijorătoare”, ascunzand de fapt adevarata cauza.

De la coasta de est la coasta de vest a Americii asistăm la un masacru al stelelor de mare. Acestea mor cu miile din cauza unui focar de epidemie care, conform Washington Post, ucide „în mod misterios şi violent”. „Membrele lor sinuoase şi colorate se contractă şi se răsucesc, se desprind de corpurile lor moarte precum cozile la şopârle. În ţesuturi li se deschid ulcere prin care le ies înafară organele interne”. Oceanografii „vorbesc de consecinţe îngrijorătoare”, . Pierderile cele mai mari sunt înregistrate pe coasta Pacificului, unde boala afectează mai multe specii decât orice alt atac din istoria recentă, spun biologii. O epidemie de proporţii minore a avut loc şi în Oceanul Atlantic, în Rhode Island şi Maine. Particularitatea bolii constă în răspândirea generalizată: epidemia se răspândeşte nu numai în apele calde, dar, de asemenea, şi în cele reci şi până acum a implicat şapte specii.

Rolul stelelor de mare este extrem de important: ele împiedică proliferarea midiilor, responsabile de distrugerea de porţiuni mari din pajiştile subacvatice de alge, care adăpostesc peştii mici de prădători şi protejează zonele de coastă, de inundaţii. Oamenii de ştiinţă şi experţii în ecologia şi biologia evoluţiei, au păreri diferite cu privire la potenţialul impact ecologic al epidemiei. „Este foarte probabil un impact semnificativ”, a declarat John Pearse, profesor de ecologie la Universitatea din California, acesta considerând că problema trebuie identificată şi rezolvată înainte de a putea scăpa de sub controlul comunităţii ştiinţifice. Cercetătorul consideră că: „suntem doar la începutul epidemiei”, iar Drew Harvell, profesor la Universitatea Cornell a avertizat că: „Acest tip de eveniment este semnalul că se schimbă ceva. Este ceva extrem, care trebuie să fie absolut remediat”.

 

Mii de balene si delfini esueaza, intr-o incercare disperata de a scapa de apa toxica radioactiva pe foarte multe tarmuri ale lumii.balene-esuate-2-afp images images12 r769ir6 rgrx xfdht

Fukushima poluează Oceanul Pacific. Peşti contaminaţi în California

În fiecare zi, aşa cum au admis recent tehnicienii de la TEPCO (Tokyo Electric Power Company), compania care exploatează instalaţia, în oceanul Pacific se scurg 300 de tone de apă radioactivă, o cantitate uriaşă, care poate produce un dezastru ecologic imens.

Tuna unloaded for the first time after t

John LaForge din Nukewatch, a calculat în articolul CounterPunch, publicat de cotidianul din Tokyo Asahi Shimbun, o deversare de 80.000 de galoane pe zi, cu un total de peste 300 de milioane de litri deversaţi în cele 950 zile care au trecut din 11 martie 2011 – când tsunami-ul de 10 metri a devastat centrala nucleară.

O estimare grosieră afirmă că în Oceanul Pacific există 1.500 de miliarde de miliarde de litri de apă. Aparent, pare că este suficient pentru a atenua prejudiciul cauzat de deversările apei contaminate. Cu toate acestea, în ultimii doi ani ecologiştii au dat alarma.

Tonul din California

Vieţuitoarele care trăiesc în sau lângă Pacific deja suferă. Au fost observaţi urşi polari care îşi pierd blana, plini de răni. A fost semnalată o mortalitate îngrijorătoare a puilor de leu de mare de-a lungul coastelor de vest ale Americii de Nord, a fost decimat somonul în Canada.

În carnea de ton capturat pe coasta americană – vis a vis de Japonia – au fost găsite (şi documentate) cantităţi îngrijorătoare de cesiu 137 şi 134 (timpul de înjumătăţire este respectiv de 30,2 ani), cu mult peste limita admisă în SUA, de peste 1.200 de becquerel pe kilogram. Cesiu 134 reprezintă „semnătura” centralei de la Fukushima, având în vedere timpul scurt de înjumătăţire. Mult mai periculos este stronţiul 90 (se înjumătăţeşte în 28 de ani), care este expulzat mult mai greu din organism şi poate provoca tumori osoase.

Peştele din Japonia

Unele soiuri de peste capturate în largul coastelor Japoniei, unde limitele de securitate de după accidentul de la Fukushima au fost reduse la 100 Bq pe kilogram sunt super contaminate. Aşa cum raportează articolul Counterpunch, pe 29 august au fost descoperite exemplare de peşti cu cantităţi uluitoare de izotopi de cesiu de 25.800 de Bq pe kilogram. În merluciu s-a ajuns la 3.300 de Bq/kg.

Cu toate acestea primul-ministru Shinzo Abe a asigurat pe 19 octombrie că peştele din zonă, este din nou „gustos şi sigur”, după ce pescuitul au fost suspendat ca măsură de precauţie în luna septembrie, este din nou „gustos şi sigur”.

Cum se deplasează radioactivitatea în Pacific, un studiu german

Dar cum putem fi siguri că scurgerile masive de apă radioactivă de la centrala nucleară Fukushima nu vor distruge în cele din urmă Oceanul, care este deja devastat de pescuitul excesiv?

Un studiu publicat la jumătatea anului 2012 de către Helmholtz Centre for Ocean Research din Kiel, în Germania, a încercat să măsoare consecinţele dezastrului de la Fukushima şi a construit un model, pentru a se urmări (http://environmentalresearchweb.org/cws/article/news/50176), deplasarea masei de apă contaminată. Concluzia este că în 2013 poluarea radioactivă s-a extins probabil în întreaga jumătate din Pacificul din nord-vest şi că în 5-6 ani va atinge coasta americană.

Fukushima bate Cernobîlul, de nouă ori

Modelul Institutului German prevedea o diluare rapidă a contaminării din Pacific, pe parcursul a doi ani, de la 10 mSv la 1-2 mSv pe metru cub de apă, până la stabilizarea valorilor care erau prezente înainte de dezastrul de la centrala nucleară Fukushima.

În orice caz, la nivele mai mari decât cele permise în apa de băut, în conformitate cu cele declarate de co-autorul studiului Claus Böning (care însă nu a intrat în detalii cu privire la consecinţele asupra proceselor biologice).

Cu o unică precizare, studiul german se referă la radioactivitatea deversată în urma accidentului din 11 martie 2011 şi în primele săptămâni după acesta. Astăzi situaţia este incontrolabilă, se estimează că s-a ajuns la 900 de petaBq – peta = zece la puterea a 15 (la Cernobîl s-au împrăştiat „doar” 110 de petaBq).

 

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s