NU POTI FI ATAT DE SINCER, DECAT CAND ESTI SIGUR CA ASA VA FI. ACEST DEMENT NE SPUNE PE FATA CE URMEAZA.

Dacă nu auziți tobele RĂZBOIULUI, inseamnă că sunteți SURZI!”

La New York, in Statele Unite ale Americii – Henry Kissinger, fostul secretar de stat din era Nixon, face mai multe predicții legate de iminența celui de-Al Treilea Război Mondial, dezvăluind ceea ce se întâmplă în acest moment în lume și în special în Orientul Mijlociu.

Vorbind din apartamentul său de lux din Manhattan, New York, omul de stat, care  a implinit in mai varsta de 89 de ani, a facut o analiza predictiva din punctul sau de vedere, a situației actuale geopolitice și economice in lume.

„Statele Unite le-a momit pana acum pe China și Rusia, iar ultimul cui în sicriu va fi Iranul, care este, desigur, principala țintă a Israelului.

Am permis Chinei sa-si mareasca puterea militară și Rusiei sa se recupereze dupa sovietizare, pentru a le da un sentiment fals de bravadă, acest lucru va duce la un deces foarte rapid al ambelor state.

Suntem ca tintasul istet, provocandu-ul pe neiscusit sa ridice arma, și atunci când încearcă, Bang Bang. Războiul care vine va fi atât de grav, încât o singura superputere poate câștiga, și aceia suntem noi.

Acesta este motivul pentru care UE este într-o asa mare grabă pentru a forma un superstat, pentru că ei știu ce se apropie, iar pentru a supraviețui, Europa va trebui să fie un singur stat întreg si unit.

Aceasta grabire a lucrurilor, mi-a aratat că ei știu foarte bine că ceea ce urmeaza este foarte aproape. O, cât de mult am visat la acest moment încântător. „

„Cine controleaza petrolul, controleaza națiunile; Cine controleaza mancarea, controleaza oamenii. „

Dl Kissinger a adăugat apoi: „Dacă sunteti persoane obișnuite, atunci puteți să vă pregătiți pentru război prin mutarea la țară și construirea unor ferme, dar trebuie să sa va luati armele cu voi, ca hoardele infometate nu va vor da pace. De asemenea, chiar dacă elitele vor avea paradisurile lor sigure și adăposturi specializate, acestea trebuie să fie la fel de atențe în timpul războiului ca civilii de rând, pentru că adăposturile lor pot fi compromise. „

După o pauză de câteva minute, facuta pentru a-si aduna gândurile, domnul Kissinger, a continuat:

„Am spus armatei ca trebuie sa cucereasca in jur de șapte țări din Orientul Mijlociu pentru a le exploata resursele și aproape ca si-au încheiat treaba. Știti cu toții ce parere buna am despre armata noastra, dar trebuie să spun ca de data aceasta au ascultat ordinele superficial.

Am ajuns la ultima piatra de temelie, adică Iranul, care într-adevăr va înclina balanța. Cât timp mai pot China și Rusia sa stea deopate si sa se uite cum America curata totul?

Marele URS rusesc și Secera chineză se vor trezi din somnul lor, moment in care Israelul va trebui să lupte cu toată puterea și cu toate armele sale pentru a ucide cât mai mulți arabi.

Sperăm că, dacă totul merge bine, jumătate din Orientul Mijlociu va apartine Israelului.

Tinerii nostri au fost instruiți bine in ultimul deceniu, iar jocurile de razboi jucate pe calculator au ajutat foarte mult in modul lor de gandire, de exemplu jocul Call of Duty Modern Warfare 3, reflecta exact ceea ce va urma în viitorul apropiat, este o programare predictivă.

Tinerii nostrii, în SUA și Occident, sunt pregătiti pentru că au fost programati pentru a fi soldați buni, carne de tun, iar atunci când acestora li se va comanda să iasă în stradă și să lupte cu acesti chinezi nebuni și russkies, vor asculta ordinele.

Din cenușa vom construi o societate nouă, o nouă ordine mondială; va fi doar o singura superputere ramasa, și un singur guvernul global care câștigă.

Nu uita, Statele Unite ale Americii, are cele mai bune arme, avem tehnologie pe care nici un alt popor nu o are și vom scoate aceste arme, atunci când este momentul potrivit.”, scrie dailysquib.co.uk

Henry Kissinger: "If You Can’t Hear the Drums of War You Must Be Deaf"

 

Misterele abdicarii lui A.I. Cuza

 

Greu de gasit in intreaga istorie nationala un episod la fel de controversat si inconjurat de mister precum abdicarea fortata a primului lider modern de etnie pur romaneasca. Modul in care s-au precipitat si desfasurat faptele ridica interesanta intrebare: Cum ar fi evoluat statul roman daca Domnul Unirii ramanea pe tron si consolida probabil un regat?

De la fiu de boieri la colonel cu vederi europene

Despre cel pe care istoria nationala il cunoaste sub titulatura de „Domnul Unirii” se stiu surprinzator de putine lucruri. Mai ales daca tinem socoteala ca a fost un personaj care a trait in perioada moderna, in plin secol XIX… Cronologic vorbind, cel care avea sa reuneasca dupa indelungata vreme, Tara Romaneasca si Moldova, a vazut lumina zilei pe data de 20 martie 1820 in targul moldovenesc al Barladului. Inca din pruncie, Alexandru Ioan a apartinut elitelor traditionale de boieri din Moldova. Tatal sau era ispravnicul Ioan Cuza, un prosper proprietar de pamanturi in judetul Falciu de pe atunci. Mama sa, Sultana, facea parte din familia Cozadinilor, clan boieresc cu origini fanariote.

Parintii isi doreau un viitor maret pentru fiul lor. In aceasta directie nu precupetesc niciun efort. Micul Alexandru are parte de o educatie de tip european, invata mai multe limbi straine si se dovedeste atras de studiul istoriei. Inca din tinerete dovedeste aptitudini pentru o cariera militara, spre care se si indreapta de altfel, devenind un apreciat ofiter in armata moldoveneasca unde promoveaza pana la rangul de colonel. In aceasta ipostaza, A.I. Cuza a fost surprins de efervescenta momentului 1848, cand Moldova si Tara Romaneasca au fost cuprinse, la randul lor, de tavalugul revolutiilor de inspiratie masonica care au zguduit Europa. Din acest moment, viata si destinul sau aveau sa sufere transformari dramatice. Daca in Moldova revolutia a fost repede suprimata, dincolo, peste raul Milcov, in Valahia, revolutionarii care au preluat puterea politica si militara au reusit sa guverneze pana la sfarsitul anului. Propriile vederi liberale, tendintele nationaliste, alaturi de curajul de a lupta deschis pentru propasirea romanilor din timpul episodului moldovenesc i-au creat destui dusmani puternici. In consecinta, este capturat, devine prizonier fiind trimis spre Viena, de unde ajunge sa fie eliberat totusi cu ajutor britanic (gurile rele spun si astazi ca fratia masonica a functionat si atunci pentru salvarea unui membru marcant…)

A.I. Cuza revine in Moldova unde domnea pe atunci Printul Grigore Ghica. In urma intrevederilor dintre cei doi, Cuza avanseaza serios in cariera devenind Ministru de Razboi al Moldovei. Sentimentele sale nationaliste si unioniste devin din ce in ce mai puternice, colonelul fiind atras din ce in ce mai mult de scena politicului. In aceasta directie in anul 1858 il gasim in ipostaza de reprezentant al Galatiului in divanul ad-hoc de la Iasi.

Re-Unirea si legendarele reforme

Deja remarcat atat in ochii elitelor conducatoare moldovene, Cuza cucereste rapid si increderea fratilor sai din Valahia. Prin urmare, ajunge sa fie ales de Partida Nationala care actiona pentru Unirea Pricipatelor sub un lider roman, nu un print strain cum doreau unele loji masonice opuse celor cu viziuni unioniste. Conform istoriei cunoscute, Partida Nationala a profitat de suita de neclaritati juridice din textul Tratatului de la Paris pentru a-l alege pe Cuza Domn al Moldovei in ziua de 5 ianuarie 1859, si pentru a deveni Domn la Tarii Romanesti peste cateva zile mai tarziu in data de 24 ianuarie. Unirea a avut radacini adanci in constiinta romanilor din cele trei tari. De fapt, prin exploatarea acestui puternic sentiment nationalist peste care se adaugau prigonirile, jaful si abuzurile strainilor, au reusit artizanii din umbra ai momentului 1848 sa starneasca lupta armata a romanilor. Chestiunea Unirii provinciilor romanesti devenise intre timp o problema serioasa care nu-i preocupa doar pe romani, ci si cancelariile marilor puteri, ambasadorii de la Constantinopol, alaturi de consulii acestor tari de la Iasi, Bucuresti si alte orase. Spre exemplu, in Franta, ideea Unirii principatelor romane a fost adusa la cunostinta cercurilor masonice de catre cei mai ferventi militanti ai Unirii, bursierii romani trimisi la studii alaturi de exilatii politici de origine romana. Gratie relatiilor facute de acestia cu conducatorii europeni, Unirea romanilor ajunge sa figureze chiar pe primele pagini ale proiectelor de politica externa ale marilor puteri. Asa ajunge sa fie trimis de Franta cu insarcinarea de a ocupa postul de consul la Iasi, celebrul si harsitul politician, Victor Place. Misiunea sa era de a-l informa pe Contele Walewsky, Ministrul de Externe francez asupra sanselor si posibilitatilor moldovenilor pentru Unire. Pe de alta parte, misiunea sa secreta era aceea de a sprijini eforturile moldovenilor pentru a slabi astfel in zona influenta subredului Imperiu Otoman.

Actul Unirii, simplu in aparenta si superficial studiat, prezinta si o latura ascunsa, care cu siguranta merita investigata. Pe baza documentelor existente, alaturi de coincidente istorice si politice ale vremii, in prezent putem afirma fara tagada, ca unirea de la 1859 a fost pana la un anumit nivel, opera masonilor romani sprijiniti de confratii de loje cu vederi si simpatii similare. Ei bine, in ciuda tuturor argumentelor si intelegerilor, pregatirea etapelor Unirii a reprezentat o chestiune extrem de sensibila privita prin prisma strategiei lojelor din acea perioada. In plus, deoarece trebuia pastrata senzatia respectarii tururor clauzelor politice impuse de marile puteri, unirea prezenta numeroase impedimente. Aici intervine hotarator interesul Masoneriei, dupa cum mentioneaza intr-un text o loja din Paris: „Teritoriul romanilor este alcatuit din mai multe provincii diferite, locuite de romani din cele mai vechi timpuri, fiecare cu istoria sa dureroasa. Transilvania, cea mai intinsa regiune, se afla sub dominatia ungurilor de aproape 800 ani, Bucovina cunoaste stapanirea austro-ungara de un secol, Basarabia a fost ocupata temporar, partial sau total de imperiul tarist, iar Moldova si Valahia sunt controlate de turci, neintrerupt de peste 400 ani. Si pentru noi este o surpriza sa realizam ca romanii au supravietuit acestor presiuni in mod neasteptat. Sprijinirea lor poate fi cel mai important argument in Balcani”.

Conform multor istorici, acest ultim paragraf a fost greutatea care a inclinat definitiv balanta in favoarea unirii. In final, patru dintre puterile garante- Franta, Sardinia, Prusia si Rusia -, au silit in cele din urma Imperiul Otoman si Austria sa recunoasca evenimentul istoric. Epoca lui Cuza este caracterizata prin misiunea grea avuta de colonel. El a fost declansatorul trecerii de la o oranduire sociala depasita istoriceste, la o noua oranduire superioara celei anterioare. Marile sale reforme au avut un larg ecou peste hotare. Tot el a fost cel care a reformat si modernizat primul serviciu secret de informaii autentic romanesc. Reformele sale fara precedent au fost mai importante si mai bune pentru popor chiar decat cele luate de Carol I-ul. Nu degeaba Domnitorul a ramas cel mai iubit si apreciat lider din perioada moderna a romanilor. Putini romani stiu, spre exemplu, ca prima sectie de medicina veterinara din tara a fost inaugurata de Domnitorul Cuza. Cea mai insemnata in urmarile ei pe plan social si economic a fost, fara indoiala, reforma agrara din anul 1864, prin care taranimea clacasa a fost eliberata de opresiunile de tip feudal, ajungand sa fie improprietarita din pamanturile pe care le munceau de generatii. A infaptuit si o necesara reforma fiscala concretizata prin instituirea impozitului personal, a contributiei pentru drumuri si instituirea impozitului funciar. Totul pentru ca Principatele Romane Unite sa fie incadrate unui sistem fiscal modern si eficient.

Ajungem astfel si la cea mai controversata reforma, care din optica multor istorici este responsabila partial de abdicarea fortata a lui Cuza. Anume secularizarea averilor si proprietatilor manastiresti. Manastirile din tarile romane unite detineau in proprietate, prin numeroase danii domnesti si boieresti, mai mult de 25 % din suprafata agricola. Legea lui Cuza lua toate proprietatile anumitor biserici si manastiri si le trecea in proprietatea statului pentru a spori „avutia tarii”. Pe langa acestea, A.I. Cuza a stabilit un impozit de 10 % pentru veniturile nete ale manastirilor si bisericilor. Nemaivazuta masura a provocat numeroase valuri de proteste in acele vremuri. De fapt, si astazi o serie de istorici lanseaza numeroase speculatii in care se avanseaza ideea ca domnitorul a actionat astfel la ordinele Masoneriei care dorea astfel sa dea o lovitura fatala clerului bisericesc, unul din dusmanii declarati ai lojelor masonice din secolul XIX. Adevarul nu a fost inca stabilit cu exactitate si probabil nici nu se doreste acest lucru…

Demisie, Abdicare, Mazilire?

 

Comploturile organizate de personajele conservatoare si reactionare fata de proiectele domnitorului se acutizeaza in asemenea grad incat Cuza este obligat sa abdice. Totul a fost facut intr-o asemenea graba umilitoare incat domnitorul este fortat sa abdice semnand decretul de abicare direct pe spinarea unuia dintre ofiterii complotisti… Dramaticul act a avut loc la ora 5 dimineata in noaptea de 22 spre 23 februarie 1866, dupa care A.I. Cuza a fost obligat sa se imbrace in haine civile si a fost scos din palat, printre doua randuri de soldati care primisera ordin strict sa stea intorsi cu spatele pentru a nu-l vedea pe fostul domn. Atat de mari erau temerile complotistilor in privinta unei eventuale reactii violente a soldatilor, cu totii fii de tarani improprietariti de Cuza… La adapostul complice al intunericului, domnitorul proaspat mazilit a fost urcat intr-o trasusa cu geamuri negre si transportat urgent la casa unui anume Constantin Cocarlan din Piata Sfantul Gheorghe din Bucuresti. In trasura a fost acompaniat de capitanul Costiescu din grupul complotistilor. In paranteza spus, merita mentionat faptul ca toate partidele politice de atunci s-au raliat, impotrivindu-se lui Cuza din cauza reformelor acestuia care loveau si in interesele financiare ale politicienilor. Primii care au participat la complot au fost liberalii care, ulterior, s-au aliat cu conservatorii acuzandu-l pe Cuza ca vrea sa insituie un regim dictatorial. Asa s-a nascut „Monstruoasa Coalitie”. Complotistii au atras de partea lor o parte din armata romana reprezentata de colonelul Haralambie si maiorul Lecca. Oricat de ciudat sau greu de crezut ar parea, abdicarea fortata a lui Cuza are stransa legatura cu alegerea sa ca Domnitor ale celor doua provincii romanesti.

De altfel, aproape toate fortele politice ale vremii doreau impamantenirea unei dinastii straine, chestiunea in sine reprezentand una dintre cele 4 dispozitii finale ale programului de guvernare nationala adoptat in octombrie 1857 la Adunarile ad-hoc de la Iasi si Bucuresti. Solutia aducerii unui print strain era la mare moda in Europa, in special in Balcani. Constient de regimul provizoriu al domniei sale, Cuza in persoana declarase in cateva randuri (ultima data la 5 decembrie 1865 in Parlament) ca este gata sa se retraga de la tron in favoarea unui print strain. Ce trebuie retinut este ca A.I. Cuza a fost provocat de nenumarate ori in timpul domniei sale. Marii sai dusmani din partea familiilor de boieri fanarioti si anti-unionisti, au complotat impotriva sa inca din prima saptamana de domnie. In fata interventiilor si uneltirilor dusmanilor sai, Domnitorul a fost obligat sa instaureze un regim autoritar care a dus in cele din urma la scadera prestigiului sau in randul opiniei publice.

Reformele sale i-au infuriat pe marii mosieri care, cu toate ca erau masoni colegi de loja cu domnitorul, s-au pornit impotriva sa. Dar, probabil, cea mai grea lovitura a venit din partea unuia dintre cei mai buni spioni in serviciu romanesc. Este vorba de agentul Cezar Librecht, de origine belgiana, pe care Cuza il numise sef al telegrafului roman, dandu-i astfel posibilitatea de a intercepta informatii interne si externe. Problema a aparut in momentul in care Librecht a fost delegat de Cuza sa-l urmareasca pe Mihail Kogalniceanu in timpul calatoriei acestuia in Oltenia. Fire duplicitara si invidios pe Kogalniceanu, Librecht adauga de la sine fapte si acuze la adresa lui Kogalniceanu. Spre satisfactia familiilor boieresti din opozitie, Librecht a produs astfel o disensiune de proportii intre Cuza si primul sau ministru. Domnitorul era pentru prima data singur, lipsit de aliati. Restul, dupa cum spune o expresie celebra, este Istorie…

Adevărul despre monarhia din România: o cerșătoare a unei luxoase mile publice!

Dicționarul Explicativ al Limbii Române (DEX), precizează că prin monarhie se înțelege aceea „formă de guvernământ în care puterea supremă aparține unei singure persoane (rege, împărat, șah, țar etc.) și  se transmite de obicei ereditar”. Prin monarhie constituțională se înțelege  acea „formă de conducere a statului monarhic în care prerogativele monarhului sunt limitate prin Constituție”. Același DEX precizează că dictator este acel „conducător de stat care dispune de puteri politice nelimitate”, respectiv „persoană care are o conduită autoritară, care caută să-și impună cu orice preț voința”.

Autorii evrei cu nume românești ai tuturor Dicționarelor Explicative ale Limbii Române nu le-au precizat românilor cine a înființat monarhia, în ce scop și cui folosește! Este cumva tot lucrătură evreiască? De ce nu au introdus monarhia în Israel și să pună rege un domn străin, dintr-o familie palestiniană? O dinastie ereditară palestiniană în Israel ar fi un pas mare făcut de evrei pentru instaurarea păcii în Orientul Mijlociu.

Ce s-a întâmplat cu adevărat în Istoria României cu privire la monarhie? Care-i Adevărul ascuns de către „științificii oficiali” și ucenicii lui Iuda cu privire la monarhia din România? La aceste întrebări voi prezenta câteva răspunsuri, care este necesar să fie completate de „haiducii științifici”.

De la început trebuie precizat că monarhia, capitalismul și comunismul au fost inventate și susținute doctrinar de către evrei, prin Alianța Universală Israelită, Guvernul mondial evreiesc și Masonerie. „Științificii oficiali” (academicieni, profesori universitari etc) au cunoscut și știu aceste Adevăruri! Dar, au acceptat să fie plătiți cu 30 de arginți sau cu mulți dolari ori euro pentru a falsifica Adevărul. Evreii nu i-au avertizat pe „științificii oficiali” români că este cel mai greu păcat, veșnic fără iertare, starea omului împotriva Adevărului.

Timp de 135 de ani a fost ascuns Poporului Român Adevărul privind lucrătura evreiască numită monarhie! Au fost ascunse zecile de mii de crime din timpul răscoalelor de la 1888 și 1907! În mod absurd și împotriva voinței Poporului Român exprimată prin Referendum național în anul 1991, ziua de 10 mai, începând cu anul 2016, a fost proclamată și sărbătorită ca Zi Națională în România, Ziua Monarhiei, fără să fie declarată și zi liberă. Ca la casa de nebuni, în Republica România, Parlamentul, dominat de evrei cu nume românești, a votat ca ziua de 10 mai să fie declarată Zi Națională, Ziua Monarhiei. În Republica România nu este sărbătoare națională Ziua Republicii, ci Ziua Regalității! La această falsă sărbătoare, Ziua Regalității în Republica România, în 10 mai 2016 au participat la București și la Sinaia, ca invitați, câțiva evrei și evreice din alte familii monarhice din unele regate din Europa, precum și zeci de ucenici ai lui Iuda, împreună cu apropiatele lor.

Pe aşa-zisul steag regal, înălțat la Palatul Peleș de la Sinaia, a fost pusă ilegal stema României. La Sinaia, pe domeniul Palatului Peleș, nu s-a admis arborarea drapelului României, cu cele trei culori moștenite de la Geto-Daci și nu s-a intonat Imnul Național al României! Mulți invitați și invitate la Palatul Peleș, majoritatea evrei cu nume românești, în ziua de 10 mai 2016, vorbeau greu Limba Română. Pentru alogenul Radu Duda s-a inventat titlul de ASR prințul Duda al României. În timpul guvernului alogenului Adrian Năstase, sublocontenentul în rezervă și cu TR (termen redus), Radu Duda a fost promovat ilegal în gradul de colonel activ al Armatei Române, iar premierul alogen Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu l-a angajat consilier al primului-ministru pe probleme de apărare a României.

În anul 1866, iluminații evrei au convins și s-au folosit de câteva cozi de topor românești care au format „monstruoasa coaliție”, din lideri ai liberarilor și conservatorilor, pentru a-l obliga pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza să abdice. În dimineața zilei de 11/23 februarie 1866, la ora 5, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost obligat să abdice și Puterea a fost preluată de o Locotenență Domnească, formată din generalul Nicolae Golescu, colonelul Nicolae Haralambie și Lascăr Catargiu. Comitetul revoluționar împotriva domnitorului Alexandru Ioan Cuza a primit (de unde?) 300.000 franci pentru a corupe anumiți militari și funcționari, precum și 2.000 de puști, cu muniția necesară pentru „revoluție”. În aceiași zi s-a format un Guvern provizoriu, iar Adunarea Electivă a României a proclamat și Senatul a ratificat alegerea ca suveran al Principatelor Unite a unui individ din Belgia, recomandat de Ion Ghica, personajul care a condus grupul conspiratorilor împotriva lui Cuza. Fără să-l vadă și fără a exista acordul lui, Parlamentul României l-a ales ca suveran pe necunoscutul Filip- Eugeniu-Ferdinand-Balduin-Leopold-George, Alteță Regală și duce de Saxonia și conte de Flandra, la care i-au zis Filip I de Saxa-Coburg sau Filip de Flandra. După alegerea sa, în lipsă, pe tronul Principatelor Unite, de fapt al României, belgianul Filip I i-a înștiințat pe trădătorii de Neam și Țară, cei din „monstruoasa coaliție” a liberarilor și conservatorilor, că refuză să le fie șef și să vină în România. În această situație, „monstruoasa coaliție” a primit în plic, din partea Alianței Israelite Universale, candidatura evreului prusac Karol Eitel Fridrich Zephyrnus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen pentru a deveni domnitor și apoi rege al României și a susține emanciparea evreilor în Grădina Maicii Domnului. Se pare că această candidatură a fost sugerată liberalului I.C.Brătianu de către bătrâna doamnă Hortense Cornu de la Paris (nepoata împăratului Napoleon al III-lea), pe o filieră evreiască. Numele ei real era Albine-Hortense Lacroix.

La 30 martie 1866, I.C. Brătianu s-a deplasat la Dusseldorf pentru a-l convinge pe Karol–Anton de Hohenzollern-Sigmaringen să-l lase pe fiul său în vârstă de 27 de ani, să plece în România pentru a deveni domnitor. Atunci Karol Eitel Fridrich Zephyrnus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen era sublocotenent într-o unitate de cavalerie, având, se pare, terminate patru clase primare și nu știa o boabă românește. Ca să-l aducă în România pe acel tânăr de 27 de ani, fără nicio experiență, i-au „fabricat” un pașaport fals pe numele Karl Hettingen, l-au pârât că ar fi om de afaceri care a plecat din Prusia la Odessa. Pe lângă pașaportul fals, individul respectiv a purtat o barbă și o mustață falsă. Singura lui avere era o traistă goală. Așa a fost adus în România, cu o corabie pe Dunăre, ca un terorist din zilele noastre, cel care avea să fie instalat pe tronul deținut de domnitorul român, colonelul Alexandru Ioan Cuza, ales de popor primul domn al Principatelor Române. În ziua sosirii la București, la 10/22 mai 1866, tânărul Karol a depus, în limba franceză, jurământul prevăzut, în limba română, de Constituție și a devenit domn al Principatelor Unite, principe ereditar. Karol I a fost străin de Poporul Român, de Limba Română și de România! Cu toate acestea Parlamentul a legiferat că ziua în care a intrat cu pașaport fals în țară devine Ziua Națională a României, începând cu 10 mai 1866. Generațiile viitoare de români, aflând aceste Adevăruri despre monarhie, nu vor putea înțelege cum și de ce Poporul Român a acceptat să aibă ca Zi Națională ziua de 10 mai, în perioada 1866-1947, când la conducerea țării s-au aflat familii de evrei străini de Neam și Țară, de Limba Română!

În perioada 1866-1870, domnitorul Karol Eitel Fridrich Zephyrnus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen a semnat trei acte normative ținute la secret de către „științificii oficiali” (acei academicieni și profesori universitari care se autointitulează istorici), respectiv: a interzis scrierea, de peste 7.000 de ani, cu Alfabetul Chirilic Românesc și a introdus alfabetul latin, începând cu anul 1870; a schimbat Drapelul României, cel moștenit de le Geto-Daci, având culorile albastru, galben, roșu dispuse pe orizontală, așa cum a fost Drapelul Primordial, cu o vechime de circa 10.000 de ani. Pe noul Drapel al României, domnitorul Karol Eitel Fridrich Zephyrnus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen a dispus să fie amplasate pe verticală cele trei culori moștenite de la Geto-Daci; a modificat denumirea Insulei Albe și a botezat-o Insula Șerpilor, în încercarea de a nu fi căutată și cercetată Atlantida, care a existat în acea zonă și s-a scufundat în timpul potopului lui Noe.

În anul 1881, în ziua de 14 martie, România a devenit regat și domnitorul  Karol Eitel Fridrich Zephyrnus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen a fost numit regele Carol I. El a fost încoronat rege al României la 10 mai 1881. De atunci datează monarhia în România.

În anul 2016, la 10 mai, au fost sărbătoriți 150 de ani de la instaurarea monarhiei în România. Organizatorii manifestărilor din București, de la Sinaia și din toate județele României și-au bătut joc de participanți, dovedind cu toții că nu stăpânesc nici operația de adunare, nici operația de scădere.

Monarhia a fost impusă în România începând cu anul 1881 și a durat până la 30 decembrie 1947. Elevii din clasa a II-a știu că 1881+150=2031 și că 2016-1881=135. Deci, în anul 2016 s-au împlinit 135 de ani de la instaurarea monarhiei în România, dar participanții la manifestările omagiale (respectiv academicieni, profesori universitari, prim-ministru, ministrul Educației ș.a.) au dovedit că nu stăpânesc operația de adunare și de scădere, dar conduc spre dezastru România și Poporul Român. Participanții au aniversat 150 de ani de la fondarea Casei Regale a României, care a apărut în urmă cu 135 de ani. Pentru monarhiști s-a ajuns ca 150 să fie egal cu 135. Realizând că l-au adus în România ca domnitor și, apoi, rege pe Karol Eitel Fridrich Zephyrnus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, dar fără ca acesta să fie căsătorit stăpânii lui i-au aranjat căsătoria. Conform Constituției României din 29 iunie 1866, modificată după aducerea clandestină a lui Carol I ca domnitor, la 10 mai 1866, i s-a interzis acestuia să se căsătorească cu o româncă! Probabil, pentru a se putea păstra în familie secretele celor din neamul ales de Iahve. Toți regii României s-au căsătorit numai cu evreice, aduse din străinătate. Cel care a fost adus și a intrat în România cu pașaport fals, Karol Eitel Fridrich Zephyrnus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, a fost dus înapoi în Prusia pentru a o vedea pe viitoarea soție. După o oră de la întâlnire a fost obligat să accepte căsătoria cu cea care a devenit regina Elisabeta a României sau Carmen Sylva, pe numele adevărat (?) Elisabeta de Neuwied sau Elisabeta Pauline Ottilie Luise zu Wied.

Carol I și-a încheiat afacerile și șederea pe tronul României în anul 1914, la 27 septembrie. Neavând cine să-i urmeze la tron (fiica sa a murit la 4 ani) s-a apelat la nepotul lui Carol I, principele Ferdinand, care a fost adus în România la 19 aprilie 1889. Acesta s-a căsătorit, la 29 decembrie 1892, cu Maria de Edinburg și la 15 octombrie 1893 s-a născut Karol Eitel Hohenzollern-Sigmaringen, viitorul rege Carol al II-lea. La 28 septembrie 1914, Regele Ferdinand a depus jurământul în Parlament și a promis că va fi un bun român, evreu, prusac. Ulterior, principele Carol se căsătorește cu Ioana Lambrino la Odessa. Apoi, divorțează și se căsătorește cu principesa Elena, din familia regală a Greciei. La 25 octombrie 1921 se naște Mihai Eitel de Hohenzollern-Sigmaringen. Principele Carol, la începutul anului 1926, pleacă la Paris cu amanta sa, evreica Elena Lupescu și renunță pentru a treia oară la tronul României. Parlamentul României l-a proclamat ca moștenitor al tronului pe micuțul Mihai, la vârsta de cinci ani. La 20 iulie 1927 a murit regele Ferdinand și Mihai, în vârstă de șase ani, a devenit rege al României, sub oblăduirea unei Regențe. La 6 iunie 1930, Carol se reîntoarce în România și, după două zile, Parlamentul l-a proclamat rege sub numele Carol II. La 1 noiembrie 1932, regina Elena, mama lui Mihai a fost alungată din România, ajungând în Italia, la Florența. La 10 februarie 1938, Regele Carol al II-lea de Hohenzollern-Sigmaringen a abrogat Constituția din 1923 și a istaurat „dictatura regală”. Regele Carol al II-lea a cedat: Basarabia (în 26 iunie 1940) către Uniunea Sovietică (U.R.S.S.);  Cadrilaterul (în 21 august 1940) către Bulgaria; Ardealul de Nord-Vest (la 30 august 1940) către Ungaria. La 6 septembrie 1940, Regele Carol al II-lea a abdicat în favoarea lui Mihai Eitel de Hohenzollern-Sigmaringen, care la vârsta de 19 ani a devenit a doua oară Rege al României. Dar, de reținut și să nu uite românii că Mihai I nu a depus jurământ pe Constituție și niciodată nu a cerut și nu a fost aprobat în Parlament ca Rege al României! Ca urmare, nefiind respectate prevederile Constituției, Mihai Eitel de Hohenzollern-Sigmaringen niciodată nu a fost legal rege al României. El a fost un rege ilegal, neconstituțional!

„Științificii oficiali” au fost bine plătiți și satisfăcuți cu diplome și titluri diverse pentru a cosmetiza biografiile și isprăvile din familiile regale ale României, dar mai ales pentru a ascunde Adevărul. Un exemplu îl constituie încercarea reginei Elisabeta, Carmen Sylva, de a-l „sensibiliza” pe Genialul Mihai Eminescu, căruia i-a oferit un ordin oarecare și mulți bani. Eminescu  a refuzat să primească darurile regale și a continuat să scrie Adevărul despre monarhie. Realitatea i-a obligat să recunoască faptul că Mihai Eitel de Hohenzollern-Sigmaringen nu a fost un rege constituțional și mandatul lui nu a început nicioadată deoarece nu a depus jurământul prevăzut de Constituție în Parlamentul României! În această situație, „științificii oficiali” au inventat pe așa-zisul rege de drept divin în persoana evreului român Mihai Eitel de Hohenzollern-Sigmaringen, în locul regelui constituțional și i-au zis că e rege. El a crezut și a acceptat această stratagemă, la fel ca și adepții monarhiei. Dar, textul din Constituția din anul 1923, art.82, prevede că înainte de a deveni rege, de urcarea sa pe Tron, succesorul la Tron este obligat să depună „mai întâiu în sânul Adunărilor întrunite următorul jurământ: „Jur a păzi Constituțiunea și legile poporului român, a menține drepturile lui naționale și integritatea teritoriului”.

Dacă susținătorii fiului Regelui Carol al II-lea și „științificii oficiali” nu au reușit să cunoască prevederile din Constituțiile din perioada pre-comunistă, încerc să-i ajut oferindu-le texte recente din altă Constituție, tot din perioada capitalistă, respectiv Constituția României din anul 2003, care prevede următoarele: Art. 83, alin.1: „Mandatul Președintelui României este de 5 ani și se exercită de la data depunerii jurământului. Acest jurământ se depune în ședința comună a Camerei Deputaților și a Senatului”.

Când a depus, la ce dată și în ce an, tânărul Mihai Eitel de Hohenzollern-Sigmaringen jurământul în Parlamentul României? Adevărul este că niciodată! Ca urmare, el nu a fost și nu este nici rege, nici ex-rege al României. Pe cale de consecință, toate actele semnate de acest cetățean ca rege al României sunt nule de drept, iar toate proprietățile pe care le-a dobândit pe calea retrocedărilor după 1989, trebuie cercetate de către Direcția Națională Anticorupție și să fie recuperate de Statul Român! Titlurile pe care le atribuie cu generozitate ucenicii lui Iuda către Mihai Eitel de Hohenzollern-Sigmaringen și cei din așa-zisa „casă regală” nu au nicio acoperire legală! Sunt contrare Constituției României și, ca atare, nu au nicio acoperire legală titlurile de rege pentru Mihai Eitel de Hohenzollern-Sigmaringen, de regină pentru Ana de Bourbon, de altețe regale pentru doamna Margareta Eitel de Hohenzollern-Sigmaringen și Radu Duda etc. Pentru că nu a fost niciodată șef al Statului Român, Mihai Eitel de Hohenzollern-Sigmaringen și camarila regală beneficiază ilegal de Palatul Elisabeta și de acoperirea cheltuielilor anuale fără limită de sumă, din Bugetul de Stat al României!

Procurorul general al României și Curtea de Conturi a României ar fi trebuit de mult să se autosesizeze și să pună capăt lantului de ilegalități săvârșite de așa-zisa familie regală. Parchetul ar fi trebuit, dar nu-i târziu nici acum, să acționeze pentru recuperarea bunurilor din Patrimoniul Național pe care le-a scos din țară Mihai Eitel de Hohenzollern-Sigmaringen, cu trenul (circa 20 de vagoane) în 11 noiembrie 1947 și în 3 ianuarie 1948.

Regele Carol al II-lea si fiul său Mihai au scos ilegal din România uriașul tezaur de aur de la Sinaia, cele 514 plăci și plăcuțe din aur, pe care le-au dus la Vatican (circa 200 plăcuțe) și la Moscova (300 plăci mari de aur, în data de 14 septembrie 1944). Pe aceste plăci este scrisă Istoria Poporului Primordial al Geto-Dacilor, a Limbii Primordiale a strămoșilor noștri reali și a Religiei monoteiste a Adevăratului Popor Ales de Dumnezeu, care trăiește continuu, de peste 12.000 de ani, în Grădina Maicii Domnului, în Dacia Edenică.

Cetățeanul Mihai Eitel de Hohenzollern-Sigmaringen nu este străin de actul de trădare națională de la 23 august 1944 și a contribuit decisiv la cedarea României în ghearele comunismului. El a acceptat plata uriașelor datorii de război, precum și crimele din închisorile comuniste. În perioada 1948-1989, când s-a aflat în Elveția,  cetățeanul Mihai Eitel de Hohenzollern-Sigmaringen a acceptat și a primit din partea regimului comunist din România câte 10.000 de dolari pe lună, bani de buzunar. În iunie 1989, cetățenul Mihai Eitel de Hohenzollern-Sigmaringen a semnat, alături de alți trădători de Neam și Țară,  „Declarația de la Budapesta” privind anexarea Ardealului la Ungaria.

La 30 decembrie 1947, la București, „Mihai I-iu prin grația lui Dumnezeu și voința națională „Rege al României” a abdicat de la tron, pentru el și urmașii săi și a renunțat de bunăvoie la toate prerogativele pe care le-a exercitat ca Rege al României. Niciodată, Mihai I nu a renunțat la actul de abdicare și nu l-a atacat la nicio instanță internațională. După lovitura de stat din decembrie 1989, Mihai Eitel de Hohenzollern-Sigmaringen a revenit în România, a pretins și i-au fost retrocedate multe palate și zeci de mii de hectare de terenuri agricole și forestiere. A devenit cel mai bogat dintre cetățenii României! Cu toate acestea, printr-o lege care se referă la foștii șefi de stat ai României i-a fost oferit Palatul Elisabeta cu câteva hectare de teren în jur, iar toate cheltuielile pentru camarila sa le suportă Poporul Român.

Cu toate că este foarte bine plătit din bani publici și beneficiază de o mulțime de avantaje materiale pe spinarea Poporului Român, cetăteanul Mihai Eitel de Hohenzollern-Sigmaringen nu este obligat să completeze și să depună declarația de avere. Pentru a se afla Adevărul privind averea uriașă a cetățeanului Mihai Eitel de Hohenzollern-Sigmaringen este necesar ca Guvernul, prin Ordonanță de Urgență, să-l oblige, împreună cu foștii Președinți ai României, să depună o declarație de avere. Din acest document se va afla că cel mai bogat cetățean al României, cu o avere de câteva miliarde euro, a cerut (prin interpuși) mila Guvernului României, respectiv pentru urmașele sale, autointitulate altețe regale, să primească: Palatul Elisabeta, în folosință gratuită; o camarila regală-republicană plătită foarte bine din bani publici, precum și patru-cinci milioane de euro anual pentru cheltuieli diverse.

Aflând aceste adevăruri, românii din Țara-Mamă și de pretutindeni vor constata ca aghiuță  le-a luat mințile la cei care au pus la cale acest proiect de lege, pentru care vor să ceară girul Parlamentului  ca să-l compromită din nou. Apropiindu-se plecarea pe lumea cealaltă a lui Mihai Eitel de Hohenzollern-Sigmaringen, stăpânii străini ai țării noastre au dat ordin la Guvernul Cioloș și la conducătorii partidelor politice care s-au aflat cu schimbul la Putere, ca să pregătească un proiect de lege prin care în Republica România să ia ființă Casa Regală, care nu a existat și nu există în registrul caselor regale din Europa.

Proiectul de lege a fost elaborat pentru o singură persoană juridică, Casa Regală a României, o asociație familială formată din evrei români care să trăiască pe spinarea Poporului Român în Palatul Elisabeta din București, pe care îl primește în folosință gratuită pe numai 99 de ani. Poate că termenul ar fi fost mai lung dacă Mihai I și-ar fi achitat obligațiile restante față de Statul Român  care întrec suma de patru milioane de lei, în primăvara anului 2016.

Finanțarea cheltuielilor de funcționare a Casei Regale a României se face de la Bugetul de Stat și din venituri proprii. Serviciul administrativ al Casei Regale are 20 de posturi foarte bine plătite. Șeful Casei Regale a României va trebui recunoscut prin Declarația comună a celor două Camere ale Parlamentului. Șeful Casei Regale va fi plătit din bani publici cu o sumă egală cu aceea pe care o primește un fost Președinte al României care a fost ales de Poporul Român și care a avut două mandate pe timp de 8 sau 10 ani. Funcția de șef al Casei Regale este una de demnitate publică, la nivelul celei de Președinte al României. După adoptarea acestei legi, România va deveni prima țară din lume care va fi ori monarhie republicană ori republică monarhică. Directorul Casei Regale va avea un câștig lunar egal cu al unui ministru.

În expunerea de motive la proiectul de lege privind Casa Regală a României se recunoaște că, în prezent, „Casa Regală a României nu are personalitate juridică de sine stătătoare” și de aceea trebuie consacrată normativ legătura dintre Palatul Elisabeta și Casa Regală. De ce? Pentru că, după trecerea la cele veșnice a cetățeanului Mihai Eitel de Hohenzollern-Sigmaringen, așa-zisele altețe regale trebuie să părăsească Palatul Elisabeta și să se mute la Palatul Peleș din Sinaia sau la Palatul de la Săvârșin. Camarila regală vrea să huzurească în continuare în Palatul Elisabeta pe banii Poporului Român.  Până acum, de câțiva ani, autointitulata Casă Regală a funcționat ilegal în Palatul Elisabeta. Guvernul și Parlamentul pregătesc să legalizeze o ilegalitate și să finanțeze Casa Regală, anual cu 4-5 milioane euro, din Bugetul de Stat. În același timp, Guvernul și partidele politice parlamentare acordă la peste două milioane de români pensii de exterminare de numai 350 de lei pe lună, sub pretextul că nu au bani.

Pentru că: a jefuit Poporul Român și România, în perioada 1881-1947; a ordonat împușcarea a peste 20.000 de țărani români în timpul răscoalelor din anii 1888 și 1907; a cedat la străini Basarabia, Cadrilaterul și Ardealul de Nord-Vest, în anul 1940; a furat Tezaurul de aur de la Sinaia; a abandonat ca prizonieri la ruși aproape 200.000 de soldați și ofițeri ai Armatei Române, după 23 august 1944; a scos din țară cu două garnituri de tren (în 20 de vagoane) numeroase bunuri din patrimoniul național; a acceptat crimele odioase din închisorile comuniste; și-a însușit, pe calea retrocedărilor, multe palate, zeci de mii de hectare de terenuri agricole și sute de mii de hectare de păduri, s-a ajuns ca în timpul Regimului Iohannis-Cioloș ca reprezentanții așa zisei case regale să se milogească la Guvernul României pentru a primi o luxoasă milă publică! Ce rușine!

Aflând adevărul despre monarhia evreiască din România, Guvernul Cioloș are șansa să-și retragă proiectul de lege aflat în dezbatere publică. Dumnezeu să-i dea gândul cel bun!