Marile puteri ale lumii se pregătesc pentru un DEZASTRU MAJOR. S-ar petrece pe data de 1 octombrie .


UPDATE:

ERA CAT PE CE, DESPRE ASTA ERA VORBA…

Un asteroid de 15-20m in diametru a fost descoperit vineri de astronomii rusi iar acesta a trecut doar la 11300Km de Pamant in weekend.

asteroid-russia-near-earth.si</mai mult :

 

 

Sunt ape încă tulburi pe plan internaţional, iar marile puteri ale lumii ar da semne că se pregătesc de un dezastru de amploare. Potrivit site-ului ultimatesurvival.net, FEMA – Agenţia Naţională pentru Situaţii de Urgenţă din SUA a comandat alimente – conserve şi mâncare care poate fi păstrată pentru o perioadă mai lungă de timp în valoare de 14,2 milioane de dolari. Aceasta trebuie să fie livrată ÎNAINTE de 1 octombrie 2013.

Tot FEMA a ordonat şi aducerea unei rezerve uriaşă de apă plată, ce trebuie livrată tot înainte de 1 octombrie. Mai mult, în fiecare zi începând cu data de 25 septembrie şi până pe 2 octombrie au loc verificări şi testări ale sistemelor de comunicaţii.

Pe plan militar nu va fi permisă nicio plecare pentru armata americană în intervalul 28 septembrie – 5 noiembrie, iar unităţile Gărzii Naţionale trebuie să îşi termine trainingul în domeniul „controlul revoltelor” până pe 30 septembrie 2013, ultima zi înainte de data de 1 octombrie.

Pe de altă parte, în Rusia se întâmplă lucruri asemănătoare. Ministerul de Interne din Rusia îşi pregăteşte oamenii pentru a „manageria situaţia în cazul unui dezastru major”.

Mai mult, între SUA şi Rusia a fost semnat un acord mutual prin care ambele părţi se angajau să facă „schimb de experţi în cazul unor dezastre de amploare”.

Unii vorbesc de efectele cometei ISON asupra Terrei. În orice situaţie, rămâne să vedem ce se va întâmpla.

UPDATE:

SA AIBA VRE-O LEGATURA?

Rezerviştii aflaţi în planurile de mobilizare vor fi chemaţi la unităţile militare, între 24 şi 27 septembrie, pentru activităţi de pregătire şi pentru actualizarea datelor de evidenţă militară, a anunţat marţi Prefectura Capitalei.

rezvv_52084100

Ministerul Apărării Naţionale, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne, Prefectura Capitalei şi autorităţile administraţiei publice locale, organizează în perioada 24-27 septembrie, în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, un exerciţiu de mobilizare privind verificarea stadiului pregătirii populaţiei pentru apărare, în conformitate cu prevederile planului aprobat de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.

Prefectura Capitalei a precizat, într-un comunicat de presă, că rezerviştii vor fi chemaţi, în cele trei zile, la unităţile militare, pentru desfăşurarea unor activităţi specifice de pregătire. Totodată, în cadrul acţiunii vor fi actualizate datele de evidenţă militară, conform prevederilor legale în vigoare.

RMGC se teme de acuzaţii de corupţie.Gabriel Resources nu are banii necesari continuării exploatării .


 

Noi dezvăluiri în cazul exploatării miniere de la Roşia Montană. Potrivit raportului anual al companiei Gabriel Resources, document care a fost transmis la redacţia Realitatea TV, canadienii recunosc că au bani, însă doar pentru începerea exploatării. Mai mult, investitorii spun că nu se pot asigura împotriva tuturor riscurilor care pot apărea şi, cel mai important, nu pot garanta că aurul pe care-l vor extrage va putea fi şi comercializat. Totul vine în contextul în care Guvernul României mizează deja pe nişte profituri sigure şi pe sute de tone de aur exploatate.

În raportul anual al companiei, cei de la Gabriel Resources recunosc indirect că, din cauza problemelor politice şi a instabilităţii legislative din România, pot fi percepuţi ca săvârşind fapte de corupţie. Noi am traduce aceste fapte drept lobby-ul făcut de canadieni în presa românească şi printre politicieni.

„Operaţiunile principale ale Gabriel Resources se desfăşoară în România, stat care potrivit Transparency International este perceput ca având un nivel destul de ridicat de corupţie comparativ cu restul Europei. Gabriel Resources nu poate să prevadă natura, domeniul de aplicare sau efectele pe care le-ar putea avea viitoarele reglementări legale, şi de asemenea nu poate să prevadă modul în care legile actuale din România sunt puse în aplicare şi interpretate.” Sursă: Raport Anual Gabriel Resources

Canadienii recunosc de asemenea că nu vor putea acoperi toate riscurile de la Roşia MOntană.

„Societatea poate alege să nu să se asigure împotriva anumitor riscuri din cauza unor condiţii, a unor excepţii, a unor costuri sau din alte considerente. Iar în cazul în care va apărea o astfel de răspundere, pentru care asigurarea fie nu este suficientă, fie nu există, aceasta ar putea avea un impact negativ major asupra capacităţii companiei de a începe sau de a continua operaţiunile desfăşurate, urmând ca rezultatele acestora, coroborate cu situaţia financiară a companiei ar putea genera o scădere a valorii acţiunilor acesteia.”
Sursă: Raport Anual Gabriel Resources

În raportul anual al companiei, cei de la Gabriel Resources spun clar că nu au banii necesari pentru toate etapele exploatării miniere de la Roşia Montană.

„În timp ce Gabriel Resources dispune de resurse financiare suficiente pentru finanţarea activităţilor care au fost autorizate la Roşia Montană Gold Corporation, compania nu dispune de resursele financiare necesare pentru a încheia lucrările autorizate deja, nici pentru a cumpăra drepturile de proprietate asupra întregului teritoriu ce urmează a fi exploatat şi nici fonduri pentru a construi mina de la Roşia Montană.”
Sursă: Raport Anual Gabriel Resources

Şi nu în ultimul rând, canadienii nu sunt siguri nici de cantitatea de aur pe care o vor exploata.

„Estimările cu privire la rezervele şi la resursele minerale cuprinse în acest Raport Anual sunt doar estimări, şi nu există certitudinea că va putea fi exploatată o cantitate anume de aur sau de alte minerale şi de asemenea, nu există certitudinea că rezervele şi resursele de minereuri identificate vor putea fi şi viabile pentru comercializare.”
Sursă: Raport Anual Gabriel Resources

Cu alte cuvinte, şi pentru canadienii de la Gabriel Resources investiţia de la Roşia Montană este una plină de riscuri şi mai ales necunoscute. Singurele care au venit cu cifre bătute în cuie sunt autorităţile române, care nu ţin cont nici măcar de preţul aurului care se poate deprecia oricând.

Adica veti incerca sa cianurati si sa distrugeti o tara , pe ceva care nu sunteti sigur ca veti obtine….adica aur= bani. Atunci de ce ne-am lasa otraviti?

Sau doar e vrajeala, ca sa puteti fura statul roman in voie, si sa raportati extrageri de minereu minime?

Oricum ati da-o se vede ca sunteti escroci. Intr-un evreu sa nu ai niciodata incredere.   „Talmudul romanesc”.

 

Ce a lăsat în urmă CEA MAI PROFITABILĂ MINĂ din America Latină, după 20 de ani de EXPLOATARE?


Tensiunile sociale, sărăcia, pierderea tradiţiilor locale, contaminarea apelor potabile şi bolile reprezintă numitori comuni ai comunităţilor din apropierea exploataţiilor pe bază de cianură. Un documentar realizat de un grup de jurnalişti de investigaţie, despre efectele pe care le produce una dintre cele mai mari mine de aur din lume, situată într-o zonă cu istorie bogată din Peru, surprinde prin asemănările cu situaţia de la Roșia Montană.

peruvian_poor_kids_40764100

Yanacocha, cea mai profitabila mina din America Latina si a doua ca marime din lume, este situata la 4000 de metri altitudine, pe culmile Anzilor, la 50 de km de orasul peruan cu bogata istorie incasa, Cajamarca.

Mina este detinuta in prezent de americanii de la Newmont Mining Corp (51%), compania peruana Buenaventura of Peru si de Banca Mondiala, prin International Finance Corporation, care detine 5% si care ar trebui sa reprezinte o garantie a respectarii standardelor etice din domeniu. De precizat este ca Newmont detine si o participatie de 13% la Gabriel Resources, in timp ce Banca Mondiala a refuzat sa finanteze proiectul minier din Romania.

Deschiderea exploatarii in 1993 a reprezentat pentru comunitatea locala, care practica in principal agricultura de subzistenta, o mare speranta pentru dezvoltare economica si cresterea nivelului de trai.

MINERII DIN SUBTERAN DE LA ROSIA MONTANA NISTE PREFACUTI.


Minerii si ceilalti care protesteaza pro minerit la Rosoa Montana = mai multi de Sanda Lungu ( adica escroci platiti de evreu pentru a jefui romania) .

Sanda Cretina

Atenție, vorbim despre o minciună care „a fost văzută de 21.257.771 de oameni“ – așa cum precizează site-ul dedicat minciunilor către România. Vă las pe voi să deslușiți misterul acestei cifre.

Campania companiei Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) botezată „Scrisoare către România“ a invadat mass-media audiovizuale, tipărite și online. Șapte personaje din Roșia Montană își povestesc necazurile. Toate poveștile lor se încheie cu un îndemn la deschiderea exploatării de aur (a RMGC). În urmă cu câteva luni, am făcut aici o trecere în revistă a identităților reale ale „autorilor“ scrisorilor. Unii dintre ei aveau relații destul de vizibile cu RMGC, dacă nu cumva erau chiar angajați. Cel mai bine camuflată a fost relația companiei cu Sanda Lungu, văduva de 42 de ani care-și crește cei doi copii din pensia de 134 de lei a mamei sale. Dacă pledoaria doamnei Lungu e clădită pe ideea unei declarații de avere, atunci trebuie să facem o crudă, dar necesară precizare: principala sursă de venit a femeii a plecat către cele veșnice, de câteva luni. Or, Sanda Lungu e plimbată să plângă prin țară, dar și la Bruxelles; când vine să plângă la București, e cazată la Marriott; fiicei ei nu-i lipsesc banii de benzină ca să meargă la liceu cu un VW microbuz proprietatea familiei; și, în general, trăiește – toate astea dintr-o pensie pe care n-o mai primește? Un VW pe care l-a turtit ușor într-un perete exact la ora la care maică-sa plângea în direct la OTV.

Sanda Lungu dorește dispariția bisericii care-o hrănește. Sanda Lungu povestește că a încercat să-și câștige existența croșetând ciorapi și făcând prăjituri, ceea ce localnicii pe care i-am întrebat consideră a fi încă o minciună grosolană. Ea câștigă, însă, un ban de la biserica romano-catolică de care are grijă ca de propria-i gospodărie. La FânFest-ul de anul trecut, în cadrul festivalului, a fost organizat un tur al bisericilor din Roșia. Sanda Lungu a cerut 400 de lei ca să permită o vizită a grupului, iar preotul romano-catolic a anunțat că nu trece peste cuvântul ei. Cuvânt care, iată, sub forma scrisorii către România, cere pornirea proiectului RMGC. Iar dacă proiectul s-ar realiza, biserica în care lucrează azi, monument istoric, ar fi printre primele distruse.

Sanda Lungu a răspuns cu sinceritate întrebărilor pe care i le-am formulat. A trăit timp de câteva luni în condițiile pe care le povestește în „scrisoare“. Acum este angajată la biserica romano-catolică, post pe care nu l-ar părăsi decât pentru un loc de muncă la viitorul proiect de exploatare. În deplasări – la Bruxelles și la București – „nu plec să mor de foame; […]sunt ONG-urile pro Roșia Montană (pro RMGC) care au grijă de mine“.

Ceaușescu mai demola biserici. Dar, ce-i drept, nu-și lua leafa de la Biserică. (Mircea Toma)

In Romania traiesc milioane de oameni la limita subzistentei.Daca nu era aur la Rosia Montana ce facea Sanda Lungu ?

Aceastei nenorocite, nu-i pasa de restul populatiei care va fi otravita la propriu cu cianurile provenite din procesul de extractie, cianuri in volum de ordinul a sutelor de mii de metri cubi.

Ce va face Sanda Lungu dupa ce Romania va ramane in curu` gol? Adica fara nimic? Ce vor face copii si nepotii tai, panarama corupta ce esti? Nu te gandesti si la viitorul celor care vor urma dupa tine, Iudo.Dar ce conteaza ce va urma atata timp cat ai bani de bautura , panarama.

Numai uita-te la tine, te tradeaza fata, ma mir cum de ai rezistat sa faci reclama aia fara sa bei nimic.

Mineritul la Rosia Montana s-a inchis de 15 ani. De ce nu se intreaba nimeni ce-au facut minerii in tot timpul asta? De ce nu au protestat pana acum.

S-au inchis peste 40 de galerii de mina de carbune, de ce nu protesteaza sa le redeschida si sa aiba locuri de munca? In foarte multe tari europene carbunele este folosit.

Sau nu le place la carbune, vor doar la mina de aur?

DACA VOR SA MUNCEASCA ESTE DESTUL PAMANT IN TARA ASTA, ORI SA PROTESTEZE SA REDESCHIDA MINELE DE HUILA SI LIGNIT, LASAND LA O PARTE TRADAREA .

NU EXISTA NICI O DRAMA A OAMENILOR DE LA ROSIA MONTANA. DACA NU EXISTA ACEL AUR ACOLO, LA CE MAI URLAU ACUM MANIPULATORII?

ROMANIA TV MANIPULEAZA.

TOTUL ESTE MANIPULARE, NU VA LASATI INSELATI DE O MANA DE NENOROCITI, CARE PENTRU O MANA DE BANI NE VAND PE NOI TOTI FARA SA CLIPEASCA.

DE CE TREBUIE SA NE RASCULAM?


images

 

Motto: “FMI-ul trebuie să se reformeze şi din alte puncte de vedere. Deşi are putere de influenţă asupra membrilor săi, aceasta se aplică numai în momentele de criză şi numai ţărilor mai mici, care au dificultăţi în a-şi onora obligaţiile de plată. China, Japonia, Statele Unite şi Germania, naţiuni care îndeplinesc rolul de creditori pentru restul lumii, pot să ignore FMI-ul” – Nouriel Roubini/Stephen Mihm, “Economia crizelor”, ed. Publica, 2010

Nicolae Văcăroiu, fostul premier al României între 1993 şi 1996, face dezvăluiri incendiare despre presiunile infernale pe care Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială, dar şi Uniunea Europeană le fac asupra autorităţilor române de la cel mai înalt nivel pentru a le fi pusă România la picioare, despre mecanismul complex şi extrem de eficient prin care ţara ajunge o colonie dispusă să înghită orice, să rabde oricât. Vorbeşte şi despre trădare, iar printre rânduri pot fi identificate figurile sclivisite ale “gulerelor albe” şi ale politicienilor care stau la coadă nerăbdători să-şi trădeze neamul şi ţara. Acum, când Victor Ponta şi ai săi par că tropăie de nerăbdare să dea şi ultimele resurse ale economiei româneşti – de la Roşia Montană la Oltchim, de la Căile Ferate Române la cupru şi gaze de şist -, dezvăluirile fostului premier, făcute în 1998, în volumul “România, jocuri de interese”, constituie un adevărat manual despre cum să-ţi iubeşti ţara. Fără declaraţii pompoase, fără parade ci muncind pe brânci, cu inteligenţă şi maximă responsabilitate.

Victimele genocidului practicat de Banca Mondială şi FMI

“FMI şi Banca Mondială reprezintă o serie de interese, în primul rând interesele celor şapte mari puteri superindustrializate, care deţin peste 56% din pachetul de acţiuni al celor două bănci. Ca să fiu sincer cu dumneavoastră, pot să afirm că ei reprezintă în domeniul financiar-monetar, dar şi în politicile economice, ceea ce erau pe timpuri comisarii sovietici. Au o matrice generală, una şi aceeaşi, pe care o aplică în toate ţările aflate în tranziţie, fără să ţină seama de specificul şi de evoluţia ţării respective, de perspectivele ei de dezvoltare. Este un program perfect din punct de vedere teoretic, dar care poate provoca efecte negative, mai mari sau mai mici, în funcţie de condiţiile concrete din fiecare ţară. Personal, nu cunosc vreo ţară care să fi obţinut succese în urma aplicării măsurilor de ajustare structurală impuse de FMI şi Banca Mondială. Din contră, au avut ca efect adâncirea crizei economice, agravând situaţia deja critică a celor săraci. În cartea sa «Scandalul şi Ruşinea», editată în 1997, Bertrand Schneider – o mare personalitate a Clubului de la Roma – spunea: «Într-adevăr, câmpul vizual al Băncii Mondiale s-a îngustat într-o asemenea măsură încât ea sfârşeşte prin a reprezenta o sursă de sărăcie şi de subdezvoltare în contradicţie totală cu însuşi spiritul misiunii sale». Un eveniment semnificativ în ceea ce priveşte «succesul» celor două organisme financiare internaţionale s-a petrecut în urmă cu circa doi ani, cu prilejul celei de-a 50-a aniversări a FMI şi BIRD. Organizaţii neguvernamentale din întreaga lume au organizat în paralel un forum sub lozinca «50 de ani ajung». Toţi participanţii au fost alături de Vandana Shiva când aceasta a cerut «un minut de tăcere» pentru victimele genocidului practicat de Banca Mondială şi FMI.

Am încercat în acele perioade de negocieri să spargem acest model general, această matrice şi să adoptăm o serie de măsuri convenabile”.

Sinucidere prin cădere economică

“S-a dorit să ni se impună, pentru anul 1993, o cădere economică de circa 15%. Aceasta era principala problemă care ni se punea în faţă. Adăugaţi acest procent la căderea de cca. 54% din perioada 1990-1992 şi veţi avea, cred, imaginea a ceea ce ar fi rămas din economia românească. Ar fi însemnat păstrarea doar a câtorva segmente ale economiei şi coborârea capacităţilor de producţie la o serie de obiective sub pragul de eficienţă. A accepta aşa ceva era echivalent cu o sinucidere, însemna în primul rând distrugerea perspectivei capitalului autohton, care nu ar mai fi avut ce să deservească. Să deservească populaţia? De acord, dar asta în proporţie, să zicem, de 30%, în rest trebuie să deservească marea industrie. Însă marea industrie era pur şi simplu propusă spre lichidare.

Într-adevăr, când am preluat guvernarea, cam 80% din economie se afla în blocaj financiar şi circa 1800 de societăţi mari şi mijlocii erau în pierdere, sau la limită, dar a lichida aceste obiective dintr-un condei ar fi însemnat decapitarea economiei româneşti şi rămânerea fără nici un fel de perspectivă de dezvoltare ulterioară. (…) Se solicita, de regulă, închiderea societăţilor comerciale din ramurile de prelucrare finală, deci cele cu grad ridicat de prelucrare.”

“Să nu exportăm buşteni, ci mobilă”

“De asemenea, interzisesem exportul de fier vechi, minereuri brute, blocuri de marmură şi granit, buşteni etc. – deci materii prime brute – pentru o anumită perioadă de timp, pentru a da posibilitatea producătorilor din ţară (indiferent de forma de proprietate) să se modernizeze, retehnologizeze, restructureze, pentru a ajunge la performanţă în prelucrarea acestor materii prime brute. Cu alte cuvinte, să nu exportăm buşteni ci mobilă, nu blocuri din marmură ci plăci fine, nu fier vechi ci metal prelucrat etc. Era o formă de a atrage investitori străini în realizarea de produse cu grad înalt de valorificare, în România. Asta însemna dezvoltare industrială, asigurarea de noi locuri de muncă, export etc.”

Dispute foarte dure şi foarte serioase

“Când, în locul unei scăderi de 15% am propus o creştere, fie şi mică, reprezentanţii FMI şi ai Băncii Mondiale au spus că aşa ceva este practic imposibil, dar eu ştiam că putem şi am demonstrat-o. Aveam experienţă, eram, sub aspectul pregătirii profesionale, cel puţin la nivelul echipei lor, o echipă condusă de un anume Watson, un irlandez. În ţară aveau ca reprezentant permanent pe un anume Green.

Rezultatele obţinute au dovedit viabilitatea programului nostru de guvernare şi capacitatea profesională a echipei guvernamentale. Concret, am realizat în anul 1993 o creştere a PIB cu 1,3% faţă de anul 1992 şi nu o cădere de cca. 10% cât era estimarea organismelor financiare internaţionale. Au fost şi alte mici victorii în confruntarea cu reprezentanţii FMI şi Băncii Mondiale. Spre exemplu, mi-au spus că prin introducerea TVA veniturile bugetului de stat se vor diminua cu 0,5%, în timp ce noi susţineam că vor creşte cu 0,5%. Rezultatul final a condus la creştere a veniturilor cu 0,4%.

Până la urmă, am dobândit un anumit respect profesional din partea acestor echipe de negociatori, însă disputa a rămas în cotinuare foarte dură şi foarte serioasă. Să nu vă închipuiţi însă că stăteam şi ne târguiam zi de vară până seară, că apăream cu dânşii la televiziune, aşa cum s-a întâmplat ulterior. Discutau cu specialiştii noştri din Ministerul de Finanţe, Banca Naţională, ministerele economice, iar la primul ministru nu stăteau decât o jumătate de oră, o oră maxim, aşa cum este normal.”

Măsurile impuse de FMI duc la destabilizarea ţării

“Măsura care ni se cerea era de lichidare rapidă a tuturor societăţilor comerciale cu pierderi, care nu-şi pot onora obligaţiile financiare faţă de furnizori, bugetul de stat şi de asigurări. Era o analiză economică la rece care nu ţinea seama de situaţia concretă din ţară, de efectele dezastruoase pe care le-ar provoca asupra întregii societăţi, pe termen mediu şi lung, punerea în aplicare a măsurilor propuse de aceste organisme financiare internaţionale

În 1993, când se purtau aceste discuţii, aproape întreaga economie se afla în blocaj financiar, mai bine de jumătate din industrie îşi închisese porţile (în primii trei ani de după revoluţie se produsese deja o restructurare, involuntară, haotică), agricultura se afla în plină criză, nemaiputând să asigure securitatea alimentaţiei populaţiei, subcapitalizarea societăţilor comerciale atinsese cote alarmante (creditul pentru producţie depăşea, în medie, 75% din necesarul de capital circulant) în mare parte şi ca efect al practicării de dobânzi real pozitive exagerate timp de trei ani. Şi nu uitaţi că economia ajunsese în această stare după punerea în aplicare de către guvernanţi a măsurilor impuse prin acorduri de către FMI şi Banca Mondială. A continua pe această linie ar fi însemnat colapsul total al economiei, costuri sociale imposibil de suportat, declanşarea de conflicte sociale puternice, destabilizarea ţării.

Sigur că aveam alternative pregătite – chiar acceptând unele din măsurile cerute de organismele financiare internaţionale – pe care le-am pus pe masă în discuţiile purtate mai bine de jumătate de an. În final, au fost acceptate multe din măsurile propuse de noi. În practică, rezultatul noilor mecanisme s-a concretizat în reducerea treptată a blocajului financiar de la 80% din PIB (la 1 ianuarie 1993) la cca. 18% din PIB (la 31 decembrie 1996), refacerea echilibrelor macroeconomice prin creştere economică şi nu prin cădere, aşa cum ni se propunea, recuperarea în mare parte a pieţelor externe, dezvoltarea sectorului privat, care la predarea mandatului nostru contribuia cu 52% la crearea PIB.”

Preţuri mari impuse la electricitate şi gaze

“Am avut discuţii interminabile şi în ceea ce priveşte impunerea unor preţuri la energia electrică şi la gazele naturale. Punctul meu de vedere a fost acela că, fiind producători de astfel de resurse, nu e nevoie să includem o serie de cheltuieli în preţ ca şi cum am importa energie. De altfel, ceea ce se solicita şi anume un preţ de 50 de dolari pe MW nici nu exista ca atare în economia mondială, era un preţ artifical. Până la urmă, am reuşit să cădem de acord asupra unui mecanism de recalculare în baza păcurii, care avea preţul cel mai scăzut. De asemenea, s-a acceptat, pentru câţiva ani, să practicăm un tarif mai scăzut la energia electrică şi termică livrată populaţiei, comparativ cu cel suportat de agenţii economici. Oricum, industria, agricultura etc. primeau energia la un tarif mediu de 40-45 dolari/MW, faţă de 65-75 dolari/MW în prezent în comparaţie cu 40-45 dolari/MW cât este tariful mediu pe piaţa mondială.

Am obţinut deci o serie de succese în aceste negocieri, ceea ce a dus la unul dintre cele mai mari ritmuri de creştere mediu anuale din Europa, de 5-6% în industrie, iar în agricultură reuşisem, după o muncă de selecţie, să reabilităm marile complexe de creştere a porcilor şi a păsărilor şi să reintroducem şi să dezvoltăm sistemul de subvenţii şi prime, desigur în măsura în care ne permiteau resursele. În acest fel, până în 2002, când era prevăzută liberalizarea comerţului cu Uniunea Europeană, am fi ajuns la acelaşi mecanism cu cel practicat în ţările respective. Am fi ajuns şi noi, spre exemplu, să acordăm producătorilor de carne, de la buget, o subvenţie de 40% din preţ şi o primă de export de 10-15%, aşa cum procedează astăzi ţările membre ale Uniunii Europene şi chiar unele ţări vecine, cum este Ungaria. Efectele scontate: valorificarea potenţialului agricol deosebit de care dispune România; asigurarea securităţii alimentaţiei populaţiei la preţuri accesibile; transformarea agriculturii, prin export, într-o ramură aducătoare de aport valutar; relansarea industriei care deserveşte agricultura; creşterea substanţială a veniturilor celor care lucrează în această ramură.”

Florin Georgescu: ”Se naţionalizează pierderile şi se privatizează profiturile”

“Am privatizat 2800 de unităţi şi, mă rog, se poate comenta că au fost multe sau că au fost puţine, dar criteriul nu a fost numărul lor ci oportunitatea de a le privatiza, creşterea producţiei, a calităţii acesteia în condiţii superioare de profitabilitate. Nu mi-aş fi putut permite în nici un caz să scot la privatizare societăţile cele mai profitabile, să scot la vânzare fabricile de ciment care făceau două sute de miliarde profit pe an şi să le dau unui investitor strategic. Trebuie să spun ori de câte ori am prilejul că aceste societăţi trebuiau scoase la momentul oportun la privatizare, respectiv când ar fi existat condiţii de participare a capitalului autohton la acest proces şi prin ofertă publică şi în orice caz printr-o formulă adecvată care să conducă la spargerea monopolului. Mai ales că la fabricile de ciment – ca să rămân doar la acest exemplu – nu era nevoie de investiţii deosebite, poate de câteva milioane de dolari ca să fie cumpărate filtrele pentru a diminua poluarea. Am realizat că este o crimă să dai din mână societăţile cele mai profitabile, să faci ceea ce a spus la un moment dat Florin Georgescu despre ceea ce se întâmplă acum, respectiv că «se naţionalizează pierderile şi se privatizează profiturile».

Mi se cerea atunci – şi iată că după aceea s-a şi realizat – să facem privatizarea la normă, conform unui plan, fără să privesc în perspectivă, să văd în ce măsură este profitabil pentru economia naţională.

Nevoia de guvernanţi puternici, inteligenţi, care să nu piardă cel mai aprig război – al pieţelor de desfacere

“Este vorba şi de o strategie conjugată, bine gândită, impusă de FMI şi Banca Mondială. Nu trebuie ascuns faptul că aceste organisme financiare internaţionale fac jocul marilor puteri care deţin pachetul majoritar de acţiuni şi nu ţin seama de condiţiile specifice din fiecare ţară. Aplicarea brutală a unor strategii economico-financiare generale duce automat la o scădere pronunţată pe plan industrial, agricol şi efectele se regăsesc în căderea pieţei interne, pierderea pieţelor externe, ceea ce transformă totul într-o măsură eficace de penetrare a produselor din ţările dezvoltate pe pieţele eliberate. Să nu uităm că la sfârşit de secol XX ne confruntăm cu cel mai aprig şi dureros război – lupta pentru pieţe de desfacere. Lovitura sub centură, pe la spate, face parte, ca ceva normal, din regulile de bază ale acestui război. Cine câştigă? Aproape întotdeauna ţările superindustrializate, căci au de partea lor puternicele corporaţii multinaţionale (urmăriţi fuziunile din ultima vreme) şi bineînţeles organismele financiare internaţionale. Ţie, ca ţară în curs de dezvoltare, aflată în traziţie, ţi se cere să iei măsuri rapide de fărâmiţare a terenurilor agricole, să divizezi societăţile mari în mai multe societăţi, să distrugi sistemele integrate din domeniul energetic, transporturi etc. În aceste condiţii, ai nevoie de guvernanţi puternici, inteligenţi, care aleg cu răbdare calea, nu pentru a câştiga dar cel puţin pentru a nu pierde acest război.”

Trădarea din interior

“România, la începutul lui 1995, începuse să aibă o imagine excelentă în mediile politice occidentale şi mai ales pe piaţa privată de capital. Deci, se impunea să procedăm ca celelalte ţări, Ungaria, Polonia, Cehia, să ieşim pe piaţa privată de capital de unde să luăm două, trei miliarde de dolari, bani pe care să-i introducem în totalitate în rezerva valutară a statului pentru a da încredere în moneda naţională. Era o măsură obligatorie, pe care alţii au realizat-o, fiindcă în acest fel puteam ieşi de sub dependenţa totală de FMI şi Banca Mondială. (…) Am avut discuţii destul de dure cu guvernatorul Băncii Naţionale, discuţii care nu au dat rezultate. Sigur, Banca Naţională n-a spus nu, de altfel o şi ajutasem să poată ieşi pe o astfel de piaţă, cu ajutorul ambasadorului nostru în Japonia, domnul Dijmărescu, cu care am colaborat personal pentru a intra în legătură cu societatea financiară Nomura. Nu s-a spus deci un «nu» ferm, dar m-a deranjat enorm – şi o spun pentru prima oară – faptul că în urma acestei discuţii într-un cerc restrâns, care avea un caracter oarecum confidenţial, reprezentantul misiunii FMI a venit urgent la Bucureşti. Cineva îl informase că premierul forţează ieşirea pe piaţa privată de capital. L-am întrebat de ce este interesat de această problemă, i-am explicat că rolul său este să-şi vadă de atribuţiile pe care le are, că FMI şi Banca Mondială sunt totuşi bănci internaţionale, unde şi ţara noastră este acţionar şi că nu au dreptul de a trage la răspundere guvernul pentru intenţia de a atrage şi alte surse financiare externe. Discuţia s-a închis foarte rapid.

În concluzie, operaţiunea a fost declanşată cu aproape un an de zile întârziere, când am ieşit, într-adevăr, pe piaţa privată de capital pentru prima dată în istorie. Este vorba de piaţa japoneză, piaţa care dispunea de lichidităţi şi era cea mai receptivă în acel moment. Ne-a ajutat să facem acest pas faptul că România obţinuse ca urmare a rezultatelor pe linia reformelor, a ritmurilor ridicate de creştere economică, a stabilităţii macroeconomice realizate în a doua parte a anului 1994 etc., o cotă de risc de ţară bună (BB+), apropiată de cea a Cehiei şi a Poloniei. (…) Aceasta a fost deci a doua acţiune care, cu toată buna mea intenţie şi cu toată activitatea depusă, n-am putut să o realizez la timp, ceea ce ne-a costat. Normal ar fi fost să avem până în 1996 cel puţin patru, cinci ieşiri pe piaţa privată de capital, să avem cinci-şase miliarde de dolari de pe această piaţă. În momentul când s-a înregistrat o cădere a PIB de peste 10% în 1997, am devenit din nou dependenţi aproape în exclusivitate de FMI şi Banca Mondială.”

„Se dorea să revenim la nivelul dinainte de 1945”

“Când am preluat guvernarea, circa 80% din PIB se afla în blocaj financiar şi, mai mult decât atât, peste 1400 de societăţi şi regii se aflau în pierdere. La sfârşitul mandatului meu, acest număr se redusese la 200, ca urmare a muncii de aplicare a programelor de restructurare.

Dacă aş fi mers pe principiile aplicate sau măcar enunţate în anul 1997 şi impuse de FMI, ar fi însemnat, pur şi simplu, ca toate aceste societăţi şi regii să fie lichidate, ceea ce ar însemnat ca economia românească să funcţioneze la circa 20% din nivelul anului 1989. Practic, însemna să nu mai aibă industrie, să revenim, poate, la nivelul dinainte de 1945, să nu mai contăm pe piaţa externă, să nu mai putem asigura satisfacerea necesităţilor populaţiei, să fim condamnaţi să ne transformăm într-o ţară puternic importatoare de absolut orice.

Ar fi fost o tragedie naţională, ar fi însemnat intrarea ţării în situaţia de a nu mai putea plăti, chiar şi cu un buget destul de restrâns, aparatul public, am fi ajuns ca Rusia, Ucraina, să nu mai putem plăti pensiile decât la patru sau la şase luni de zile, n-am mai fi avut bani pentru armată, pentru sănătatea publică, pentru cultură, pentru cercetarea ştiinşifică.”

Privatizare la doi lei

Asemenea gafe nu se pot face decât din nepricepere, dar la fel de adevărat este că în spatele acestor iniţiative au fost şi sunt jocuri de interese, mai întîi cele externe, care urmăresc eliminarea concurenţilor de pe piaţa externă şi penetrarea pe piaţa internă a României, şi în al doilea rând cele interne prin realizarea de venituri personale sau de grup, privatizând societăţi comerciale atractive în faza de lichidare, respectiv la un preţ mult mai scăzut decât cel real.

(…)Şi acum apare şi reaua intenţie, fiindcă în paralel cu desfiinţarea societăţii Promex Brăila, care producea excavatoare, buldozere, s-au început negocierile pentru încheierea unor contracte de import (din SUA) de utilaje complexe (maşini agricole, buldozere, excavatoare etc.) în valoare de cca. 180 de milioane de dolari, desigur cu garanţia guvernului român. Fiindcă nu trebuie uitat că până în 1989, peste 60% din producţia de aici era livrată la export, iar excavatoarele şi buldozerele din Brăila erau cunoscute în întreaga lume.

Cum poţi, deci, să iei decizia de desfiinţare a unei astfel de societăţi numai fiindcă ţi-a cerut-o cineva de la FMI sau Banca Mondială şi în acelaşi timp să vorbeşti despre buna ta credinţă? Vreţi ca FMI şi Banca Mondială să ţină cu România, sau cu americanii, germanii, japonezii etc., care sunt principalii acţionari?”

Devalorizarea teribilă a leului şi majorarea explozivă a dobânzilor, mijloacele falimentării

“La începutul anului 1997, Guvernul şi Banca Naţională au acceptat, sub presiunea FMI, punerea în aplicare a două măsuri – deprecierea leului de la 4.035 lei/USD la 8.500 lei/USD şi majorarea dobânzilor la credite de la 70% pe an la peste 200% pe an, măsuri care au provocat punerea în situaţia de a falimenta a majorităţii societăţilor comerciale, indiferent de forma de proprietate. Efectul s-a regăsit în căderea serioasă a veniturilor bugetare, obligând Ministerul Finanţelor să emită pe bandă rulantă noi titluri de stat, cu dobânzi uriaşe, chiar şi de 400%. Sigur că în atare situaţie băncile comerciale au redus operaţiunile de creditare a economiei, cumpărând titluri de stat, unde realizau profituri de 4-5 ori mai mari. Şi iată cum, după ce ne-au criticat vehement, într-un singur an, 1997, datoria publică a ajuns la peste 18 mii de miliarde.

Şi acum să discutăm despre o a doua acuzaţie. S-a spus că eu am ţinut cursul de schimb pe loc. Absurd, fiindcă Banca Naţională nu-mi era subordonată. S-a trecut însă la această devalorizare masivă – şi opinia mea este că ea a fost realizată de Banca Naţională în înţelegere cu FMI – care a fost una dintre cele mai mari gafe posibile ale actualei guvernări.”

Desfiinţarea rezervei strategice de grâu

“În 1997 s-a realizat o producţie-record de cereale, datorită campaniei agricole din 1996, numai că aceste produse nu au mai avut valorificare, iar producătorul agricol nu a mai avut cum să-şi achite datoriile.

De ce nu s-au mai vândut cerealele, iarăşi este interesant să analizăm. În primul rând, s-a desfiinţat practic rezerva strategică de cereale a României, mai ales la grâu, printr-o măsură impusă din exterior. Măsura a fost bine gândită ca să ne pună pe butuci. Concret, rezerva de grâu a ţării era, dintotdeauna, de cca. două milioane de tone (din care un milion de tone pe stoc de siguranţă), respectiv trebuia să se asigure aprovizionarea populaţiei cu pâine pe un an de zile, în cazuri deosebite – secetă, inundaţii, război etc. În 1997 această rezervă s-a redus la 350 mii de tone.

Au fost presiuni externe şi asupra mea, în 1993, şi m-am opus categoric să desfiinţez rezerva strategică. M-am opus, fiindcă exact în acelaşi o trăsesem, ca să spun aşa, pe pielea mea, avusesem un an agricol dezastruos pe vremea Guvernului Stolojan şi m-am văzut în situaţia de a rămâne fără grâu pentru pâinea populaţiei şi de a apela la marii exportatori, adică la Canada, Franţa etc. Preţul la grâu era atunci 115-120 dolari, dar ştiind că am nevoie au crescut imediat preţul la 175 de dolari tona. Iată ce înseamnă lupta pe piaţă pentru profit, cum se realizează în fapt sprijinul ţărilor dezvoltate către cele aflate în tranziţie.”

Odată distrusă, industria nu se mai poate reconstrui

“La bănci, unde profiturile sunt mari, s-a făcut deci restructurare cu bani publici, iar la societăţile importante pentru economie nu se preiau datoriile şi sunt lăsate în faliment. Iată un exemplu clar de cum se acţionează faţă de interesele României.

Unii au spus că mecanismele de piaţă trebuie puse imediat în funcţiune, chiar în mod brutal, iar piaţa va juca rolul de regulator. S-ar închide astfel circa 90% din industrie, după care s-ar încerca punerea pe picioare, aproape de la zero, a unei noi economii. Întrebarea – sau una dintre întrebări – este în cât timp am putea reuşi să construim din nou industria care ne trebuie. Ne-ar trebui 30 de ani? Ne-ar trebui 60?

Cert este că o industrie nu se construieşte în cinci ani sau într-un deceniu.

Următoarea întrebare ar fi dacă principiile globalizării economice ne-ar mai permite să creăm o industrie în România. Ne mai putem întreba, legat de acestă ultimă problemă, dacă putem identifica vreun segment al industriei pe care vrem să o construim din nou în care să nu existe în ţările dezvoltate mari producători, care domină astăzi piaţa mondială şi care să nu se confrunte periodic cu supraproducţia. Deci, întrebarea este dacă există cineva în lume dispus să vină în România cu tehnologie de vârf într-un anumit domeniu, în situaţia când ţările industrializate se confruntă cu criza de supraproducţie? Şi dacă ar fi cineva dispus să ne ofere o astfel de tehnologie, îi va permite statul lui acest lucru? ”

România – colonie corporatistă internaţională

“Noi suntem în situaţia ca într-un an-doi să avem raportul despre care vorbeam răsturnat şi să avem 60-65% investitori străini care vor deţine puterea economică şi numai 35-40% capital autohton şi aceasta doar în întreprinderile mici şi mijlocii. În acel moment putem spune că România va pierde independenţa economică cu toate implicaţiile ce decurg. Trebuie să pornim de la faptul că noi am moştenit o economie centralizată, o economie în care totul era proprietate publică a acestor 23 de milioane de locuitori. Oamenii care au muncit, au stat în frig, au răbdat de foame sunt cei care au creat, cu suferinţa lor, tot ce s-a creat. Nu poţi să bagi capul în nisip şi să le spui acestor oameni că nu te interesează ceea ce au construit, că te-ai decis să vinzi totul către oamenii de afaceri străini, deci să nu dai nici o şansă capitalului autohton, nici măcar la societăţile comerciale cu profit. Să fim clari şi corecţi, cine deţine puterea economică, controlează întreaga societate românească.

Nu poţi, de asemenea, să le spui că 1% vor deţine bogăţiile României, iar cei care au muncit pe acest pământ românesc nu au altă şansă decât să muncească în continuare pentru profitul altora şi să trăiască, cel puţin o bună perioadă de vreme, mai rău decât pe timpul lui Ceauşescu. Nu poţi să provoci dintr-odată o asemenea suferinţă populaţiei cel puţin pentru motivul că efectul va fi dezastruos şi imediat. Ne putem afla în situaţa unei destabilizări totale, când nu se va mai putea aplica nici un fel de reformă în România, nici graduală, nici de şoc. Iar remediul unei asemenea situaţii nu ar putea fi altul decât reinstaurarea dictaturii, ori eu cred că nimeni nu îşi doreşte aşa ceva. Iată că situaţia poate deveni foarte gravă dacă analizăm posibilele evoluţii în timp. Permanent trebuie să ne gândim să nu pierdem autonomia economică a ţării, să nu ne transformăm într-o colonie corporatistă internaţională în aşa fel încât generaţiile care vin după noi să înceapă lupta pentru independenţă, să declanşeze un nou război, de data aceasta politic şi economic, pentru independenţa României.

De la construcţia de avioane la spătare pentru Mercedes

Vă întreb, la ce ar folosi la un moment dat chiar dacă vor veni în România câteva miliarde de dolari, dacă populaţia e slăbită, bolnavă, lipsită de mândrie naţională, lipsită de speranţă? Reconstruirea unei societăţi moderne ar dura extrem de mult, poate câteva generaţii. Şi în această perioadă nu putem realiza acea pătură mijlocie, întreprinzătorii mici şi mijlocii? Pe cine să deservească aceste întreprinderi mici şi mijlocii? Să facă un spătar de lemn pentru Mercedes, aşa cum se face la Codlea? Dacă considerăm că asta va fi industria de viitor a României, industrie care produce astăzi elicoptere şi avioane, nave etc., atunci nu mai avem ce discuta. (…) Pierderea autonomiei economice ar crea probleme serioase în ceea ce priveşte păstrarea statului naţional unitar român, care este primul principiu al Constituţiei.

Industria şi agricultura, pe butuci

“Ceea ce se întâmplă acum este întru totul asemănător cu ceea ce s-a întâmplat cu CAP-urile. Aduceţi-vă aminte că în 48 de ore s-a distrus tot, o întreagă avuţie naţională, s-au distrus grajduri, s-au împărţit animale, s-au scos din funcţiune utilaje, sisteme de irigaţii. S-a mai refăcut ceva în agricultură? S-ar mai putea reface ceva în industrie după ce ea ar fi complet distrusă?

Eu, indiferent ce mi s-ar spune că se doreşte, nu pot fi de acord cu o politică prin care vând fier vechi din România, vând blocuri de marmură din România, vând lemn brut, totul fiind de vânzare, cât mai liber, iar noi terminăm cu fabricile de mobilă, cu fabricile de prelucrare a blocurilor de marmură şi cu metalurgia românească.

Plan Marshall, nu para-ndărăt prin „asistenţă tehnică”

“Economia de piaţă din ţările dezvoltate s-a construit în timp, până a ajuns la performanţă, şi a început să funcţioneze când au fost puse în aplicare cu o rigoare extraordinară două instrumente şi anume hotărârea de a face cea mai puternică lege din contractul dintre părţi (orice întârziere în respectarea contractelor însemnând amenzi şi penalităţi extrem de dure) şi, în al doilea rând, când s-au dat puteri depline poliţiei fiscale şi orice încălcare a disciplinei fiscale a fost sancţionată foarte dur, cu închisoarea.

În momentul când au fost puse la punct aceste două instrumente, abia atunci a început să funcţioneze cum trebuie economia capitalistă.

În ţările europene avansate, după ce s-a ajuns la performanţă economică, având, fireşte, în spate un Plan Marshall, nu o asistenţă tehnică în care banii se întorc la cei care ni-i dau, ci o finanţare directă, nerambursabilă, aşadar după ce s-a construit o economie dezvoltată, s-a pus accentul pe fiscalitate, cum este în Suedia, unde fiscalitatea este de 55%, faţă de 32% în România şi astfel s-a ajuns la o redistribuire care să asigure pacea socială şi stabilitatea iar cei care fac afaceri să nu fie tulburaţi de cei care nu au ce mânca şi trebuie să fure sau să provoace acte din ce în ce mai perturbatoare pentru societate.”

Agricultura, obligatoriu bine dezvoltată

“Deci, să aducem în ţară valută şi cu ea să realizăm modernizarea, retehnologizarea, astfel încât să ajungem, spre 2005-2010, la o industrie care să fie cât de cât competitivă, la o agricultură obligatoriu bine dezvoltată, fiindcă aici este punctul cel mai sensibil al competiţiei cu ţările UE, competiţie în care dacă nu ne putem angaja, atunci murim. Iar în acest timp să acţionăm pentru pregătirea noilor generaţii în domeniul informaţional, ceea ce începe cu dotarea şi pregătirea din şcoli.”

S-au acceptat toate condiţiile impuse de FMI

“Am spus că trebuie renegociate acordurile cu FMI şi Banca Mondială, fiindcă multe din măsurile înscrise în aceste acorduri ne conduc spre prăpastie şi s-a spus da (de către premierul Radu Vasile – n. red.), se vor renegocia, dar deocamdată lucrurile au rămas la fel. Programul economic este la ora actuală alcătuit din tot felul de principii generale care nu servesc la nimic, luate toate din respectivele acorduri şi astfel circa 80% din măsurile programului Guvernului Radu Vasile le găsim în programele ASAL şi FESAL, cu toate că se spune că sunt programe pur româneşti.

Din păcate, în februarie 1997, o dată cu sosirea misiunilor FMI şi Băncii Mondiale, guvernanţii s-au grăbit nepermis de mult (practic, nu au negociat), şi au acceptat toate condiţiile impuse de aceste organisme internaţionale. Le găsiţi în detaliu în memorandumul semnat cu FMI şi în acordurile ASAL şi FESAL semnate cu Banca Mondială. (…) Efectul îl scontam, fiindcă în aceste acorduri am regăsit în mare parte condiţiile care se încercase să mi se impună în 1993. Am regăsit şi unele condiţii cum ar fi aceea, esenţială, că refacerea echlibrului macroeconomic trebuie să se facă prin cădere economică şi nu prin creştere. S-au acceptat condiţii noi, cum ar fi privatizarea prin lichidare, pentru ca apoi să se spună că a fost o greşeală de traducere, că era vorba de privatizare sau lichidare. S-a stipulat chiar şi un număr exact de societăţi care trebuie lichidate, fără ca în prealabil să se facă o analiză de fond a fiecărui caz în parte.”

Victor Ciorbea a fost umilit

”Pentru mine a fost o surpriză neplăcută (când premierul Victor Ciorbea a prezentat noul program de guvernare în faţa televizoarelor fiind însoţit de reprezentanţii organismelor financiare internaţionale – n.red.) şi am considerat că primul ministru a fost umilit, mai precis s-a pus în situaţia de a fi umilit. Nu este admisibil ca şeful executivului unei ţări, nu contează care este acea ţară, să iasă braţ la braţ cu nişte funcţionari ai unor organisme financiare internaţionale la o conferinţă de presă. Este nefiresc şi nu am auzit să se fi întâmplat un caz similar în alt colţ al lumii.”

Ordonanţe şi decizii de proastă calitate

“(…) Membrii Guvernului (Ciorbea – n. red.) au început să nu mai consulte specialiştii, care de o viaţă întreagă studiau problemele din domeniul lor, ci pur şi simplu să se întâlnească ei între ei şi să ia decizii, emiţând ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă «pe picior>, cum se spune, ordonanţe şi decizii de proastă calitate. Iar după semnarea acordurilor cu FMI şi Banca Mondială, au început pur şi simplu să le pună în aplicare, măsură cu măsură, fără măcar a consulta specialiştii din ministere cu privire la efectele asupra economiei şi societăţii româneşti în ansamblul ei.”

UE, împotriva grâului românesc

“La aceasta s-a adăugat şi măsura stipulată în acordul cu Banca Mondială de desfiinţare a rezervei strategice de grâu. De la două milioane de tone de grâu s-a ajuns la 350 de mii de tone, care înseamnă consumul pentru panificaţie de circa o lună, o lună şi jumătate. Această măsură a fost forţată nu numai de Banca Mondială ci şi de UE, datorită faptului că grâul este unul dintre produsele de bază care circulă în economie, face obiectul exportului, iar UE se confruntă cu excedente la grâu, ca şi Canada ori SUA, ţări interesate să pătrundă cu livrări de grâu şi pe piaţa românească. Dădeam primele şi subvenţiile cu condiţia ca 40% din producţie să o contracteze cu statul şi să preluăm grâul la rezerva strategică, acolo unde nu putea aduce decât grâu de calitate.”

„Am exportat lemn în disperare”

“Pentru a se suplini această cădere a producţiei prelucrate, s-au dat o serie de ordonanţe care ne-au surprins. S-a liberalizat exportul pentru lemnul pe picior, am început să exportăm buşteni, ceea ce a făcut ca preţul să explodeze şi fabricile de prelucrare a lemnului să fie puse pe butuci. Deci, am început să exportăm lemn oarecum în disperare, nu a fost tras nici măcar în cherestea sau în parchete, nu s-a urmat nici cel puţin al doilea ciclu de valorificare. Am început să exportăm fără limită fier vechi sau blocuri de marmură, în condiţiile în care avem şase, şapte fabrici private de prelucrare a marmurii care au adus instalaţii ultramoderne în valoare de zeci de milioane de dolari pentru tăierea blocurilor de marmură în plăci, crescând gradul de valorificare de la unu la patru.

Adăugaţi la toate acestea politicile comerciale şi politicile în domeniul vamal care ne-au descumpănit o dată în plus. Ne-am trezit peste noapte cu o serie de măsuri, dintre care unele, sunt convins, deservesc o serie de interese de grup, prin care se produc modificări ale nivelului taxelor vamale, reduceri masive care au lăsat fără protecţie industria naţională, agricultura, zootehnia şi toate acestea în condiţiile în care aveam un acord semnat cu UE care ne permitea să avem taxe vamale ridicate până în 2002, când aceste taxe trebuiau reduse.

Efectul nu este altul decât prăbuşirea sectoarelor respective din economie, mergând până la lichidare, până la închidere.

Au fost şi cazuri de-a dreptul hilare, cum ar fi exemplul pe care l-am discutat deja privitor la introducerea taxelor vamale la importul de bumbac, în condiţiile în care România nu produce bumbac. Deci, se reduce sau se desfiinţează taxele vamale la lână, în condiţiile în care avem lână în ţară şi se măresc la bumbac, pe care nu-l producem, ceea ce pur şi simplu, ca observator al acestor fenomene, te poate pune serios pe gânduri.

Pot eu să spun că aceste măsuri sunt luate din nepricepere? S-a venit cu argumentul că nu s-a făcut altceva decât să fie aplicat acordul de asociere cu UE semnat pe timpul Guvernului Văcăroiu. Dar operaţiunile au fost făcute înainte de termen şi, în al doilea rând, în contextul în care s-au acceptat măsuri de cădere economică trebuia imediat să se treacă la renegocierea acestui acord fiindcă nu mai corespundeau termenele, trebuia mărit intervalul de protecţie a economiei româneşti. Renegocierea trebuia făcută cu atât mai mult cu cât nu facem parte din rândurile ţărilor care au fost acceptate pentru începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.”

“Nici reprezentanţii FMI în România nu cred în reuşita programului lor”

Reprezentanţii FMI vin cu lecţia bine învăţată de acasă şi pentru orice abatere cer aprobarea conducerii FMI. (…) E greu să-ţi dai seama de tot ceea ce gândesc, dar cred că în mare parte nici reprezentanţii FMI în România nu cred în reuşita programului lor, pentru simplul motiv că programele FMI nu au dat rezultate în nici o ţară, cel puţin până la ora actuală. De altfel, în ultimii ani aceste organisme financiare internaţionale sunt supuse unor critici din ce în ce mai acerbe ale unor specialişti de marcă în probleme de economie mondială. Tot mai mulţi coloşi ai gândirii economice critică aceste politici şi practici ale FMI de a impune o matrice unică, foarte bună teoretic, pentru toate ţările aflate în tranziţie. Este ca şi cum ai trata un bolnav, indiferent de boala lui, numai cu aspirine. Sau nu, ar fi bine dacă ar fi un tratate numai cu aspirine, dar e vorba de un tratament chirurgical, se taie şi după ce te-a tăiat şi ţi-a scos câteva organe, constată că acele organe sunt sănătoase.

Repet afirmaţia că nu trebuie uitat pe cine reprezintă FMI, că acest organism este, în fond, o bancă ai cărei acţionari majoritari sunt marile puteri industrializate care nu au şi nu vor avea niciodată interes să-şi creeze concurenţi pe anumite pieţe printre ţările în curs de dezvoltare. Aceşti reprezentanţi ai FMI sunt bine instruiţi înainte de a pleca în misiunile lor. Pe ei nu-i interesează condiţiile concrete din ţările unde sunt trimişi iar mandatul lor este limitat, vrei să faci ceea ce-ţi cere, bine, nu vrei, pleacă acasă, se mai discută… şi aşa mai departe.

Duritatea acestor negocieri este mare, având în vedere jocul de interese, iar până la urmă totul depinde de măsura în care ai forţa şi pregătirea să-l ţii în corzi, fireşte, nu la nivel de prim ministru, ci la nivelul specialiştilor, al Băncii Naţionale. Specialiştii trebuind să aibă şi pricepere şi forţă şi, mai ales, să aibă dorinţa de a lupta pentru ţară, nu plăcerea de a face pe gustul FMI.”

FMI nu-şi asumă eşecurile

“Este de ştiut că nici FMI şi nici Banca Mondială nu-şi asumă responsabilitatea în caz de eşec. De fiecare dată, reprezentanţii acestor organisme internaţionale declară public (după ce ai acceptat măsurile cerute, în caz contrar eşti ameninţat cu ruperea relaţiilor) că programul de măsuri este al guvernului şi deci toată responsabilitatea este a lui. Este însă la fel de adevărat că atunci când în negocieri vii cu argumente solide, ai câştig de cauză în faţa FMI şi a Băncii Mondiale. (…) Când misiunea FMI se loveşte de argumente puternice, cedează. Nu uitaţi că premierul Ciorbea a avut un mare avantaj, acela de a fi avut la îndemână o serie de acorduri încheiate de noi cu FMI şi Banca Mondială, acorduri în care o serie de măsuri impuse până în 1992 au fost apoi eliminate.”

România, dependentă total de FMI

“Nerespectarea unor prevederi (din acordurile încheiate în 1997 – n. red.) ar însemna o ruptură totală cu FMI şi Banca Mondială, ceea ce ar fi o mare greşeală. Au fost ţări care şi-au permis acest lucru, dar numai după ce au avut o serie de surse financiare atrase de pe piaţa privată de capital. Ori, ceea ce am început noi în 1996, prin ieşirea pe piaţa privată de capital şi în Japonia şi în Europa şi în SUA, s-a blocat o dată cu căderea economiei în 1997, o dată cu creşterea riscului de ţară. Am rămas astfel descoperiţi şi acum singura noastră sursă este FMI şi Banca Mondială, am devenit în totalitate dependenţi de aceste organisme.

Este suficient ca aceşti comisari financiari ai marilor puteri să dea un semnal negativ pentru a nu mai avea acces pe piaţa mondială de capital.

“Am îngenuncheat şi facem sluj”

“Nimeni nu ne vrea binele, precum nimeni nu ne vrea răul, ci îşi urmăreşte binele propriu. Important este ca noi înşine să ne dorim binele şi când am discutat despre relaţiile noastre cu FMI şi Banca Mondială nu am dorit să culpabilizez aceste organisme, ci să demonstrez că nu ele greşesc, ci noi greşim. Acum, însă, am impresia că am îngenuncheat, că ascultăm prea uşor o serie de sfaturi, că indiferent cine ne spune ceva noi punem imdeiat în aplicare.

(…) Ne-am umilit şi m-a durut, ca fost prim ministru, dar şi ca cetăţean, să văd cum facem sluj pe la diferite mărimi. Şi îmi pare rău de faptul că mari specialişti ai ţării, mari personalităţi ale culturii, economiei etc., care înţeleg foarte bine ce se întâmplă la această oră în România, nu au curaj să-şi exprime opiniile de teamă. Imediat ce spune cineva un cuvânt împotriva unei măsuri cuprinse într-un acord financiar internaţional, imediat este catalogat drept conservator, comunist, antireformator, ceea ce provoacă o stare generală de frică.

Cred că este timpul ca specialiştii să nu se mai teamă, să ridice problemele, să spună ce gândesc, la televiziune, în presă, la întâlnirile cu politicienii, să arate efectele care se produc, să spună ce se întâmplă cu ţara, să vină cu idei, soluţii, să se bată pentru ele.

Este momentul să înţelegem că am înlocuit frica totalitară, ceauşistă, printr-o altă frică, la fel de dăunătoare pentru destinul naţional.

Dacă nu vom înţelege asta, înseamnă că ne merităm soarta.

ROSIA MONTANA GOLD CORPORATION – SI FACATURI IN STIL EVREIESC


De aproximativ o lună de zile, în contextul exploziei prețului aurului, a devenit tot mai evident faptul că inițiatorii proiectului minier de la Roșia Montană precum și autoritățile române se grăbesc să demareze exploatarea prețiosului zăcământ din Apuseni.

Cei de la Roșia Montană Gold Corporation au dat năvală din nou pe televiziuni și în presa scrisă cu o sumedenie de materiale publicitare extrem de bine plătite, iar puterea actuală- susținătoare ferventă a exploatării aurului din Apuseni, rezolvă și ultimele probleme care mai stăteau în calea canadienilor de la Gabriel Resources. În acest sens poate fi explicată și brusca răsucire a udemeriștilor, care până mai ieri erau adversari înverșunați ai acestui proiect.

Însă, o chestiune esențială privind proiectul exploatării aurului de la Roșia Montană nu s-a luat în calcul și nimeni nu discută despre ea. Această imensă inginerie financiară în care România este spoliată nemilos, se construiește pe o ilegalitate mai mult decât evidentă. Anume că, Roșia Montană Gold Corporation este o structură a cărei dizolvare/lichidare judiciară ar fi trebuit făcută  încă din anul 2009!  Conform unei decizii a justiției române.Pentru a afla mai multe amănunte despre această veroasă afacere, cotidianul.ro a stat de vorbă cu avocatul Gheorghe Piperea, specializat în probleme de insolvență judiciară.

Cotidianul.ro: Domnule avocat Piperea, în 2009, Tribunalul Alba Iulia a dat o hotărâre în urma căreia societatea RMGC trebuia lichidată sau dizolvată. Care sunt temeiurile juridice ale acestei decizii date de instanța de la Alba?

Av. Gheorghe Piperea: Trebuie să precizez că într-adevăr această societate comercială, RMCG trebuia desființată încă din data de 31 decembrie 2009. Legea societășilor comerciale spune că orice persoană interesată poate să ceară constatarea de drept a lichidării unei societăți în cazul în care se constată că pierderile pe care le are societatea respectivă depășesc jumătate din activul net contabil.

Ei bine, istoria societății RMCG este așa: În 2008, cei de la RMCG au convocat o adunare generală a acționarilor, la care statul român( acționar la vremea aceea cu 19%, prin Minivest Deva) nu a participat. De altfel, domnii de Mininvest Deva nu au participat niciodată la la nicio ședință a acționarilor de la RMCG. La acea adunare generală a asociaților, cei care manageriază RMCG au spus că pierderile companiei sunt atât de mari, aproape 650 milioane RON, încât se impune de urgență investirea unor sume mari de bani în firmă. Statul român în baza celor 19 procente din companie pe care deținea atunci, era obligat să facă o infuzie de capital de aproximativ 115 milioane RON, bani pe care evident că Minivest Deva nu i-a avut. Și așa dăduseră pe nimic celor de la Gabriel Resources, concesiunea de la Roșia Montană, chestiune care s-a întâmplat în anul 1999 ( n.red. în vremea în care ministrul Industriilor era pedelistul Radu Berceanu).

Revenind la chestiunea dizolvării juridice a RMGC, trebuie spus că societatea cu pricina constatând că a ajuns la asemenea piedere financiară care depășește activul net contabil, a convocat acea adunare generală a acționarilor în care ar fi trebuit ori să constate că societatea trebuie închisă, lichidată, ori că trebuie continuată, dar numai în două condiții mari și late: reducând capitalul social până la nivelul activului net contabil, sau reconstituind capitalul social. Atenție, este vorba despre reconstituirea capitalui social și nu despre majorarea capitalului social! Este o diferență esențială între cele două operațiuni. Reconstituirea capitalului social presupune conform legii în vigoare aducerea capitalului social la un nivel echivalent cu jumătate din valoarea activului net contabil.

– Bun, și acționariatul RMGC ce a făcut, ce cale au ales în privința acestor pierderi financiare uriașe?

– Evident că cei de la Roșia Montană Gold Corporation nu au făcut nici reducere de capital social și nici reconstituire de capital social. De reducere nici nu s-a pus problema iar reconstituirea de capital social presupunea că trebuiesc aduși niște bani de acasă, ca să explic cât mai simplu. Domnii de la RMGC au apelat însă la o șmecherie și au majorat capitalul social, atenție, fără a aduce vreun ban. Au luat niște creanțe pe care ei, ca acționari majoritari le au și le-au convertit în acțiuni.  Adică ce au făcut ei?! Au hotărât să apară în documentele contabile cum că acționarul majoritar al RMGC, respectiv Gabriel Resources să apară cu diverse sume de bani pe care le-ar fi împrumutat de-a lungul timpului companiei.  Evident că lucrurile au decurs relativ simplu, s-au fabricat niște documente care au fost introduse ulterior în contabilitatea firmei de la Roșia Montană, și ia uite cum le-a apărut canadienilor o mare și frumoasă creanță pe care au convertit-o în acțiuni. Nici măcar un leu cash nu a fost adus ca participație la această majorare de capital social.

De altfel, puteți vedea în încheierea de ședință de la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Alba, din 29 decembrie 2009,  în care a fost respinsă decizia de majorare a capitalului social, sunt trecute toate aceste întâmplări. Respingerea dată de instanța de la Alba a devenit irevocabilă. Iar instanța a spus cât se poate de clar și de simplu: ” Această majorare de capital este nelegală, întrucât se încalcă articolul 201, alineatul II, din lege. Nu e o creanță certă, nu ați dovedit niciun moment că ați dat realmente acele sume de bani societății RMGC, așadr nu sepoate lua în discuție majorarea capitalului social și transformarea unei creanțe care în fapt nu apare nicăieri în acțiuni.”  Tot în acea decizie irevocabilă, subliniez irevocabilă, instanța de la Alba a mai spus un lucru: ” Acționarul principal de la RMGC, nu a respectat dreptul acționarului minioritar ( statul român prin societatea Minvest Deva) de a spune da sau nu la această majorare de capital social. Și nu numai că nu au fost respectate drepturile societății Mininvest Deva dar nici măcar nu a fost convocată conform legii, adunarea generală a acționarilor. „

– Care au fost urmările concrete ale deciziei date de Tribunalul Alba?

– Firește că cei de la RMGC au făcut o nouă cerere de mențiuni pentru majorarea capitalului social, iar între timp onor Guvernul României, în 2010 a schimbat legislația privind Registrul Comerțului, eliminând din lege prevederea conform căreia un judecător delegat trebuie să se pronunțe pe legalitatea unei cereri de majorare de capital social, această competență revenind doar directorului Registrului Comerțului din județul respectiv. Mai pe românește spus, Guvernul a scos justiția din joc în privința pronunțării pe legalitatea unor cereri făcute de societățile comerciale. Dar stați așa că asta nu e tot! Culmea este că această nouă cerere făcută de RMGC de majorare a capitalului social a fost din nou respinsă, chiar și așa în condițiile în care guvernul netezise drumul către aprobarea majorării de capital social. Numai că de data asta, băieții de la RMGC au apăsat butoanele potrivite și la recursul cerut de ei, conform noii legislații, au primit în sfârșit aprobarea pentru această majorare ilegală de capital social. Repet, majorare ilegală, ca să fie foarte clar pentru toată lumea!

– Statul român, respectiv Mininvest Deva, ce a făcut, cum și-a apărat procentele?

– Minivest Deva nu a făcut nimic, probabil că asta era înțelegerea. De altfel, cu ocazia acestei majorării ilegale  de capital social, Mininvest Deva a mai rămas cu doar 0,6% din acțiunile la RMGC.

– Înțeleg că există în continuare posibilitatea legală ca cineva, oricine, orice persoană interesată sau ONG interesat să poate cere în instanță constatarea lichidării/dizolvării de drept a societății comerciale Roșia Montană Gold Corporation.

– Da, corect! ONG-urile, persoane fizice sau chiar parlamentarii în nume propriu pot cere oricând instanței constatarea încetării de drept a existenței societății comerciale RMGC. A lichidării juridice a acesteia. Totul e să și vrea cineva să facă acest lucru. Nu vedeți că toată lumea implicată mai mult sau mai puțin în lupta împotriva derulării acetui proiect minier absolut scandalos, se ferește să ia o poziție mai dură sau să ia taurul de corne și să lupte până la capăt. Pentru că, în justiție, vă garantez că lucrurile s-ar desfășura extrem de simplu- pentru că ilegalitatea comisă de AGA a RMGC este evidentă, și succesul unei astfel acțiuni civile ar fi garantat. Niciun judecător cu mintea întreagă din România, desigur pe fondul stârnit de importanța unui asemenea proces, nu ar îndrăzni să încalce legea și să dea altă decizie decât aceea de lichidare/dizolvare juridică a societății comerciale RMGC. Și astfel s-ar pune definitviv punct uneia din cele mai scandaloase înșelăciuni din istoria României, comisă de o firmă, cu acordul sau chiar cu ajutorul autorităților române, în dauna interesul național.

– Din punct de vedere juridic există posibilitatea ca acei reprezentanți ai statului care și-au dat acordul sau chiar au ajutat la înfîptuirea acestui șir de ilegalități, să suporte consecințele penale ale faptelor lor?

– Teoretic da, dar nu aș  vrea să mă pronunț eu pe această chestiune. Vă spun doar atât, totul e să existe voință pentru așa ceva. Și ar mai trebui adăugat în acest sens încă ceva. Că pot răspunde penal și aceeia care au dat, odată cu concesiunea, și hărțile importantului zăcământ minier de Roșia Montană. Pentru că trebuie spus foarte clar încă un lucru pe care mulți evită să îl spună cu voce tare: la Roșia Montană, nu doar zăcământul de aur este important, ci mai ales cantitatea uriașă de uraniu care se află acolo. Probabil că bătălia asta se dă nu atât pentru aur, deși și acesta nu e deloc de neglijat, mai ales acum când prețul acestui metal prețios a urcat la cote uriașe, ci mai ales pentru neprețuitul uraniu din Apuseni.

La chestiunile explicate de avocatul Gheorghe Piperea, în legătură cu afacerea complicată de la Roșia Montană, mai trebuie adăugat un lucru deloc lipsit de importanță. În acțiunea de la Tribunalul Alba Iulia, RMGC a fost reprezentată în instanță, dar și ulterior de casa de avocatură Țucă și Asociații. Avocații de acolo cei care îl reprezintă pe Traian Băsescu în toate acțiunile din justiție. Ultimul proces în care această casă de avocatură l-a reprezentat pe Băsescu este procesul ( pierdut de șeful statului) în care președintele României i-a cerut daune morale deputatului PSD Mugurel Surupăceanu, care îl acuzase de implicare în comerțul cu etnobotanice.

Parafrazând formula de salut a lui Mircea Badea, putem afirma- referitor la afacerea scandaloasă de la Roșia Montană, că trăim în România unde nimic nu e întâmplător. 

MARIONETA OBAMA, MANANCA RAHAT PRESEI INTERNATIONALE DESPRE ATACUL CHIMIC PRODUS IN SIRIA


Expertii ONU, au gasit la fata locului, urme de substante chimice compuse din amestecul mai multor gaze, rezultand ideea ca aceste arme sunt artizanale.  Aceste arme au fost folosite de rebeli si nu de armata siriana, care detine arme chimice, procurate de la URSS, in a caror componenta nu se regasesc anumite substante de la locul atacului.

Acum, daca tot muge ca vita domnul Obama, de ceva timp pe la televiziuni, precum ca inadmisibil acel presupus genocid, sa-i amintim idiotului ce fac evreii vis-a-vis de acest aspect al genocidului si terorismului .

IMAGINI DIN GAZA, DAR ASTEA NU SE PUN…..!

Iata deci ce fac evreii in prezent , iar Obama nu mai mananca acelasi cacat :

 

  • wordpress
visitor
  • Septembrie 2013
    L M M M V S D
    « Iul   Oct »
     1
    2345678
    9101112131415
    16171819202122
    23242526272829
    30