Cât de mult poate trăi un cap desprins de trup? (video)


În URSS, știința s-a aflat întotdeauna la un nivel înalt. Însă puțini oameni știu că descoperirile științifice au mers întotdeauna în paralel cu uluitoarele experimente, uneori, prin natura lor, pline de cruzime.

Fiziologul Serghei Briuhonenko a fost creatorul primului dispozitiv din lume care a imitat funcțiile inimii. Datorită acestui aparat, a devenit posibilă, ulterior, efectuarea intervențiilor chirurgicale necesare pentru asigurarea circulației sângelui în corp făra ca inima să funcționeze. Nimic din toate acestea nu ar fi avut loc, dacă, la începutul secolului al XX-lea, cercetătorul rus, obsedat de salvarea vieților omenești, nu ar fi efectuat niște experimente șocante.

În 1928, Briuhonenko a reușit să mențină în viață un cap de câine tăiat. Iar în 1940, în URSS a fost lansat documentarul „Experimente pentru revitalizarea organismului”. Astfel, publicul a putut vedea cum oamenii de știință mențin în viață un cap de câine separat de trup și cum un creier poate funcționa independent de trup timp de câteva ore.

Un laborant demonstrează cum un cap desprins de trup răspunde la stimuli externi, precum lumini, sunete și senzații tactile. Apare o întrebare: dacă patrupedul vede și simte, înseamnă că îndură dureri groaznice din cauza despărțirii capului de trup?

Medicina împreună cu o anumită formă de sadism și un anumit grad de cruzime au mers întotdeauna în paralel. Cercetătorii percep totul într-un mod diferit de cum o facem noi ceilalți, spune medicul fiziolog Anna Semeniuk.

Experimentele lui Briuhonenko au constituit o adevărată bază de materiale didactice pentru viitorii medici, explicând construcția organismului la mamifere și demonstrând că un creier poate fi menținut în viață și poate funcționa chiar dacă este separat de corpul fizic. A fost o descoperire uluitoare în medicină, pentru că, astfel, s-a demonstrat că este posibilă „învierea” trupului după moarte. Acest lucru a marcat începutul erei transplantului, a făcut posibilă operația deschisă pe cord, precum și crearea organelor articificiale. Studiile de laborator ale lui Briuhonenko pe animale nu trebuie considerate ca fiind niște acte de tortură și tratamente inumane față de prietenii noștri mai mici. Desigur, experimentele au fost suficient de dure, însă fără ele nu ar fi fost salvate sute de mii de vieți omenești”.

Cercetătorii au acționat conform principiului lui Machiavelli – „scopul scuză mijloacele”. De fapt, ei au efectuat experimente pentru ca generațiile viitoare să trăiască mai bine. Chiar și cu prețul unor mari sacrificii.

DOAR PENTRU CEI CARE AU „OCHI” SA VADA SI MINTE SA PRICEAPA.


 

Daca ai citit deja primele 30 de randuri si ti se pare ca nu prea ai inteles nimic…e mai bine sa renunti, revino  la Maruta, la Dan Negru, sau la emisiunea ta preferata, care te caracterizeaza comform nivelului tau ..(…).

Pentru cei care vor continua totusi sa citeasca, probabil din curiozitate, sau testandu-se pe sine, le spun ca am spicuit cate ceva din marele politolog rus Aleksandr Dughin, si unul dintre cei mai influenti ganditori geopolitici ai Rusiei de astazi.   Inainte de a citi ceva despre el, am spus multora aproape acelasi lucru;  mai concret spre ce ne indreptam si  binenteles ca am fost tratat cu acea privire…:  ” asta bate campii”.!

 

Viitorul război ca şi concept

Războiul împotriva Rusiei este acum cea mai discutată alternativă în Occident. Este deocamdată sugestie şi posibilitate. Se poate transforma în realitate în funcţie de deciziile luate de toate părţile implicate în conflictul ucrainean: Moscova, Washington, Kiev, Bruxelles.

Nu vreau să discut aici toate aspectele şi teoria acestui conflict. Propun în schimb analiza profundelor sale rădăcini ideologice. Viziunea pe care o am în legătură cu principalele evenimente se bazează pe A Patra Teorie Politică, ale cărei principii le-am descris în cartea mea cu acelaşi titlu, apărută în limba engleză la Editura Arktos, acum câţiva ani.

Prin urmare, nu voi studia războiul Occidentului cu Rusia evaluându-i riscurile, pericolele, problematica, costurile sau consecinţele, ci sensul ideologic al acestuia la scară globală. Voi analiza sensul unui astfel de război şi nu războiul-însuşi (real sau virtual).

Esenţa liberalismului

În Occidentul modern, există o ideologie dominantă – liberalismul. Are multe tipuri, versiuni şi forme, multe neclarităţi, dar esenţa sa e întotdeauna aceeaşi. Liberalismul conţine în structura sa fundamentală subtilă următoarele principii axiomatice:

· individualismul antropologic (individul este măsura tuturor lucrurilor);

· progresismul (lumea se îndreaptă către un viitor mai bun, trecutul e întotdeauna mai rău decât prezentul);

· techniocraţia (dezvoltarea tehnică şi performanţa efectivă sunt considerate drept maniera cea mai importantă de a judeca natura societăţii);

· eurocentrismul (societăţile euro-americane sunt acceptate ca standarde de măsurare pentru restul umanităţii);

· economia e destin (economia liberă de piaţă este unica formă a sistemului economic – toate celelalte tipuri trebuie reformate sau distruse);

· democraţia este regulă a minorităţilor (autoapărarea împotriva majorităţii predispune mereu la degenerarea în totalitarism, “populism”);

· clasa de mijloc este singurul actor social real existent şi normă universală (independent de acest fapt – persoana a dobândit deja sau e pe cale să devină cu adevărat parte a clasei de mijloc, e reprezentată momentan ca fiind clasa de mijloc);

· o singură lume, globalism (fiinţele umane fiind în esenţă aceleaşi cu o singură distincţie – una individuală – lumea trebuie integrată pe o bază individuală, cosmopolitismul – cetăţenie a lumii).

Acesta e centrul valorilor liberalismului, manifestarea uneia din cele trei tendinţe generate în Iluminism, alături de comunism şi de fascism care propun interpretări alternative ale spiritului extrem al Modernităţii. In secolul XX, liberalismul şi-a înfrânt rivalii şi a devenit, după 1991, singura ideologie dominantă la scară globală. Singura libertate de alegere în regatul liberalismului global a fost între liberalismul de dreapta, liberalismul de stânga sau liberalismul radical, incluzând liberalismul de extremă dreapta, liberalismul de extremă stânga şi liberalismul ultra-radical. Deci liberalismul a fost instalat ca sistem operaţional în societăţile occidentale şi în toate celelalte societăţi care se găsesc în zona de influenţă a Occidentului. De la un anumit moment, acesta este numitorul comun al oricărui discurs “politically correct”, marcă a celor acceptate de politica de masă ori marginalizate. Însăşi bunul-simţ convenţional a devenit liberal.

Geopolitic, liberalismul a fost înscris în modelul central al SUA, în care anglo-saxonii sunt nucleul etic, iar membrii parteneriatului euro-atlantic, NATO, reprezintă nucleul strategic al sistemului de securitate. Securitatea globală a fost echivalată cu securitatea Occidentului şi, în ultimă instanţă, cu securitatea Americii. Aşadar, liberalismul nu e doar putere ideologică, ci de asemenea politică, militară şi strategică. NATO este liberal la bază. Apără societăţi liberale, luptă pentru liberalism.

Liberalismul ca nihilism

Există o prevedere a ideologiei liberale care este responsabilă pentru actuala criză. Liberalismul este, în centrul său, profund nihilist. Setul valorilor apărate de liberalism este, în esenţă, legat de teza principală – libertate, eliberare. Dar libertatea, în viziunea liberală, este în esenţă o categorie negativă: prevede să fii liber de ceva (J.S.Mill), nu să fii liber pentru ceva. Nu este accesoriu, este însăşi esenţa problemei.

Liberalismul înseamnă lupta împotriva tuturor formelor de identitate colectivă, împotriva tuturor tipurilor de valori, proiecte, strategii, scopuri, finalităţi şi aşa mai departe, orice ar aparţine colectivului, cel puţin ne-individualist. De aceea, unul din cei mai importanţi teoreticieni ai liberalismului, Karl Popper (urmându-l pe F. v. Hayek) a stabilit în importanta sa carte “Societatea deschisă şi duşmanii săi”, considerată de G. Soros ca Biblia sa personală) că liberalii trebuie să lupte împotriva oricărei ideologii sau filosofii politice (de la Platon şi Aristotel la Marx şi Hegel) care ar propune societăţii omeneşti vreun scop comun, vreo valoare comună, vreun sens comun. Orice scop, orice valoare, orice înţeles al societăţii liberale (societate deschisă), trebuie să fie strict individual. Deci duşmanii societăţii deschise (actuala societate occidentală de după 1991 şi normă globală pentru tot restul lumii e considerată a fi precis acest model liberal al societăţii deschise) sunt concreţi. Inamicii principali sunt comunismul şi fascismul (ambele apărute din aceeaşi filosofie a Iluminismului cu concepte centrale non-individuale – clasa la marxism, rasa la naţional-socialism, Statul naţional – la fascism). Aşadar, sensul luptei liberalismului în faţa alternativei Moderne existente (fascism sau comunism) este destul de evident. Liberalii pretind că eliberează societatea de fascism şi comunism, de cele două versiuni majore moderne (explicit non-individualiste) ale totalitarismului. Lupta liberalismului în procesul de lichidare a societăţilor non-liberale este destul de clară: dobândeşte acest sens din însăşi existenţa ideologiilor care, în mod explicit, refuză să accepte individul drept cea mai înaltă valoare. Este destul de clar împotriva cui se îndreaptă această luptă. Eliberare de ceva anume este stabilită ca o ţintă. Dar faptul că libertatea (aşa cum e concepută de liberali) este în mod esenţial o categorie negativă – nu e clar perceput aici. Inamicul e aici şi este concret. Acest fapt conferă liberalismului conţinut concret. Nu există societate deschisă iar existenţa ei factuală este suficientă pentru a justifica procesul de eliberare.

Perioada unipolară: ameninţarea imploziei

In 1991, când URSS ca ultim oponent al liberalismului occidental a căzut, unii occidentalişti (precum F. Fukuyama) au proclamat sfârşitul istoriei. Destul de logic: nu mai exista nici un duşman explicit al societăţii deschise – astfel nu mai exista istoria petrecută în timpul Modernităţii, mai exact bătălia dintre cele trei ideologii politice (liberalism, comunism şi fascism) pentru moştenirea Iluminismului. Din punct de vedere strategic, acesta a fost momentul unipolar (Ch. Krauthammer). Această perioadă 1991 – 2014 cu punctul central în atacul lui Bin Laden împotriva WTC – a fost cu adevărat perioada de dominaţie globală a liberalismului. Axiomele liberalismului au fost acceptate de principalii actori geopolitici – inclusiv de China (în economie) şi Rusia (în ideologie, economie, sistem politic). Erau liberali şi ar fi fost liberali, nu încă liberali, ne-liberali destul de liberali şi aşa mai departe. Excepţiile reale şi explicite au fost puţine (Iranul, Coreea de Nord).

Deci lumea a devenit liberală în axiomatica sa ideologică.

Acesta a fost în mod exact cel mai important moment al istoriei liberalismului. Si-a învins duşmanii dar, în aceeaşi măsură, şi i-a pierdut. Liberalismul este în esenţă eliberare, lupta împotriva a ceea ce nu este liberal (încă sau deloc). Aşadar, tocmai de la duşmani liberalismul îşi extrage adevărata raţiune de a fi, conţinutul său. Atunci când alegerea nu e libertatea (lucru reprezentat, la modul concret, de societatea totalitară), fie libertatea poate alege libertatea neluând în considerare libertatea pentru ceva, libertatea ca să faci ceva anume… Atunci când există societate non-liberală, liberalismul este pozitiv. Începe să-şi arate esenţa negativă abia după victorie.

După victoria din 1991, liberalismul a trecut la faza sa implozivă. După ce a învins şi comunismul, şi fascismul, a rămas singur. Fără nici un duşman cu care să lupte. Si acesta a fost momentul de început al luptei sale lăuntrice, curăţătorul liberal al societăţilor liberale încercând să lichideze ultimele elemente non-liberale rămase – sexismul, incorectitudinea politică, inegalitatea dintre sexe şi rămăşiţele dimensiunii non-individuale a instituţiilor precum Statul, Biserica şi aşa mai departe. Aşadar, liberalismul are nevoie de un inamic de care să se elibereze. Altminteri, îşi pierde conţinutul, nihilismul său implicit devine prea relevant. Triumful absolut al liberalismului este moartea sa.

Acesta este înţelesul ideologic al crizelor financiare de la începutul anilor 2000 şi din 2008. Succesele, iar nu eşecurile noii economii pur financiare (sau turbocapitalism, potrivit lui G. Lytwak) sunt responsabile de colapsul său. Libertatea de a face orice vrei, dar doar la scară individuală, provoacă implozia personalităţii. Individul trece pe teritoriul infra-uman, în domeniile sub-individuale. Si aici întâlneşte virtualitatea. Ca şi vis sub-individual, libertatea de la orice. Aceasta este evaporarea umanului. Imperiul Nimicului ca ultimă lume a victoriei totale a liberalismului. Post-Modernismul îşi pregăteşte terenul pentru această post-istorică şi autoreferenţiată reciclare a non-sensului.

Nevoia de Duşman a Occidentului

Puteţi întreba aici: ce naiba are toată chestia asta cu (presupusul) proxim război cu Rusia? Sunt gata să răspund acum.

Liberalismul a câştigat la scară globală. Acesta este un fapt din 1991. Si a început totodată să implozeze. A ajuns la punctul terminus şi a început să se lichideze pe sine. Migraţia de masă, ciocnirea culturilor şi a civilizaţiilor, criza financiară, terorismul virtual, ascensiunea conflictelor etnice sunt mărcile apropierii haosului. Aşadar, acest haos pune în pericol Ordinea. Orice fel de ordine, incluzând însăşi ordinea liberală. Cu cât liberalismul este mai de succes, cu atât e mai aproape de finalul său. Ca şi finalul lumii actuale. Aici ne ocupăm de esenţa nihilistă a filosofiei liberale, de nimic ca şi principiu interior (ego-)ontologic a libertăţii de la ceva anume. Arnold Gehlen, antropolog german, a definit just individul ca “fiinţă privată de ceva”, Mangelwesen.

Omul în sine nu e nimic. Preia tot ceea ce îl alcătuieşte de la societate, istorie, popor, politică. Aşadar, dacă se întoarce la esenţa sa pură, poate să recunoască acolo nimicul. Abisul este ascuns în spatele fragmentelor de senzaţii, gânduri vagi, dorinţe obscure. Virtualitatea emoţiilor subumane este un văl subţire îndărătul căruia e întunericul pur. Aşadar, descoperirea explicită a ultimelor baze nihiliste ale naturii umane este ultima realizare a liberalismului. Dar acesta este sfârşitul. Ca şi finalul celor care folosesc liberalismul în scop personal, beneficiarii expansiunii liberale, stăpânii globalizării. Orice ordine cade într-o astfel de stare de urgenţă a nihilismului. Si ordinea liberală, la rândul ei.

Aşadar, pentru a-şi salva statutul, beneficiarii liberalismului au nevoie de un anume pas îndărăt. Liberalismul îşi va recăpăta sensul confruntându-se încă odată cu societatea non-liberală.

Un pas înapoi reprezintă singura modalitate de a salva rămăşiţele unei lumi, de a salva liberalismul de el-însuşi. Aşadar, apare la orizont Rusia lui Putin. Nu antiliberală, necomunistă. Întrucâtva nici prea liberală, nici pe deplin liberal-democrată, nici suficient de cosmopolită, nici atât de radical anti-comunistă. Dar pe drumul devenirii liberale. Pas cu pas. In procesul de ajustare gramsciană a hegemoniei, transformismul.

Dar în agenda globală a liberalismului (SUA, NATO) este nevoie de un alt actor, de o altă Rusie care ar justifica Ordinea în tabăra liberalilor, ajutând la mobilizarea Occidentului în afara problemelor sale interne, amânând întrucâtva inevitabila erupţie a nihilismului lăuntric şi salvând astfel liberalismul de la logicul apropiat sfârşit. De aceea ei au nevoie disperată de Putin, Rusia, război. Este singura soluţie pentru a opri haosul Occidentului şi pentru a salva rămăşiţele Ordinii.

In acest jos ideologic, Rusia trebuie să justifice însăşi existenţa liberalismului, deoarece însuşi duşmanul este cel care dă sens luptei în sociatatea deschisă şi cel care ajută la consolidarea şi continuarea afirmării sale globale.

Islamul radical (al-Qaeda) a fost un alt candidat la acest rol, dar unui astfel de inamic îi lipseşte statura. A fost folosit, dar la o scară locală. A justificat intervenţiile din Afganistan, ocuparea Irakului, ajutorul dat răsturnării lui Kaddafi, începerii războiului civil din Siria. Dar a fost prea slab şi primitiv ideologic pentru a reprezenta confruntarea adevărată de care liberalii aveau nevoie.

Rusia – inamici geopolitic tradiţional al anglo-saxonilor – este cu mult mai serioasă, ca duşman. Se potriveşte bine oricăror solicitări – istoria şi amintirea războiului rece sunt încă vii în memorie. Ura faţă de Rusia este lucrul cel mai uşor de provocat cu mijloace relativ restrânse. Aşadar cred că acest război cu Rusia este posibil. Este necesar ideologic, ca ultimă tentativă de a întârzia implozia finală a liberalismului occidental. Un pas înapoi.

Pentru salvarea Ordinii liberale

Luând în considerare diferite niveluri ale acestui concept – „război cu Rusia”, sugerez câteva repere:

1. Războiul cu Rusia ajută la amânarea dezordinii comune la scară globală. Majoritatea ţărilor fiind implicate în economia liberală, împărţind axiome şi instituţii ale democraţiei liberale şi fiind direct controlate de SUA şi NATO, vor consolida o dată în plus latura Occidentului liberal în vânarea non-liberalului Putin. Poate servi drept reafirmare a liberalismului ca identitate pozitivă, atunci când identitatea-însăşi este dizolvată de esenţa sa nihilistă

2. Războiul cu Rusia va întări NATO şi majoritatea covârşitoare a componentelor sale europene care vor fi obligate, odată în plus, să considere hiperputerea americană ca pe ceva pozitiv şi util, rămăşiţă depăşită a Războiului Rece. In febra venirii ruşilor celor răi, Uniunea Europeană îşi va construi o nouă loialitate faţă de Statele Unite, salvatorul său. Prin urmare, rolul conducător al Statelor Unite în NATO va fi reafirmat.

3. Uniunea Europeană se prăbuşeşte. Ameninţarea comună a ruşilor îi poate împiedica eventuala scindare, mobilizând societăţile, insuflând o dată în plus popoarelor dorinţa de a-şi apăra libertăţile şi valorile aflate sub presiunea Imperiului lui Putin;

4. Junta din Ucraina – de la Kiev are nevoie de război pentru a-şi justifica toate fărădelegile puse la cale pe Maidan la nivel juridic şi constituţional, pentru a suspenda democraţia (care le-ar împiedica controlul în regiunile Sud-Estice majoritar pro-ruse) şi pentru a-şi instala controlul şi ordinea naţionalistă prin mijloace externe;

Singura ţară care nu doreşte acum războiul este Rusia. Dar Putin nu-i poate lăsa pe radicalii anti-ruşi să înrobească o ţară cu jumătate din populaţie de origine rusă şi cu multe regiuni pro-ruse. Dacă o face, va fi învins şi pe plan internaţional, şi intern. Astfel că acceptă, fără tragere de inimă, războiul. Si, odată intrată în acest război, pentru Rusia nu este altă soluţie decât să-l câştige.

Nu-mi place să speculez despre aspectele strategice ale războiului. Las aceasta în seama altor analişti calificaţi. Aş dori să formulez câteva idei despre dimensiunea ideologică a acestui război.

Încadrându-l pe Putin

Sensul acestui război cu Rusia este efort final de a salva liberalismul de la implozie. Dat fiind acest lucru, liberalii au nevoie să definească Rusia lui Putin, din punct de vedere ideologic – identificându-l, în mod evident, cu inamicul societăţii deschise. Dar în vocabularul ideologiilor moderne, există doar trei variante principale. Liberalismul, comunismul şi fascismul (nazismul). E destul de clar că liberalismul e reprezentat de toţi, mai puţin de Rusia (SUA, NATO, Euromaidanul, junta de la Kiev). Aşadar, mai rămân comunismul şi fascismul. Aşadar Putin e sovietic, KGB, comunist. Această imagine va fi vândută către cel mai prost tip de public occidental. Dar unele aspecte ale reacţiei patriotice ale populaţiei pro-ruse şi anti-Bandera (apărarea monumentelor lui Lenin, portretele lui Stalin şi amintirile din al II-lea război mondial) pot confirma această idee. Nazismul şi fascismul sunt prea departe de Putin şi de Rusia modernă, dar naţionalismul rus şi imperialismul rus vor fi evocate în construirea imaginii Marelui Rău. Deci Putin e naţionalist, fascist şi imperialist. Aceasta va avea efect asupra altor occidentali. Putin poate fi ambele – comunist şi bolşevic simultan, deci poate fi descris ca naţional-bolşevic (dar această imagine e cam greu de vândut publicului occidental, post-modernist şi complet ignorant). Este evident că, în realitate, Putin nu e nici comunist, nici fascist, nici ambele. Este realist din punct de vedere politic – de aceea îi place Kissenger iar Kissenger îl place, reciproc. Nu are o anume ideologie. Dar va fi obligat să urmeze cadrul ideologic. Nu este alegerea sa. Acestea sunt regulile jocului cu Rusia. Putin va fi încadrat şi acesta este aspectul cel mai interesant şi cel mai pasionant al situaţiei.

Principala idee prin care liberalii vor încerca să-l definească ideologic pe Putin va fi ca umbră a trecutului, ca vampir, “uneori, ei se întorc”. Aceasta este principala motivaţie a pasului înapoi spre împiedicarea liberalismului de la implozia finală. Principalul mesaj este că liberalismul e cu adevărat viu şi plin de forţă deoarece există ceva pe lume care să fie eliberat de altceva. Rusia devine obiectul eliberării. Scopul este eliberarea Ucrainei (a Europei, a umanităţii) de Rusia şi, în final, eliberarea Rusiei-însăşi de identitatea sa non-liberală. Aşadar, avem duşman. Un astfel de duşman furnizează liberalismului motivul de a exista, o dată în plus. Aşadar, Rusia este înfruntarea dintre trecutul pre-liberal şi prezentul liberal. Fără o asemenea înfruntare, nu mai e viaţă în liberalism, nu mai există Ordine în lume, totul se dizolvă şi implozează. Cu o asemenea înfruntare, gigantul în prăbuşire al globalismului dobândeşte o nouă vigoare. Rusia e aici ca să-i salveze pe liberali.

Dar ca să procedeze la aceasta, Rusia trebuie încadrată ideologic drept ceva preliberal. Aşadar trebuie să fie comunistă, fascistă sau cel puţin naţional-bolşevică. Aceasta e regula ideologică. Aşadar, lupta cu Rusia sau doar luarea în considerare a luptei cu Rusia implică o sarcină mai profundă – încadrarea Rusiei din punct de vedere ideologic. Se va realiza de la interior către exterior. Vor încerca să oblige Rusia să accepte fie comunismul, fie naţionalismul sau vor trata Rusia ca şi cum ar fi comunistă sau naţionalistă. Acesta este jocul încadrării.

Rusia postliberală: primul război 4TP

Ceea ce propun drept concluzie sunt următoarele.

Trebuie să eliminăm conştient orice tentaţia de încadrare a Rusiei ca putere pre-liberală. Trebuie să nu-i lăsăm pe liberali să se salveze de la apropiatul şi fatalul sfârşit. Nu trebuie să întârziem acest lucru, trebuie să-l accelerăm. Ca să realizăm aceasta, trebuie să prezentăm Rusia nu ca pe o entitate pre-liberală, ci ca pe o forţă revoluţionară post-liberală care se luptă pentru o alternativă de viitor a tuturor celorlalte popoare ale planetei. Războiul rus nu va fi pentru interesele naţionale ale Rusiei ci pentru o justă lume multipolară, pentru o demnitate reală şi o reală libertate pozitivă – nu libertate de, ci libertate pentru. In acest război, Rusia va deveni exemplul de apărare a Tradiţiei, a valorilor conservatoare fundamentale, o eliberare reală exact de societatea deschisă şi de beneficiarii săi – oligarhia financiară globală. Acest război nu este unul împotriva Ucrainei sau a unei părţi a ucrainenilor. Nici împotriva Europei. Este împotriva (dez)ordinii liberale mondiale, iar noi nu vom salva liberalismul, ci-l vom ucide odată pentru totdeauna. Modernitatea a fost, în esenţă, greşită. Noi suntem punctul terminus al Modernităţii. Celor care au croit Modernităţii destin propriu, starea sa de inconştienţă înseamnă că e adevăratul final. Dar pentru cei care sunt de partea eternului adevăr al Tradiţiei, al Credinţei, al esenţei spirituale şi nemuritoare a omului, acesta va fi Noul Început.

Cea mai importantă luptă acum este lupta pentru cea de-a Patra Teorie Politică. Aceasta este arma noastră, cu ea vom împiedica încadrarea lui Putin aşa cum o doresc liberalii şi reafirmarea Rusiei ca prima putere ideologică post-liberală luptând împotriva liberalismului nihilist de dragul unui viitor deschis, multipolar şi cu adevărat liber.

DE CE SUA SI EUROPENII CAUTA ZAZANIE IN UCRAINA SI IN CRIMEEA?


Митинг у здания Верховного совета Крыма

 

Ca urmare a războiului civil din Siria declanşat cu permisiunea Occidentului au murit peste 11 mii de copii, iar peste un milion trăiesc în taberele de refugiaţi, în ţară domneşte haosul, economia şi infrastructura au fost distruse.

De ce Occidentul nu îndreaptă conştiinţa sa umanitară spre această catastrofă cu adevărat îngrozitoare a zilelor noastre?

Sondajele de opinie, declaraţiile experţilor şi ale politicienilor sunt îndreptate doar împotriva Rusiei ca „agresor” împotriva „independenţei ucrainene”. La fel de puţin, jurnaliştii occidentali iau în considerare paralela evidentă Kosovo-Crimeea. Însă, istoria pune singură totul la loc. Duminică începe referendumul de la Veneto (regiune administrativă din Italia, în care intră 7 provincii, inclusiv Veneţia, Verona şi Padova). Separarea de Italia este susţinută de aproximativ 65% din populaţia regiunii. Şi opinia publică a început să se gândească: oare nu este înşelată de politicienii duplicitari?

Experţii relevă că europenii nu sunt la fel de agresivi ca politicienii. Potrivit celor mai recente sondaje, nici sancţiunile economice împotriva Rusiei şi cu atât mai mult o intervenţie militară de partea Ucrainei nu sunt susţinute de un număr semnificativ de europeni. Însă nu trebuie să avem iluzii în privinţa prudenţei Occidentului, consideră politologul Boris Şmeliov. Deoarece ţelul final al aventurii ucrainene este acela de a alunga Rusia din zona Mării Negre, păstrând Crimeea în componenţa Ucrainei. Prin urmare este refuzat şi dreptul poporului din Crimeea la autodeterminare, spre deosebire de kosovari.

„Criza ucraineană a demonstrat că Occidentul examinează Rusia ca pe un adversar geopolitic, faţă de care trebuie promovată o politică de reţinere. Europa nu are nevoie de o Rusie puternică, încrezătoare în forţele sale. Occidentul înţelege foarte bine că unirea Rusiei cu Ucraina în forma unei uniuni politico-militare şi economice ar creşte brusc poziţiile Rusiei, ar perturba toate planurile şi toată politica, promovată în anii precedenţi”.

Fiecare popor are dreptul să trăiască sub guvernul pe care îl doreşte. Aceasta înseamnă democraţie. Poporul din Crimeea are dreptul să-şi spună părerea. Mai ales că există precedentul kosovar, reaminteşte expertul Aleksei Kuzneţov.

„Kosovarii, cu majoritate de voturi s-au exprimat în favoarea separării de Serbia şi UE a susţinut foarte repede această decizie, în pofida argumentelor convingătoare ale altor părţi”.

Între timp, în UE se observă tendinţe centrifuge. După Scoţia şi Catalonia, a decis să se separe şi regiunea italiană Veneto. Iar referendumul în această problemă va avea loc duminica aceasta. Potrivit lui Boris Şmeliov, în interiorul Europei au loc schimbări serioase.

„Ceea ce vedem în Italia, Spania, Belgia, Marea Britanie, demonstrează că statul naţional, care a existat în această zonă timp de câtva sute de ani, începe să se dezintegreze. Este vorba despre aşa numita Europă a regiunilor, când există un fel de asociaţie generală a statelor sub forma UE, un fel de uniune economică şi politică, iar în cadrul ei statele încep să se dezintegreze, se unesc unele cu altele pentru a desfăşura o activitate economică. Din acest punct de vedere este foarte ciudat că acceptând referendumul din Catalonia sau Scoţia, el este refuzat poporului din Crimeea. Aceasta este o manifestare a standardelor duble”.

În curând UE se va confrunta cu multe probleme. Ele sunt destul de multe şi în prezent. De aceea amplificarea conflictului dintre Rusia şi Ucraina, oricât de mult este dorită distrugerea legăturilor istorice dintre cele două popoare, pare a fi destul de puţin actuală.

Peste 70% din teritoriul României a fost concesionat firmelor străine


Aproape întreaga suprafață a României este concesionată străinilor pentru exploatarea resurselor naturale

Peste 70% din teritoriul României a fost concesionat pentru exploatarea resurselor naturale. O parte însemnată este dedicată gazelor de șist, concesionări făcute în mare taină. La fel se doreste să se înceapă şi exploatarea lor!

harta-exploatare-petrolie_Suprafețele-concesionate-de-ANRM

Suprafețele concesionate de ANRM

Suprafetele-concesionate-de-ANRM

 

Până în prezent, în România au fost concesionate, în mod ilegal, pe baza Legii Petrolului nr. 238/2004, zece perimetre în vederea explorării sau exploarii și exploatării hidrocarburilor.  Pentru restul perimetrelor de pe hartă, nu au fost incă semnate acorduri de explorare si exploatare, existând doar concesiuni. Din cele 10 acorduri incheiate, singurele acorduri declasificate la cererea societății civile sunt cele trei acorduri petroliere deținute de compania Chevron in Dobrogea.  Restul, sunt secretizate. Motivul…invocarea secretului comercial!

În acest moment, există 60 de perimetre în toată ţara în care se caută petrol şi gaze

Harta gazelor de şist din România

Harta-gazelor-de-şist-din-România

Guvernele care s-au succedat la conducerea ţării din 2000 până astăzi au semnat nu mai puţin de 59 de acorduri petroliere ce fac posibilă, în viitor şi în anumite condiţii, exploatarea gazelor de şist.

Dezbaterile ce au început zilele acestea, după ce localnicii din comuna Pun-geş-ti din judeţul Vaslui s-au revoltat împotriva companiei americane Chevron, s-ar putea extinde în viitor în multe din judeţele ţării, în condiţiile în care lucrări de explorare ce au loc în 60 de perimetre vor indica prezenţa gazelor de şist şi se va apela la metoda fracturării hidraulice pentru extragerea acestora. Suprafaţa perimetrelor în cauză nu e mică. Unele din acestea au suprafeţe ce ocupă cam cât 1-2 judeţe.

Beneficiarii: multinaţionale şi off-shore-uri

Cu începere din 1997, Agenţia Naţională de Resurse Minerale a semnat cu 30 de firme acorduri de concesiune pentru explorare-dezvoltare şi exploatare a resurselor de hidrocarburi. Trebuie precizat că nu în toate perimetrele vor fi descoperite gaze naturale şi, nici nu este obligatoriu să fie folosită fracturarea hidraulică în extragerea acestora. Lista beneficiarilor de concesiuni cuprinde companii de stat precum Romgaz şi Compania Naţională a Huilei (actuală Societatea Naţională a Huilei), firme private importante precum OMV Petrom, Lukoil şi Rompetrol, dar şi multe firme de apartament sau off-shore-uri necunoscute cu acţionari ascunşi de ochii publici.

Lista ANRM include 59 de acorduri petroliere semnate (gaze sau ţiţei). Un număr de zece dintre acestea sunt amplasate în bazinul Mării Negre. Restul sunt teoretic candidate în categoria posibilelor explorări de gaze prin fracturare hidraulică. Multe locuri, precum cele de la graniţa judeţelor Vaslui şi Galaţi sau zona 2 Mai-Vama Veche, ce aparţin Chevron, se află fie în zone turistice, fie în arealuri protejate pin proiectul Natura 2000.

Zonele-cu-gaze-de-sist-concesionate-catre-Chevron

În harta de mai sus puteți vedea că Estul Moldovei, sudul Dobrogei și vestul țării sunt concesionate pentru exploatarea gazelor de şist.

Legal, există un singur fel de gaze

Impresia că ANRM acordă de la bun început, prin acordul concesiune petrolieră, un aviz de explorare a perimetrului prin metoda clasică sau prin cea a fracturării hidraulice este forţată. Totuşi, ceea ce aprobă ANRM este însă destul de neclar deoarece toate acorduriele de concesiune petrolieră sunt incluse în anexe secrete la hotărârile de guvern prin care acestea sunt aprobate. Legea petrolului din 2004, care stă la baza acestor acorduri, nu conţine noţiunea de gaze de şist. Sintagma face referire la procedura de exploatare, nu la tipul resursei din sol extrase. Legea petrolului defineşte gazele ca fiind cele ”libere din zăcăminte de gaz metan, gazele dizolvate în ţiţei, cele din capul de gaze asociat zăcămintelor de ţiţei, precum şi gazele rezultate din extracţia amestecurilor de gaz condensat”.

Hotărârile propriu-zise ale Guvernului sunt şi ele vagi.

”Prin explorarea perimetrului (…) situat într-o zonă caracterizată printr-un grad de cercetare mai redus, condiţii morfologice dificile şi o structură geologică cu un grad mare de risc, sunt create premizele evidenţierii unor noi zăcăminte de ţiţei şi gaze naturale. Lucrările de explorare sunt necesare pentru descoperirea unor resurse şi rezerve de hidrocarburi, în zone neexplorate sau în zone situate la adâncimi mari în vederea cercetării”,

– explică Guvernul Victor Ponta necesitatea aprobării unui astfel de acord.

Numai în luna decembrie 2012 acesta a aprobat cinci acorduri de concesiune petrolieră, perimetrele find amplasate în judeţele Bihor, Arad şi Timişoara.

“Acordurile petroliere permit orice, dar sunt urmate de tot soiul de aviz, acorduri ale ANRM, certificate de mediu, acorduri de construcţie etc. De exemplu am înţeles că Chevron a obţinut aviz pentru tehnica clasică de explorare.

Dacă vor dori să folosească tehnologii de fracturare vor trebui să ia din nou acorduri”,

– spune Otilia Nuţu, expert în domeniul energiei.

Solicitată de către „România liberă“, ANRM a refuzat ieri să explice dacă acordurile şi actele adiţionale semnate cu cele 30 de firme beneficiare prevăd tehnologia de explorare folosită, posibilitatea ca aceasta să fie cea a fracturării hidraulice, în câte perimetre s-a dat acceptul extragerii de gaze naturale. Neoficial însă reprezentanţi ai ANRM au încercat ieri să liniştească lucrurile. Potrivit lor, întreaga procedură de explorare este sub controlul agenţiei, iar trecerea la fazele ulterioare de exploatare presupun organizarea unor noi licitaţii.

Economia SUA a devenit o mega escrocherie de tip piramidal


 

….Nicolae Taran

Deşi presa aservită plutocraţiei americane clamează cu agresivitate că economia SUA este cea mai mare economie a lumii, adevărul este că „cea mai mare economie a lumii” a devenit în acest moment o imensă schemă de tip piramidal, o mega escrocherie financiară finanţată cu „generozitate” de către banca centrală a SUA, Federal Reserve (FED), prin printarea a zeci de trilioane de dolari fără acoperire.

 

A Filipino trader counts US dollars inside a local money change in Manila

Datele prezentate în continuare reflectă în mod incontestabil faptul că politica monetară a FED și politica fiscală a Casei Albe din ultimul deceniu au transformat economia americană într-un gigantic Caritas de tip Cluj-Napoca sau, așa cum se spune mai nou, într-o mega schemă de tip piramidal.

Colaj Vocea Rusiei

(*) – datoria externă la sfârșitul anului fiscal (30 septembrie). Surse de date: 1. Board of Governors of the Federal Reserve System, Economic Research and Data, Federal Reserve Statistical Release, Z,1, Financial Accounts of the United States, March 6.2014; 2. US Department of the Treasury, Resource Center, Data and Charts Center, Treasury International Capital System (TIC), US Gross External Debt.

Într-adevăr, datele din tabelul precedent reflectă în mod incontestabil faptul că pe parcursul unui singur deceniu datoriile interne și externe contractate în sectorul privat și public al economiei americane au atins un nivel nesustenabil. Astfel, nivelul de îndatorare al economiei americane de la sfârșitul anului trecut (75 014,2 miliarde dolari) era cu 1 559,7 miliarde dolari mai mare decât valoarea totală a produsul intern brut (PIB) înregistrată la nivel global(1). Incredibil, nu-i așa?

Pe de altă parte, dacă raportăm acum datoria totală a SUA de la sfârșitul anului trecut la valoarea PIB din același an rezultă un nivel de îndatorare de aproape 450%, un nivel evident nesustenabil dacă luăm în considerare pragul critic al acestui indicator reglementat de oficialii UE (193%).

În al treilea rând, dacă raportăm valoarea totală a dobânzilor plătite în 2012 de populație, de companii și de autoritățile statale americane la valoarea PIB din același an rezultă un nivel de 10%, ceea ce indică cât de mare este probabilitatea declanșării unui colaps financiar la nivel macroeconimic (2). În acest context, o creștere cu un singur procent a ratei medii a dobânzilor la nivel macroeconomic ar arunca literalmente în aer „cea mai mare economie a lumii”.

Dar care sunt cauzele care au determinat această catastrofală sifonare a economiei SUA? Oare de ce a devenit economia americană o imensă escrocherie piramidală, un uriaș cu picioare de hârtie, picioare confecționate din trilioanele de dolari fără acoperire printați de FED în ultimul deceniu?

Cauzele transformării în doar câțiva ani a economiei americane într-o imensă escrocherie de tip piramidal sunt, evident, multiple. Dar există cel puțin doi factori cauzali esențiali ai acestui fenomen fără precedent istoric.

Așa cum am menționat, politica monetară a FED reprezintă factorul cauzal decisiv al supraîndatorării nesustenabile a economiei SUA. Această politică aberantă a FED de a finanța îndatorarea guvernului și a companiilor pe baza unor instrumente financiare garantate prin creanțe extrem de riscante, așa numitele Asset-Backed Security (ABS) sau Mortgage-Backed Security (MBS), a generat în mod sistematic și masiv două efecte devastatoare: subfinanțarea investițiilor din economia reală și, pe cale de consecință, deteriorarea catastrofală a competitivității economiei americane. Datele precedente indică cu exactitate decalajul aberant dintre creșterea nivelului de îndatorare al economiei americane în ultimul deceniu (47 063,9 miliarde dolari în 2004 și 75 014,2 miliarde dolari în 2013) și creșterea investițiilor din sectorul real al economiei americane (2 276,7 miliarde dolari în 2004 și 2 673,7). O creștere, deci, asimptotică a datoriilor cu 27 950,3 miliarde dolari în numai zece ani a determinat o creștere a investițiilor în economia reală de numai 397 miliarde dolari. De-a dreptul aberant, nu? Așa cum era de așteptat, zecile de mii de miliarde de dolari fără acoperire printați de FED în ultimul deceniu au redus la zero motivația pentru economisire și pentru investiții în economia reală și au acutizat până la paroxism propensiunea pentru consum și pentru importuri. Drept urmare, deficitul extern în comerțul cu bunuri și sevicii al SUA din ultimul deceniu a atins un nivel apocaliptic: -6 039,8 miliarde dolari (2).

În sfârșit, politica fiscal-bugetară a Casei Albe bazată pe subimpozitarea profiturilor din economia financiară și obsesia paranoidă pentru hegemonia politică și militară la nivel global au determinat o creștere nesustenabilă a datoriei guvernamentale și a cheltuielilor militare. În consecință, datoria guvernamentală a crescut de la 7 596,1 miliarde dolari în 2004 la 17 352 miliarde dolari în anul trecut, iar cheltuielile militare finanțate de Casa Albă în ultimii zece ani au totalizat 7 468 miliarde dolari (3 – 6 şi 7).

Ce concluzii pot fi formulate pe baza celor prezentate anterior? Mai întâi, dacă facem o comparaţie între costurile și beneficiile politicilor monetare și fiscal-bugetare impuse de FED și de Casa Albă în ultimul deceniu, devin evidente atât megalomania costurilor (creșterea datoriilor publice și private), dar și precaritatea beneficiilor (creșterea PIB și a investițiilor) acuplate cu dimensiunea catastrofală a efectelor recesive (creșterea deficitelor comerciale și a cheltuielilor militare). Apoi, dacă evaluăm fezabilitatea procesului de rambursare a datoriilor publice și private, putem constata cu ușurință că actualul nivel de îndatorare a populației, a companiilor și a statului american (447% raportat la PIB) este mult prea mare, astfel că aceste datorii nu vor mai putea fi rambursate niciodată.

Dar de ce s-a ajuns la acestă situație extremă? Să fi fost oare atât de imbecili managerii FED și liderii care s-au perindat pe la Casa Albă în ultimii ani încât să nu poată discerne consecințele propriilor decizii? În opinia mea, în acest caz nu este vorba de imbecilitate, ci de cinismul specific liderilor motivați în mod obsesiv de dorința de putere și de satisfacere a propriilor interese. Acest tip de comportament determinat de complexe și nu de inteligență sau de responsabilitate nu reprezintă, evident, o noutate. Atunci însă când acest tip de comportament nu mai este un epifenomen, ci un fenomen determinant în ceea ce privește deciziile luate de liderii de la Wshington în ultimele decenii, consecințele devin extrem de costisitoare și de riscante nu numai pentru SUA, dar și pentru restul lumii.

Atâta timp cât China, Rusia, Brazilia sau Venezuela nu au avut capacitatea de a sancționa comportamentul paranoid al liderilor politici americani și al lacheilor lor – lideri care au decis în mod iresponsabil bombardarea și dezmembrarea Serbiei, invazia Afganistanului și a Irakului, precum și instrumentarea unor conflicte și războaie civile devastatoare în Libia, Tunisia, Siria, Egipt, Venezuela și în multe alte state -, acest comportament a fost mediatizat de presa aservită ca fiind unul ”civilizat și democratic”. Mulți omeni creduli manipulați printr-o propagandă extrem de persuasivă și de eficace au fost intoxicați mult timp cu acest tip de mesaj. De asemenea, mulți americani sau neamericani naivi au crezut și mai cred încă în buna credință a managerilor FED și a liderilor de la Casa Albă care promit în mod cinic o rapidă și amplă redresare a economiei SUA.

Din vara anului trecut, însă, capacitatea Rusiei și a Chinei de a influența și de a contracara decisiv comportamentul paranoid al liderilor politici americani a devenit evidentă. Mai întâi, în cazul conflictului sirian, apoi în cazul contenciosului iranian și nu în ultimul rând în cazul conflictului chino-japono-corean. Ca să nu mai vorbim de fenomenala ripostă a Rusiei în cazul recentei lovituri de stat de la Kiev. Datorită acestui fapt, zilele și săptămânile care urmează vor fi decisive în ceea ce privește demitologizarea „excepționalismului” american. Mai întâi, cu sau fără voia Casei Albe și a nenumăraților ei lachei, inclusiv cei de la Bucureşti, pământul Crimeei va redeveni pământ rusesc în doar câteva zile, după decenii de înstrăinare. Apoi, în eventualitatea că liderii instabili de la Washington vor implica Rusia într-un război economic, Caritas-ul american va avea aceeași soartă ca și cel de la Cluj-Napoca.

___________________________________________________________________

Surse de date: 1. International Monetary Fund, Data and Statistics, World Economic Outlook Database, October, 2013; 2. Board of Governors of the FEDeral Reserve System, Economic Research and Data, FEDeral Reserve Stastistical Release, Z.1, Financial Accounts of the United States, March,6; 3 – 6. US Government Accountability Office, Financial Report of the United States Government, FY 2004,2006,2008,2010,2012; 7. The White House, FY 2014, Historical Tables.

Editorialist „Vocea Rusiei”: Ne pregătim pentru RĂZBOI. Americanii vor SÂNGE Citiţi mai mult: Editorialist „Vocea Rusiei”: Ne pregătim pentru RĂZBOI. Americanii vor SÂNGE


Valentin Mândrăşescu, editorialistul ediţiei în limba română a portalului „Vocea Rusiei”, susţine că „a început numărătoarea inversă” privind izbucnirea unui război în Ucraina. „Americanii vor sânge, vor mult sânge”, afirmă Mândrăşescu

Postul „Vocea Rusiei” este finanţat de statul rus şi exprimă poziţiile guvernului de la Moscova.  Avertismentul sumbru al lui Mândrăşescu, privind izbucnirea unui război, a fost postat de pagina sa de Facebook.„Ne pregatim pentru razboi. Daca nu se intampla o minune, in perioada 11-15 martie, ‘brava armata ucraineana’ ajutata de instructori americani si ‘civilii’ de la Blackwater, va ataca Crimeea. Consecintele sunt lesne de imaginat.
Ucraina a ramas fara stat major, generalii si-au dat demisia pentru a nu participa la macel, dar pentru politicieni nu conteaza. Au adus fanatici.Americanii vor sange, vor mult sange si posibilitatea de a zbiera din rasputeri despre ‘sangerosul tiran Putin’. Evident, dupa versiunea CNN focul va fi deschis de rusi, evident observatorii OSCE (la fel cum au facut in Osetia din care s-au carat cu 6 ore inainte de asaltul lui Saakashvili) vor sustine versiunea americana (din cauza asta nici nu le dau voie sa intre in Crimeea).(…) Din Vestul ultra-nationalist al Ucrainei spre Crimeea se deplaseaza unitatile militare inca functionale si fidele ‘noului guvern’. A inceput numaratoarea inversa. Sper sa ma insel”, a scris editorialistul de la „Vocea Rusiei”.El a postat şi două fillmuleţe care ar dovedi ca armata ucraineană se mobilizează şi porneşte la război.

CUM NE „F…………REACA” PONTA SI PRIN FATA SI PRIN SPATE. MARE NEAM DE PROSTI TREBUIE SA MAI FIM ….ASTIA URINEAZA PE POPOR , LA PROPRIU


Acest clan mafiot infiinteaza portofolii dupa cum li se s…a.

Trebuie sa stiti ca in spatele unui ministru mai sunt inca 200 de angajati.

Iata ce portofolii de rahat, (praf in ochii prostimii) au inventat tradatorii pentru a nu se sfasia intre ei in jurul „CIOLANULUI” :

VICTOR PONTA – prim-ministru

LIVIU DRAGNEA – Viceprim-ministru, Ministrul Dezvoltării regionale şi administraţiei publice
GABRIEL OPREA – Viceprim-ministru, Ministrul Afacerilor Interne
DANIEL CONSTANTIN – Viceprim-ministru, Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
KELEMEN HUNOR – Viceprim-ministru, Ministrul Culturii

IOANA PETRESCU – Ministrul Finanţelor Publice
TITUS CORLĂŢEAN – Ministrul Afacerilor Externe
MIRCEA DUŞA – Ministrul Apărării Naţionale
ROBERT CAZANCIUC – Ministrul Justiţiei
REMUS PRICOPIE – Ministrul Educaţiei Naţionale
EUGEN TEODOROVICI – Ministrul Fondurilor Europene
NICOLAE BĂNICIOIU – Ministrul Sănătăţii
CONSTANTIN NIŢĂ – Ministrul Economiei
DAN ŞOVA – Ministrul Transporturilor
ROVANA PLUMB – Ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale şi Persoanelor Vârstnice
KORODI ATTILA – Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice
RĂZVAN COTOVELEA – Ministrul pentru Societatea Informaţională
GABRIELA SZABO – Ministrul Tineretului şi Sportului
EUGEN NICOLICEA – Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul
BOGDAN STANOEVICI – Ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni
DOINA PANĂ – Ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură
LIVIU VOINEA – Ministrul delegat pentru Buget
FLORIN JIANU – Ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediu de Afaceri şi Turism
RĂZVAN NICOLESCU – Ministrul delegat pentru Energie
MIHNEA COSTOIU – Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică
AURELIA CRISTEA – Ministrul delegat pentru Dialog Social

Lista ministrilor din  cabinetul  Boc:

Vicepremier: Marko Bela, UDMR

Ministrul Administratiei si Internelor: Vasile Blaga, PDL

Ministrul Economiei si Comertului: Adriean Videanu, PDL

Ministrul Transporturilor si Infrastructurii: Radu Berceanu, PDL

Ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului: Elena Udrea, PDL

Ministrul Culturii, Cultelor si Patrimoniului National: Kelemen Hunor, UDMR

Ministrul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale: Mihai Seitan, PDL

Ministrul Agriculturii: Orest Onofrei, PDL

Ministrul Sanatatii:Cseke Attila, UDMR

Ministrul Educatiei: Petru Daniel Funeriu

Ministrul Mediului: Korodi Attila, UDMR

Ministrul Comunicatiilor: Gabriel Sandu (?), PDL

Ministrul Finantelor: Sebastian Vladescu, independent

Ministrul Apararii: Gabriel Oprea, independent

Ministrul Justitiei: Catalin Predoiu, independent

Ministrul Afacerilor Externe: Bogdan Aurescu, independent

Sa o luam cu inceputul:

RĂZVAN COTOVELEA – Ministrul pentru Societatea Informaţională,

Ce-o mai fi si asta frate? Avem ministrul culturii, educatiei…….

EUGEN NICOLICEA – Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul

Parlamentul e undeva peste Ocean, si este imperativ acest portofoliu.


BOGDAN STANOEVICI – Ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni

In sfarsit romanii de pretutindeni, au si ei un ministru care sa aiba grija de ei, un umar pe care sa planga, o ureche care sa-i asculte cu mare dragoste si ingrijorare.
DOINA PANĂ – Ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură

Ministrul Mediului avand  foarte multe pe cap, cum sa vanda si sa tradeze zacamintele Romaniei, s-au gandit astia sa-i dea un ajutor si la jefuirea padurilor .
LIVIU VOINEA – Ministrul delegat pentru Buget

Din acesta cauza Romania nu a avut niciodata un buget indeajuns pentru toate necesitatile, pentru ca nu a avut un ministu .  Ministrul Economiei nu se pricepe deloc.
FLORIN JIANU – Ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediu de Afaceri şi Turism

Cum o sa mai infloreasca economia tarii, cu ajutorul acestui ministru, bai frateeee…

Prin votul eu, ma simt vinovat de ceea ce fac aceste javre Romaniei..Am vrut sa ma razbun pe Basescu, dar tot acolo e…poate chiar mai rau.