Kissinger cere ca noul sistem internaţional să fie exclus din criza mondială
”Spune că necesităţile globale ar trebui să încurajeze o „eră a intereselor compatibile”
Demnitarul de la Bilderberg, Henry Kissinger, a repetat apelul său devenit obişnuinţă pentru o nouă ordine politică internaţională, afirmând că întreaga criză globală ar trebui să fie văzută ca o ocazie de a ne îndrepta înspre o lume fără graniţe unde interesele naţionale cântăresc mai greu decât necesităţile globale.
Într-o discuţie avută cu Charlie Rose mai devreme săptămâna asta, Kissinger a menţionat că haosul a fost creat pe întreg globul de criza financiară şi că răspândirea terorismului este o ocazie de a susţine o nouă ordine globală.
„Cred că atunci când noua administraţie va evalua poziţia în care se găseşte va vedea o criză uriaşă şi probleme enorme, dar văd că ar putea vedea o urmă din care ar putea să construiască un sistem internaţional,” a spus Kissinger făcând referire la tranziţia dintre administraţiile Bush şi Obama.
Fostul consilier al Siguranţei Naţionale şi Secretar de Stat a comparat clima lumii actuale cu perioada urmând imediat după al doilea război mondial care a dus la crearea şi întărirea organizaţiilor globale precum Naţiunile Unite şi NATO.
„Dacă priveşti înapoi la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, mulţi cred acum că perioada dintre sfârşitul lui 1945 şi 1950 a fost din multe privinţe cea mai creativă perioadă sau una dintre cele mai creative perioade în ceea ce priveşte politica străină, dar a început cu haos şi teamă de invazia Rusiei în Europa şi guverne care erau foarte slabe,” a declarat Kissinger.
„Noua administraţie vine la putere într-o perioadă bizară din acest punct de vedere,” a continuat el. „Pare să fie o perioadă de criză îngrozitoare în toată lumea. Şi noi înşine suntem într-o gravă criză financiară, dar la sfârşitul acesteia poziţia noastră relativă este de fapt mai puternică decât era înainte în sensul că Rusia, China, India, toate au motive puternice să contribuie la crearea unui mediu internaţional liniştit din cauza preocupării pe care trebuie să o aibă în legătură cu problemele lor domestice.”
„Nu îşi doresc şi au motive întemeiate să nu îşi dorească o atmosferă internaţională de criză. Aşa că, în mod paradoxal, acest moment de criză este de asemenea un prilej favorabil,” a comentat Kissinger.
Reporterul Charlie Rose, care înainte ascultase apelurile lui Kissinger pentru o nouă ordine mondială, şi-a dat seama de direcţia în care se îndrepta conversaţia şi l-a determinat pe Kissinger să dezvolte:
„Când vorbiţi despre o nouă structură, aţi folosit termenul de nouă ordine mondială, nu sunt sigur, ce reprezintă? Este pur şi simplu o nouă ordine mondială definită de noi interese şi de o nouă mutualitate a intereselor?” a întrebat Rose.
„În mod cert aşa trebuie să începi. Cunosc felul prin care începi să converteşti întreaga lume la filozofia noastră politică. Nu cred că acest lucru poate fi făcut pe perioada unei administraţii. Este un proces istoric care are propriul ritm,” a răspuns Kissinger.
„Sunt atât de multe elemente în lume în momentul de faţă care nu pot fi abordate decât din punct de vedere global şi asta este nemaipomenit,” a continuat Kissinger. „Proliferarea, energia, mediul, toate aceste probleme necesită o abordare globală, aşa că nu e nevoie de inventarea unei ordini internaţionale. Aşa că fiecare ţară trebuie să-şi tempereze interesele naţionale pure de necesităţile globale sau să-şi definească interesele naţionale de necesităţile globale. Dar nu poate să-şi impună propriile interese egoiste prin simplu abuz de putere,” a declarat el.
Kissinger a relatat de asemenea că a fost uimit de cât de mult a fost sporită mişcarea spre o nouă ordine globală de criza recentă.
„Criza Jihadului ne arată clar tuturor că treburile internaţionale nu pot fi dirijate doar prin trasarea de graniţe şi definirea politicii internaţionale prin cine ce graniţe încalcă cu forţa militară organizată,” a spus el.
„Acest lucru a fost întărit de criza financiară care, în mod neaşteptat, s-a răspândit în întreaga lume. Limitează resursele pe care fiecare ţară le are pentru o politică străină adaptate la o afirmare a intereselor proprii.”
Kissinger a afirmat că jucătorii cheie în politica internaţională, India, China, Rusia,America, Europa ar trebui să recunoască faptul că au interese paralele şi să lucreze împreună pentru a constitui ceea ce el a denumit „era intereselor compatibile.”
„Nu spun că liderii vor face faţă tuturor ocaziilor pe care eu le întrevăd, dar cred că pot începe să se mişte în această direcţie şi sper că ne vom îndrepta în această direcţie,” a spus Kissinger.
INTERVIU..:
Intalnirea grupului Bilderberg a avut loc intre 5-8 iunie in Chantilly, Virginia
A fost dificil anul acesta pentru a descoperi când şi unde are loc întrunirea Grupului Bilderberg. În cele din urmă, această întâlnire secretă a elitelor politico-militare din occident a avut loc între 5 şi 8 iunie în Chantilly, Virginia, SUA, în apropiere de Washington, într-un hotel de lux , Westfields Marriott.
Ce este Bilderberg? Grupul Bilderberg, care s-a reunit prima dată în 1954 în Olanda, este considerat cea mai puternică organizaţie decizională din lume. Semi-secretă (nu are nici măcar un sit web), grupul este compus din elite politice, financiare, manageriale, militare și lideri media din American de Nord și Europa Occidentală. În contrast cu Comisia Trilaterală, care a fost creată dinăuntrul grupului Bilderberg special pentru a conlucra cu națiunile asiatice (Japonia în anii 70, China și India în prezent), grupul Bilderberg este un ”superguvern din umbră” original, al Vestului care, spun unii critici, decide soarta lumii pentru a-i servi interesele oligarhiei limitate pe care o reprezintă.
Acum doi ani în urmă, o comunicat de presă trimis în ziua începerii sesiunii din 2006 (ținută în Ottawa, Canada), spunea că întâlnirea anuală va discuta probleme precum războiul contra terorismului, situația din Iran și Estul Mijlociu, petrol, Rusia, relațiile SUA-UE, și relațiile dintre Occident și Asia. Se presupune că întâlnirea din acest an va include discuții despre urgențe internaționale curente, cum ar fi Afganistan, prețul ridicat al petrolului și criza economică monidală.
Problema petrolului: după întâlnirea din Ottawa, surse indiscrete au raportat că o decizie va fi anunțată de către producătorii de petrol pentru creșterea prețului acesteia la peste 100$ barilul în următorii doi ani.
Cea mai recentă listă cu membrii Bilderber datează de la întâlnirea din 2006 și include oficiali a administrației Bush, Henry Kissinger, directorii Băncii Federale (Federal Reserve Bank), Credi Suise, Rothschild Europe (Vice președinte Franco Bernabe), reprezentanți ai Shell, BP (British Petroleum) și ENI (Paolo Scaroni), Coca Cola, Philips, Unilever, Time Warner, AOL, Tyssen-Krupp și Fiat (vice președinte John Elkann).
De asemenea au fost prezenți reprezentanți NATO, Națiunile Unite, Banca Mondială, Uniunea Europeană și economiști (incluzând pe Giulio Tremonti și Mario Monti) și mulți lideri occidentali (reprezentantul Italiei a fost Tommaso Padoa-Schioppa).
De ce atâta secretomanie? Considerând importanța majoră față de public a subiectelor discutate și oamenilor prezenți la întâlniri, ar fi logic, dacă nu pentru alt motiv pentru a discuraja teoriile paranoice, să nu-i țină întâlnirile spatele ușilor închise în locații super securizate păziți de gărzi înarmate, departe de ochii curioși a jurnaliștilor și a curioșilor. Dacă nu au nimic de ascuns, de ce se ascund?
Criza financiara din SUA ,etapa principala in edificarea Noii Ordini Mondiale
citeste tot articolul Citește în continuare →
CHIAR DACA NU CREDETI IN EXISTENTA EXTRATERESTILOR SAU A PLANETEI X, PARCURGETI PANA LA CAPAT ACEST MATERIAL, EXTRAGAND ESENTIALUL.
O scrisoare de la un politician Norvegian
Persoana care a scris acest mesaj ne-a divulgat numele real (pe care l-am verificat), impreuna cu o serie de fotografii cu Primul ministru al Norvegiei si separat cu Benazir Bhutto. Suntem convinsi de veridicitatea lor, dar veti intelege ca nu putem sa le dezvaluim numele lor real sau sa publicam fotografiile fara consimtamant.
Continutul acestui mesaj, daca este adevarat, poate fi de o importanta majora.
[Editat gramatical si de erori de ortografie acolo unde a fost necesar pentru a asigura o deplina claritate. Ca o prefata a mesajului, scriitorul isi cere scuze pentru engleza folosita, aceasta nefiind limba lor natala].
Sunt un politician Norvegian. As dori sa spun ca vremuri grele vor fi, incepand cu anul 2008 pana in anul 2012.
Guvernul Norvegian contruieste tot mai multe baze subterane si bunkere. Cand sunt intrebati, acestia raspund ca sunt pentru protectia populatiei din Norvegia. Cand am intrebat : cand vor termina ?, su raspuns ca “inainte de 2011″.
Israelul face la fel, precum multe alte tari.
Dovada mea ca ceea ce spun este adevarat, sunt fotografiile trimise de mine si toti acei Prim-ministrii si ministrii cu care ma voi intalni si pe care am sa-i cunosc. Ei stiu totul despre asta, dar nu vor sa produca panica in randul populatiei.
Planeta X(posibil ca planeta x sa fie codul de atac nuclear la nivel Mondial) se apropie, iar Norvegia a inceput sa depoziteze hrana si seminte in Svabald si in zona arctica de N, cu ajutorul SUA si EU si in jurul intregii tari. Ei ii vor salva doar pe aceia din elita societatii si pe cei cu care pot reconstrui: doctori, oameni de stiinta, etc.
Cat despre mine, pot spune ca stiu ca o sa plec pana in anul 2012, in zona Mosjoen, unde avem o mare baza subterana militara. Acolo suntem impartiti in sectoare, rosu, albastru si verde. Ordine militare au fost deja date in acest sens, iar campusurile au fost construite cu mult timp in urma.
Oamenii care vor fi lasati la suprafata, vor murii alaturi unul de celalalt si nu vor primi nici un fel de ajutor. Planul este ca 2 000 000 (mil) de norvegieni vor fi salvati, iar ceilalti vor muri. Aceasta inseamna ca 2 600 000 vor disparea in noapte, nestiind ce sa faca.
Toate sectoarele si arcile sunt conectate prin tuneluri si au trenuri, care fac legatura intre acestea. Aceasta este pentru a se putea mentine legatura intre ele. Doar niste usi mari le separa, astfel incat sectoarele nu pot fi compromise vreodata.
Sunt foarte trist. De multe ori plang alaturi de altii care stiu, ca atata de multi vor afla prea tarziu si atunci totul va fi terminat pentru ei. Guvernul a mintit populatia inca din 1983 si pana acum. Toti politicienii importanti din Norvegia cunosc acest lucru, dar putini vor recunoaste public acest lucru – deoarece le este teama ca in cazul in care o fac, vor pierde trenul NOAH 12 care ai va duce catre arka, unde se vor afla in siguranta.
Daca spun cuiva acest lucru, cu siguranta ca vor muri. Dar mie nu mai imi pasa de mine insumi. Omenirea trebuie sa supravietuiasca, specia umana trebuie sa supravietuiasca. Oamenii trebuie sa cunoasca acest lucru.
Toate guvernele lumii sunt constienti de acest lucru si toti spun ca se va intampla. Pentru oamenii care vor reusi sa se salveze, pot sa le sugerez sa caute locuri mai inalte, pesterii in munti unde pot sa isi tina hrana, pentru cel putin 5 ani, hrana la conserva si apa pentru o perioada. Pastile contra radiatiilor si costume antiradiatii, sunt de asemenea recomandate, daca bugetul va permite.
Pentru ultima data spun “Dumnezeu sa ne ajute pe toti”…dar Dumnezeu nu ne va ajuta, stiu eu. Numai individual, fiecare persoana poate face diferenta. Treziti-va, va rog…!
As fi putut sa va scriu sub alt nume, dar nu imi mai este frica de nimic. Cand cunosti anumite lucruri, devi invincibil si nici un rau nu te mai poate atinge, cand sti ca sfarsitul este aproape.
Va asigur 100% ca aceste lucruri se vor intampla. Acestia sunt ultimii 4 ani pentru a ne pregati. Luati-va arme si organizati-va in grupuri de supravietuire, si gasiti un loc in care sa puteti fi in siguranta pentru o vreme.
Intrebati-ma ce vreti si am sa va raspund atat cat stiu despre implicarile Norvegine in tote acestea. Uitati-va imprejur: construiesc baze subterane si bunkere pretutindeni. Deschideti-va ochii. Intrebati guvernele ce construiesc, si ei vor spune ” Ah, e doar un depozit pentru hrana” si asa mai departe. Ei va orbesc, cu atatea minciuni.
Semne ale prezentei Extraterestrilor, sunt si ele prezente si observ, destul de des, politicienii importanti din Norvegia ca nu sunt ceea ce spun ei ca ar fi. E ca si cum acestia ar fi controlati mental, si tot ceea ce spun este de fapt ce li s-a spus sa zica. Puteti sa observati aceasta in ochii lor si in mintea lor.
Amintiti-va ca aceia care se vor gasi in sau pe langa orasele mari, in 2012, vor fi primii afectati si vor muri primi. Mai tarziu armata va face curatenie printre supravietuitori, avand ordin sa ai impuste pe toti aceia care opun rezistenta, avand ordin sa ai aduca pe toti in campusuri, unde fiecare va fi marcat cu un numar si etichetat.
De asemenea am observat ca Benazir Bhutto a vorbit pe siteul dvs. Moartea ei a fost una tragica. Am cunoscut-o pe Benazir, dupa cum puteti observa. Din fotografii veti observa ca m-am intalnit cu multi politicieni notabili si lideri mondiali.
Publicul nu va sti ce se intampla pana la sfarsit, deoarece guvernul nu doreste sa creeze panica. Totul se va intampla in tacere deplina, iar guvernul va disparea pur si simplu.
Dar, eu va spun acest lucru: nu umblati linistiti prin noapte. Luati masuri pentru a fi in siguranta impreuna cu familia. Uniti-va cu altii. Lucrati impreuna pentru a rezolva numeroasele probleme pe care le veti intalni.
Cu tot respectul
[Numele si dovada identitatii au fost furnizate]
Ca o continuare imediata a corespondentei, si ca raspuns la intrebarile noastre specifice, putem adauga urmatoarele clarificari, spuse de catre sursa noastra, cu propriile sale cuvinte:
Am vizitat mai multe baze subterane [numarul a fost specificat]. Am folosit “trenuri” ca sa ne deplasam. Doar cateva persoane speciale au fost selectate pentru a le vizita. Doar cei din elita cunosc aceste lucruri.
Detin dovezi cu privire la lucrurile pe care le sustin. Am incredere in sursele mele 100%, dar lor le este frica sa spuna ceea ce stiu. Oamenii se tem pentru viata lor, iar asta este adevarul. De asemenea, am dorit sa spun publicului ce se intampla. Nu imi este frica de moarte, sau de alte lucruri.
Toata elita de politicieni din Norvegia cunosc lucrul acesta. Ei stiu, de asemenea, ca daca vor spune ceva vor fi eliberati din functie si li se va refuza accesul la diferitele baze subterane, cand va sosi momentul.
Trenurile NOAH 12, sunt mijloace de transport intre diferite baze subterane. Au sisteme de acest fel, implementate de la baza la alta. Acestea sunt in principal utilizate de armata, acesta detinand in totalitate controlul lor. Exista simboluri, in forma de triunghiuri portocalii, in fiecare baza, iar verificarea la intrare se face prin trecerea, prin niste campuri de energie.
Viitorul copiilor mei inseamna totul pentru mine acuma – si al tuturor celorlalti copii care cresc in noua lume. Trebuie sa facem diferenta, pentru ca ei sa stie ceea ce au facut parintii lor pentru ei, cum ar fi aceste informatii pe care vi le-am dat unor oameni ca voi.
In 2009 guvernul FRP va prelua puterea si Siv Jensen va fi ales Prim Ministru. Acest lucru este deja cunoscut. Este important sa intelegeti acest lucru. Alegerile sunt toate false si aceleasi persoane, din elita puterii, sunt alese de fiecare data, pe rand. Cautati in istoria politica a Norvegiei si comparati cu oamenii care conduc tara acuma.
Va rog sa faceti publice aceste informatii pe iternet. Atunci cand vine momentul, oamenii vor supravietui datorita informatiilor pe care le-au invatat de la diferite siteuri de pe internet.
Voi avea probleme datorita acestor postari, si de aceea nu vreau sa induc in eroare pe nimeni. Fac asta doar ca sa dau in vileag ceea ce se petrece in tara mea, si poate ca unii oameni vor reusi sa supravietuiasca vremurilor care vor urma.
Cu tot respectul
[Nume furnizat]
Dupa postarea de mai sus, am pus mai multe intrebari sursei noastre, care a raspuns cu informatiile interesante care urmeaza.
Paragrafele cu aliniat si marcate cu un ( * ), constituie in continuare informatii suplimentare, primite dupa ce am cerut o serie de intrebari de clarificare suplimentare.
Cnd am fost in armata am fost in [numele serviciului furnizat]. La un moment dat, am primit ordin sa mutam ceva dintr-o baza in alta.
Ni s-a spus: “NU PUNETI INTREBARI DE NICI UN FEL. FACETI_VA TREABA.” Mai tarziu, cand am aterizat in afara bazei, am fost imbarcati in camioane, in afara bazei, din fata unor usi imense pazite de personal militar.
Cel putin pareau ca erau militari, deoarece acestia aveau altfel de costumatii: uniforme portocalii cu negru, cele portocalii avand un triunghi auriu, iar cele negre un triunghi verde.
* Din cate imi amintesc, triunghiurile erau pozitionate cu varful in jos, ca un fel de piramida rasturnata, si aveau un simbol ciudat in interiorul lor. Mie mi s-a parut a fi litera “E”, dar liniile nu erau conectate ca la “E”. Avea forma unui “E” si in mijloc litera “E” era orientata inspre interior….nu era in nici o limba pe care o cunosc si in nici un caz nu era in norvegiana.
Semnele nu erau, din cate imi aduc aminte, pozitionate in dreptul umarului, deoarece le-am vazut clar…ele erau in partea stanga a uniformei negre, putin deasupra pieptului si pe sepcile pe care le purtau. Insemnele nu erau foarte mari – ca si cele de dimensiuni obisnuite, dar suficient de clare pentru a le vedea.
Am trecut de acele usi imense. Ma gandeam ce naiba e asta, si am fost cam speriat la inceput. Era ca intr-un film stiintifico-fantastic. Aceasta a fost prima data cand am fost intr-o astfel de baza.
Apoi am traversat un tunel lung de 500 m, acolo fiind mult mai multi militari inarmati, pentru a ne insoti. Am fost impartiti in grupuri. Unii au plecat intr-o parte, iar eu si grupul meu am fost insotiti de cei imbracati in uniforme negre, pentru a merge in alta locatie. Cand am ajuns la capat am fost rugati sa ne punem niste masti pentru “protectia noastra”.
Ma gandeam.. pentru propria noastra protectie….nu suntem oare deja protejati fiind in ineriorul unui asemene asubteran urias si fiind paziti de atatea garzi inarmate ?
Apoi am fost invitati sa urcam in “tren”…de aceea stiu despre aceste trenuri. Functioneaza datorita unor cristale albastre cu energie, cred, sau cel putin asa parea. Apoi am urcat si l-am intrebat pe unul dintre gardieni “Ce este aceasta ?” El a raspuns: “Nu trebuie sa stiti acest lucru, domnule.”
In partea din fata erau scaunele operatorilor, era un gemulet chiar in spatele lor, si chiar inainte de a porni se puteau observa cristalele mari, de culoare purpuriu-albastra, … o lumina care nu te orbea si chiar era placut sa o privesti. Nu am vazut nicaieri astfel de cristale si atata energie luminoasa. Ma gandeam ca aceasta trebuie sa fie sursa de putere.
Mai tarziu, am vazut ca in baza erau oameni care lucrau la acele cristale purpuriu-albastre. Acestea erau mai mari decat cele pe care le-am vazut in “tren” – cca. un metru in lungime si erau aliniate unul dupa celalalt. Erau strabatute de lumina. Erau purpuriu-albastre, iar cand trecea lumina prin ele deveneau mult mai albastre si erau mult mai puternic colorate – oamenii purtau masti albe cu ochelari de protectie si se indepartau de langa cristale cand erau strabatute de lumina. Am la aproximativ 20 de m de ele si am fost grabiti cand ni s-a spus “Miscati-va acum”.
De asemenea, cred ca acele campuri de energie prin care am trecut inainte de aintra in baza, erau controlate de aceste cristale, deoarece era acelasi gen de lumina – sau asa mi s-a parut mie. Daca imi amintesc mai multe, am sa va aduc la cunastiinta.
Am observat ca existau sisteme tubulare, iar alte trenuri mergeau asa de repede incat vedeai doar o lumina trecand. Cred ca acesta era un sistem pe baza de vacum, unde nu exista frecare.
Trenurile aratau ca si tubul prin care treceau, doar ca erau pe dinauntru. Tubul era putin mai mare. Trenul era cca. 12 m in lungime, avea o forma scutita in fata si in spate, avea scaune pentru 10 persoane, cu tot cu operator. Acestea se puteau conduce in ambele sensuri si nu necesita intoarcerea lor. Am fost asigurat dupa ce am intrat inauntru si a fost destul de bine…dar, viteza a fost prea mare si mi s-a facut rau dupa acea calatorie.
Exista si un spatiu pentru marfa, dar nu foarte mare. Erau o multime de astfel de trenuri, asa cum parea, si circulau in tuburi asa cum trece lumina flash. Nu poti sa vezi celelalte trenuri, deoarece totul se misca asa de repede incat uiti sa privesti in jur, mai degraba te concentrezi asupra propriului stomac cand te afli in interiorul unui astfel de tren.
Mai tarziu, dupa ce am trecut in politica, am aflat ce se afla in restul bazei si pentru ce era acea baza, ceea ce v-am povestit deja. Stiu doar ca atunci cand acest tren s-a pus in miscare – si se misca foarte repede – nu am vazut niciodata nimic asemanator. Mai tarziu, cand am ajuns in statie, am avut o senzatie de rau si alti oameni care au fost acolo s-au simtit la fel. Unul dintre gardieni a spus ca se intampla tuturor prima data.
Cand am ajuns afara, ni s-au dat ochelari si am fost rugati sa trecem prin sistemul de verificare. Aici totul devine foarte ciudat.
Acolo erau gardieni inarmati peste tot…si va amintiti ca v-am povestit despre acel camp de energie prin care trebuie sa treci. Ma gandeam ca nu ar fi trebuit sa ma aflu aici, si am fost putin speriat.
Apoi am trecut prin acel camp de energie si am ajuns intr-o alta camera. Am observat un ecran pe un perete, pe care scria HUMAN – NOT HUMAN – PURE – NOT PURE.
Dupa ce am vazut aceasta m-am gandit: Exista si “altii” in afara de oameni ??
La punctul de control, cu camp energetic, era acel ecran despre care am mentionat inainte. Era un limbaj ciudat afisat pe ecran. Nu am vazut asa ceva inainte. Sub acesta erau litere, la fel ca “E” despre care v-am povestit – dar singurul lucru pe care am putut sa-l citesc a fost HUMAN – NOT HUMAN – PURE – NOT PURE.
[Project Camelot NOTA: asteptam clarificari asupra acestui lucru]
Gardienii ne-au oprit si ne-au zis sa ne schimbam hainele in alta camera si apoi sa mergem cu ei. Dupa ce am facut ce ni s-a cerut, a venit timpul sa mergem mai departe, in jos. Din nou, m-am gandit cat de mare este acest loc ? Tocmai am venit de-a lungul unui sistem feroviar, cu km de drum parcurs … si inca mai este ?
Apoi am fost dusi la un sistem de lifturi, cu scaune, care urma sa ne duca jos … sau, asa am crezut ca urmeaza sa se intample. Dar, a mers lateral aproximativ 3 min. In acest loc, timpul era necunoscut pentru mine, deoarece nu aveam nici o posibilitate sa stim cat e ceasul. Ne-a fost luat totul la punctul de control.
La lift, imi amintesc ca am vazut o litera in forma de “casti” – ca acelea cu care asculti muzica. Era inclinata ca si cum ai privi-o din fata, si indreptata in jos.
Tot ceea ce pot sa spun este ca, atunci cand misiunea noastra s-a terminat, ma gandeam ca lumea nu este ceea ce pare si ca multe lucruri sunt ascunse publicului. Acest lucru imi provoaca tristete si imi este frica.
Mai tarziu, cand dm intrat in politica, am iceput sa caut mai adanc, deoarece aveam nevoie de mai multe raspunsuri. Ce am aflat, ca aceste baze sunt Arcile de salvare ale guvernului si unii oameni si militari, pentru a supravietui in interiorul lor. Va exista o amenintare din exterior, care urmeaza sa fie in anul 2012 si astfel specia umana trebuie sa supravietuiasca.
“Planeta X”, am aflat desprea ea din tot ceea ce am vazut pana acum. Guvernul cunoaste acest lucru si il tine secret fata de public. Au urmarit miscarea acestui obiect de mult timp, iar acum au fost transmise primele semnale din partea SUA.
Stiu ca exista 18 baze in Norvegia. Nu cunosc care vor fi pericolele, deoarece nu sunt om de stiinta. Dar, ceea ce stiu este ca, inainte de 2012 diferite guverne se vor retrage in acele baze, pe care le-au construit de-a lungul ultimilor 40-50 de ani.
Daca acest obiect se apropie, vor exista o multime de probleme pe suprafata Pamantului. Aceasta este tot ce stiu. De aceea acestia se duc in subteran.
Daca se intampla un astfel de eveniment, s-au asigurat ca timp de 5 ani sau mai mult, de stat subteran, este suficient ca sa evite acest lucru. Atunci cand vor sti ca este sigur la suprafata, vor incepe sa reconstruiasca. Am fost anuntati ca va trebui sa plecam inainte de 2012 si ca exista ceva in spatiu care va provoca distrugeri masive.
Nu stiu daca exista vreo amentitare din cauza Soarelui. Nu sunt atata de familiarizat cu partea stiintifica a lucrurilor. Eu doar va spun ce am vazut, nimic mai mult.
Nu pot spune ca am zis deja prea multe, dar oamenii sunt acum avertizati in legatura cu aceasta…
Nu doresc ca prin aceasta sa provoc panica. Vreau doar sa spun publicului ce se va intampla, si am facut tot ce am putut in ceea ce ma priveste.
Exista lucruri in acesta lume, care nu sunt cunoscute de catre public. Si un singur lucru pot sa spun despre aceasta:
“Fiti pregatiti si aveti incredere in voi insiva. NU este de nici un ajutor sa ai incredere in Guvern. Aveti incredere doar in voi insiva.”
Cu tot respectul
[Nume furnizat]
Confirmare independenta:
Am fost in contact cu multi prieteni si corespondenti din Norvegia si Suedia, unii oferind cateva detalii interesante. Pentru multi dintre acestia informatiile nu erau noi, ci le-au fost inca odata confirmate informatiile ce le aveau de la alte surse. Am primit confirmari specifice de la 2 oameni de stiinta si un fost colaborator al serviciilor secrete, ca aceste facilitati exista (si ca ambele Suedia si Elvetia au baze subterane pentru a proteja intreaga populatie daca este necesar). Unii au dorit sa ai punem in legatura cu politiceanul care a scris acel articol.
Unul dintre corespondenti a confirmat o mare parte dintre aceste detalii. Mesajul sau este foarte important, si am hotarat sa-l publicam in continuare, in totalitate (editand doar informatiile personale pentru a-l proteja de autoritati). Familia sa are experianta asupra facilitatilor pe care sursa noastra le-a raportat.
Stimata echipa Project Camelot,
Tocmai am citit articolul dumneavoastra despre politicianul norvegian si informatiile pe care vi le-a scris in scrisoarea lui catre dvs, cu privire la bazale subterane, 2012, etc.
Trebuie sa recunosc ca am gasit aceste informatii destul de fascinante. Cunosc deja amanuntele despre depozitul de la Svalbard, care atunci cand a fost facut public, m-a facut sa ma gandesc ca trebuie sa existe un motiv special pentru aceasta, ceva ce stiu ei ca se va intampla curand.
In ceea ce priveste restul, si eu sunt de asemenea Norvegian, sund dintr-o familie militara, si stiu de la mama mea, care a lucrat mult timp in armata si alte institutii guvernamentale, despre aceste baze.
Cunosc locatia unei astfel de baze, pe care am vazut-o personal. Este intr-un munte mare, in orasul unde m-am nascut si am locuit inainte de a pleca din Norvegia, cu cativa ani in urma. Locul se numeste Baneheia.
Mama a refuzat sa-mi spuna orice detaliu despre acesta, cu exceptia ca este creat pentru o situatie de urgenta. Doar anumite persoane vor fi primite, cum ar fi ea si alte personaje din armata si alte persoane importante, politicieni, oameni de stiinta, precum si alti civili pe care acestia ai considera importanti.
Mama a fost de asemenea si la alta baza, in zona numita Evje, iar aceasta baza subterana este foarte mare, a spus ea, mult mai mare decat cea de la Baneheia. Mi-a mai spus ca stie de existenta altei baze in zona Stavanger.
Mi-a dat de asemenea o fotografie cu o baza aflata in Sorreisa, si a spus ca este o alta baza subterana, dar nu este sigura de dimensiunea acesteia. Am atasat poza aici. Aceasta este partea superioara a bazei, iar aceste sfere sunt probabil niste radare puternice, care monitorizeaza intreaga zona.
Ea mi-a spus si alte lucruri interesante precum ca, marile corporatii electronice ale lumii, in realitate sunt conduse ce aceeasi oameni, dar acestia creeaza diferite marci si nume, si “ambalari” ale acelorasi produse, sau a produselor care sunt construite si detinute de catre oameni de mare rang in societate noastra, care conduc aceste corporatii electronice in totalitate.
In ceea ce priveste Baneheia, mama a spus ca restul familiei noastre NU i se va permite sa intre in baza, in caz de urgenta.
.
Cu o alta ocazie, am reusit sa port o discutie scurta, cu o alta persoana din armata, care a fost si el acolo. El mi-a dat ceva mai multe detalii. El a spus ca baza este uriasa si ca are multe camere, cu diferite destinatii, dar nu i-a fost permis sa intre in acele camere, fiind condus intr-o camera speciala unde a lucrat cu compiutere legate la sistemule militare. Dar el a spus ca, din ce si-a dat seama, ca aceasta facilitate ar putea sa gazduiasca cateva mii de oameni, si ca aceasta era extrem de mare si echipata cu tehnologie de varf.
De asemenea, s-a raportat ca, dintre sapte oameni care au lucrat impreuna la unele proiecte in aceasta facilitate, patru dintre ei au murit de cancer. Aceasta s-a publicata in Fedrelandsvennen, un ziar norvegian din orasul Kristiansand, in 2001. Din pacate, acest articol nu mai este disponibil pe internet
Unul dintre prietenii mei, care a lucrat pentru NSA mai multi ani, mi-a furnizat niste detalii interesante referitoare la bazale subterane si alte activitati ale guvernului.
El a confirmat faptul ca exista o multime de baza subterane, si ca in unele dintre acestea au loc tot felul de experimente si cercetari ciudate, legate de fenomene cum ar fi: calatorii in timp, calatorii in alte dimensiuni, tehnologie extraterestra, etc, el insusi participand la procesul de recreeare a unei nave spatiale si cu lucrul pe simulatoare, si mi-a aratat materiale complexe legate de aceasta problema, precum si ilustratii cu aceasta naveta.
El aspus ca guvernele sunt in contact cu planeta Marte si ca au dispozitive “stargate”, conectate cu Marte, astfel incat sa poata calatorii in acea directie in cateva secunde, in loc sa foloseasca navete spatiale. El de asemenea, a sustinut ca se lucreaza la “teraformarea lui Marte” – aceasta insemnad a face posibila viata pe Marte pentru oameni. La cest moment, Marte este mai mult sau mai putin inutilizabil la suprafata, desi pare sa existe ceva viata in subteran.
El a disparut dintr-o data si in ultimi ani nu am putut sa iau legatura cu el
Pot sa mentionez totusi, el a fost adoptat, iar din punctul lui de vedere, a fost crescut si pregatit pentru ca sa lucreze pentru guvern, inca de la o varsta frageda, din cauza inteligentei sale si a altor “abilitati” pe care le avea. El a fost intradevar un individ extrem de inteligent, personal pot spune chiar geniu, fiind implicat in studiul unor materiale matematice si stiintifice extrem de complexe, pe care mi le-a aratat si despre care am discutat in mai multe ocazii.
In primul rand am sa va prezint niste Harti si fotografii, cu zona in care se afla acestebaza subterane despre care am mentionat anterior.
Fotografia din dreapta sus, a imaginii compozite de mai jos, se numeste Gimlemoen, care a apartinut armatei si a fost restrictionata persoanelor neautorizate. Am fost acolo de mai multe ori, cand mama inca lucra pentru ei.
Recent au inchis in mod oficial toate operatiunile militare in Gimleloen, si au transformat-o in campus universitar.
Cu toate acestea, unele dintre vechile bunkere si sisteme subterane au ramas in continuare acolo. Personal am vizitat cateva dintre acestea si erau la o adancime foarte mare. La un moment dat am ajuns intr-o camera mare, care avea niste usi de fier uriase, cu o roata metalica aflata pe usa si incuiata cu cateva lacate. Nu am putut sa deschit aceasta usa si nici nu stiu ce se afla in spatele acesteia.
Aceasta este o fotografie a Baneheia, facuta din aer, unde se afla baza subterana, situata in munte. Acest lucru poate fi observat in partea de stanga sus, in imaginea alaturata. Am desenat un cerc purpuriu unde se afla intrarea in baza.
Baneheia_base_entrance
Aceasta structura dreptunghiulara este intrarea, care duce in munte. Structura alba din dreapta, sunt alte cladiri inrudite, deoarece au o multime de antene pe acoperis si alte dispozitive.
Dupa cum vedeti, este un munte urias, cu lacuri deasupra, astfel incat adincimea la care se afla in interiorul muntelui, poate fi doar speculata.
[Google Earth or Acme Mapper N 58.16, E 8.00]
De asemenea, observati ca muntii Gimlemoen si Baneheia sunt foarte apropiati, fiind despartiti doar de apa raului. Daca exista vreo conexiune intre bazele din Gimlemoen si Baneheia, pe sub rau, nu am nici o idee, dar, cum am mentionat mai sus, am gasit un bunker care merge mult in subteran, ducand la acea camera cu usi metalice uriase imposibil de a fi deschise. Aceasta a fost in Gimlemoen, iar in camera se afla apa de jumatate de metru.
Am descoperit ceva care seamana cu niste gauri de ventilare, in mijlocul padurii, in partea superioara a acestui munte, care banuiesc ca asigura patrunderea aerului in baza. Aerisirile sunt plasate in zone inaccesibile si departe de orice drum. Ele arata cam asa, cu exceptia ca sunt mult mai moderne.
Am observat de mai multe ori, personal militar inarmat, care se afla in fata intrarii bazei mentionate. Aceasta este un lucru ciudat, deoarece Norvegia nu este o tara in care politia sau armata umbla inarmati cu arme. De fapt, nu au voie sa poarte arme cu exceptia cazurilor de forta majora. Este, de fapt, singura data cand am vazut armata purtand arme in public, in timpul cat am trait in Norvegia.
Lucrurile ar trebui sa fie destul de sigure aici, vreau sa spun ca Norvegia nu este ca si Irakul, avand astfel de nevoi speciale cu privire la aceste baza subterane si control militar, doar daca ei stiu cu siguranta ca ceva urmeaza sa se intample, iar noi ceilalti nu stim nimic.
Baze subterane si Tuneluri in SUA
Prima sectiune a acestei pagini a fost scrisa de Phil Schneider :
Fotografie cu masina de escavat a United States Air Force, de la Little Skull Mountain, Nevada, USA, Decembrie 1982.Exista multe zvonuri ca pe teritoriul SUA s-ar afla numeroase tuneluri militare secrete.Daca zvonurile sunt adevarate, atunci astfel de masini, ca si cea prezentata mai sus, sunt cele cu care au fost facute. (sursa: U.S. Department of Energy)
Aceasta este o masina de facut tuneluri (TBM), in valoare de 13 milioane de $, utilizata in Nevada Test Site. (Amintiti-va ca Zona 51 (Area 51) face parte din acel Test Site). Multe alte tipuri de TBM-uri sunt folosite de catre alte agentii guvernamentale din alte tari, inclusiv acele TBM-uri nucleare (NTBM), care sfarama rocile solide lasand in urma lor pereti fini ca sticla.
Majoritatea sapaturilor sunt facute sub directa supervizare a armatei, toate informatiile fiind strict secrete. Fosti angajati ai acestor facilitati, au evitat ani de-a randul sa povesteasca despre aceste instalatii subterane masive, aflate in locatii cum ar fi : Area 51, Northrop facility din Antelope Valley, California (se zvoneste ca ar fi 42 de nivele), precum si instalatia din Lockheed, aproape de Edwards, California.
“Bugetul Negru” consuma in prezent 1.25 miliarde de $ pe an.Cel putin aceasta suma este folosita la asazisele “programe negre”, cum ar fi acelea pentru constructia de baze subterane militare. In prezent exista 129 de baze militare subterane pe teritoriul SUA. Acestea au fost construite zi si noapte, fara intrerupere, inca de la inceputul anului 1940. Unele au fost construite chiar mai devreme de atat. Aceste baze sunt , practic, niste orase subterane mari, conectate intre ele prin trenuri de mare viteza, pe principiul magneto-levitatiei, care dezvolta viteze de pana la 2 Mach. Mai multe carti au fost scrise despre aceasta activitate….
In medie, adancimea unei astfel de baze, este de peste 1.6 km, acestea fiind practic adevarate orase subterane. Acestea toate sunt intre 4.3 si 6.8 km cubi in dimensiune. Acestia au masini de forat cu laser, care pot face un tunel de peste 11 km intr-o singura zi. Am fost implicat in construirea unei anexe la baza subterana militara de la Dulce, care este probabil cea mai adnca baza. Se extinde subteran pe mai multe nivele si are peste 4 km adancime. Am ajutat la construirea a cel putin 13 baze militare subterane in SUA.
Mai multe imagini cu echipamentele folosite la construirea de tuneluri:
De la Dr. Bill Deagle, decembrie 2006 conferinta de la Granada Forum:
Am avut grija de John Fialla, care a fost cel mai bun prieten cu Phil Schneider. Cat de multe persoane stiu de Phil Schneider ? Ei bine, ei au folosit masini de facut tuneluri inca din anii 90, care puteau fora printr-un teren cu roca dura, cativa zeci de km pe zi, care puteau sfarama rocile cu o energie laser mare, a carei impact puverizeaza roca in nano-particule, astfel incat nu a existat moloz in urma, formand un invelis exterior precum cel vulcanic, iar cel interior fiind folosit de trenurile super rapide, care calatoresc cu viteze de pana la 2 Mach, intre aceste orase subterane foarte bine organizate.
Exista 132 de baze in SUA, o medie de 8.6 – 11.6 km cubici in volum si o medie de 2.4 – 7.2 km adancime, construite in zone indepartate de zonele geotectonice – dar vor aparea o multime de noi zone geotectonice, aparute ca urmare a fortarii aparitiei cutremurelor, 11, 12, 13, 14 cutremure.
De ce se grabesc ei pentru a face acest lucru ? Pentru ca stiu ca o catastrofa va veni. Si de unde provin toti acesti bani ? Nu provin de la “Bugetul Negru” propriu. Provin din vanzarea ilegala a drogurilor. In SUA exista, in urma unor estimari conservatoare, un sfert de miliard pana la o jumatate de miliard proveniti din vanzarea de droguri pe teritoriul SUA, bani care merg direct in aceste bugete subterane, si 90-95 % merg catre DUMB ( Deep Underground Millitary Bases).
Urmatoarele au fost scrise de Richard Sauder, PhD, adaptate din cartea sa “Undergroun Bases and Tunnels” :
Numita Nuclear Subterrene ( rimeaza cu “submarin” ) a fost proiectat la Los Alamos National Laboratory, din New Mwxico. Un numar de brevete si cateva documente tehnice federale au fost scrise si depuse de catre oamenii de stiinta la Los Alamos – si apoi toate acestea au inceput sa se stinga incet.
O fi chiar asa ?
Subterrenele nucleare inainteaza topind solul si roca in calea lor, vitrificand ( a transforma in sticla) solul in urma lor si lasand un tunel solid, fin ca si sticla, in urma lor.
Caldura este furnizata de un reactor nuclear compact, care recircula un fluid, format din litiu lichid, de la miezul reactorului pana la suprafata de contact, unde acesta topeste roca. In procesul de topire al rocii, litiul isi pierde o parte din caldura. Apoi acesta este trimis inapoi, de-a lungul exteriorului masinii, pentru a ajuta la racirea rocii vitrificate, in timp ce masina inainteaza.Litiul racit este introdus inapoi in reactor si ciclul se repeta. In acest mod Subterren-ul nuclear patrunde prin roca, la o temperatura de 2000 grd Farenheit ( 1100 Celsius), ca un vierme, croindu-si drum in adancime.
Atomic Energy Commission din SUA si United States Energy Research and Development Administration au interzis, in anii 1970, brevetele pentru Nuclear subterrenes. Primul brevet, in 1972, a fost trimis catre U.S. Atomic Energy Commission.
Subterrenes-urile nucleare au un avantaj considerabil fata de TMS-urile mecanice, deoarece acestea nu lasa in urma nici un fel de moloz, care ar fi trebuit eliminat cu carucioare, trenuri, camioane etc. Acest lucru simplifica foarte mult constructia de tuneluri. Daca subterrene-uri nucleare exista acum, (ceea ce nu stiu daca e asa) prezenta lor, cat si tunelurile pe care le fac, ar fi foarte greu de observat, din simplul motiv ca nu ar exista urme sau resturi asociate cu dispozitivele conventionale ale activitatii constructiei de tuneluri.
In 1972 brevetul clarifica acest lucru. Acesta afirma :
“…. ramasitele (resturile) pot fi eliminate sub forma de roca topita, atat pentru consolidarea tunelului, cat si prin imprastiere in fisurile aparute in rocile din jur. Burghiul de topire al rocilor are o forma, si datorita presiunii de propulsie suficient de mari, poate sa produca crapaturi in rocile aflate radial fata de burghiu, datorita presiunii hidrostatice ce se formeaza in rocile topite inaintea burghiului penetrator. Toata topitura nefolosita la consolidarea tunelului, este fortata sa patrunda in crapaturi unde aceasta ramane cristalizata …”
“…O astfel de consolidare (vitroasa) elimina, in majoritatea cazurilor, costisitoarea si dificila problema de eliminare a resturilor, si in acelasi timp are avantajul producerii unei carcase protectoare a tunelului.”
(U. S. Patent No. 3.693.731 din data de 26 septembrie, 1972)
Astfel avem: o masina de facut tuneluri care nu lasa resturi, si produce o carcasa protectoare vitroasa ( ca sticla ) in urma sa.
Un alt brevet, trei ani mai tarziu, a fost pentru :
O masina de facut tuneluri mari in roca moale sau umeda, argiloasa, sol cu bolovani, prin detasarea simultana a miezului tunelului de topitura termica, formand un zid de sprijin captusit, prin separarea materiei topite fata de peretii escavati, pentru a produce dupa solidificare o carcasa captusita continua, si detasand materia din fata tunelului circumscrisa burarii cu ajutorul unui mecanism in care caldura necesara topirii si materialele pentru captuseala sunt furnizate de un reactor nuclear compact.
Acest brevet, din 1975, specifica in continuare ca echipamentul este destinat sa escaveze tuneluri de pana la 12 metrii in diametru sau mai mult. Aceasta inseamna tuneluri de 12 metrii sau mai mult in diametru.Sapatura reprezinta partea exterioara a peretelui tunelului, pe care masina de gaurit o elimina in timp ce ininteaza prin sol sau roca. Deci, intr-un limbaj mai simplu, acest echipament va topi o margine circulara in tunel. Topitura va fi eliminata la exteriorul tunelului da catre masina de facut tuneluri, unde aceasta va forma o captuseala solida, vitroasa ( vezi detaliul corespunzator in brevet, asa cum este prezentat in Ilustratia 41). In acelasi timp, acest echipament de facut tuneluri va macina roca si solul desprinse din scobitura topita si o vor transporta in partea din spate a masinii, pentru eliminare cu ajutorul carucioarelor, amestecatoare de namol (moloz), etc.
Si inca un al treilea brevet a fost trimis catre United States Energy Research and Development Administration, doar cu 21 de zile dupa, in 27 mai 1975, pentru o masina asemanatoare cu cea patentata la 6 mai 1975. Descriere abstracta :
O masina de facut tuneluri mari in roca, prin detasarea progresiva a miezului tunelului de topitura termica, formand un zid de sprijin captusit, prin separarea materiei topite fata de peretii escavati, pentru a produce dupa solidificare o carcasa captusita continua, si detasand materia din fata tunelului circumscrisa burarii cu ajutorul unui mecanism in care caldura necesara topirii si materialele pentru captuseala sunt furnizate de un reactor nuclear compact.
Aceasta masina ar fi , de asemenea, capabila sa faca un tunel vitros de 12 m in diametru, sau mai mult.
Poate ca unii dintre cititori au auzit acelasi zvon pe care l-am auzit si eu, care circula ca un vartej in literatura OZN si cea neoficiala: Povesti despre tuneluri, secrete, tuneluri vitroase escavate cu ajutorul unor masini de facut tuneluri cu laser. Nu stiu daca aceste povestiri sunt adevarate. Daca sunt, atunci poate ca acele tuneluri vitroase sunt facute de catre acele subterrenes nucleare, descrise in aceste brevete. Un cititor atent va observa ca toate aceste brevete au fost obtinute de catre agentii ale guvernului SUA. Mai mult, toti mai putin unul dintre inventatori sunt din Los Alamos, New Mwxico. Desigur, insusi Laboratorul Los Alamos este subiectul unor zvonuri despre existenta incaperilor si tunelurilor subterane, Little Greys (Extraterestrii) sau “EBEs”, si multe alte fenomene sub acoperire se desfasoara acolo.
In 1973, un studiu intitulat “Systems and Cost Analysis for a Nuclear Subterrene Tunneling Machine“, desfasurat la Los Alamos : Studiul preliminar a concluzionat ca Subterrene-urile nucleare (NTSM) ar fi foarte costisitoare in comparatie cu TBM-urile conventionale.
S-a declarat:
Costul executarii tunelurilor cu NSTM este foarte apropiat cu cel al TBM, daca conditiile de functionare pentru TBM sunt favorabile. Cu toate acestea, pentru variatiuni de teren si conditii nefavorabile cum ar fi : teren moale, ud, teren cu bolovani sau roca foarte dura, NTMS-urile sunt mult mai eficiente. Estimari de cost si utilizare de NTMS-uri pentru a satisface transportul prin tuneluri al US, indica un potential de a reduce costurile cu 850 milioane de $ pe tot parcursul anului 1990. Estimativ, constructia unui prototip NTMS ar costa 100 milioane de $ pe o perioda de opt ani, rezultind astfel un raport favorabil de 8.5 intre beneficiu si cost.
… A fost oare studiul de fezabilitate, efectuat in 1973, doar o simpla speculatie, si patentul uimitor de asemanator publicat cu doi ani mai tarziu, doar o coincidenta nevinovata ? Dupa cum multi inventatori frustrati vor spune, Oficiul de Brevete din SUA va emite documentatia doar atunci cand sunt convinsi ca inventia in cauza functioneaza !
In 1975 Fundatia Nationala de Stiinta a comandat o alta analiza de cost a Subterrene-urilor nucleare. A.A. Mathews Construction and Engineering Company of Rockville, Maryland, au expus un cuprinzator raport, cu 2 Anexe (Apendice) separate foarte lungi, una de 235 si celalta de 328 de pagini.
A.A. Mathews a calculat costurile de constructie a trei tuneluri de dimensiuni diferite, in S Californiei, in anul 1974. Diametrele celor trei tuneluri au fost :
a) 3.05 meters (10 ft)
b) 4.73 meters (15.5 ft)
c) 6.25 meters (20.5 ft)
Comparand costurile de utilizare a NTMS-urilor in raport cu costul utilizarii TBM-urilor mecanice, A.A. Mathews a determinat:
Economii de 12% pentru tunelul de 4.73 m (15.5 ft) si de 6% pentru tunelul de 6.25 m (20.5 ft) s-au gasit a fi posibile in cazul utilizarii NSTM, comparativ cu metodele curente. O penalizare de 30% a fost gasita in cazul tunelului de 3.05 m (10 ft) daca s-ar folosi NSTM. Costul avantajos pentru utilizarea NSTM rezulta din combinarea,
a) capital suficient in comparatie cu un sistem intensiv de munca;
b) formarea atat a suportului initial, cat si a cavitatii finale in raport cu procesul de escavare;
Raportul prezinta un numar ridicat de caracteristici interesante. Este de remarcat, in primul rand, ca guvernul a comandat un astfel de raport detaliat asupra costului de operare a NSTM. La fel de interesant este faptul ca, studiul dovedeste ca, tunelurile de 4.73m si 6.25 m pot fi escavate mult mai economic de NSTM decat conventionalul TBM.
In sfarsit, locatia din S Californiei care a fost aleasa pentru analiza de cost este cel putin ineresanta. Aceasta este exact una din regiunile din Vest, unde s-a zvonit ca ar exista un sistem secret de tuneluri. A reprezentat, oare, studiul facut de A.A. Mathews o parte din planificarea unui proiect real, sub acoperire, care a fost ulterior inceput, atunci cand s-a stabilit ca este mult mai eficienta si mai putin costisitoare escavarea cu NSTM fata de TBM ?
Idiferent daca s-au utilizat NSTM-uri, sau se utilizeaza NSTM-uri, pentru escavari subterane, este o intrebare la care nu pot sa raspund acum.
Citeste articolul original
sursa: info.po9t.com
PLANETA X
Culmea este ca informatiile pe care ei le aveau despre cosmos, planete si asteroizi întrec capacitatea oamenilor de acum. De-abia de ceva ani descoperim si noi anumite planete care erau mentionate în textele sacre acum câteva mii de ani. Bineînteles ca exista si multe speculatii pe aceasta tema, cât si pe scrierile mistice de la acea vreme. Dar cea mai controversata planeta descoperita înca din timpul sumerienilor este celebra Nibiru despre care au pomenit si mayasii.
Despre planeta X sau Nibiru, cum o numeau sumerienii. Sumerienii spuneau ca zeii lor veneau de pe aceasta planeta, care este a zecea din sistemul nostru solar. Sumerienii cunosteau toate planetele din sistemul nostru solar si stiau si ce culoare au. Acestea au fost comfirmate de misiunile Pioneer si Voyager. Anomaliile orbitelor unor planete în jurul soarelui ne indica prezenta unei noi planete în sistemul solar.
Primele cercetari si supozitii
În anul 1983, National American Space Agency – NASA – a lansat un satelit care a detectat un obiect de marimea planetei Jupiter. Noua planeta a fost numita Planeta X (Nibiru). Planeta face parte dintr-un sistem care are în centru o stea de tip pitica rosie. Se pare ca în 2012 Nibiru se va apropia de sistemul nostru solar si va interactiona cu acesta, producând efectele despre care vorbesc profetiile Maya (si altele asemanatoare). Acest fenomen este ciclic; se repeta la fiecare 3.600 de ani; s-au emis ipoteze ca aceste treceri ale lui Nibiru au provocat scufundarea Atlantidei si Potopul lui Noe.
Profetiile vechilor Maya si alte scrieri vorbesc despre evenimente importante care vor avea loc în 2009. Pe de alta parte, calculele arata ca Nibiru va deveni vizibila în anumite parti ale Pamântului în 2009, urmând ca din luna mai 2011 sa fie vizibila de pe întreg Pamântul. Nibiru va fi perceput ca un al doilea soare, de marimea Lunii. În anul 2003, an în care a fost observata (comunicarea oficiala), revista “Science et Vie“ (nr. din februarie) prezinta traiectoria eliptica a unei planete suplimentare a sistemului nostru solar, IDENTIC~ cu traiectoria planetei Nibiru/Marduk prezentata de Z. Sitchin în lucrarea “A Douasprezecea Planeta”, asa cum era foarte bine cunoscuta de sumerieni.
În iulie 2005, la câteva luni dupa ce a fost descoperita, astronomi eminenti din 19 tari s-au reunit la Vatican (Castelul Gandolfo) unde exista un centru astronomic aflat în legatura prin Internet cu Observatorul Astronomic al Vaticanului (unul dintre cele mai performante din lume) aflat pe muntele Tucson, Arizona (SUA). Pe 1 august 2005, ziarele din întreaga lume scriau ceva de genul: “Corpul ceresc a primit denumirea provizorie de 2003-UB-313”. Savantii care au denumit astfel planeta Nibiru cunosteau foarte bine scrierile sumeriene, deoarece prin “UB” anticii se refereau la grupul de 7 planete (3+1+3) format din: Marte, Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun, Pluto, Nibiru. Cealalta grupa era formata din restul de 5 planete (2+0+0+3): Soare, Mercur, Venus, Pamânt, Luna. Nici totalul cifrelor din denumirea intermediara nu este întâmplator. Este 12. Atâtea corpuri ceresti cunosteau sumerienii.
Adevarata cauza a schimbarilor de clima, activarii vulcanilor, intensificarii activitatii seismice etc., o reprezinta apropierea de sistemul nostru solar a planetei Eris, denumita intermediar 2003 UB 313 si cunoscuta în Antichitate sub mai multe denumiri: Nibiru, Marduk, Nemesis, Hercolubus, planeta Zeilor, planeta Împaratiei, planeta Crucii, planeta Rosie etc. A primit denumirea oficiala de Eris în urma hotarârii Uniunii Astronomice Internationale de la Praga, din august 2006. La fiecare trecere în sistemul solar se dezvolta mari perturbatii ale câmpurilor electromagnetice si gravitationale. Placile tectonice ale planetelor solare – dar ne intereseaza în special ale Pamântului – intra în deriva, generând cutremure puternice. Planetele îsi pot schimba parametrii de evolutie, vitezele de rotatie si de revolutie. Inevitabilele coliziuni genereaza praf meteoritic care poate întuneca lumina soarelui. Praful intra apoi în atmosfera, este antrenat de precipitatii si se depune la sol. Data fiind înclinatia axei pamântului accentuata de la 23 la 29 de grade, este posibila schimbarea polilor magnetici ai planetei, fenomen care s-a produs si la trecerile anterioare si a fost consemnat în multe din scrierile sacre si traditionale. Informatiile cele mai abundente se gasesc pe sute de placute sumeriene în ENUMA ELISH, epopeea sumeriana a creatiei si în scrierile egiptene, incase, în Vedele sanscrite, în mitologia greaca si romana. Toate planetele sunt zeificate si personificate. Sunt cunoscute si studiate sute de documente stravechi, extrem de precise, care prezinta schimbarea punctelor cardinale si a configuratiei constelatiilor pe bolta cereasca. Consemnarile sistematice si îndelungate ale egiptenilor amintesc o succesiune de patru astfel de evenimente.chimbarea polaritatii magnetice a globului pamântesc se desfasoara într-o durata estimata la 3-4 zile, timp în care “debusolarea” navigatorilor va fi cel mai neînsemnat prejudiciu.
Planeta X, denumita Nibiru, ameninţă viaţa de pe Terra
Despre planete si asteroizi s-a tot scris si studiat de câteva mii de ani încoace. Sumerienii, mayasii, incasii, egiptenii, grecii si multi altii au acordat o importanta deosebita corpurilor ceresti atât din punct de vedere stiintific, cât si spiritual
Culmea este ca informatiile pe care ei le aveau despre cosmos, planete si asteroizi întrec capacitatea oamenilor de acum. De-abia de ceva ani descoperim si noi anumite planete care erau mentionate în textele sacre acum câteva mii de ani. Bineînteles ca exista si multe speculatii pe aceasta tema, cât si pe scrierile mistice de la acea vreme. Dar cea mai controversata planeta descoperita înca din timpul sumerienilor este celebra Nibiru despre care au pomenit si mayasii.
Despre planeta X sau Nibiru, cum o numeau sumerienii. Sumerienii spuneau ca zeii lor veneau de pe aceasta planeta, care este a zecea din sistemul nostru solar. Sumerienii cunosteau toate planetele din sistemul nostru solar si stiau si ce culoare au. Acestea au fost comfirmate de misiunile Pioneer si Voyager. Anomaliile orbitelor unor planete în jurul soarelui ne indica prezenta unei noi planete în sistemul solar.
Primele cercetari si supozitii
În anul 1983, National American Space Agency – NASA – a lansat un satelit care a detectat un obiect de marimea planetei Jupiter. Noua planeta a fost numita Planeta X (Nibiru). Planeta face parte dintr-un sistem care are în centru o stea de tip pitica rosie. Se pare ca în 2012 Nibiru se va apropia de sistemul nostru solar si va interactiona cu acesta, producând efectele despre care vorbesc profetiile Maya (si altele asemanatoare). Acest fenomen este ciclic; se repeta la fiecare 3.600 de ani; s-au emis ipoteze ca aceste treceri ale lui Nibiru au provocat scufundarea Atlantidei si Potopul lui Noe.
Profetiile vechilor Maya si alte scrieri vorbesc despre evenimente importante care vor avea loc în 2009. Pe de alta parte, calculele arata ca Nibiru va deveni vizibila în anumite parti ale Pamântului în 2009, urmând ca din luna mai 2011 sa fie vizibila de pe întreg Pamântul. Nibiru va fi perceput ca un al doilea soare, de marimea Lunii. În anul 2003, an în care a fost observata (comunicarea oficiala), revista “Science et Vie“ (nr. din februarie) prezinta traiectoria eliptica a unei planete suplimentare a sistemului nostru solar, IDENTIC~ cu traiectoria planetei Nibiru/Marduk prezentata de Z. Sitchin în lucrarea “A Douasprezecea Planeta”, asa cum era foarte bine cunoscuta de sumerieni.
În iulie 2005, la câteva luni dupa ce a fost descoperita, astronomi eminenti din 19 tari s-au reunit la Vatican (Castelul Gandolfo) unde exista un centru astronomic aflat în legatura prin Internet cu Observatorul Astronomic al Vaticanului (unul dintre cele mai performante din lume) aflat pe muntele Tucson, Arizona (SUA). Pe 1 august 2005, ziarele din întreaga lume scriau ceva de genul: “Corpul ceresc a primit denumirea provizorie de 2003-UB-313”. Savantii care au denumit astfel planeta Nibiru cunosteau foarte bine scrierile sumeriene, deoarece prin “UB” anticii se refereau la grupul de 7 planete (3+1+3) format din: Marte, Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun, Pluto, Nibiru. Cealalta grupa era formata din restul de 5 planete (2+0+0+3): Soare, Mercur, Venus, Pamânt, Luna. Nici totalul cifrelor din denumirea intermediara nu este întâmplator. Este 12. Atâtea corpuri ceresti cunosteau sumerienii.
Adevarata cauza a schimbarilor de clima, activarii vulcanilor, intensificarii activitatii seismice etc., o reprezinta apropierea de sistemul nostru solar a planetei Eris, denumita intermediar 2003 UB 313 si cunoscuta în Antichitate sub mai multe denumiri: Nibiru, Marduk, Nemesis, Hercolubus, planeta Zeilor, planeta Împaratiei, planeta Crucii, planeta Rosie etc. A primit denumirea oficiala de Eris în urma hotarârii Uniunii Astronomice Internationale de la Praga, din august 2006. La fiecare trecere în sistemul solar se dezvolta mari perturbatii ale câmpurilor electromagnetice si gravitationale. Placile tectonice ale planetelor solare – dar ne intereseaza în special ale Pamântului – intra în deriva, generând cutremure puternice. Planetele îsi pot schimba parametrii de evolutie, vitezele de rotatie si de revolutie. Inevitabilele coliziuni genereaza praf meteoritic care poate întuneca lumina soarelui. Praful intra apoi în atmosfera, este antrenat de precipitatii si se depune la sol. Data fiind înclinatia axei pamântului accentuata de la 23 la 29 de grade, este posibila schimbarea polilor magnetici ai planetei, fenomen care s-a produs si la trecerile anterioare si a fost consemnat în multe din scrierile sacre si traditionale. Informatiile cele mai abundente se gasesc pe sute de placute sumeriene în ENUMA ELISH, epopeea sumeriana a creatiei si în scrierile egiptene, incase, în Vedele sanscrite, în mitologia greaca si romana. Toate planetele sunt zeificate si personificate. Sunt cunoscute si studiate sute de documente stravechi, extrem de precise, care prezinta schimbarea punctelor cardinale si a configuratiei constelatiilor pe bolta cereasca. Consemnarile sistematice si îndelungate ale egiptenilor amintesc o succesiune de patru astfel de evenimente.chimbarea polaritatii magnetice a globului pamântesc se desfasoara într-o durata estimata la 3-4 zile, timp în care “debusolarea” navigatorilor va fi cel mai neînsemnat prejudiciu.
CODEX ALIMENTARIUS: o adevărată batjocură adusă terapiilor naturiste
La baza Codex-ului Alimentarius stă istoria prea puţin cunoscută a înfiinţării Trustului Mondial al Chimiei Farmaceutice
Aţi auzit vreodată de Codex Alimentarius? Dacă nu, să nu fiţi surprinşi. Este unul din cele mai bine păstrate „secrete deschise” ale guvernanţilor din umbră. Este planificat să intre în vigoare la 31 decembrie 2009 şi s-ar putea să fie cel mai mare dezastru pentru sănătatea noastră, aşa cum lumea nu a mai văzut. Codex Alimentarius va seta standardele de siguranţă alimentară, regulile şi reglementările în vigoare în peste 160 de ţări, adică 97% din populaţia lumii.
Denumirea Codex Alimentarius provine din limba latină şi se traduce prin legea produselor alimentare sau codul produselor alimentare. Comisia de comerţ Codex Alimentarius este acum finanţată şi condusă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS, ce aparţine Naţiunilor Unite, ONU) şi FAO (Organizaţia pentru Alimente şi Agricultură a SUA).
Codex Alimentarius este o colecţie de standarde alimentare adoptate la nivel internaţional, care au ca scop declarat protecţia sănătăţii consumatorilor şi asigurarea practicilor corecte în comerţul alimentar. Codex Alimentarius cuprinde standarde pentru toate alimentele, fie ele preparate, semipreparate sau crude şi pentru distribuţia către consumator, prevederi în ceea ce priveşte igiena alimentară, aditivi alimentari, reziduuri de pesticide, factori de contaminare, etichetare şi prezentare, metode de analiză şi prelevare. În realitate, Codex Alimentarius intenţionează să pună în afara legii orice metodă alternativă în domeniul sănătăţii cum ar fi terapiile naturiste, folosirea suplimentelor alimentare şi a vitaminelor şi tot ceea ce ar putea constitui mai mult sau mai puţin un potenţial concurent pentru industria chimiei farmaceutice.
Originile chimiei farmaceutice
În jurul anului 1860, „bătrânul Bill” Rockefeller, comerciant de petrol cu specializarea în farmaceutică, vindea ţăranilor naivi flacoane cu petrol brut, făcându-i să creadă că era un leac eficient în tratarea cancerului. El a denumit acest produs (care de fapt era petrol brut ambalat în flacoane): Nujol (New Oil – un nou tip de ulei). Afacerea sa era prosperă, cumpăra o fiolă de petrol brut de 30 grame prin Standard Oil la un preţ de 21 cenţi şi o vindea pentru 2 dolari. Fără prea multă cultură, fără scrupule, fără cunoştinţe sau studii în domeniul medical, cu puţine noţiuni de contabilitate şi de o aviditate feroce, Rockefeller a reuşit să se impună. Noului produs Nujol i s-a atribuit „meritul” de „cură împotriva constipaţiei” şi a fost foarte comercializat la acea vreme. Între timp, medicii au descoperit că Nujol era nociv şi că ducea în timp la maladii grave, eliminând vitaminele liposolubile din corp. Standard Oil s-a luptat să evite pierderile prea mari care ar fi putut surveni din această cauză şi a adăugat rapid petrolului brut caroten pentru a elimina aceste carenţe. Senatorul Rozal S. Coperland era plătit 75.000 dolari pe an pentru a promova acest produs.
Imperiul Rockefeller a fost construit graţie acestei formidabile şmecherii care consista în a convinge oamenii să ingereze un derivat de petrol brut îmbogăţit cu caroten. Aşa au fost puse bazele industriei chimiei farmaceutice. Suntem deci foarte departe de fundamentele medicinii chineze, tibetane vedice sau persane, care erau în mod tradiţional bazate pe cunoştinţe extrem de precise legate de corpul uman şi erau centrate (ca preocupare) pe binele şi sănătatea fiinţelor umane.
Succesul comercial al produsului Nujol a permis diversificarea producţiei chimiei farmaceutice şi atingerea unui nivel ridicat al beneficiilor financiare. În 1948, cifra de afaceri anuală a lui Rockfeller se ridica la 10 miliarde de dolari. Medicamentul Nujol încă mai poate fi găsit sub formă de ulei de parafină pură, clasificat drept laxativ uşor şi recomandat împotriva constipaţiei cronice rebele în terapiile igieno-dietetice obişnuite. Este fabricat la ora actuală de laboratorul Fumouze.
Rockefeller şi IG Farben
Trustul chimiei farmaceutice pe care îl cunoaştem a fost conceput de către o asociaţie condusă de Rockefeller şi IG Farben din Germania nazistă. Compania Standard Oil aparţinând aşadar lui John D. Rockefeller, deţinea în 1939 15% din acest nou trust germano-american. Obiectivele industriale ale IG Farben din Germania nu au fost bombardate în timpul războiului tocmai pentru a proteja interesele lui Rockefeller. Încă din 1932, industria chimiei farmaceutice IG Farben îl finanţa pe Adolf Hitler cu până la 400.000 de mărci germane. Fără acest sprijin, aşa cum afirma tribunalul de la Nürenberg: „cel de al doilea război mondial nu ar fi avut loc…”
În 1941, IG Farben construieşte cea mai mare industrie chimică din lume la Auschwitz, profitând de mâna de lucru din lagărul de concentrare pentru fabricarea gazului Zyklon B. La procesul de la Nürenberg au fost declaraţi vinovaţi de genocid, sclavie, furt şi alte crime, 24 de responsabili ai Companiei IG Farben. Tribunalul de la Nürenberg a divizat Compania IG Farben în BASF, BAYER şi HOECHST. Toţi aceşti responsabili au fost însă eliberaţi în 1952, la numai un an după ce fuseseră condamnaţi, cu ajutorul lui Nelson Rockefeller, fostul lor patron comercial, la vremea aceea ocupând funcţia de Ministru al Afacerilor Externe al SUA. O dată eliberaţi, cei care se aflaseră în conducerea Companiei IG Farben s-au infiltrat în economia germană, ocupând funcţii foarte importante. Până în anii ‘70 consiliul director pentru societăţile BASF, BAYER şi HOECHST era constituit din membrii ai partidului nazist. Începând cu 1959 aceştia îl finanţau pe tânărul Helmut Kohl. Prin susţinerea politică a acestuia din urmă, cele trei filiale rezultate din IG Farben erau la momentul acela de 20 de ori mai puternice decât societatea mamă înfiinţată în 1941. Organizaţia nazistă de mondializare asociată lui Rockefeller, a constituit o reuşită totală, şi deja de multă vreme piaţa chimiei farmaceutice a planetei a fost şi este controlată, organizată şi administrată pentru a asigura expansiunea industrială mondială a chimiei farmaceutice.
IG Farben şi Codex
„Tradiţia” cartelului de la IG Farben a continuat sub un alt nume: „Asociaţia pentru Industria Chimică”. În 1955, industria chimică farmaceutică mondială a fost regrupată sub auspiciile Camerei de Comerţ Internaţional a Naţiunilor Unite şi Guvernului German. Eforturile lor comune au fost camuflate sub numele de cod CODEX ALIMENARIUS. Un mare număr de partide politice europene aşa-zise de stânga şi de dreapta au fost finanţate de această industrie pentru a se asigura o legislaţie favorabilă industriei farmaceutice.
Obiectivul Codex-ului
Codex Alimentarius intenţionează să pună în afara legii orice metodă alternativă în domeniul sănătăţii cum ar fi terapiile naturiste, folosirea suplimentelor alimentare şi a vitaminelor şi tot ceea ce ar putea constitui mai mult sau mai puţin un potenţial concurent pentru industria chimiei farmaceutice. Starea de spirit care predomină în cazul mondializării chimiei farmaceutice explică în mare parte desfiinţarea sistematică a inovatorilor ştiinţifici independenţi din ultimii 50 de ani. Această industrie foloseşte orice mijloc pentru a-şi păstra locul pe piaţă în ceea ce priveşte tratamentul cancerului, al SIDA, al maladiilor cardio-vasculare etc. De zeci de ani este posibilă tratarea şi vindecarea în majoritatea cazurilor a acestor maladii prin terapii naturiste alternative, dar sunt aplicate procedee de dezinformare în forţă pentru a se ascunde publicului aceste adevăruri.
Scoaterea în afara legii a oricărei informaţii referitoare la medicina alternativă va bloca eradicarea anumitor maladii, asigurând astfel profituri şi mai mari acestei industrii mondiale care tratează doar simptomele bolilor, fără a se îngriji de cauze. Doctorul Matthias Rath, un specialist german care duce campanii la nivel mondial pentru folosirea tratamentelor naturiste în cazul multor boli grave, descrie această situaţie astfel: „Adevăratul scop al industriei farmaceutice mondiale este de a câştiga bani pe seama bolilor cronice, şi nu de a se ocupa de prevenirea sau eradicarea acestor boli… Industria farmaceutică are un interes financiar direct în perpetuarea acestor maladii, pentru a-şi asigura menţinerea şi chiar creşterea pieţei de medicamente. Pentru acest motiv medicamentele sunt făcute pentru a alina simptomele şi nu pentru a trata adevăratele cauze ale bolilor… Trusturile farmaceutice sunt responsabile de un genocid permanent şi răspândit, ucigând în acest mod milioane de oameni…”
Codex-ul pus sub acuzare
O adevărată ,,legiune” de indivizi care să facă lobby pentru industria farmaceutică a fost angajată pentru a influenţa legislatorii, pentru a controla organismele de reglementare, pentru manipularea cercetării în domeniul medical şi educaţional. Numai în 1961, trusturile farmaceutice au făcut donaţii pentru marile universităţi din SUA în valoare de: Harvard – 8 milioane de dolari, Yale – 8 milioane de dolari, John Hopkins – 10 milioane de dolari, Stanford – 1 milion de dolari, Columbia din New York – 1,7 milioane de dolari etc.
Informarea medicilor este integral finanţată de către trusturi, care ascund cu grijă un mare număr de efecte secundare periculoase şi chiar mortale ale medicamentelor, negându-le public. După ce a stabilit clar originea acestor crime şi a dovedit responsabilitatea industriei farmaceutice în ceea ce priveşte instalarea unei politici mondiale de genocid extins, doctorul Matthias Rath a înmânat în data de 14 iunie 2003 Curţii Internaţionale de Justiţie de la La Haye (Olanda) un act de acuzare pentru crime împotriva umanităţii.
438 milioane de petiţii către Parlamentul European
La data de 13 martie 2002 europarlamentarii au adoptat legi în favoarea industriei farmaceutice, fixate prin dispoziţii ale Codex-ului Alimentarius şi care vizau elaborarea unei reglementări constrângătoare pentru toate terapiile naturiste şi suplimentele alimentare – o manieră mai indirectă de a desfiinţa concurenţii care ar putea să ocupe un anumit loc pe piaţă, pentru că sănătatea se vinde şi se cumpără.
Un val de petiţii din partea populaţiei a inundat mesageria europarlamentarilor, într-o asemenea măsură încât comunicaţiile interne au fost blocate. În ciuda a o jumătate de miliard de petiţii, directivele Codex-ului Alimentar au fost adoptate. Acest vot a fost o veritabilă denigrare a democraţiei, prevestind şi alte viitoarele dificultăţi în respectarea acesteia.
Aplicaţii ale directivelor Codex Alimentarius
Începând cu iulie 2005, directivele Codex-ului Alimentarius enunţate de către Directiva Europeană în ceea ce priveşte suplimentele alimentare trebuie aplicate sub ameninţarea sancţiunilor financiare. Iată în ce constau acestea:
1) Este vorba de a elimina orice supliment alimentar natural. Toate aceste suplimente vor fi înlocuite de 28 de produşi de sinteză farmaceutică (aşadar toxici), care vor fi dozaţi şi vor fi disponibili numai în farmacii, pe bază de prescripţie medicală. Clasificate ca toxine, vitaminele, mineralele şi plantele medicinale vor fi pe piaţa numai în doze care NU au impact asupra nimănui. Magazinele noastre de produse naturiste şi suplimente alimentare vor rămâne pe raft numai cu 18 produse, atâtea câte sunt pe lista Codex-ului. Tot ceea ce NU este pe listă, de exemplu coenzima Q10, glucosamine etc., vor fi ilegale şi asta nu înseamnă ca vor fi numai cu prescripţie, ci vor fi ILEGALE adică „foloseşte-le şi te duci la închisoare”.
2) Medicina naturistă cum ar fi acupunctura, medicina energetică, ayurvedică, tibetană etc, va fi progresiv interzisă.
3) Agricultura şi alimentaţia animalelor vor fi reglementate conform normelor fixate de trusturile chimiei farmaceutice, interzicând din principiu aşa numita agricultură bio. Aceasta implică, de exemplu, ca fiecare vacă de lapte de pe planetă să fie tratată cu hormonul de creştere bovin recombinat genetic produs de Monsanto. Mai mult, potrivit Codexului, orice animal de pe planetă folosit în scopuri de hrană TREBUIE tratat cu antibiotice şi cu hormoni de creştere. Regulile Codexului permit ca produsele ce conţin organisme modificate genetic (OMG) să nu mai fie etichetate corespunzător. Mai mult, în 2001, 12 substanţe chimice despre care se ştie că sunt cauzatoare de cancer, au fost interzise în mod unanim de 176 de ţări, inclusiv de SUA. Ei bine, Codex Alimentarius aduce înapoi 7 dintre aceste substanţe interzise, precum hexachlorobenzene, dieldrin, aldrin etc, care vor putea fi folosite la liber din nou.
4) Alimentaţia umană certificată legal va trebui să fie iradiată cu Cobalt. Sub regulile Codexului, aproape toate alimentele trebuie iradiate. Si nivelurile de radiaţie vor fi mult mai mari decât cele permise anterior.
Codex Alimentarius va controla accesul asupra acizilor aminaţi esenţiali, asupra vitaminelor şi mineralelor. Extinderea controalelor va acţiona progresiv eliminând orice medicină alternativă naturistă ancestrală.
Este vremea solidarităţii
NU-ul masiv faţă de Constituţia Europeană înseamnă totodată un NU faţă de Codex Alimentarius, organ de propagandă al industriei chimiei farmaceutice, care vizează obţinerea unui monopol mondial de un despotism nemaiîntâlnit până acum. A nu lua în considerare opinia a sute de milioane de cetăţeni este o gravă lipsă de respect din partea oamenilor politici. Sute de milioane de cetăţeni din întreaga lume nu vor să permită ca medicina naturistă milenară să fie interzisă pentru ca pseudoştiinţa chimiei farmaceutice să îşi păstreze şi să îşi întărească poziţia pe piaţă.
Pericolele chimiei farmaceutice
În fiecare an, 800.000 persoane mor în America de Nord în urma prescripţiilor medicale alopate. Chimia farmaceutică mai mult ucide decât vindecă. Un raport al ONU menţionează că numai 26 din cele 205.000 de medicamente ale acestei industrii sunt indispensabile. Dintre cele 26, numai nouă ar trebui să beneficieze de prioritate absolută. Dar dacă se recurge la medicina chineză, persană sau indiană, acele nouă componente chimice nu mai au aproape nicio utilitate! Altfel spus, fără chimia farmaceutică lumea ar fi mai sănătoasă.
Rezistenţă Internaţională faţă de Codex Alimentarius
– Africa de Sud a afirmat că nu se va conforma directivelor Codex-ului Alimentarius. Ministrul Sănătăţii Manto Tshabalala-Msimang a declarat că ţara sa este în dezacord cu această dihotomie între medicina naturistă şi medicina alopată. Conform concluziilor sale, aceste dispoziţii vizează doar obţinerea banilor de pe urma remediilor brevetate şi de aceea urmăresc să discrediteze folosirea produselor naturiste.
– India nu se va conforma directivelor Codex-ului Alimentarius pentru că acest Codex a promovat formule ce conţin ingrediente chimice care cauzează inflamaţii extrem de distructive la nivelul creierului copiilor. Delegatul indian însărcinat pentru a pleda împotriva Codex-ului a fost ignorat, iar când acesta a insistat pentru o dezbatere, a fost dar afară din cameră.
– Asociaţia medicilor şi chirurgilor americani şi-a exprimat opoziţia faţă de Codex Alimentarius, pentru a putea continua să se folosească de remediile naturiste, alături de cele medicamentoase.
– În Marea Britanie, practicanţii medicinii naturiste, susţinuţi de membrii Camerei Lorzilor s-au opus ferm politicii pro-codex a lui Tony Blair. Acesta din urmă a fost taxat pentru ipocrizie, întrucât a afirmat public că familia lui foloseşte remedii naturiste, suplimente alimentare şi produse homeopatice.
Două ideologii diferite
Avem de a face cu o luptă între două concepţii antagoniste. Pe de o parte ideologia francmasonică a lui Rockefeller, în care unicul obiectiv este de a vinde fără scrupule, de a instaura hegemonia şi o unică putere mondială. A reface totul în molecule sintetice, a nega orice altă medicină diferită de cea alopată, este ideea de progres susţinută de către toate trusturile farmaceutice. Această politică nu are nimic democratic şi vizează modelarea maselor după voia ei şi în funcţie de propriile necesităţi (fundaţii, educaţie, false norme ştiinţifice, propagandă, desfiinţarea diferitelor forme de medicină naturistă ancestrală). Elita francmasonică crede că poate nega opinia populaţiei, deoarece crede că poate modela masele după voinţa ei. În 1962 francmasonii au afirmat că: „Cel care controlează hrana, controlează lumea. Vom pune bazele unui proiect de implementare, la nivel global, a unui Codex Alimentar până pe 31 decembrie 2009.” Erau un fel de linii directoare. Comisia Codexului Alimentarius e administrată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi de Organizaţia pentru Agricultură şi Hrană. Aceste două organizaţii finanţează Codexul şi îl pun în aplicare la cererea Naţiunilor Unite. În 1994, Codexul a declarat nutrienţii a fi toxine. Incredibil ce-i drept dar perfect adevărat. Sunt otrăvuri. Până aici a mers alienarea celor care promovează aceste măsuri aberante.
Pe de altă parte există adevăraţii biologi, medici autentici, adevăraţi terapeuţi sau cercetători, adesea violentaţi de aroganţa cartelului chimiei farmaceutice. Aceştia au stabilit conceptul de bio-individualitate fondat pe libertatea pacientului de a-şi alege singur terapia. Acest concept trezeşte în pacient spiritul de cercetare, îi oferă alternative în maniera de a se vindeca. Această abordare se adaptează mai degrabă individualităţii specifice a fiecărui pacient, decât impunerea unui protocol terapeutic de masă neindividualizat. Maladia are o conotaţie specifică în viaţa fiecărui individ; fără să se ţină cont de acest lucru, fiinţa umană este adusă la rangul de maşină fizico-chimică. Ori fiinţa umană este mult mai mult decât asta…
Dincolo de toate aceste consideraţii, ne aflăm în faţa a două concepţii umane, pe de o parte a omului-robot, parte integrantă a unui sistem, iar pe de altă parte a fiinţei holistice, reflexie microcosmică a întregului univers. Gandhi spunea despre occidentali: „omul alb (un occidental) nu trăieşte, ci funcţionează.” Astăzi ni se dă şansa de a trăi în loc de a funcţiona…
MODIFICAREA GENRTICA A CULTURILOR
„Adoptarea organismelor modificate genetic pune omenirea pe un drum sigur catre cel mai mare dezastru ecologic din istorie”, a avertizat Printul Charles intr-un interviu pentru The Daily Telegraph. Printul Charles a mai adaugat ca „bazandu-ne pe producatorii giganti de alimente, in loc de micii fermieri, ne vom indrepta spre un mare dezastru. Ar trebui sa vorbim despre siguranta alimentelor, nu doar producerea lor. Asta conteaza cu adevarat si asta e ceva ce lumea nu intelege”.
Mostenitorul tronului Marii Britanii si-a manifestat convingerea ca micii fermieri vor fi fortati sa-si paraseasca terenurile de catre marii producatori de alimente care se vor orienta spre culturi modificate genetic. „Vom ajunge sa avem milioane de mici fermieri izgoniti de pe pamanturile lor catre zone periferice degradate si nefolosibile”, a declarat Charles, citat de The Guardian.
Pentru a proba cele declarate, Charles a dat exemplul problemelor ecologice in tari care au folosit culturile modificate genetic sa-si sporeasca productia de alimente: „Priviti la Australia de Vest. Mari probleme de
salinizare. Am fost acolo si am vazut cateva din abordarile excesive ale agriculturii moderne”.
Declaratiile Printului Charles vin intr-un moment in care lumea isi exprima ingrijorarea fata de cresterea preturilor la alimente. The World Bank estimeaza ca preturile la alimente s-au dublat in ultimii trei ani, iar presedintele sau Robert Zoellick sustine ca peste doua miliarde de oameni sunt afectati de criza alimentara.
Una din cele mai controversate tehnologii pe care Monsanto (liderul mondial in OMG) o are in dezvoltare este tehnologia V-GURT, prin care plantele sunt modificate sa aiba semintele sterile astfel fermierul este in mod efectiv facut dependent de corporatie. Cand vezi cum gandesc cei care au putere si bani si „ne salveze”, este cinic si periculos sa lipesti eticheta marioneta si extremist pe cineva care este printre putinii care mai gandeste pe termen lung si in ansamblu.
Mutantii din farfurie:
Criza economica internationala, care a dus la scaderea puterii de cumparare, readuce in discutie un subiect care a generat discutii aprinse : alimentele modificate genetic(OMG). Astfel de produse sunt o alternativa mai ieftina la alimentele ecologice, care s-au scumpit semnificativ in ultimii ani.
OMG-urile sunt respinse de organizatiile de mediu si cele sanitare, care reclama influenta negativa asupra sanatatii. Folosirea unor termeni de « concentrat » sau « congelat » ascunde de multe ori prezenta unui organism modificat genetic. Ce mancam, de fapt ? Cat sunt de daunatoare aceste alimente ?
Produsele modificate genetic sunt cu pana la 30-35% mai profitabile decat cele natrale, acesta fiind unul dintre cele mai puternice motive pentru care marii producatori alimentari fac lobby pentru „legalizarea” lor la nivel mondial.
Comisia Europeana spune ca OMG pot pune capat crizei alimentare mondiale, dar subliniaza ca utilizarea acestor culturi trebuie atent monitorizata si analizata.
Romania este al treilea mare cultivator de porumb modificat genetic (MG) din Uniunea Europeana, cu o suprafata semanata anul trecut de 7.146 hectare, comparativ cu 350 hectare cultivate in 2007, potrivit Serviciului International de Achizitionare a Aplicatiilor Agricole Biotehnologice (ISAAA), informeaza Reuters. Numarul tarilor care cultiva porumbul MG a scazut anul trecut la sapte, dupa interzicerea acestuia in Franta. Tara noastra a urcat trei locuri fata de 2007, cand se situa pe penultima pozitie, inaintea Poloniei.
Germania, Marea Britanie si Olanda se declara in favoarea OMG-urilor, iar Austria sau Grecia considera ca nu trebuie sa promoveze acest tip de culturi.
Ce sunt organismele modificate genetic?
Recent au fost create plante transgenice cu importanta majora in alimentatie, cum sunt porumbul si cartofii reyistenti la insecte, fasolea, soia toleranta la glifosfat, rosiile cu coacere intarziata, etc. Toate aceste produse, nou create de om, nu exista in natura, iar impactul lor asupra mediului, ecosistemului si implicit asupra fiintei umane nu este cunoscut in totalitate.
Alimentele modificate genetic ar putea reprezenta un risc pentru sistemul imunitar uman, declara Stanley Ewan, patologist la Aberdeen University Medical School din Anglia. In urma experientelor facute pe sobolani, acestia au prezentat importante modificari cerebrale in urma hranirii lor cu cartofi modificati genetic.
* Puneti intrebari folosind formularul de comentarii de la finalul articolului
OREZUL FRANKENSTEIN modificat cu gene umane :
Astfel, orezul modificat genetic in laboratoarele Ventria Bioscience, din California, este capabil sa produca doua proteine care se gasesc in laptele matern, saliva si lacrimi.
Aceste proteine, spun creatorii orezului cu gene umane, vor putea fi utilizate pentru a incetini ritmul deshidratarii care intervine in cazurile severe de diaree la copii. Diarea infantila este un ucigas de temut mai ales in randul tarilor lumii a treia, unde se inregistreaza anual doua milioane de decese infantile.
Ventria Bioscience a primit o aprobare preliminara pentru a-si cultiva orezul pe aproximativ 1200 hectare in Kansas, compania intentionand sa introduca proteinele astfel obtinute in bauturi, iaurt si batoane de musli.
Noutatile anuntate de laboratoarele Ventria Bioscience i-au intrigat insa pe criticii alimentelor modificate genetic din intreaga lume. Acestia sustin ca societatea californiana a incalcat o regula nescrisa care nu permite amestecarea genelor umane cu cele ale plantelor. Departamentul american de Stat pentru Agricultura da insa semne ca va permite si cultivarea la scara larga a asa-numitelor ‘alimente Frankenstein’.
Cercetatorii britanici s-au declarat tulburati de aceasta veste. ‘Exista riscuri imense pentru sanatatea noastra, iar oamenii trebuie sa trateze aceasta problema cu toata seriozitatea’, a precizat cercetatoarea britanica Becky Price, de la GeneWatch UK, care se ocupa cu monitorizarea noilor alimente modificate genetic.
‘Dorim sa facem pretul produselor medicale abordabil (…) mai ales in tarile slab dezvoltate’, explica Scott Deeter, presedintele Ventria Bioscience, o companie cu numai 16 angajati, cu sediul central la Sacramento, California. ‘Pentru ca acest lucru sa devina realitate, ne gandim sa folosim plantele pentru a produce proteine, mai ales anticorpi, scopul final fiind fabricarea de medicamente’, mai declara Deeter.
Criticii spun insa ca folosirea ‘recoltelor si a suprafetelor agricole pe post de fabrici de medicamente este un lucru extrem de ingrijorator. Daca aceste culturi farmaceutice vor ajunge in cele din urma pe masa consumatorilor, sanatatea oamenilor ar putea fi afectata iremediabil’, precizeaza Clare Oxborrow, reprezentanta organizatiei ‘Friends of the Earth’ (Prietenii Pamantului).
Si in Statele Unite, initiativa Ventria Bioscience are numerosi contestatari. ‘Union of Concerned Scientists’, una din cele mai puternice organizatii de etica ale oamenilor de stiinta, avertizeaza: ‘este absolut o imprudenta sa cultivi medicamente. Astfel nu va exista nici un control asupra dozelor la care vor fi expusi oameni, iar unii ar putea fi alergici la aceste proteine’.
Ventria a produs trei sortimente de orez, fiecare cu o gena umana diferita care determina plantele sa produca trei proteine umane. Doua dintre acestea – lactoferrina si lizozima – sunt proteine cu puternica activitate enzimatica asupra unor germeni patogeni. Genele, cultivate in laborator pentru a produce o versiune sintetica a acestor proteine, sunt introduse in embrionii plantelor prin intermediul unei bacterii.
Pana in momentul de fata plantele cu gene de origine umana au fost utilizate doar pentru realizarea unor teste de laborator. Ventria planuia initial sa-si cultive orezul in sudul statului Missouri, dar s-a izbit de opozitia categorica a fabricantului de bere Anheuser-Busch, un important cumparator de orez, care a amenintat cu boicotul pentru ca exista riscul ca orezul ‘natural’ sa vina in contact cu cel modificat genetic.
Acum Departamentul american de Stat pentru Agricultura considera ca nu exista nici un risc pentru ca Ventria poseda echipamentul necesar pentru a stoca si procesa orezul in conditii de maxima siguranta, astfel incat semintele acestuia sa nu se amestece cu altele.
Compania sustine ca folosind proteinele orezului modificat genetic ar putea fi salvate vietile a doua milioane de copii care mor anual din cauza deshidratarii provocate de diaree. Un studiu efectuat recent in Peru, pe banii Ventria, a aratat ca micutii cu diaree severa s-au vindecat cu o zi si jumatate mai repede daca lichidele care le-au fost administrate au inclus si proteinele mentionate mai sus.
FMI a pus mana pe cazmaua cu care va sapa groapa Romaniei ,in care va pica dupa nici 2 ani(cel mult) de la acest imprumut initiat de domnul BASESCU cu ochii inchisi ,spun eu pentru ca nu cred ca asta era solutia ce-a mai viabila in aceasta situatie….Suntem impinsi de la rau in mai rau…
De fapt asta este si dorinta UE si a FMI ..o tara in faliment ..adusa in pragul disperarii , pt a fi de acord cu noile POLITICI MONDIALE si NOUL GUVERN MONDIAL ,in schimbul ”salvarii ” tarii noastre de la o ”moarte prin infometare”…… Atat Basescu ,guvernul cat si restul politicienilor abia daca ajung la mintea unei gaini…iar daca stiau acest lucru ,cu atat mai grav..asistam periodic la vinderea Romaniei si ”urcarea” poporului la statutul de SCALV MODERN :
Taxe şi impozite mai mari! Este preţul pe care România îl va plăti dacă va bate palma cu Fondul Monetar Internaţional pentru un împrumut. Majorarea dărilor este inevitabilă, spun specialiştii, dacă ne uităm la experinţa trăită de ţările vecine. În aceste zile doi oficiali români poartă discuţii cu reprezentanţii FMI despre condiţiile unui eventual împrumut.
Un împrumut de la FMI nu ar fi benefic pentru România, spun specialiştii Vezi Galerie Articol
Vecina noastră, Ungaria, care a împrumutat anul trecut 25 de miliarde de euro de la Fondul Monetar Internaţional şi Banca Centrală Europeană a fost nevoită să mărească TVA-ul de la 20 la 23 la sută. Era o măsură aşteptată, spun specialiştii, având în vedere că Executivul de la Budapesta trebuie să-şi îndeplinească angajamentele faţă de ce cele două instituţii. Experienţa Ungariei ar putea fi trăită şi de România, avertizează analiştii, având în vedere că autorităţile de la Bucureşti bat în aceste zile la porţile mai multor instituţii pentru a primi un împrumut. În prezent, discuţiile se poartă cu reprezentanţii FMI.
„E posibil să insemne reducere de cheltuieli plus o creştere de venituri prin potenţiale creşteri de taxe”, susţine Ionuţ Dumitru, analist financiar-bancar.
România are nevoie de un împrumut pentru acoperirea datoriilor companiilor private, dar şi pentru finanţarea deficitului bugetar. În cel mai pesimist scenariu asta înseamnă 18 miliarde de euro. Specialiştii spun însă că ne putem descurca şi cu mai puţini bani.
Pentru a face rost de o astfel de sumă, ţara noastră va avea în vedere mai multe instituţii de la care se va putea împrumuta.
„Nu vă aşteptaţi, în concluzie, să fie un singur împrumut, nu vă aşteptaţi să fie o cifră pe care să o înţelegeţi de fiecare dată”, declara guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, săptămâna trecută.
Printre ţările care au împrumutat recent bani de la Fondul Monetar Internaţional se numără Ucraina, Letonia sau Serbia.
INTREBARE FUNDAMENTALA: Ce facem DUPA CE refuzam actele cu cip incorporat?
si
Previziuni sumbre asupra viitorului foarte apropriat (ascunse de catre autoritati)
Dezbateam impreuna cu cititorii cateva chestiuni esentiale ale acestor vremuri. Propun acum dezvoltarea uneia din cele mai importante: hrana. In articolul APOCALIPSA, traim vremurile din urma ? veti gasi multe citate ale unor Parinti si Mari Duhovnici ce ne tot invatat ca in timpul prigoanei finale, ca forma de rezistenta si subzistenta pentru cei ce refuzam semnul fiarei, este necesar sa ne cam intoarcem la formele primare de existenta si prin urmare si la vechiul tip de agricultura. Insa majoritatea dintre noi cei ce totusi parem a intelege si ne opunem cipurilor, nu facem concret nimic in acest sens, ci ne preocupam strict cu lupta de tip miting, petitii, actiuni judecatoresti, parca inadins dorind sa-i dam SISTEMULUI cat mai mult timp la dispozitie … Parca nu le vine a crede unora dintre noi ca este foarte posibil ca sa asistam la inceputul sfarsitului. Ei sunt dintre cei care considera ca pot amana acest sfarsit si de obicei dau exemplul cetatii Ninive. Uita insa un aspect esential, faptul ca nu prin mitinguri a fost iertata cetatea, ci deoarece de la imparat si pana la sclav, toti s-au imbracat in sac si si-au pus cenusa in cap ca semn ca isi regreta pacatele iar de la oameni si pana la dobitoace, toti au postit. Vi se pare a se petrece ceva asemanator pe planeta? Daca acestea nu li se par argumente suficiente, ar putea cel putin sa se gandeasca la faptul ca cei ce au declansat voit mega criza in care ne aflam, doresc si o mare foamete pe pamant si razboi si tulburari, pentru ca mai apoi sa poata veni cu solutia: GUVERN MONDIAL al NOII ORDINI MONDIALE …
Insa ELITELE acestui sistem au luat cat se poate de in serios si posibilitatea acestei portite de scapare de tip retragere in munti, luand masuri inca de foarte mult timp si lovind exact acolo unde doare mai tare: au reusit ca agricultura si cresterea traditionala a animalelor sa devina aproape imposibila.
In 1960 Banca Mondiala creaza International Development Association (IDA), foarte controversata, deoarece a fost folosita pentru ingradirea dezvoltarii economice independente si reale a tarilor din lumea a treia. IDA a jucat insa si un rol determinant in implementarea “Green Revolution“. Se cuvine a aminti aici ca ROCKEFELLER FOUNDATION a declansat si finantat aceasta “revolutie verde”, constand din reforme in agricultura pe plan mondial, introducandu-se noi tehnologii pentru cresterea productivitatii, hibridizari, modificari genetice. Deci daca sunteti bucurosi ca actualmente ardeiul gras este cat dovleacul iar ambele au gust a nimic, sa stiti cui sa-i multumiti. A cooptat in actiune si Bill & Melinda Gates Foundation. Cititi va rog si articolul:
Personalitati si organizatii : ROCKEFELLER FOUNDATION
Revolutia verde a mai rezolvat insa o problema presanta a ELITELOR, anume s-au asigurat ca o agricultura de tip izolat, ca forma de subzistenta a grupelor mici umane ce s-ar putea teoretic refugia in zonele cat de cat departate de civilizatie din tarile dezvoltate, pe timp de criza economica sau doar ca forma de rezistenta anti-sistem, sa fie aproape imposibila, deoarece “noile plante” nu se pot inmulti firesc … Altfel spus, nu poti folosi pur si simplu semintele lor pentru o viitoare recolta. Toti cei ce actualmente s-au axat pe astfel de culturi, folosesc seminte “tratate”, care in conditii de izolare evident ca nu se mai pot achizitiona. Ba mai mult, plantele in sine nu mai au o minima rezistenta naturala, aidoma suratelor “primitive” si prin urmare, in scurt timp se alege praful de orice recolta.
Iar in privinta animalelor, cam cum credeti ca le vom putea creste cand sunt obligatoriu … “cipuite”.
E greu fratilor daca nu incepem de acum sa luam masuri, cat inca mai gasim “vechituri” pe care sa le putem cultiva. E si mai greu daca nu incepem sa ne pregatim “psihologic” ca in curand vom fi considerati de SISTEM niste calcatori de lege si de fapt asta si vom fi, din moment ce vom refuza inclusiv viitoarele acte de identitate obligatorii, vom creste animale “la negru” si nu vom plati taxe la “stat”. 03-07-2009:
Elitele Mondiale ,urmaresc ca hrana populatiei sa fie ca unica sursa din marile corporatii alimentare(corporatiile lor). Zilnic suntem sabotati ,si se urmareste ca incet,incet populatia sa nu mai fie capabila sa-si produca singura hrana sa poata gasi alte surse de hrana din mediul natural…De exemplu acum 3 dile cineva a pescuit din raul Bega un peste Pirahna,rapitor carnivor si foarte agresiv. Astfel de urmareste depopularea raurilor si lacurilor de pesti ,o posibila sursa naturala de hrana a oamenilor in timpul prigonirii omenirii de catre slugile Anticristului.Si nu numai atat..se modifica constant , genetic toate semintele care stau la baza agriculturii ca acestea doar in primul an vor germina si da roade,in cazul in care din rodul respectiv ve-i dori sa semeni in anul urmator aceste seminte vor fi sterpe…nu vor mai germina…astfel esti constrans sa te inchini Anticristului pentru o lingura de mancare…
Nu vreau sa generalizez, dar 90% din profesori in goana lor dupa bani…au nenorocit Romania din `90 pana azi .Sistemul de invatamant cat si programele scolare sunt o adevarata harababura… o gramada de academicieni si docenti au aparut peste noapte editand tot felul de manuale scolare cu grade diferite de dificultate pentru aceea-si categorie de elevi(…. asta a fost posibil cu acordul ministrilor din invatamant …adevarati criminali ai invatamantului romanesc)….iar scolile profeseaza pe aceasta gama larga de manuale ,acestea diferand de la o scoala la alta…chestiune foarte grava…toti copii trebuie sa invete de pe acelea-si manuale…Citeam pe un blog, cum cineva isi aducea aminte despre profesorii cinstiti si integri din copilarie …spre deosebire de astazi..profesori fara scrupule si lacomi genereaza in Romania , generatii intregi de tineri incopetenti cu diplome la comanda pe o mana de euro,cu examene platite sau trecute pe favoruri sexuale,facultati de tot rahatul, trecute ca rata pe balta…intr-un cuvant invatamantul romanesc este un mare generator de incompetenti autentici….pot garanta ca orice persoana cu liceu terminat inainte de `89,poate chiar `93 este mult superioara atat teoretic cat si practic ,pe aceea-si tema fata de tinerii ingineri creati dupa greutatea buzunarului si influentele parintilor…Acestia sunt profesorii din Romania …contribuiti cu buna stiinta la genocidul care ia amploare in Romania de dupa `89.De asta esti ucis pe masa de operatie pentu un apendice…de asta ti se taie maxilarul pentru o extractie de masea…de asta nu mai sunt nici un fel de specialisti in tara asta…de asta mai tot felul de avocati,procurori,judecatori etc fac parte din marile calanuri interlope sau sunt foarte apropiati de acestia…mai toate curvistinele care se perinda prin televiziuni ajung vedete si aproape toate daca le intrebi au diplome de drept..sau 2-3 facultati de care nu au habar cu ce se mananca…tinerii care ,chiar au studiat si merita pe deplin un post nu incap de odraslele incompetente ale celor cu pile…etc… asa ca nu va mai plangeti profesori patati ce sunteti , pacat ca printe voi mai sunt cativa ,foarte putini ,care merita tratati cu respectul cuvenit…
Cipurile RFID2 sunt o creatie tehnologica recenta, menita initial sa inlocuiasca codul de bare de pe produsele din magazine. In general, ele sunt compuse dintr-un cip electronic (care permite stocarea datelor si alte operatiuni electronice) conectat la o antena miniaturala, putand fi aplicate pe diferite obiecte.
Dispozitivul cu antena poate fi detectat de cititoare speciale. Cipurile RFID sint de doua feluri, active si pasive, dupa felul constructiei lor; astfel, cipurile active sint conectate la o baterie, iar detectarea lor se poate face de la o distanta de cel mult 100 de metri, iar cele pasive nu sint prevazute cu baterie, ci pot fi citite numai prin apropierea lor de un cimp electric creat de un cititor special, detectarea lor fiind deocamdata imposibila la distante mai mari de 10 metri. Cind un cititor RFID emite un semnal radio, cipurile din apropiere reactioneaza transmitind datele catre cititor.
Daca initial producerea lor a avut un scop exclusiv comercial, cipurile putind stoca mult mai multe date decit codul de bare, in ultimii ani mai multe firme producatoare de astfel de dispozitive s-au orientat pe producerea de cipuri si pentru alte aplicatii, precum acte de identitate, carduri de sanatate, carduri de credit, bancnote, etc. S-a mers pina acolo, incit, invocindu-se anumite situatii exceptionale, sa se urmareasca implantarea unor astfel de cipuri in corpul uman.3 Experimentele au inceput cu implantarea animalelor de casa, pentru a fi mai usor recuperate in cazul ratacirii lor, si au continuat cu citeva cazuri umane particulare. „Avantajul” implantului electronic este acela ca cipul ar putea fi alimentat in permanenta de caldura corpului uman, transformindu-l in cip activ, deci detectabil de la mare distanta. Deocamdata cipurile RFID implantate oamenilor au fost exclusiv pasive.
Din datele pe care le detinem la momentul de fata (2009, Ianuarie) progresul tehnologic a permis miniaturizarea cipurilor produse de firma Hitachi (denumite ÎĽChip/mu chip) pina la dimensiunea de 0.04 x 0.04 mm, fiind practic invizibile pentru majoritatea oamenilor. Momentan se produc citeva miliarde de astfel de cipuri pe an, pretul lor fiind, in medie, putin peste un eurocent.
In cele ce urmeaza descriem citeva din avantajele si din dezavantajele tehnologiei cipurilor RFID, pentru informarea tuturor celor interesati, materialele pe aceasta tema fiind extrem de putine in limba romana.
Avantaje ale cipurilor RFID:
1. Data fiind capacitatea de stocare a cipurilor, alaturarea lor unui produs face posibila identificarea rapida si reducerea timpului petrecut de clienti si de vinzatori la cumpararea respectivului produs. Cititoare speciale ajuta la identificarea si evaluarea corecta intr-un timp extrem de scurt a tuturor produselor cumparate de un client fara a mai fi nevoie ca vinzatorul sa le treaca pe fiecare in parte prin fata cititoarelor de coduri de bare.
2. Prezenta cititoarelor de cipuri RFID pe rafturile supermarketurilor imbunatateste vinzarile anumitor produse, administratorul stiind cu precizie ce anume s-a vindut si in cit timp. Astfel se pot elimina timpii morti pina la refacerea stocului in cazul epuizarii unui produs si nevoia personalului care sa supravegheze rafturile de produse. 4
3. Controlul anumitor produse farmaceutice de la punctul de productie la punctul de desfacere elimina posibilitatea disparitiei substantelor periculoase sau cu folosire speciala si permite identificarea oricarei incercari de sustragere a lor.
4. Controlul anumitor produse toxice care ar putea iesi de sub stricta supraveghere.
5. In diferite sporturi desfasurate contra-cronometru se poate determina cu mult mai multa precizie timpul parcurs pina la linia de sosire.
6. Prezenta cipurilor pasive in pasapoarte5 a fost considerata o experienta pozitiva de catre guvernele tarilor care le-au introdus pina azi6, pentru imbunatatirea controlului asupra cetatenilor lor care calatoresc peste hotare. Anumite tari permit nu doar citirea respectivului cip la iesirea/intrarea in tara, ci si stocarea acestor date in cipul RFID din pasaport.
Dezavantaje ale cipurilor RFID:
1. Codul de bare de pe majoritatea covirsitoare a produsele aflate azi pe piata contine explicit numarul 666, cu trimitere directa la pasajele din Apocalipsa referitoare la numarul numelui fiarei. Inlocuirea codului de bare cu cipul RFID pentru produsele din comert nu a fost niciodata adusa la cunostinta publicului ca pe o cucerire stiintifica cu care pe viitor vom reusi sa scapam de numarul 666 de pe cumparaturile noastre. Dimpotriva, cu mult mai grav chiar, prezenta obligatorie a cipurilor in documentele de identitate personala si pe majoritatea produselor de pe piata viitorilor ani, adica atit la cumparator, cit si la produsul cumparat, ne trimite automat cu gindul la versetul 13:17 din Apocalipsa: Ca nimeni sa nu poata cumpara sau vinde, fara numai cel ce are semnul, sau numele fiarei, sau numarul numelui ei. Pina astazi nici una din firmele producatoare de cipuri RFID nu a facut dovada lipsei numarului 666 din memoria acestor cipuri pe care unii le vor obligatorii si in actele de identitate din Romania.
2. Informatiile din memoria cipului pot fi citite de catre orice cititor, nu doar de catre cele specializate. Astfel, cu un simplu calculator performant, orice date, oricit de criptate ar parea, pot fi sparte intr-un timp extrem de scurt. Conectarea acestor informatii cu anumite baze de date publice din citeva tari poate oferi in citeva minute toate informatiile vitale despre persoana careia i se scaneaza (cu stiinta sau fara!) un document personal prevazut cu cip RFID. Din acest moment, posesorul de buletin / pasaport / carnet de conducere / card de sanatate / card de credit7 care contine cip devine cea mai usoara prada in fata oricui are un cititor de cipuri RFID si un calculator. Pretextul eliminarii terorismului pentru impunerea acestor cipuri este nimic altceva decit praf in ochi, orice terorist cu o minima dotare electronica putind dispune dupa bunul plac de informatiile obtinute atit de usor. Cu atit mai rau se intimpla in cazul in care anumite state cauta sa-si impuna controlul total asupra cetatenilor lor. Se va sti in orice clipa unde sintem, cu cine sintem, de unde venim si incotro ne indreptam, ce am cumparat si in ce cantitate. Practic libertatea va deveni un mit, o frumoasa amintire de pe vremea parintilor nostri.
3. Prin prezenta cititoarelor de cipuri RFID in toate automobilele produse de marile firme auto din 2005 pina azi, in trenuri, autobuze, avioane, magazine, gari, metrouri8, si pe principalele artere de circulatie s-a inceput deja impunerea controlului total asupra omenirii.
4. Dimensiunea de astazi a acestor cipuri le face sa fie practic imposibil de detectat cu vreunul din simturile omenesti. Necesitatea hranei si a imbracamintei va face ca nimeni sa nu poata sta departe de sistemul electronic de control total.
5. Unicitatea fiecarui cip RFID face ca orice document personal si ca absolut tot ce se vinde si se cumpara sa poata fi monitorizat cu mare precizie. Prin efectuarea platii unui produs prevazut cu cip nu se dezactiveaza cipul, ci acesta continua sa ramina vesnic functional.
6. Cantitatea imensa de date ceruta de o astfel de dezvoltare a industriei cipurilor RFID face absolut necesara existenta unor gigantice baze de date unde se vor stoca informatiile de pe cipuri, tranzactiile financiare, rutele de calatorie, timpul petrecut in anumite locuri si alte date ce vor fi folosite dupa bunul plac al posesorilor acestor baze de date. Conectarea acestor imense baze de date cu bazele de date personale aflate in evidenta statului sau ale unor terte companii duce la controlul total asupra individului.
7. Cititoarele de carduri pot fi ascunse in orice tip de material, introducerea lor in usi, pavaje, podele, rafturi, tejghele, facind imposibila cunoasterea momentului in care cineva a fost scanat.
8. Microcipurile implantate la animale au provocat cancer in aproximativ 10% din cazurile implanturilor. Tesutul cancerigen a aparut intotdeauna in jurul cipului RFID.9
9. Cipurile RFID sint sensibile la anumite tipuri de radiatii ori contactul cu surse incarcate cu electricitate. Astfel, microundele le fac sa explodeze, in cazul implanturilor provocind dezastre biologice. Devine imposibila folosirea lor la oameni sau animale care au acces in zone cu astfel de radiatii.
10. Cipurile implantate nu au stabilitate in tesutul implantat, de multe ori, in urma miscarilor organismului migrind din locul unde au fost implantate si necesitind interventii chirurgicale. De asemenea, ele, in forma in care exista astazi, se pot sparge in interiorul tesutului si provoca rani cu diferite grade de pericol.
11. Anumiti bolnavi din citeva spitale au primit implanturi cu cipuri RFID fara sa isi dea acordul si fara sa stie de ele. Astfel s-a intimplat la clinica de bolnavi Alzheimer West Palm Beach din Florida, incepind cu anul 2007. Astfel de cazuri se pot generaliza, mai ales sub presiunea unor legi sau in cazul unor situatii extreme precum starea de razboi.
12. Posesorii de animale de casa au fost obligati in Portugalia, Noua Zeelanda, Singapore, Bangkok, si citeva state din SUA sa isi implanteze animalele de casa cu cipuri RFID. De asemenea, de citiva ani buni si posesorii de vaci, oi, capre, din Romania, sint obligati sa ataseze un astfel de cip RFID tuturor animalelor producatoare de lapte, fara vreun motiv rational.
13. Vigilenta celor ce sint chemati sa verifice autenticitatea actelor va scadea foarte mult, de vreme ce un astfel de cip va certifica datele inscrise si fotografia din pasaport, determinind autoritatile sa se increada in puterea cipului de a nu fi falsificat. Cercetari recente10 arata ca extragerea si chiar falsificarea datelor din cipul RFID din pasapoarte este cit se poate de simpla pentru cineva cu minime cunostinte in domeniul informatic.
Mica trecere in revista de mai sus trage un semnal de alarma asupra rationalitatii existentei cipurilor RFID in actele de identitate din Romania. Nu au trecut nici 20 de ani de cind fratii si parintii nostri au murit cu nadejde in suflet strigind „Libertate, te iubim, ori invingem, ori murim!”. Din Ianuarie 2009 a inceput, cu o graba suspecta, eliberarea de pasapoarte si permise de conducere cu cip RFID, fara ca cineva din Romania sa cunoasca in detaliu datele stocate pe cip. Ni s-a spus doar, fara a putea verifica in vreun fel, ca vor fi stocate datele personale, imaginea fetei si a doua amprente digitale. Daca amprentarea unora dintre cetatenii romani din Italia ne-a umplut de indignare pe toti, la doar citeva luni dupa aceasta idee care nu s-a pus in practica nu a fost nici o reactie din partea nimanui la ideea amprentarii obligatorii a celor ce vor sa-si faca acum pasaport sau carnet de conducere.
Putem spune fara sa gresim ca primirea actelor electronice inseamna si nevrind asocierea numarului 666 cu datele de identitate personala, cu numele propriu si cu fotografia personala, cu alte cuvinte cu chipul lui Dumnezeu, calcind cuvintul Sfintului Pavel: Au nu stiti ca trupul vostru este lacas Duhului Sfint ce locuieste intru voi, pe care il aveti de la Dumnezeu, si nu sinteti ai vostri? Ca sinteti cumparati cu pret. Proslaviti dar pe Dumnezeu in trupul vostru si intru duhul vostru, care sint ale lui Dumnezeu. (1 Corintheni 6:19-20) si aducind pedeapsa scrisa in cartea Apocalipsei: Si al treilea inger a urmat lor, zicind cu glas mare: Oricine se inchina fiarei si chipului ei, si ia insemnare pe fruntea sa sau pe mina sa, si acesta va bea din vinul miniei lui Dumnezeu cel dres neamestecat in paharul miniei Lui, si se va chinui cu foc si cu piatra pucioasa inaintea Sfintilor Ingeri si inaintea Mielului. Si fumul chinului lor in vecii vecilor se suie; si nu au odihna ziua si noaptea cei ce se inchina fiarei si chipului ei, si cel ce ia semnul numelui ei. (14:9-11) De asemenea: Si am auzit Glas mare din Biserica zicind celor sapte ingeri: Duceti-va si varsati vasele miniei lui Dumnezeu pe pamint. Si s-a dus cel dintii, si a varsat vasul sau pe pamint, si s-a facut rana rea si mare in oamenii cei ce aveau semnul fiarei, si cei ce s-au inchinat chipului ei. (16:1-2)
S-a incercat sa se spuna ca nu aceasta (cipul din pasapoarte si permisele de conducere) este pecetea din Apocalipsa, pentru ca nu este pe mina si nici pe frunte. Dar nu este nevoie sa fie, de vreme ce sistemul electronic batjocoreste prin asocierea numarului fiarei, 666, chipul lui Dumnezeu din noi si numele primit la Sfintul Botez.
Sa stam drepti in fata autoritatilor statului care ar trebui sa ne apere drepturile, nu sa ni le restringa, si sa cerem sa ni se garanteze prin lege libertatea pentru care fratii si parintii nostri au platit pret de singe. Sa le aducem aminte ca si cei ce ne conduc vor da socoteala pentru aceasta miseleasca incercare de inrobire a poporului crestin ortodox. Sa marturisim cu pretul vietii sfinta credinta ortodoxa, ca sa ne invrednicim si noi de rasplata fagaduita marturisitorilor Ortodoxiei: Si am vazut scaune, si au sezut pe ele, si judecata li s-a dat lor, si pe sufletele celor taiati pentru marturia lui Iisus, si pentru cuvantul lui Dumnezeu, si care nu s-au inchinat fiarei, nici chipului ei, si nu au luat semnul pe fruntea lor, si pe mina lor; si au vietuit si au imparatit cu Hristos o mie de ani. Iar ceilalti morti nu au inviat pana nu se va sfarsi mia de ani. Aceasta este invierea cea dintai. Fericit si sfant este cel ce are parte intru invierea cea dintai; peste acestia moartea cea de a doua nu are putere, ci vor fi preoti ai lui Dumnezeu si ai lui Hristos, si vor imparati cu El o mie de ani. (Apocalipsa 20:4-6).
1) Materialul care urmeaza a fost alcatuit folosind in principal sursele puse la dispozitie de Electronic Frontier Foundation si de CASPIAN, doua organizatii din SUA care lupta pentru libertatea individuala in fata masurilor de urmarire si control electronic impuse de guverne.
2) Prescurtare de la Radio Frequency Identification Device.
3) Pina acum cunoastem cazurile a aproape 16 politicieni si oameni de afaceri din Mexic, mai mult de 300 de persoane implantate in SUA de firma Verichip Corporation, citeva zeci de copii din Columbia, citeva zeci de oameni de afaceri din Spania si mai multe zeci de detinuti din Marea Britanie.
4) Cu adevarat despre aceasta vorbeste si Sfintul Apostol Pavel in prima sa epistola catre Timothei: Iar cei ce vor sa se imbogateasca, cad in ispite si in curse, si in pofte multe fara de socoteala si vatamatoare, care cufunda pre oameni in pierire si in pierzare. Ca radacina tuturor rautatilor este iubirea de argint, pe care unii poftindu-o au ratacit din credinta, si s-au patruns cu dureri multe. (6:9-10)
5) Conform standardului ISO 14443, care specifica obligativitatea lipsei de contact fizic a cipurilor din pasapoarte si specificarea prezentei acestora pe coperta.
6) Malaiezia in 1998, Irlanda, Japonia, Pakistan, Germania, Portugalia, Polonia, Spania in 2006, Marea Britanie, Australia si SUA in 2007, Serbia si Korea in 2008, Romania in 2009.
7) Firma MasterCard a scos cipurile RFID de pe cartile sale de credit in urma constatarii unor fraude cu mult mai mari decit cele existente pina la introducerea lor.
8) Spre exemplificare,metroul din Moscova a introdus aceste cititoare pentru prima data in Europa in anul 1998.
9) Albrecht, K. „Microchip-Induced Tumors in Laboratory Rodents and Dogs: A Review of the Literature 1990-2006.”