STATELE UNITE, ISRAELUL SI UMILINTA LOR SUBITA :


În contextul crizei economice internaţionale SUA au pierdut poziţia de hegemon global pe care o avea odinioară. Unicul domeniu în care poziţia de lider global al SUA părea relativ asigurată era domeniul forţei militare. În mod indubitabil, armata americană este cea mai bine dotată şi cea mai bine finanţată din lume însă o serie de evenimente recente arată că într-o lume globalizată şi complexă, avantajele oferite de finanţarea nelimitată şi sofisticarea tehnologică pot dispărea foarte rapid.
Incidentul recent în cadrul căruia Iranul a reuşit să captureze un avion american militar este mult mai important decât pare la prima vedere. Avionul american capturat de armata iraniană este o “dronă”, adică avion fără pilot, de dimensiuni mici, folosit pentru misiuni de cercetare. Teoretic, asemenea avioane sunt dificil de interceptat din cauza dimensiunilor mici şi a tehnologiei avansate de “camuflare” împotriva detectării. În ultimii ani, dronele au devenit principalul instrument operativ al armatei americane şi sunt folosite nu doar pentru misiuni de recunoaştere, ci şi pentru misiuni de luptă, fiind utilizate în calitate de bombardiere.


Primele relatări despre interceptarea dronei americane de către armata iraniană au fost tratate cu scepticism de presa americană, iar mai multe “surse” din cadrul armatei americane au speculat că nu a fost vorba de o intercepţie, ci de o avarie provocată de defecţiuni tehnice. La câteva zile după primele declaraţii despre interceptarea dronei, autorităţile iraniene au prezentat imaginile care au şocat specialiştii în domeniul militar.

Drona (RQ 140 Sentinel) capturată de iranieni este absolut intactă şi nu are urme de coliziune cu solul. Pentru această situaţie există o singură explicaţie plauzibilă: armata iraniană a reuşit să preia controlul dronei şi să o aterizeze pe o pistă din Iran. Consecinţele acestui fenomenal succes al iranienilor sunt cât se poate de serioase. Penetrarea sistemului de comunicare şi preluarea sistemului de control al dronei sunt posibile numai în condiţiile în care sistemul general de coordonare şi control al sistemelor automatizate din cadrul forţelor armate ale SUA a fost penetrat, iar sistemele de siguranţă şi criptare au fost sparte.

Mai mult decât atât, dat fiind faptul că o bună parte din aparatura care asigură comunicarea şi coordonarea sistemelor computerizate din cadrul forţelor armate americane se află pe sateliţi, înlocuirea sau reprogramarea acestor sisteme reprezintă o dificultate tehnico-logistică aproape insurmontabilă. În condiţiile în care armata americană se bazează pe sisteme IT şi coordonare prin satelit în toate activităţile, iar toate avioanele, tancurile, rachetele şi navele sunt absolut nefuncţionale fără funcţionarea sistemelor automatizate, se poate spune că forţa armată americană poate fi “scoasă din priză” de cei care au penetrat sistemele de comunicare şi comandă.


Autorităţile americane neagă această posibilitate, însă colegii lor israelieni nu se obosesc să se ascundă după deget şi recunosc seriozitatea situaţiei. Publicaţia israeliană Debka Files, cunoscută în cercuri restrânse de specialişti drept Vocea Mosadului, a făcut publice o serie de materiale analitice care descriu noua conjunctură:
Interceptarea controlului dronei fără penetrarea întregului sistem de coordonare a sistemelor automatizate este imposibilă.

În condiţiile în care drona a fost interceptată în cadrul primului său zbor deasupra Iranului este foarte probabil că cei care au organizat interceptarea aveau informaţii exacte despre data, ora şi itinerarul dronei, iar această probabilitate indică faptul că operaţiunea de interceptare a dronei a fost probabil executată în colaborare cu o forţă avansată din punct de vedere tehnologic (Rusia sau China) şi operaţiunea a beneficiat de colaborarea şi cooperarea intensivă din partea unor persoane aflate la un nivel foarte înalt în cadrul armatei sau serviciilor secrete americane.
În termeni simpli, situaţia arată în felul următor: din acest moment niciun avion, nicio navă şi nicio rachetă americană nu este în siguranţă şi poate fi dezactivată sau utilizată împotriva ţintelor americane sau aliate. Americanii conştientizează seriozitatea problemei, fapt demonstrat de reacţiile americane la ultimele acţiuni iraniene în zona Golfului Persic. Pe 12 decembrie, la o săptămână după interceptarea dronei, Iranul a declarat că va bloca strâmtoarea Hurmuz pentru a organiza manevre militare. Prin această strâmtoare trece 40% din petrolul transportat la nivel global şi SUA au declarat în repetate rânduri că orice încercare de a bloca această arteră maritimă este absolut inadmisibilă şi va fi sancţionată dur, inclusiv prin utilizarea forţei armate.

După ce Iranul şi-a declarat intenţia de a bloca strâmtoarea Hurmuz, reacţia americană a fost aproape inexistentă, fiind limitată la nişte declaraţii ale unor oficiali neimportanţi din cadrul Departamentului de Stat. Mai mult decât atât, în ultimele zile se putea observa o considerabilă reducere a presiunilor asupra Iranului, ceea ce se află într-un suspect şi pronunţat contrast cu comportamentul anterior al Washingtonului.
Este posibil că deciziile autorităţilor americane de a reduce presiunile asupra Iranului au fost “stimulate” de prăbuşirea unei alte drone americane în zona insulelor Seychelles. Conform tradiţiei, armata americană a declarat că drona a suferit probleme tehnice, dar explicaţia şi implicita coincidenţă între declaraţiile iraniene şi “avaria” dronei par extrem de suspecte. O explicaţie mult mai plauzibilă este că drona a fost doborâtă de iranieni ca o demonstraţie a abilităţii de preluare a controlului sistemelor militare americane în orice colţ al lumii.
Sursele Debka Files susţin că în cazul unor incidente neplăcute, răspunsul obişnuit al armatei americane este intensificarea operaţiunilor pentru a nu crea o impresie de slăbiciune, însă în acest caz nu a existat o intensificare, ba mai mult, nu au mai existat misiuni de cercetare aeriană îndreptate împotriva Iranului. Analiştii publicaţiei israeliene consideră că “cei care au penetrat drona, au penetrat şi cartierul general al CIA la Langley”, deoarece s-a reuşit nu numai redirecţionarea dronei spre un aerodrom  din Iran, dar şi evitarea situaţiei în care controlorii din centrul de coordonare al dronelor (care funcţionează sub egida CIA) ar fi activat mecanismul de autodistrugere a aparatului. Penetrarea sistemului de control şi comunicare a fost totală.
Sursele din cadrul guvernului israelian susţin că există o “serioasă suspiciune” că Rusia a oferit Iranului ajutor tehnologic în vederea pregătirii atacului asupra dronei şi penetrării sistemelor americane. Săptămâna trecută, ministrul de externe al Israelului, Avigdor Liberman (vorbitor de rusă şi fost cetăţean al URSS) a fost trimis într-o vizită urgentă la Moscova pentru o întrevedere cu Vladimir Putin. Premierul rus i-a acordat o scurtă audienţă, însă nu a dorit să comenteze pe marginea existenţei unei cooperări între Rusia şi Iran în privinţa incidentului. Ministrul israelian a declarat după întâlnire: “Poziţia Rusiei în privinţa problemelor din Orientul Mijlociu nu ne ajută”. Sursele din cadrul guvernului israelian susţin că tentativele administraţiei Obama de a intra în contact cu preşedintele Medvedev pentru a discuta această problemă nu s-au soldat cu succes.
Conform informaţiilor prezentate de Debka Files, la Teheran au loc negocieri bilaterale şi trilaterale între reprezentanţii Iranului, Rusiei şi Chinei în vederea determinării modului de împărţire şi utilizare a tehnologiilor şi informaţiilor obţinute cât şi despre strategia acţiunilor ulterioare. Sursele analiştilor israelieni nu au informaţii despre stadiul şi concluziile negocierilor.
Anul 2012 se anunţă a fi un an absolut deosebit. O lume în care rachetele lansate de pe navele americane pot fi controlate de la Teheran, Moscova sau Beijing, iar toată tehnica militară americană poate fi dezactivată printr-o apăsare de buton se deosebeşte radical de lumea cu care am fost obişnuiţi. Cu câţiva ani în urmă, o lume în care jandarmul mondial Unchiul Sam a rămas fără bani şi fără baston era de neconceput.
Să nu creadă cineva că efectele acestor evenimente vor fi limitate la Orientul Mijlociu. Eforturile părţilor implicate în procesul de modificare a conjuncturii globale vor avea în mod implacabil rezultate conjugate care se vor simţi şi la Bucureşti.

Cronica Romana.

VOM AVEA RAZBOI CHIAR INAINTE DE CRACIUN?


Din surse nesigure insa,(voi reveni cu amanunte) se presupune ca SUA va forta” mana”  Coreei de Sud  sa reanceapa de maine ”exercitiile militare” sfidatoare, la adresa Coreei de Nord, in apropierea milimetrica a granitei dintre cele doua tari.

Exerciţiile de tragere se vordesfăşura între 20 şi 21 decembrie. Coreea de Nord a ameninţat că, în cazul în care acest exerciţiu va avea loc, guvernul va fi nevoit să răspundă, riscându-se declanşarea unui război.

Exerciţiile de tragere ale Coreei de Sud „vor face imposibilă evitarea agravării situaţiei în peninsula coreeană”, a declarat ministrul de externe nord-corean, citat de agenţia centrală de ştiri din Coreea de Nord.

Da, razboiul va fi, asa cum a facut SUA mai recent    in Irak, Afganistan  etc. Interesele SUA sunt de a destabiliza zona, de a cadea bursele asiatice fortand China sa umble in rezervele ei de $ pentru a nu-si permite pe viitor sa scoata valuta de $ pe piata destabilizand si mai tare SUA.(Sunt sigur ca guvernul chinez va face asta imediat ce s-ar simti amenintat, rezultatul va fi catastrofal pentru SUA , fara nici o sansa economica de redresare.) Apoi doreste sa reunifice cele doua coreei sub controlul ”Seulului” adica tot al SUA .Dupa cum vedeti SUA  mentine exact regulile unui joc de strategie pentru a detine puterea suprema pe Pamant : petrol, minereu, armamemt, teritorii si baze pe toata harta jocului.

 

UPDATE :

ASA CUM ERA DE ASTEPTAT, SUA INSTIGA LA RAZBOI.SUA NU POATE SUPRAVIETUI FARA RAZBOI.

Coreea de Sud a început, luni dimineaţa, exerciţiile militare în apropierea imediată a graniţei cu Republica Populară Democrată Coreeană.

Iniţial, manevrele erau programate pentru sfârşitul săptămânii trecute, însă au fost anulate – oficial, din cauza vremii proaste. Specialiştii atenţionează în legătură cu serioasele riscuri politico-militare, sociale şi ecologice ale unui potenţial conflict de anvergură dintre cele două Corei, notează cotidianul rus Nezavisimaia Gazeta, citat de Agerpres.

Moscova consideră, la rândul său, că manevrele cu tiruri de artilerie ale sud-coreenilor, desfăşurate pe insula Yeonpyeong, ar putea deteriora şi mai mult situaţia deja tensionată din regiune. Rusia, care are graniţă comună cu RPDC, are de ce să se teamă, subliniază cotidianul.

Potrivit analistului rus Aleksandr Voronţov, în cazul în care conflictul va escalada, este posibil un aflux de refugiaţi şi o catastrofă ecologică în zonă. „În Coreea de Sud există 20 de centrale nucleare, care ar putea fi distruse cu arme obişnuite. Aceasta înseamnă 20 de noi Cernobîluri. De altfel, şi în Coreea de Nord există obiective nucleare”, declară Voronţov, expert în cadrul Institutului de Orientalistică al Academiei de Ştiinţe din Rusia.

În afară de aceasta, acţiunile militare din Peninsula Coreeană vor obliga ţările vecine, inclusiv Rusia, China şi SUA, să-şi plaseze în stare de pregătire totală de luptă propriile forţe armate. „Din experienţa campaniei irakiene ştim că, în pofida utilizării de arme cu precizie înaltă, uneori erau afectate şi ţările vecine”, atenţionează analistul rus. În opinia lui Voronţov, conflictul dintre cele două Corei ar putea fi unul îndelungat şi incontrolabil, putând escalada într-un al treilea război mondial, în care SUA să se confrunte cu China.

Între timp, poziţia Washingtonului stârneşte întrebări, subliniază Nezavisimaia Gazeta. Astfel, SUA nu au acceptat convocarea, sâmbătă trecută, a Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), după cum solicita Moscova. Se aşteaptă ca circa 20 de militari americani să ia parte la actualele manevre sud-coreene. Phenianul afirmă că sud-coreenii se folosesc de americani ca de un scut, dar nu au ezitat să ameninţe cu „atacuri imprevizibile în scopul autoapărării”. La rândul său, Departamentul de Stat al SUA a declarat că exerciţiile militare ale Seulului sunt unele întemeiate în ceea ce priveşte asigurarea securităţii şi că partea sud-coreeană are dreptul la ele.

În opinia lui Voronţov, manevrele sud-coreenilor relevă iluziile Seulului, conform cărora schimbarea regimului din RPDC ar fi posibilă prin amplificarea presiunilor şi izolării. „Coreea de Sud şi SUA şi-au pus de acord poziţiile. În afară de aceasta, Washingtonul primeşte o pârghie pentru a-şi înteţi presiunile asupra Chinei, deoarece situaţia îi oferă posibilitatea de a-şi desfăşura forţele militare pe perimetrul graniţelor RPC, de a organiza exerciţii în Marea Galbenă, în apropierea imediată de malurile şi principalele centre ale Chinei”, explică expertul.

Totuşi, un conflict de anvergură nu este în avantajul nimănui. După ce desfăşurase o vizită la Phenian, guvernatorul statului New Mexico, Bill Richardson, le-a propus militarilor din RPDC să stabilească o linie directă cu cei din sud şi, de asemenea, să înfiinţeze o comisie militară pentru monitorizarea crizelor de la Marea Galbenă, comisie din care să facă parte SUA şi cele două Corei.


Eşec al negocierilor de pace de la ONU
Aproximativ opt ore de discuţii formale între cele 15 ţări membre ale Consilului de Securitate şi discuţii private cu ambasadorii nord-coreean şi sud-coreean s-au încheiat fără un acord pentru o declaraţie finală. „Nu am reuşit să facem o legătură între toate punţile”, a subliniat ambasadorul rus, Vitali Ciurkin.

El a adăugat, în faţa jurnaliştilor, că eforturile continuă, în mod neoficial, între marile puteri, în încercarea de a pune toată lumea de acord asupa unei declaraţii.

Dar ambasadoarea americană la ONU, Susan Rice, preşedinta în exerciţiu a Consiliului de Securitate, a declarat, în faţa presei, că era „improbabil ca distanţa” dintre poziţiile membrilor Consiliului să poată fi acoperită.

China a respins o versiune rusă a proiectului de declaraţie, care nu menţiona Coreea de Nord nominal într-o frază privind atacul şi nici măcar numele Yeonpyeong, au adăugat diplomaţii.

Ţările occidentale se limitau, în proiectul lor de declaraţie, să spună că „Membrii Consiliului de Securitate condamnă bombardamentul de la 23 noiembrie 2010, care a dus la pierderi de vieţi umane, inclusiv civili, şi deplânge cu fermitate agravarea tensiunii în Peninsula Coreeană, la care a condus”.

„Statele Unite au condamnat ferm, aşa cum am făcut şi atunci, atacul de la 23 noiembrie al Coreei de Nord”, a subliniat Rice. „Noi credem că este foarte important pentru Consiliul de Securitate să vorbească cu claritate şi unitate pentru a condamna” Coreea de Nord, a adăugat ea.

„Majoritatea membrilor Consiliului şi-au exprimat clar punctele de vedere, potrivit cărora este importantă” o condamnare a Coreei de Nord, a mai spus Rice.

Ambasadorul rus a argumentat că ţara sa a cerut, sâmbătă, reuniunea Consiliului de Securitate, din cauza „profundei îngrijorări” faţă de tensiunile între Coreea de Nord şi Coreea de Sud.

El a adăugat că ţara sa a prezentat două idei de declaraţie finală, care erau de a cere celor două Corei „o reţinere maximă” şi să ceară secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, să trimită un emisar pentru a discuta cu Phenianul şi Seulul.

Cea de a doua idee a „primit o susţinere considerabilă” din partea membrilor Consiliului de Securitate, a spus el.

„Sper că această idee să poată continua, încă, pentru că suntem într-o situaţie cu tensiuni politice puternice şi fără un plan de acţiune diplomatic”, a adăugat Ciurkin.

Oficialii locali de pe Insula Yeonpyeong au anunţat luni dimineaţă, la portavoce, desfăşurarea manevrelor, fără să comunice ora prevăzută pentru începerea exerciţiului de artilerie cu muniţie reală.

Phenianul a promis un „dezastru”, dacă Seulul nu renunţă la aceste manevre militare cu muniţie reală.

 

NU STIATI CUM VOR PROCEDA ELITELE PENTRU A NE INCHIDE INTERNETUL SI SITURILE ANTI SISTEM ?


Congresman american vrea ca site-ul WikiLeaks să fie pus pe lista grupurilor teroriste

 

Asa cum se relatam cu luni in urma : ca vom fi cenzurati Elitele deja au gasit motivul pentru a oprima pe toti cei care deranjeaza prin intermediul internetului si a informatiei libere .

 

Viitorul preşedinte al comisiei autorităţii de protecţie împotriva atacurilor externe (Homeland Security Comittee) a declarat că WikiLeaks ar trebui desemnat drept o organizaţie teroristă, informează CNET.

Peter King, congresman republican, a cerut administraţiei Obama „să analizeze dacă WikiLeaks ar putea fi desemnată drept o organizaţie teroristă”, aşa cum se întâmplă cu Al Qaida şi Aum Shinrikyo.

 

Wikileaks pare să fi întrunit criteriile legale” pentru a intra în categoria de organizaţie teroristă, a scris oficialul într-o scrisoare adresată duminică secretarului de stat Hillary Clinton.

Scrisoarea a fost trimisă după ce site-ul a decis să trimită peste 250.000 de documente diplomatice unor publicaţii importante pentru a fi publicate.

FACATURA WIKILEAKS :
De fapt ce ne „dezvaluie” :

1) Ca rachetele Iranului pot lovi Europa.Doar rachetele a Iranului, nu si ale lor .(cauta in presa articol)
2)Ahmadinejad ar fi luat o palma – iti dai seama ce secret de mare importanta?
3)Arabia Saudita a indemnat SUA sa atace Iranul – waaw ce tare – de fapt neoficial se stia lucrul acesta
4)WikiLeaks: Iranul este un „stat fascist”, potrivit consilierului diplomatic al lui Nicolas Sarkozy–mamaaa ce ne facem acum?
5)Israelul este capabil sa atace Iranul fara ajutorul SUA, potrivit site-ului Wikileaks –ce puternici si astia–
6)Wikileaks: Iranul a avut contacte cu serviciile de informatii canadiene
7)Liderul cecen a oferit cadou la o nunta cinci kilograme de aur, arata un mesaj publicat de WikiLeaks
8)David Cameron si printul Andrew, criticati în mesaje diplomatice publicate de WikiLeaks
…………………………………………………………………………………………………………………..
…………………………………………………………………………………………………………………..
si multe alte sute ca cacaturi vor aparea ca scurgeri ”secrete” de informatii.Eu unul de 3 zile nu am gasit in toata presa nationala si internationala ceva concret ,intr-adevar secret si copromitator da adresa guvernului SUA. Scurgerile au fost controlate,o facatura pentru a avea motiv sa cenzureze internetul.
Cine are de stiut..stie ,cine nu crede va vedea in viitor.

EXCITANTII TRAGACIULUI VOR RAZBOI CU ORICE PRET


Manevrele navale comune ale Coreei de Sud şi Statelor Unite, care vor începe duminică, duc peninsula coreeană „în pragul războiului”, a afirmat vineri regimul de la Phenian, citat de agenţia oficială KCNA.

Aceste exerciţii militare „ale imperialiştilor americani şi ale marionetei lor belicoase sud-coreene” sunt îndreptate împotriva Coreei de Nord, a afirmat Phenianul.

Situaţia peninsulei coreene se apropie de pragul războiului din cauza proiectului imprudent al acestor excitaţi ai trăgaciului „, a adăugat comunicatul oficial nord-coreean.

Pentru prima dată după Războiul din Coreea (1950-1953), Coreea de Nord a bombardat marţi o zonă cu locuinţe civile din Coreea de Sud. Aceste tiruri de obuze s-au soldat cu moartea a patru persoane şi rănirea a aproximativ 20, pe insula Yeonpyeong, şi au provocat tiruri de ripostă din partea armatei sud-coreene.

Statele Unite şi-au afişat miercuri sprijinul faţă de Coreea de Sud şi vor efectua împreună manevre aeronavale, la care participă şi un portavion, începând de duminică până miercuri.

ATENTIE MARE:


Coreea de Sud a recunoscut ca a tras prima….

Coreea de Sud a recunoscut ca a tras, marti dimineata, primele focuri de artilerie.

Totusi, aceasta spune ca a fost parte al unui exercitiu militar, negand faptul ca ar fi fost indreptat asupra Coreei de Nord, potrivit Russia Today.

Da, exercitiu militar provocator  la cativa metri de granita . Obuze au cazut in spatiu teritorial maritim al Coreei de Nord, actiune intentionata de  sfidare si provocare  la adresa statului vecin.

Mai devreme, Coreea de Sud a acuzat Coreea de Nord ca ar fi atacat insula fara sa fie provocata. Phenianul a declarat ca granitele maritime au fost violate in timpul exercitiilor militare.

Fenianul a atacat doar bateriile de tragere ofensatoare , dupa cum se vede din morti si raniti, civilii fiind afectati accidental.

De atunci Seoul ameninta nordul cu un atac militar de proportii. Ministerul de Externe al Rusiei a spus ca aceste ciocniri sunt inacceptabile, cerand ambelor parti sa opreasca conflictul.

Americanii vor ataca Coreea de Nord, destabilizand piata bursiera in zona afectand grav investitiile Chinei , lovind intentionat in aceasta, prăbuşirea burselor asiatice şi apoi şi a celorlalte.  In acest fel  ei isi vor intari dolarul semnificativ, aurul se va scumpi .      Deci, va fi razboi.

Coreea de Sud şi Statele Unite vor demara duminică manevre militare navale comune, decise marţi de preşedinţii american, Barack Obama, şi sud-coreean, Lee Myung-Bak, după bombardarea unei insule sud-coreene de către Coreea de Nord, informează agenţia Yonhap.

La aceste manevre, care se vor desfăşura în Marea Galbenă, unde s-a produs bombardamentul de marţi, va participa şi portavionul american George Washington, potrivit agenţiei sud-coreene Yonhap.

Citeste mai mult

Coreea de Sud va trimite noi baterii de artilerie pe insula bombardată marţi de armata nord-coreeană, a anunţat miercuri ministrul Apărării, Kim Tae-Young.

„Avem şase tunuri autopropulsate de tip K-9 staţionate pe insula Yeonpyeong şi prevedem să instalăm şi altele”, a declarat ministrul în faţa Comisiei pentru Apărare a Parlamentului.

„Vom înlocui, de asemenea, obuzierele de 105 milimetri cu tunuri autopropulsate care au o rază mai mare de acţiune”, a adăugat ministrul, citat de agenţia Yonhap.

Aproximativ 80 de obuze trase de armata nord-coreeană au căzut pe Insula Yeonpyeong, cu aproximativ 1.500 de locuitori, situată în Marea Galbenă, într-o zonă disputată de cele două Corei, a anunţat miercuri Ministerul Apărării, precizând că, în total, au fost lansate 170 de obuze de către bateriile nord-coreene.

Armata sud-coreeană, care are un detaşament pe această insulă, a ripostat trăgând 80 de obuze.

Bombardamentul a ucis doi soldaţi, iar 18 persoane au fost rănite, dintre care 15 militari şi trei civili.

Ministrul a anunţat, totodată, că tancurile staţionate pe insulă pentru a preveni orice debarcare nord-coreeană, sunt vulnerabile la obuze. „Vom studia mijloacele de a consolida aceste tancuri”, a declarat el.

Întrebat despre posibilitatea de a relua „războiul psihologic” contra Coreei de Nord, ministrul a răspuns că Seulul ia noi măsuri, nespecificate.

Coreea de Sud a instalat difuzoare de-a lungul frontierei, după ce a acuzat Coreea de Nord, în mai, de scufundarea unei corvete sud-coreene. Aceste difuzoare, destinate difuzării de mesaje de propagandă contra Phenianului, nu au fost puse în funcţiune niciodată. Regimul de la Phenian a ameninţat că le va distruge trăgând asupra lor.

Insula Yeonpyeong este situată chiar în sudul liniei de frontieră impusă de ONU după Războiul din Coreea, dar se află la nord de linia de demarcaţie revendicată de Phenian. În această zonă s-au produs grave incidente navale, în 1999, 2002 şi noiembrie 2009.

………………….toate merg comform planului.

SUA trimite una din cele mai mari nave de război din lume pentru manevre militare în Coreea


 

 

 

Coreea de Sud şi Statele Unite vor demara duminică manevre militare navale comune, decise marţi de preşedinţii american, Barack Obama, şi sud-coreean, Lee Myung-Bak, după bombardarea unei insule sud-coreene de către Coreea de Nord, informează agenţia Yonhap.

La aceste manevre, care se vor desfăşura în Marea Galbenă, unde s-a produs bombardamentul de marţi, va participa şi portavionul american George Washington, potrivit agenţiei sud-coreene Yonhap.

Conform comunicatului, manevrele erau prevăzute înaintea „atacului de artilerie neprovocat” nord-coreean. Acest lucru demonstrează angajamentul american „pentru stabilitatea regională prin disuasiune”, continuă textul.

Potrivit Ministerului sud-coreean al Apărării, acest exerciţiu „defensiv” este menit să sporească disuasiunea împotriva Coreei de Nord.

Marţi, preşedinţii Barack Obama şi Lee Myung-Bak au convenit să „ridice nivelul de pregătire” şi să organizeze manevre militare comune în „zilele următoare” , a precizat Casa Albă.

Cei doi preşedinţi au convenit să efectueze manevre militare „în zilele următoare, pentru a continua cooperarea strânsă în materie de securitate între ţările noastre şi pentru a sublinia forţa alianţei noastre şi angajamentul nostru pentru pace şi securitate în regiune”, se arată în comunicatul preşedinţiei americane.

Obama i-a dat asigurări omologului său sud-coreean că Statele Unite sunt alături de aliatul lor după bombardarea insulei sud-coreene.

Washingtonul şi Seulul anunţaseră o serie de manevre militare după scufundarea unei corvete sud-coreene de o tropilă, acţiune atribuită în mai Coreei de Nord, de o anchetă internaţională.

Un exerciţiu militar în iulie, care era prevăzut în Marea Galbenă (vest), a fost mutat în Marea Japoniei (est), aparent în urma protestelor Chinei, care a criticat aceste manevre şi prezenţa unui portavion american în Marea Galbenă, între coastele sale şi cele ale Coreei.

Fidel Castro îl avertizează pe Obama să nu atace Iranul


Fostul lider cubanez Fidel Castro a rostit, sâmbătă, primul discurs în Parlament din ultimii patru ani. În cadrul acestuia, Castro le-a cerut liderilor mondiali să-l convingă pe preşedintele american Barack Obama să nu atace Iranul, declanşând astfel un război nuclear.

„Lideri ai celor mai puternice ţări din lume – aliaţi sau adversari, cu excepţia Israelului – ar fi de acord cu mine şi l-ar îndemna pe preşedintele Obama să evite atacul”, a spus Castro, citat de agenţia China Nouă.

Dacă Obama ar cere declanşarea atacului, „ar ordona decesul imediat al sute de milioane de oameni, inclusiv al unui număr necunoscut de americani”, a spus Castro.

Fostul lider cubanez, care urmează să împlinească 84 de ani pe 13 august, a mai declarat că singurul om în măsură să ia o astfel de decizie este preşedintele Statelor Unite ale Americii.

„În ciuda tuturor evenimentelor, am realizat că există speranţă, ce-i drept, foarte mică. Dar dacă omenirea pierde această şansă să evite dezastrul, rasa umană nu va avea nicio posibilitate de salvare”, a mai adăugat Castro.

Fostul lider de la Havana a surprins cu mai multe apariţii publice în ultima vreme, după o convalescenţă de aproape patru ani, urmare a dificilei intervenţii chirurgicale la stomac suferite în august 2006, care l-a obligat să-i predea puterea fratelui său, Raul. Apariţia de sâmbătă a fost a şaptea în decurs de o lună.