PLANUL TREBUIE SA „EVOLUEZE” CONFORM TERMENILOR SI CONDITIILOR STABILITE


Tulburări sociale, renunţarea la moneda unică, prăbuşirea economiei. Acestea sunt câteva din efectele crizei datoriilor din Europa pe care le prevăd o serie de analişti pentru Bloomberg. În acelaşi timp, The Economist îşi anunţă coperta apocaliptică a numărului din 1 octombrie: „TEMEŢI-VĂ!”.

Criza datoriilor din Europa va duce anul viitor la prăbuşire economică şi financiară şi la tulburări sociale, potrivit analiştilor intervievaţi de Bloomberg, scrie Medfiafax. Sondajul a fost realizat în rândul a 1.031 de investitori, analişti şi traderi din întreaga lume.

Cel puţin un membru al zonei euro va renunţa la moneda unică în următorii cinci ani, au anticipat 72% dintre aceştia. Zona euro va intra în recesiune în următoarele 12 luni, cred trei sferturi dintre aceştia.

Criza europeană va influenţa negativ economia mondială anul viitor, au mai spus o treime dintre participanţii la sondaj.

„Este o criză gravă. De la revenirea problemelor în Grecia, a apărut o criză de încredere, cu impact asupra pieţelor şi economiilor. Politicienii trebuie să acţioneze rapid”, a declarat Jean-Yves Chereau, participant la sondaj şi director pentru investiţii la compania Halkin Investments în Londra.

Din cauza crizei, 56% dintre cei intervievaţi intenţionează să îşi reducă expunerea la euro în următoarele şase luni, iar unul din trei şi planurile din regiune.

Economist anunţă pe Facebook un preview sumbru al numărului din 1 octombrie: „Temeţi-vă„, este titlul publicaţiei. „Până când politicienii nu vor face cu adevărat ceva pentru economia mondială, TEMEŢI-VĂ!”, scrie The Economist.

Comisia Europeană a anunţat joi scăderea încrederii în economie, în septembrie, peste aşteptările analiştilor, la cel mai redus nivel din decembrie 2009.

 

G20 INTRIGA UNUI POSIBIL RAZBOI ?


La trei ani de la izbucnirea crizei financiare, liderii celor mai bogate şi industrializate ţări din lume şi-au dat întâlnire în Coreea de Sud.

Americanii şi chinezii, război la G20

Lee Myung-bak, liderul de la Seul, a pregătit summitul G20 în cele mai mici detalii.

Fostul director de la Hyundai este gazda dezbaterilor dintre liderii celor mai mari economii mondiale, ce reprezintă 85% din PIB-ul mondial, relatează cotidianul francez Le Figaro.

Sistemul financiar global şi economia mondială sunt subiectele importante de pe agenda summitului. Sunt însă temeri că reuniunea ar putea isca un „război al monedelor” între China şi Statele Unite.

Astfel de  situatii nu duc decat la un conflict armat in incercarea de a mentine puterea si suprematia in lume.

China, a cărui excedent comercial nu încetează să crească, este acuzată că a sub evaluat voit yuanul, în timp ce Statele Unite sunt criticate că au scăzut artificial dolarul ca să-şi ajute exportatorii.

China este din ce în ce mai presată de luni de zile de partenerii săi comerciali să lase să se aprecieze moneda sa în raport cu dolarul american. Acest lucru oferă un avantaj pe piaţă produselor chinezeşti.

Oficialii de la Beijing au respins categori şi în nenumărate rânduri reevaluarea yuanului, pe motiv că vor fi puse în pericol industriile exportatoare şi milioane de locuri de muncă.

Summit-ul va debuta în această seară cu un dineu.

Seulul, o fortăreaţă

Măsurile de securitate la Seul sunt drastice. 50.000 de poliţişti au fost desfăşuraţi în Capitală.

Astăzi, are loc un miting de protest faţă de politicile G20.

Summitul G-20 reuneşte lideri din Africa de Sud, Arabia Saudită, Argentina, Australia, Brazilia, Marea Britanie, Canada, China, Coreea de Sud, Franţa, Germania, India, Indonezia, Italia, Japonia, Mexic, Rusia, Turcia, Statele Unite şi Uniunea Europeană.

UPDATE:

Cancelarul german, Angela Merkel , a fost punctual ieri la întâlnirea cu preşedintele american, Barack Obama, în prima zi a summit-ului G20 de la Seul. Liderul de la Casa Albă s-a lăsat însă îndelung aşteptat.

Motivul: şi-a prelungit întâlnirea cu preşedintele chinez, Hu Jintao, cel desemnat recent de „Forbes” cel mai puternic om al planetei. „La întâlnirile cu chinezii, în primele 20 de minute trebuie să le reaminteşti cât de bune sunt relaţiile bilaterale. La noi nu e cazul”, s-a scuzat Obama.

„Astăzi mi-ar fi plăcut să aud aşa ceva”, a replicat Merkel, potrivit cotidianului „Die Welt”, care citează surse din cadrul delegaţiei germane. Discuţiile nu au fost prea productive, cei doi fiind de acord doar asupra faptului că nu sunt tocmai potrivite criticile reciproce la adresa măsurilor economice apărute prin presă.

Prezent în delegaţia germană, şeful Deutsche Bank, Josef Ackermann, a apărat politica monetară a Chinei, criticată dur de SUA. Ackermann a declarat că Beijingul trebuie să liberalizeze cursul yuanului, dar acesta este un proces îndelungat, iar actualele condiţii nu sunt benefice.

Acelaşi lucru i l-a transmis şi Hu Jintao lui Barack Obama. China este dispusă să-şi relaxeze politica monetară, dar are nevoie de o economie mondială solidă pentru a face acest lucru, a fost mesajul lui

CAM ASA VA ARATA PE VIITOR PENTRU O PERIOADA, VIATA DE ZI CU ZI A OMENIRII, PANA VOR REUSI SA NE ANIHILEZE SI SA NE CIPUIASCA


SPANIA : PROTESTE ANTI- SISTEM , ANTI- GUVERNARE, ANTI- AUSTERITATE .

FRAMANTAREA MONDIALA ACTUALA ,NU MIROASE DELOC BINE !


SUA desfăşurară sute de rachete în zona Asia-Pacific ca răspuns la acţiunile agresive chineze

Trimiterea de către Statele Unite a unor submarine militare în apropierea coastelor Chinei transmite un mesaj Guvernului de la Beijing, care a mobilizat aproximativ 1.000 de rachete în Strâmtoarea Taiwan şi care are o influenţă din ce în ce mai mare în regiune, comentează revista Time, potrivit Mediafax.

Săptămâna trecută, pe 28 iunie, Statele Unite au trimis în Golful Subic din Filipine un submarin din clasa „Ohio”, dotat cu 154 de rachete Tomahawk, care pot atinge orice ţintă pe o rază de 1.600 de kilometri.În aceeaşi zi, nava U.S.S. Michigan a sosit în portul sud-coreean Pusan, iar altă navă militară – U.S.S. Florida – a fost trimisă în Oceanul Indian, în insula Diego Garcia, unde se desfăşura un exerciţiu militar americano-britanic.

Practic, în apropierea Chinei au fost mobilizate, într-o singură zi, 462 de rachete Tomahawk americane.

„A existat o decizie de suplimentare a forţelor americane din Pacific”, explică Bonnie Glaser, analist la Center for Strategic and International Studies din Washington. „Este clar că Beijingul va observa manevrele”, subliniază analistul militar.

Manevrele par să fie parte a politicii administraţiei Barack Obama de a muta o mare parte a forţelor din Atlantic spre Pacific, în contextul în care în Asia par să fie cele mai mari ameninţări din secolul XXI. Mai multe state din regiune – Australia, Japonia, Indonezia, Coreea de Sud şi Vietnamul – au încurajat Statele Unite să reacţioneze la ceea ce ele consideră acţiuni agresive ale Chinei în regiune. În plus, Washingtonul este îngrijorat de numeroasele rachete – peste 1.000 – mobilizate de China în apropierea Strâmtoarei Taiwan.

SE URMARESTE INFOMETAREA POPULATIEI SI DEPENDENTA ACESTEIA DE CATRE MARILE CORPORATII


Adeptii Noului Guvern Mondial ,urmaresc ca populatia la scara planetara sa fie dependenta de marile corporatii din sistemul alimentar si al agriculturii.
In consecinta, se va avea in vedere ,cresterea imensa a taxelor si impozitelor atat pe case cat si pe terenuri ,astfel incat populatia care are posibilitatea de a fi independenta de hrana si de a avea posibilitatea sa se hraneasca singura prin cultivarea pamantului sa fie in imposibilitatea de a-si plati darile catre stat si ulterior acestea terenuri agricole sau nu, sa le fie confiscate de catrea acesta..
Oricine poate vedea destul de clar , sugrumarea intentionata a agriculturii din Romania de catre UE si impiedicarea tuturor micilor producatori cat si a taranului de a mai putea produce si comercializa produsele alimentare ,care dealtfel sunt ecologice si de foarte buna calitate .
Cand omenirea va fi incapabila sa-si mai produca macar un gram de hrana si va fi total dependenta de marile corporatii ,de ”stat”,cand omenirea nu mai are dreptul la proprietate ,cand panica,foametea ,bolile fabricate si MAREA CRIZA FINANCIARA ,va ajunge la APOGEU, atunci Guvernul Mondial va stapani Pamantul si se va incepe procedura de CIPARE A OAMENILOR..(toate acestea se vor intampla in cel mult 4-5 ani)
Putem constata cu cea mai mare ingrijorare ,slugarnicia si ascultarea orbeste a guvernantilor nostri de ordinele celor care vor deveni ce-i mai mari DICTATORI AI OMENIRII a tuturor timpurilor si va incepe ERA SCLAVIEI ABSOLUTE ,si distrugerea conditiei umane…tot ce se propaga acum in folosul cetateanului ,pt siguranta cetateanului,lupta impotriva terorismului sunt doar procedee de incatusare si supraveghere a omului pentru ca in viitorul apropiat cand omenirea va realiza imensa greseala si eroare in care a fost indusa ca nu mai poate face nimic..
……………..intrus_117

  • wordpress
visitor
  • Octombrie 2017
    L M M M V S D
    « Ian    
     1
    2345678
    9101112131415
    16171819202122
    23242526272829
    3031