VOM AVEA RAZBOI CHIAR INAINTE DE CRACIUN?


Din surse nesigure insa,(voi reveni cu amanunte) se presupune ca SUA va forta” mana”  Coreei de Sud  sa reanceapa de maine ”exercitiile militare” sfidatoare, la adresa Coreei de Nord, in apropierea milimetrica a granitei dintre cele doua tari.

Exerciţiile de tragere se vordesfăşura între 20 şi 21 decembrie. Coreea de Nord a ameninţat că, în cazul în care acest exerciţiu va avea loc, guvernul va fi nevoit să răspundă, riscându-se declanşarea unui război.

Exerciţiile de tragere ale Coreei de Sud „vor face imposibilă evitarea agravării situaţiei în peninsula coreeană”, a declarat ministrul de externe nord-corean, citat de agenţia centrală de ştiri din Coreea de Nord.

Da, razboiul va fi, asa cum a facut SUA mai recent    in Irak, Afganistan  etc. Interesele SUA sunt de a destabiliza zona, de a cadea bursele asiatice fortand China sa umble in rezervele ei de $ pentru a nu-si permite pe viitor sa scoata valuta de $ pe piata destabilizand si mai tare SUA.(Sunt sigur ca guvernul chinez va face asta imediat ce s-ar simti amenintat, rezultatul va fi catastrofal pentru SUA , fara nici o sansa economica de redresare.) Apoi doreste sa reunifice cele doua coreei sub controlul ”Seulului” adica tot al SUA .Dupa cum vedeti SUA  mentine exact regulile unui joc de strategie pentru a detine puterea suprema pe Pamant : petrol, minereu, armamemt, teritorii si baze pe toata harta jocului.

 

UPDATE :

ASA CUM ERA DE ASTEPTAT, SUA INSTIGA LA RAZBOI.SUA NU POATE SUPRAVIETUI FARA RAZBOI.

Coreea de Sud a început, luni dimineaţa, exerciţiile militare în apropierea imediată a graniţei cu Republica Populară Democrată Coreeană.

Iniţial, manevrele erau programate pentru sfârşitul săptămânii trecute, însă au fost anulate – oficial, din cauza vremii proaste. Specialiştii atenţionează în legătură cu serioasele riscuri politico-militare, sociale şi ecologice ale unui potenţial conflict de anvergură dintre cele două Corei, notează cotidianul rus Nezavisimaia Gazeta, citat de Agerpres.

Moscova consideră, la rândul său, că manevrele cu tiruri de artilerie ale sud-coreenilor, desfăşurate pe insula Yeonpyeong, ar putea deteriora şi mai mult situaţia deja tensionată din regiune. Rusia, care are graniţă comună cu RPDC, are de ce să se teamă, subliniază cotidianul.

Potrivit analistului rus Aleksandr Voronţov, în cazul în care conflictul va escalada, este posibil un aflux de refugiaţi şi o catastrofă ecologică în zonă. „În Coreea de Sud există 20 de centrale nucleare, care ar putea fi distruse cu arme obişnuite. Aceasta înseamnă 20 de noi Cernobîluri. De altfel, şi în Coreea de Nord există obiective nucleare”, declară Voronţov, expert în cadrul Institutului de Orientalistică al Academiei de Ştiinţe din Rusia.

În afară de aceasta, acţiunile militare din Peninsula Coreeană vor obliga ţările vecine, inclusiv Rusia, China şi SUA, să-şi plaseze în stare de pregătire totală de luptă propriile forţe armate. „Din experienţa campaniei irakiene ştim că, în pofida utilizării de arme cu precizie înaltă, uneori erau afectate şi ţările vecine”, atenţionează analistul rus. În opinia lui Voronţov, conflictul dintre cele două Corei ar putea fi unul îndelungat şi incontrolabil, putând escalada într-un al treilea război mondial, în care SUA să se confrunte cu China.

Între timp, poziţia Washingtonului stârneşte întrebări, subliniază Nezavisimaia Gazeta. Astfel, SUA nu au acceptat convocarea, sâmbătă trecută, a Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), după cum solicita Moscova. Se aşteaptă ca circa 20 de militari americani să ia parte la actualele manevre sud-coreene. Phenianul afirmă că sud-coreenii se folosesc de americani ca de un scut, dar nu au ezitat să ameninţe cu „atacuri imprevizibile în scopul autoapărării”. La rândul său, Departamentul de Stat al SUA a declarat că exerciţiile militare ale Seulului sunt unele întemeiate în ceea ce priveşte asigurarea securităţii şi că partea sud-coreeană are dreptul la ele.

În opinia lui Voronţov, manevrele sud-coreenilor relevă iluziile Seulului, conform cărora schimbarea regimului din RPDC ar fi posibilă prin amplificarea presiunilor şi izolării. „Coreea de Sud şi SUA şi-au pus de acord poziţiile. În afară de aceasta, Washingtonul primeşte o pârghie pentru a-şi înteţi presiunile asupra Chinei, deoarece situaţia îi oferă posibilitatea de a-şi desfăşura forţele militare pe perimetrul graniţelor RPC, de a organiza exerciţii în Marea Galbenă, în apropierea imediată de malurile şi principalele centre ale Chinei”, explică expertul.

Totuşi, un conflict de anvergură nu este în avantajul nimănui. După ce desfăşurase o vizită la Phenian, guvernatorul statului New Mexico, Bill Richardson, le-a propus militarilor din RPDC să stabilească o linie directă cu cei din sud şi, de asemenea, să înfiinţeze o comisie militară pentru monitorizarea crizelor de la Marea Galbenă, comisie din care să facă parte SUA şi cele două Corei.


Eşec al negocierilor de pace de la ONU
Aproximativ opt ore de discuţii formale între cele 15 ţări membre ale Consilului de Securitate şi discuţii private cu ambasadorii nord-coreean şi sud-coreean s-au încheiat fără un acord pentru o declaraţie finală. „Nu am reuşit să facem o legătură între toate punţile”, a subliniat ambasadorul rus, Vitali Ciurkin.

El a adăugat, în faţa jurnaliştilor, că eforturile continuă, în mod neoficial, între marile puteri, în încercarea de a pune toată lumea de acord asupa unei declaraţii.

Dar ambasadoarea americană la ONU, Susan Rice, preşedinta în exerciţiu a Consiliului de Securitate, a declarat, în faţa presei, că era „improbabil ca distanţa” dintre poziţiile membrilor Consiliului să poată fi acoperită.

China a respins o versiune rusă a proiectului de declaraţie, care nu menţiona Coreea de Nord nominal într-o frază privind atacul şi nici măcar numele Yeonpyeong, au adăugat diplomaţii.

Ţările occidentale se limitau, în proiectul lor de declaraţie, să spună că „Membrii Consiliului de Securitate condamnă bombardamentul de la 23 noiembrie 2010, care a dus la pierderi de vieţi umane, inclusiv civili, şi deplânge cu fermitate agravarea tensiunii în Peninsula Coreeană, la care a condus”.

„Statele Unite au condamnat ferm, aşa cum am făcut şi atunci, atacul de la 23 noiembrie al Coreei de Nord”, a subliniat Rice. „Noi credem că este foarte important pentru Consiliul de Securitate să vorbească cu claritate şi unitate pentru a condamna” Coreea de Nord, a adăugat ea.

„Majoritatea membrilor Consiliului şi-au exprimat clar punctele de vedere, potrivit cărora este importantă” o condamnare a Coreei de Nord, a mai spus Rice.

Ambasadorul rus a argumentat că ţara sa a cerut, sâmbătă, reuniunea Consiliului de Securitate, din cauza „profundei îngrijorări” faţă de tensiunile între Coreea de Nord şi Coreea de Sud.

El a adăugat că ţara sa a prezentat două idei de declaraţie finală, care erau de a cere celor două Corei „o reţinere maximă” şi să ceară secretarului general al ONU, Ban Ki-moon, să trimită un emisar pentru a discuta cu Phenianul şi Seulul.

Cea de a doua idee a „primit o susţinere considerabilă” din partea membrilor Consiliului de Securitate, a spus el.

„Sper că această idee să poată continua, încă, pentru că suntem într-o situaţie cu tensiuni politice puternice şi fără un plan de acţiune diplomatic”, a adăugat Ciurkin.

Oficialii locali de pe Insula Yeonpyeong au anunţat luni dimineaţă, la portavoce, desfăşurarea manevrelor, fără să comunice ora prevăzută pentru începerea exerciţiului de artilerie cu muniţie reală.

Phenianul a promis un „dezastru”, dacă Seulul nu renunţă la aceste manevre militare cu muniţie reală.

 

EXCITANTII TRAGACIULUI VOR RAZBOI CU ORICE PRET


Manevrele navale comune ale Coreei de Sud şi Statelor Unite, care vor începe duminică, duc peninsula coreeană „în pragul războiului”, a afirmat vineri regimul de la Phenian, citat de agenţia oficială KCNA.

Aceste exerciţii militare „ale imperialiştilor americani şi ale marionetei lor belicoase sud-coreene” sunt îndreptate împotriva Coreei de Nord, a afirmat Phenianul.

Situaţia peninsulei coreene se apropie de pragul războiului din cauza proiectului imprudent al acestor excitaţi ai trăgaciului „, a adăugat comunicatul oficial nord-coreean.

Pentru prima dată după Războiul din Coreea (1950-1953), Coreea de Nord a bombardat marţi o zonă cu locuinţe civile din Coreea de Sud. Aceste tiruri de obuze s-au soldat cu moartea a patru persoane şi rănirea a aproximativ 20, pe insula Yeonpyeong, şi au provocat tiruri de ripostă din partea armatei sud-coreene.

Statele Unite şi-au afişat miercuri sprijinul faţă de Coreea de Sud şi vor efectua împreună manevre aeronavale, la care participă şi un portavion, începând de duminică până miercuri.

ATENTIE MARE:


Coreea de Sud a recunoscut ca a tras prima….

Coreea de Sud a recunoscut ca a tras, marti dimineata, primele focuri de artilerie.

Totusi, aceasta spune ca a fost parte al unui exercitiu militar, negand faptul ca ar fi fost indreptat asupra Coreei de Nord, potrivit Russia Today.

Da, exercitiu militar provocator  la cativa metri de granita . Obuze au cazut in spatiu teritorial maritim al Coreei de Nord, actiune intentionata de  sfidare si provocare  la adresa statului vecin.

Mai devreme, Coreea de Sud a acuzat Coreea de Nord ca ar fi atacat insula fara sa fie provocata. Phenianul a declarat ca granitele maritime au fost violate in timpul exercitiilor militare.

Fenianul a atacat doar bateriile de tragere ofensatoare , dupa cum se vede din morti si raniti, civilii fiind afectati accidental.

De atunci Seoul ameninta nordul cu un atac militar de proportii. Ministerul de Externe al Rusiei a spus ca aceste ciocniri sunt inacceptabile, cerand ambelor parti sa opreasca conflictul.

Americanii vor ataca Coreea de Nord, destabilizand piata bursiera in zona afectand grav investitiile Chinei , lovind intentionat in aceasta, prăbuşirea burselor asiatice şi apoi şi a celorlalte.  In acest fel  ei isi vor intari dolarul semnificativ, aurul se va scumpi .      Deci, va fi razboi.

Coreea de Sud şi Statele Unite vor demara duminică manevre militare navale comune, decise marţi de preşedinţii american, Barack Obama, şi sud-coreean, Lee Myung-Bak, după bombardarea unei insule sud-coreene de către Coreea de Nord, informează agenţia Yonhap.

La aceste manevre, care se vor desfăşura în Marea Galbenă, unde s-a produs bombardamentul de marţi, va participa şi portavionul american George Washington, potrivit agenţiei sud-coreene Yonhap.

Citeste mai mult

Coreea de Sud va trimite noi baterii de artilerie pe insula bombardată marţi de armata nord-coreeană, a anunţat miercuri ministrul Apărării, Kim Tae-Young.

„Avem şase tunuri autopropulsate de tip K-9 staţionate pe insula Yeonpyeong şi prevedem să instalăm şi altele”, a declarat ministrul în faţa Comisiei pentru Apărare a Parlamentului.

„Vom înlocui, de asemenea, obuzierele de 105 milimetri cu tunuri autopropulsate care au o rază mai mare de acţiune”, a adăugat ministrul, citat de agenţia Yonhap.

Aproximativ 80 de obuze trase de armata nord-coreeană au căzut pe Insula Yeonpyeong, cu aproximativ 1.500 de locuitori, situată în Marea Galbenă, într-o zonă disputată de cele două Corei, a anunţat miercuri Ministerul Apărării, precizând că, în total, au fost lansate 170 de obuze de către bateriile nord-coreene.

Armata sud-coreeană, care are un detaşament pe această insulă, a ripostat trăgând 80 de obuze.

Bombardamentul a ucis doi soldaţi, iar 18 persoane au fost rănite, dintre care 15 militari şi trei civili.

Ministrul a anunţat, totodată, că tancurile staţionate pe insulă pentru a preveni orice debarcare nord-coreeană, sunt vulnerabile la obuze. „Vom studia mijloacele de a consolida aceste tancuri”, a declarat el.

Întrebat despre posibilitatea de a relua „războiul psihologic” contra Coreei de Nord, ministrul a răspuns că Seulul ia noi măsuri, nespecificate.

Coreea de Sud a instalat difuzoare de-a lungul frontierei, după ce a acuzat Coreea de Nord, în mai, de scufundarea unei corvete sud-coreene. Aceste difuzoare, destinate difuzării de mesaje de propagandă contra Phenianului, nu au fost puse în funcţiune niciodată. Regimul de la Phenian a ameninţat că le va distruge trăgând asupra lor.

Insula Yeonpyeong este situată chiar în sudul liniei de frontieră impusă de ONU după Războiul din Coreea, dar se află la nord de linia de demarcaţie revendicată de Phenian. În această zonă s-au produs grave incidente navale, în 1999, 2002 şi noiembrie 2009.

………………….toate merg comform planului.

SUA trimite una din cele mai mari nave de război din lume pentru manevre militare în Coreea


 

 

 

Coreea de Sud şi Statele Unite vor demara duminică manevre militare navale comune, decise marţi de preşedinţii american, Barack Obama, şi sud-coreean, Lee Myung-Bak, după bombardarea unei insule sud-coreene de către Coreea de Nord, informează agenţia Yonhap.

La aceste manevre, care se vor desfăşura în Marea Galbenă, unde s-a produs bombardamentul de marţi, va participa şi portavionul american George Washington, potrivit agenţiei sud-coreene Yonhap.

Conform comunicatului, manevrele erau prevăzute înaintea „atacului de artilerie neprovocat” nord-coreean. Acest lucru demonstrează angajamentul american „pentru stabilitatea regională prin disuasiune”, continuă textul.

Potrivit Ministerului sud-coreean al Apărării, acest exerciţiu „defensiv” este menit să sporească disuasiunea împotriva Coreei de Nord.

Marţi, preşedinţii Barack Obama şi Lee Myung-Bak au convenit să „ridice nivelul de pregătire” şi să organizeze manevre militare comune în „zilele următoare” , a precizat Casa Albă.

Cei doi preşedinţi au convenit să efectueze manevre militare „în zilele următoare, pentru a continua cooperarea strânsă în materie de securitate între ţările noastre şi pentru a sublinia forţa alianţei noastre şi angajamentul nostru pentru pace şi securitate în regiune”, se arată în comunicatul preşedinţiei americane.

Obama i-a dat asigurări omologului său sud-coreean că Statele Unite sunt alături de aliatul lor după bombardarea insulei sud-coreene.

Washingtonul şi Seulul anunţaseră o serie de manevre militare după scufundarea unei corvete sud-coreene de o tropilă, acţiune atribuită în mai Coreei de Nord, de o anchetă internaţională.

Un exerciţiu militar în iulie, care era prevăzut în Marea Galbenă (vest), a fost mutat în Marea Japoniei (est), aparent în urma protestelor Chinei, care a criticat aceste manevre şi prezenţa unui portavion american în Marea Galbenă, între coastele sale şi cele ale Coreei.

Coreea de Nord a bombardat o insulă sud-coreeană. Un militar a murit, alţi 13 sunt grav răniţi


 

 

Conflict la graniţa dintre cele două Corei. Soldaţii nord-coreeni au atacat în  insula Yeonpyeong. În schimbul de focuri, un militar sud-coreean a fosr ucis, iar alţi 13 au fost răniţi. Mai multe case lovite de proiectile au luat foc şi s-au prăbuşit. Sud-coreeni au răspuns atacului şi au trimis în zonă mai multe avioane de luptă.

Potrivit unui martor citat de Reuters, insula Yeonpyeong a fost deja evacuată.  Acesta este cel mai amplu atac iniţiat de Coreea de Nord împotriva sud-coreenilor din ultimii ani.

„Casele sunt în flăcări, iar oamenii sunt evacuaţi. Nu se poate vedea foarte clar din cauza fumului dens”, a explicat un localnic. „Oamenii sunt speriaţi, iar atacul continuă chiar în acest moment”, a continuat omul.

Statul Major sud-coreean a confirmat că mai multe obuze au atins insula unde se află un detaşament al armatei. Altele au căzut în mare, a adăugat acesta.

Armata sud-coreeană a ripostat la tirurile de obuze nord-coreene, a anunţat Ministerul Apărării de la Seul, care a adăugat că armata sud-coreeană a fost plasată în stare de alertă maximă, iar avioane de luptă vor survola zona.

Ultimul conflict armat dintre cele două Corei a avut loc la sfârşitul lunii octombrie, când soldaţii nord-coreeni au tras în direcţia celor din sud la frontiera care separă cele două ţări.

Tensiunile între cele două Corei sunt deosebit de intense după ce regimul nord-coreean a efectuat mai multe teste nucleare în ultima vreme, condamnate de ONU.

Situaţia rămâne deocamdată incertă pe insula sud-coreeană Yeonpyeong, după un anunţ al Seulului privind respectivul atac.

Postul de televiziune YTN a indicat că mai multe persoane, între care patru soldaţi sud-coreeni, au fost rănite şi cel puţin 60 de case incendiate, potrivit Agerpres.

Un oficial al Statului Major al armatei sud-coreene a indicat că zeci de obuze nord-coreene au explodat la Yeonpyeong, iar forţele Coreii de Sud au replicat cu foc de artilerie.

Martori oculari au indicat că locuitori ai insulei au fost evacuaţi în buncăre, pe insula Yeonpyeong, situată în vestul Peninsulei Coreea.

Autorităţile sud-coreene verifică starea de sănătate a locuitorilor insulei, după incidentul din Marea Galbenă, conform Yonhap.

Totodată, Coreea de Sud examinează posibilitatea retragerii cetăţenilor săi din zona Muntelui Kumgang şi din parcul industrial Kaesong, precum şi reevaluarea planului stabilit pentru întâlnirea de joi, la Munsan (Coreea de Sud), între reprezentanţi ai Crucii Roşii din cele două ţări, a indicat un oficial al Ministerului Unificării de la Seul, citat de agenţia de presă sud-coreeană.

 

UPDATE :

„Statele Unite condamnă ferm atacul şi îi cere Coreei de Nord să pună capăt acţiunii beligerante şi să respecte în totalitate termenii Acordului de Armistiţiu”, a precizat SUA într-un comunicat, potrivit CNN. Rusia şi China au îndemnat la calm.  Coreea de Nord a atacat cu obuze o insulă din Coreea de Sud, iar schimbul de focuri continuă şi la această oră. Bilanţul: doi morţi, 70 de case incendiate, zeci de răniţi.

Statele Unite au condamnat atacul nord-coreean vizând insula Yeonpyeong şi au dat asigurări că îşi menţin angajamentul de a-şi apăra aliatul, Coreea de Sud, relatează CNN.

„Avem contacte continue şi apropiate cu aliaţii noştri coreeni”, a afirmat Casa Albă într-un comunicat.
„Statele Unite condamnă ferm atacul şi îi cere Coreei de Nord să pună capăt acţiunii beligerante şi să respecte în totalitate termenii Acordului de Armistiţiu”, se adaugă în document.

„Statele Unite îşi menţin angajamentul de a ne apăra aliatul, Republica Coreea (Coreea de Sud- n.red.) şi faţă de pacea şi stabilitatea regională”, a subliniat Casa Albă.

Anterior, un oficial din Ministerul sud-coreean al Apărării a dat asigurări că Seulul nu va cere redesfăşurarea rachetelor nucleare tactice americane. „Redesfăşurarea de arme tactice nucleare americane în Coreea de Sud ar contrazice politica denuclearizării Peninsulei Coreea”, a explicat viceministrul sud-coreean al apărării, Chang Kwang-il. El a precizat că Seulul nu a discutat acest subiect cu Statele Unite.

„Bombardarea (insulei) Yeonpyeong de către Coreea de Nord este o provocare militară clară. În plus, acest bombardament vizând obiective civile este impardonabil”, a precizat preşedinţia sud-coreeană într-un comunicat, cerând autorităţilor nord-coreene să „îşi asume responsabilităţile”.

Coreea de Sud intenţionează să sesizeze ONU în legătură cu schimbul de focuri cu Phenianul, ce a avut loc marţi în Marea Galbenă, a declarat o sursă din Ministerul sud-coreea de Externe, citată de RIA Novosti.

Rusia şi China şi-au expriat preocuparea în legătură cu ostilităţile din Peninsula Coreea, după ce obuze nord-coreene au fost trase spre o insulă din Coreea de Sud.

„Este important ca aceste incidente să nu conducă la escaladarea situaţiei”, a declarat o sursă din cadrul Ministerului rus de Externe.

La rândul său, China şi-a exprimat „preocuparea” în legătură cu incidentele armate . „Sperăm că părţile vor depune mai multe eforturi pentru a contribui la pacea şi la stabilitatea din Peninsula Corea”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Hong Lei. „Ne exprimăm îngrijorarea în legătură cu această situaţie”, a adăugat el. Beijingul a subliniat că trebuie să verifice faptele relevante.

 

Cel puţin 200 de obuze de artilerie nord-coreene au lovit insula sud-coreeană locuită Yeonpyeong şi au incendiat zeci de case. Un martor a declarat pentru un post sud-coreean de televiziune că între 60 şi 70 de case sunt în flăcări. Phenianul a deschis focul la ora locală 14.34 (7.34 ora României), iar armata sud-coreeană a replicat cu 80 de runde de artilerie şi a ordonat decolarea unor avioane de luptă.

Potrivit corespondentului CNN de la Seul, schimbul intermitent de focuri de armă continuă. Armata sud-coreeană se află în alertă şi este pregătită pentru posibile noi incidente armate. Imagini cu coloane de fum au fost transmise de posturile de televiziune, iar insula a rămas fără curent electric, dar nu este clar deocamdată ce a fost lovit.

Conform ultimului bilanţ, încă un militar sud-coreean a murit în urma rănilor, bilanţul atacului nord-coreean de marţi ajungând la doi morţi, a anunţat Ministerul Apărării de la Seul, relatează CNN. Insula vizată are circa 1.300 de locuitori şi găzduieşte şi o bază militară, a declarat un pescar pentru Yonhap. Unii locuitori au început să fugă pe continent, care se află la o distanţă de 145 de kilometri. Alţii se adăpostesc în şcoli. Autorităţile le-au cerut civililor să se ascundă în buncăre.