IOHANNIS ISI APARA PROCURORII CARE IL APARA..!


Iohannis apără procurorii corupți, fiindcă aceștia l-au protejat de-a lungul timpului!

Scrisoarea lui Baştea Nicolae către nepotul Baştea Ioan, prin care-l învaţă cum să procedeze pentru a lua cu japca cele două imobile: prin atragerea în afacerea murdară a familiei Lăzurca, socrii lui Iohannis.

Referitor la atragerea familiei Lăzurca și implicit a familie Iohannis în fraudă, prin promisiunea de împărţire a prăzii pe din două, suntem în posesia acestei scrisori adresată de Baştea Nicolae, unchiul lui Baştea Ioan şi iniţiatorul fraudei imobiliare, nepotului cooptat şi el în „hora nelegiuiţilor”, alături de familiile reunite Iohannis şi Lăzurca. Iată ce-i scria acest unchi, domiciliat în Cluj, care nu s-a putut bucura de roadele furtului imobiliar pentru simplul şi banalul motiv că a dat colţul, nepotului său de la Viştea, decedat şi acesta mai târziu în Statele Unite: „Eu te sfătuiesc să iei actele (un testament, chipurile al lui Ghenea Eliseu, dovedit ca fiind fals prin expertiză grafologică, chiar de către Primăria Sibiu, înainte să devină Iohannis Klaus Werner primar!) şi să te duci la Lăzurca (socrul lui Klaus Iohannis) să-i oferi jumătate mita oferită sub formă de jumătate din averea rămasă după defuncţii Ghinea), că el e cheia. Testamentul numai dacă depune el mărturie va fi eventual valabil.”

Ce dovadă mai doriţi, în plus, ca să vă convingeţi că toată afacerea nu a fost decât o escrocherie ordinară? Un procuror cinstit, nu cei puşi de Iohannis să-i dosească dosarele penale ar căuta prima probă aici, în această scrisoare, depusă la dosarul din instanțe chiar de escroci. Albin Marinescu.

35113980_457810664659363_133372362472030208_n

2 comentarii

  1. Mulțumesc pentru informațiile inedite , în care SCRISOAREA este pentru mine dovada supremă că ……………,
    ” hoțul strigă hoțul ” ! 🙂
    Conform ” oportunității ” 🙂 ” Republică ” 🙂
    am dat REPUBLICARE pe
    My Blog ! 🙂
    http://amintiriamintiri.wordpress.com/2018/06/14/
    Cu respect,
    Alioșa ! 🙂

  2. A republicat asta pe My Blog.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s