De ce a venit Joe Biden în România? Semne şi semnale


De ce a venit Joe Biden în România? Semne şi semnale

Scris de : Marin Neacșu     2014-05-23 07:46

 

 

 

Toată presa laudă şi ridică în slăvi vizita în România a părinţilor celebrului avocat Joseph Hunter Biden, membru în consiliul de Administraţie al firmei Burisma Holdings, cu interese în Estul Ucrainei. Cu o săptămână înainte şi probabil o lună după, media a avut şi va avea ce rumega.

De ce a venit Joe Biden în România? Semne şi semnale    rss 1asig opinie Deşi, înainte de acesta, ţara a fost vizitată de secretarul general al NATO, televiziunile deja au uitat de acesta, subiectul s-a consumat iar dacă va mai fi abordat va fi numai pentru a întări ceea ce a spus sau va spune tatăl lui Joseph Biden.

Ni se comentează cu duioşie cum şi-a dat Joe haina jos înainte de a lua cuvântul pentru a ne transmite mesajul domnului Obama, cel care s-a dus până în Varsovia, dar nu a mai făcut câteva sute de km să ne transmită direct salutul  său. Dacă ar fi venit cu TAROM, aş fi înţeles, asta ar fi însemnat să dea şi prin Viena, dar el era cu Air Force One, aşa că părerea mea e că putea veni, dar nu a considerat necesar. Datul hainei jos de către domnul Biden cică ar avea un mesaj divin, ar însemna siguranţă şi linişte. Aşa e românul,  găseşte un semn bun şi în găinaţul care îi cade în cap.

Modul în care cei doi americani  şi-au ales vizitele arată oricui e dispus să vadă, pe cine consideră SUA prioritar, cine este partenerul strategic. Până şi modul în care au fost trataţi presarii americani faţă de cei români, faptul că unii au fost daţi afară iar alţii păstraţi mai mult la convorbirile oficiale, sau unii au fost primiţi la Cotroceni pe intrarea oficială iar alţii pe uşa din dos, spune ceva despre cine suntem noi în ochii americanilor, dar şi ai noştri. Astea sunt semnele şi mesajele pe care trebuie să le vadă românii, nu faptul că mama lui Joseph a avut o rochie elegantă, într-o culoare vie, sau că tatăl aceluiaşi celebru avocat a mâncat foarte relaxat o îngheţată în centrul vechi. Deci ”stimaţi români staţi liniştiţi, nu e nici un pericol, dacă ar fi fost, domnul vice ar fi mâncat jar, nu îngheţată”.

Spuneam că nimeni nu mai comentează acum vizita lui Rasmunssen, deşi acesta este secretarul general al ditamai Alianţe Nord-Atlalntice. Sau nu este? Nu cumva mesajul este că nu el dirijează cu adevărat politica NATO, ci altcineva? Iată încă un mesaj pe care televiziunile nu îl transmit în mod direct.

Pe de altă parte, vizita americană în România, ca şi faptul că deşi partener strategic nu avem   un ambasador numit, arată că suntem consideraţi ţară  de mâna a treia, care nu are nevoie nici de ambasador, treburile se rezolvă prin telefoane, conducătorii chiar dacă se ceartă între ei, sunt la fel de obedienţi şi uşor de pus cu botul pe labe. Într-o Europă tot mai anti-americană, în care prezenţa trupelor americane este tot mai puţin dorită, ba chiar eliminată, în care cehii cer bani pentru a da voie trupelor NATO să treacă pe teritoriul lor, România face excepţie prin pupincurismul conducătorilor ei şi subordonarea intereselor naţionale de către companiile americane.

Despre ce vorbim?

Dacă e să ne luăm după declaraţiile oficiale, vizita tatălui lui Joseph, vicepreşedintele Joe Biden, ar fi axată pe câteva aspecte :

– un eventual conflict cu Rusia;

– mersul corupţiei în România;

– independenţa energetică a României

Război?

În ceea ce priveşte eventualitatea începerii unui război cu Rusia sau un eventual atac al României de către Rusia, mesajul a fost clar, această variantă este exclusă. Au spus-o şi conducătorii noştri iubiţi, a spus-o şi secretarul general al NATO şi iată o spune şi Biden. Păi dacă este aşa, dacă România nu se află în pericol de a fi atacată de Rusia nici în următoarele 30 de minute, nici în următorii 30 de ani ( iar dacă totuşi se va întâmpla, ”we can count on them and we will never walk allone”), de ce atâta tam-tam, dar mai ales, de ce e nevoie de baze militare permanente în România? E ceva putred în România. Dacă îmi amintesc bine, acum câteva zile domnul Băsescu ne informa că i s-a spus că NATO nu va veni din primele secunde, (care pot fi zile, săptămâni sau luni, aşa cum facerea lumii a durat 7 zile dar zile Dumnezeieşti, nu pământeşti). De asemenea i s-a mai spus, şi ne-a mai spus şi Friedman, că trebuie să investim în propria armată, să ne apărăm singuri pentru că, până la urmă, nu e nimeni dator să moară pentru noi iar noi să privim, cum se întâmplă la inundaţii când armata scoate apa din casele oamenilor iar aceştia stau la crâşmă. Americanii nu sunt nici pompierii şi nici soldaţii României. Păi dacă acesta e mesajul şi va trebuie să ne ocupăm de selecţionarea, instruirea, dotarea, înzestrarea propriei armate şi dezvoltarea propriei industrii de apărare,( dar nu prin ştergerea datoriilor firmelor de tehnică militară ale protejaţilor), ce rost mai au bazele militare străine? Instalarea bazelor militare străine nu înseamnă pregătirea armatei naţionale ci culcarea pe cealaltă ureche şi neglijarea armatei naţionale, iar declaraţiile cu mărirea fondurilor destinate MApN, rezultă că se referă nu la armata naţională ci la tehnica militară second-hand americană pe care o vom achiziţiona nu spre fericirea armatei române ci a firmelor de armament americane. Din declaraţii şi soluţii, eu văd că Biden nu a venit pentru a oferi ceva, pentru că dacă nu e nici un pericol nu a avut ce oferi, ci să ceară, şi anume să ceară pământ pentru bazele americane (care vor fi aici dar nu pentru a apăra România care va trebui să se apere singură) şi contracte pentru firmele americane, pentru o mai buna apărare a intereselor din Ucraina şi pentru a fi un cui în coasta Rusiei. Până una alta, interesele americane în Ucraina sunt foarte complexe  şi lipsite de fair-play.

Lupta anticorupţie?

Legat de evoluţia luptei anticorupţie ce să mai comentăm? Corupţia în România nu a apărut în regimul Iliescu, ea sălăşuieşte pe aceste meleaguri din vremuri imemoriale, de când domnitorii sau boierii trimiteau pungi cu galbeni la Înalta Poartă, pentru a primi caftanul  şi firmanul de domnie. Acest obicei nu a dispărut, s-a schimbat doar Poarta, care a fost când turcească, când rusească, când franţuzească, pentru ca acum să fie Nord-Atlantică. Deci Biden nu a venit aici să lupte cu corupţia ci să o menţină. Amestecul ambasadei americane şi a altor ambasade, a trimişilor, secretarilor de stat şi secretarilor secretarilor de stat cu diferite ocazii, ba pentru numirea procurorilor, ba pentru referendum, ba pentru impunerea unor legi, nu face altceva decât să întreţină această corupţie, să arate lumii  cine face legea în România şi cui trebuie să îi ceară voie, sau să dea peşcheşul ca să candideze la prezidenţiale sau să aspire la funcţia de prim-ministru. Vizitele candidaţilor la funcţii de conducere în stat, în capitalele luminate de licurici arată că obiceiul numirii domnitorului nu a dispărut, s-au schimbat doar metodele, nu se mai dau pungi cu galbeni, se dau contracte, nu se mai primeşte firmanul de domnie, se primeşte recunoaşterea ”alegerilor” şi uneori chiar sisteme de informaţii şi transmisiuni cu ajutorul cărora se manipulează şi fraudează alegerile. Cum poţi spune că vrei independenţa justiţiei române când tu vii şi spui cine trebuie să fie procuror general? Asta nu mai este independenţă, asta este amestec şi dependenţă. Cine nu vede asta, ori e orb ori nu îl interesează cu adevărat soarta românilor. Vreţi un alt exemplu? Ascultaţi încă odată celebra discuţie a doamnei Nuland cu ambasadorul american în Ucraina şi vedeţi pe cine ”vedea”domnia sa la conducerea Ucrainei, încă înainte de a se pune probleme plecării lui Ianukovich. Şi asta se numeşte tot independenţă,  dar a Ucrainei. Deci domnul Biden nu a venit să lupte cu corupţia ci să o întreţină tocmai prin acest amestec şi încercarea de a-şi impune punctul de vedere şi protejaţii, chiar dacă se preface că îi urechează. Vizita sa le dă apă la moară, se vor folosi amândoi de ea pentru a lovi unul în celălalt şi de a se lăuda fiecare că în particular el a fost lăudat iar celălalt urecheat. Băsescu se va lăuda că el l-a invitat pe Biden, iar Ponta că lui i-a cerut sfatul Joe dacă e cazul să vină sau nu. De ani de zile administraţia americană ne tot trimite emisari care pasămite sunt îngrijoraţi de statul de drept din România, afirmând mereu că vor să dea cu corupţia de pământ, dar menţinând şi protejând această corupţie şi mai ales pe corupţi. Ea, marea Americă a fost mereu îngrijorată numai de interesele companiilor americane care din când în când au fost ameninţate fie de proteste ale oamenilor fie de declaraţiile unor politicieni,  care riscau să le pună beţe în roate. Dacă nu ar fi fost aşa,  în atâţia ani cei care se tot prefac îngrijoraţi de corupţia din România şi vin să ne ajute să o înfrângem,  ar fi dat de pământ cu corupţii şi corupţia, măcar  lăsând poporul să îşi aleagă singur soarta.

In-dependenţa energetică?

Cât despre ajutorul privind dependenţa de gazele ruseşti nici nu mai trebuie discutat. Prezenţa firmelor Exxon, Chevron, ca să vorbesc de cele mai cunoscute, în România nu mai este un secret pentru nimeni. Domnul Biden nu le aduce el acum pentru a ne salva. Iar prezenţa acestora aici nu este pentru a ne salva ci pentru a ne lua ce mai avem încă prin pământ. Exploatarea gazelor şi petrolului românesc de către ”specialiştii americani” nu a avut, nu are şi nu va avea niciodată scopul de a salva România ci de a o exploata. Tot ce se scoate sau găseşte în pământ de către aceste firme intră în exploatarea şi posesia lor, ei le vând cui vor cu ce preţ vor. Iar noi, ca stat şi posesori de drept luăm maxim 10%. Şi atunci care este fericirea, în ce constă ajutorul? Îmi amintesc de ”fotografia” făcută de domnul Ponta cu cei trei copii care au găsit în pământ nişte bani dacici. Imediat statul a luat comoara, iar copiilor le-a dat o diplomă şi câteva milioane, aşa mai mult ca să îşi facă reclamă domnul premier care era în campanie electorală. Dar când companiile străine scot din pământ timp de 50 de ani gazele şi petrolul care aparţin cetăţenilor, acelaşi guvern le dă dreptul de a face ce vor cu el iar el se mulţumeşte cu o diplomă şi 10 % din profit. Cum vine asta? Revenind la domnul Biden şi marele partener strategic, trebuie spus că  nici aici America  nu oferă nimic, doar ia. După protestele de la Pungeşti, Bucureşti, Oradea, americanii intraseră în fibrilaţie, l-au chemat pe domnul Ponta la ordin pentru a da socoteală iar acesta s-a grăbit să îi asigure că indiferent de câte proteste vor avea loc, interesele firmelor americane nu vor fi afectate. “Guvernul pe care îl conduc este foarte hotărât să sprijine toate explorările de resurse neconvenţionale” Deci domnul Ponta asigura pe prietenul american încă din vara lui 2013 când exploatarea gazelor de şist devenise incertă, că indiferent de numărul protestelor sau de riscurile contaminării apelor naţionale, el şi guvernul său vor susţine toate exploatările de resurse neconvenţionale. Asta da independenţă, asta da patriotism. Ei bine, situaţia din Ucraina şi deteriorarea relaţiilor României cu Rusia prin declaraţiile şi deciziile coabitanţilor, pe care toată lumea le consideră inconştiente, unii chiar idioate, dau apă la moară acestor exploatări criminale pentru români. Cucerirea independenţei energetice a României prin aceste exploatări, este nu o himeră ci o mare minciună. Nu vom face altceva decât să schimbăm un furnizor cu alt furnizor. Numai că, dacă primind şi cumpărând gazul rusesc, aveam marele avantaj că ne păstram propriile rezerve pentru situaţii şi zile mai grele şi totodată protejam  şi solul, mediul,  trecând la cercetarea şi exploatarea rezervelor de gaz de şist proprii(care nici măcar nu sunt certe), prin fracturare hidraulică, nu numai că otrăvim pământul, nu numai că distrugem rezerva de apă făcând jocul unei Europe care intenţionează să privatizeze resursele de apă şi să impună taxe pe folosirea apei din curţile oamenilor, declarând apa monopol al unor companii specializate, dar epuizăm şi rezerva de gaze şi petrol care din unele estimări nu ar ţine mai mult de 50-100 de ani. După noi, potopul, generaţia următoare va fi nevoită probabil să se reorienteze către ruşi înjurându-i pe cei care acum vorbesc inconştient sau rău intenţionaţi  despre independenţă energetică. Dacă prietenul american ar fi venit conducte de gaze şi petrol american pentru a înlocui conductele ruseşti, aş fi crezut în bunele intenţii cu care îşi pavează domnul Biden vizita, dar aşa eu nu văd decât locul unde duc aceste ”bune intenţii”.

Cine, ce câştigă?

Să nu ne facem iluzii crezând că ruperea legăturii cu conducta rusească este urmărită de americani de dragul independenţei noastre faţă de ruşi. Nu, acest lucru este urmărit pentru a da o lovitură economiei ruseşti, iar ruşii vor răspunde cu aceeaşi monedă. Cei care vor trage vom fi noi, nu americanii. Americanii vor câştiga de două ori, odată lovind în companiile ruseşti şi a doua oară dând de lucru companiilor americane. Noi suntem la mijloc. Practic, domnul Biden nu oferă nimic, dimpotrivă, ne propune otrăvirea apelor, secătuirea rezervelor şi cere sau impune companiile americane interesate şi deja implicate în exploatarea gazelor de şist prin fracturare. Practic domnul Biden este ambasadorul fiului săi, al firmei fiului său care sunt convins că îşi va extinde exploatările din Estul Ucrainei atât de disputat acum cu forţa armelor, până în România. El vorbeşte despre lupta împotriva corupţiei? Are haz, zău aşa. Mai trăim şi mai vedem. Mai vorbeşte domnul Biden de platforma Mării Negre care ar fi marea găselniţă. Interesant nu? Numai bună de mascat oarece tehnologie pe acolo şi prin Insula Şerpilor care ar fi   numai bună pentru o prezenţă  americană.

Deci dacă tragem linie si socotim ce câştigă românii din această vizită şi din relaţia cu marele partener strategic, constatăm că practic e ca în bancul cu rusul şi Volga : nu e Volgă, e bicicletă, nu i se dă, i se ia.

Concret, deşi nu suntem în pericol de a fi atacaţi de ruşi, (pentru că asta ar însemna implicarea NATO, deci război mondial la graniţele Rusiei ceea ce Putin nu riscă), SUA sau NATO  îşi implementează baze militare permanente în România, pohta ce-au pohtit ei, pentru a sta în coasta Rusiei şi a supraveghea flota Mării Negre.

Concret, America prin intervenţiile sale în politica internă românească nu luptă împotriva corupţiei ci o susţine şi controlează la nivel înalt prin sprijinirea sau propunerea conducătorilor de stat sau structuri. Acest amestec nu reprezintă independenţa organismelor statului de drept, ci dependenţa sau subordonarea acestora de Washington.

Concret, prin stricarea relaţiilor economice şi politice cu Rusia nu ne salvăm energetic, nu devenim independenţi, ci doar  ne oferim resursele energetice  firmelor americane, care ne vor vinde nu gazul lor,  ca ruşii, ci propriul nostru gaz,  otrăvind pământul, distrugând agricultura şi sănătatea, secătuind resursele, punând generaţiile viitoare cu fundul la bariera rusească.

România, datorită interesului american în zonă şi situaţiei precare a relaţiilor Americii  cu Europa, ar fi putut  convinge şi constrânge America  să ofere mult mai mult României, inclusiv mult promisa eliminare a vizelor. Ce a oferit America? Nimic. Ce a primit ? TOT, datorită unor conducători de ţară interesaţi de campania electorală, de  scaunul prezidenţial, de propriile interese, care calcă în picioare interesele ţării. Dacă tot vorbim de semne şi semnificaţii, căderea steagului american la Cotroceni poate să arate că vizita se află sub un  steag fals.

Aşadar, de ce trebuie să mă bucure pe mine vizita lui Biden în România?

PS 1: Numai aşa de amorul artei, aş întreba: dacă situaţia în Ucraina este atât de periculoasă pentru România, încât e nevoie de instalarea de baze militare permanente americane, de ce îşi lasă domnul Biden, cei doi fii să meargă în Ucraina să lucreze pentru firmele de gaz? Cum adică pentru noi Ucraina e ciumă şi pentru familia Biden mumă? Eu ştiam că America,  când este pericol într-o ţară îşi extrage cetăţenii din zonă, nu îi trimite în gura lupului.

PS 2:Ce nu înţeleg eu, este de ce mister Biden nu s-a întâlnit cu cei doi coabitanţi la un loc? Se mâncau între ei, sau nu trebuia să ştie unul cum este minţit celălalt? Li s-au spus aceleaşi minciuni sau altele? Li s-a promis la fiecare că este susţinut sau a fost fiecare certat ? Ce i s-a spus lui Băsescu şi nu trebuia să ştie Ponta, ce i s-a spus lui Ponta şi nu trebuia să ştie Băsescu? De ce nu au fost traşi de urechi şi daţi cap în cap, dacă pentru asta a venit domnul Biden? Păi dacă şi domnul Biden se întâlneşte separat cu ei, eu înţeleg că şi el menţine sau întreţine cearta dintre ei şi consideră că România este împărţită, divizată, iar America, ca partener strategic aprobă şi întreţine oficial această situaţie. Thank you mister Biden!

PS 3: În încheierea discursului său de la Victoria, domnul Biden s-a adresat domnului Ponta cu ”domnule preşedinte”. A fost o greşeală, o premoniţie sau un mesaj? Nu ştiu, dar dacă e să ne luăm după entuziasmul lui Băse după discuţiile de la Cotroceni, ar putea fi un mesaj. Dacă ne gândim şi la cum şi cine a ajuns în fruntea Ucrainei, putem spune că e ”premoniţie” ca şi în cazul Nuland. Oricum, presa va vorbi numai despre asta, în special televiziunile iubitoare de premier.

2 comentarii

  1. Reblogged this on Printre extreme.

  2. Excelent articol! Bine documentat si realist! Felicitari!


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s