DUPA PUNGESTI, PUIESTI……..


„Dezbaterea publică” de la Puieşti: Instituţiile statului român împotriva poporului român. Autorităţile au dat răspunsuri halucinante la întrebările concrete ale oamenilor. Dacă la instalarea sondei de la Pungeşti nu au avut argumente şi au folosit forţa brută împotriva oamenilor, la dezbaterea de la Puieşti, Chevron SRL în complicitate cu statul a aplicat altă strategie: problema gazelor de şist a fost împărţită pe proiecte mai mici şi s-au acceptat întrebări doar pe o anume fază de proiect, şi anume strict la forajul mecanic şi atât, fără fracturarea hidraulică anunţată oficial de Chevron ! Orice întrebare din sală care conţinea cuvintele „gazele de şist” sau „fracturarea hidraulică” era întreruptă dinainte ca persoana să termine de vorbit. Motiv invocat era că întrebarea nu face obiectul acestei dezbateri ! 19 Decembrie 2013.

O dezbatere publică viciată, care n-a fost nici dezbatere şi nici prea publică nu era să fie. O dezbatere făcută doar ca să se poată consemna că „s-a făcut”. Nu au contat părerile oamenilor şi faptul că aceştia s-au împotrivit vehement. Fiecare luare de cuvânt a celor din prezidiu era întânmpinată cu huiduieli. Per ansamblu, din fiecare 3 minute, 2 au fost huiduieli.

Orice întrebare din sală care conţinea cuvintele „gazele de şist” sau „fracturarea hidraulică” era întreruptă dinainte ca persoana să termine de vorbit. Motiv invocat era că întrebarea nu face obiectul acestei dezbateri !

De fapt, aceasta a fost şi strategia: toată problema cu extragerea gazelor de şist prin fracturare hidraulică a fost împărţită pe proiecte mai mici şi s-au acceptat întrebări doar pe faza actuală de proiect, adică strict forajul mecanic şi atât, fără fracturarea hidralulică anunţată oficial de Chevron !
Mai mult, reprezentanţii instituţiilor statului s-au spălat pe mâini atât de ziarul oficial al ANRM cât şi de declaraţia şefului Chevron pe România, Tom Holst, care a afirmat în direct la televiziunea publică naţională că Chevron va folosi fracturarea hidraulică încă din faza de explorare: au spus că fiecare răspunde pentru ce declară ! Problema de ansamblu nu a putut fi adresată de către oameni !

La întrebările cu adevărat importante referitoare la contract, mediu şi viaţa oamenilor fie nu avea cine să răspundă,
fie prezidiul pasa răspunderea altei instituţii care nu era prezentă în sală, asta şi din cauză că din partea ANRM şi a CJ Vaslui nu a fost nimeni prezent.

Ciprian Şoavă de la ANPM a încheiat forţat şedinţa, enervat de huiduielilor din sală, după ce ameninţase în repetate rânduri că va face acest lucru. Reprezentanţii instituţiilor statului au fost scoşi pe usa din spate, sub protecţia celor de la firma de pază.

Luaţi de proşti, la mişto, în bătaie de joc, dispreţuiţi, sfidaţi, priviţi de sus, impresia că deciziile oricum sunt deja luate şi hârtiile semnate, lehamite – acestea sunt câteva din caracterizările acestei „dezbateri publice”.

Printre alţii, în sală s-au aflat o parte din membrii GISCB, oameni din Pungeşti, primarul din Şuletea – Ciprian Tamaş, George Epurescu, preşedinţii PDL şi PNL Bârlad – Daniel Buzamăt şi Ciprian Feraru, PR-ul Chevron România – Răzvan Mitroi (fost jurnalist), Jim Christianopolis – consilier de mediu Chevron Romania.


TC 03:18]
Romeo Fărcăşanu, expert tehnic de mediu atestat de Ministerul Mediului, „independent de compania Chevron” (aşa cum s-a autointitulat) :
– Sonda este localizată la 300 de metri de râul Tutova.

[TC 04:25]
ing. Ovidiu Tiron:
– Deci legea prevede foarte clar că avem un rol activ, atât noi cât şi dvs.
Mădălina Nistor, director Agenţia pentru Protecţia Mediului Vaslui:
– Vorbim de raportul în discuţie. Nu de fracturare hidraulică, nu de gaze de şist.

[TC 04:35]
ing. Ovidiu Tiron:
– /…/ atât pentru faza de explorare, cât şi pentru faza de exploatare, pentru că în ambele faze se foloseşte fracturarea hidraulică.
Mădălina Nistor, director Agenţia pentru Protecţia Mediului Vaslui:
– Nu vorbim de fracturare hidraulică. Răspund întrebărilor care au legătură cu raportul nostru. Nu vorbim de gaze de şist şi nu vorbim de fracturare hidraulică.

[TC 05:04]
ing. Ovidiu Tiron:
– Vă daţi seama de situaţia în care vă aflaţi dvs. acuma ? Pur şi simplu ne cereţi nouă, nu numai celor care suntem aici, să vă împrumutăm sănătatea noastră şi a mediului în care trăim, să o puneţi la dispoziţia companiei Chevron, fără să ne oferiţi nicio garanţie scrisă ! Credeţi că este acceptabil aşa ceva ? (sala izbucneşte în aplauze şi urale)
Ciprian Şoavă, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului:
– Da … Asta n-are … N-are legătură cu acest proiect ! (sala izbucneşte în huiduieli şi fluierături) Bun ! Deci să înţelegem că nu doriţi să se mai pună şi alte întrebări !

[TC 05:47]
George Epurescu, „România Fără Ei”:
– Domnul Holst a declarat că faza de explorare se încheie cu fracturare hidraulică, broşura ANRM-ului, pe care ne-a băgat-o pe gât, spune că faza de explorare se încheie cu hidraulică …
Ciprian Şoavă, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului:
– N-avem nicio treabă cu domnul … ce declară fiecare !

[TC 07:20]
George Epurescu, „România Fără Ei”:
– Legea spune aşa: când omul face o investiţie care se desfăşoară în etape – este ordinul de aplicare a legii mediului – acordul de mediu se emite pentru toată investiţia ! Nu se emite aşa cum vrem noi, pe bucăţele, ca să evităm folosirea unor cuvinte care dau adevărul despre ce se întâmplă în spatele acestor documente.
– Următoarele acorduri de mediu, în baza cărui act normativ se vor da ?!
Mădălina Nistor, director Agenţia pentru Protecţia Mediului Vaslui:
– Vom vedea la momentul respectiv. (sala izbucneşte în huiduieli şi fluierături; doamna Mădălina Nistor zâmbeşte şi ridică dintr-o sprânceană)

[TC 08:32]
Zîna Domintean:
– Garda de Mediu are tehnologia necesară pentru a controla la 3.000 de metri adâncime, unde se forează ?
Mădălina Nistor, director Agenţia pentru Protecţia Mediului Vaslui:
– Puteţi să întrebaţi … s-o întrebaţi pe Garda … pe doamna de la Garda de Mediu.
Zîna Domintean:
– Dar dvs. sunteţi de la Mediu. Nu ştiţi ?
Mădălina Nistor, director Agenţia pentru Protecţia Mediului Vaslui:
– Sunt o altă instituţie, doamnă.
(nu a spus cum se numeşte)
– Ascultaţi-mă şi pe mine puţin. Sunt reprezentantul Gărzii Naţionale de Mediu, şi noi nu controlăm decât ce e scris în actul de reglementare. Deci nu putem … ce … ce să căutăm noi la … adâncimea care aţi spus dvs. acolo ?

[TC 09:04]
Din sală:
– Deci vorbim despre contractul Chevron.
Ciprian Şoavă, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului:
– Păi da’ noi n-avem legătură, dom’le, cu contractul lor ! Noi discutăm astăzi de acest raport de impact asupra mediului !
Din sală:
– Contractul este făcut de ANRM, semnat de ANRM !
Ciprian Şoavă, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului:
– Bun ! Noi suntem de la Agenţia pentru Protecţia Mediului, n-avem noi treabă cu … Vă rog adresaţi-vă la obiect !

[TC 09:22]
Ciprian Şoavă, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului:
– Răspunderea revine titularului de proiect, pe baza actului de reglementare, în acord, în acord cu verificările pe care le face Garda Naţională, din punct de vedere al protecţiei mediului.
Din sală:
– DACĂ NOI MURIM ACUMA, CE NE FACE GARDA NAŢIONALĂ ?!?!?
Ciprian Şoavă, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului:
– Eu ?! … Ce garanţie să vă ofer eu, personal ?!
Din sală:
– NE-AI VÂNDUT !!!
(sala izbucneşte în huiduieli şi fluierături)\

arta de a invinge

 

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s