PROFETII INEVITABILE – PREGATITI-VA DE MOARTE : RAZBOI, INFOMETARE, OTRAVIRE, GENOCID, „CALAMITATI”(HAARP) ETC.


AL TREI-LEA RAZBOI MONDIAL este iminent in viitorul foarte, foarte apropiat :

Surse militare confidentiale sustin ca Statele Unite i-ar fi dat unda verde Israelului pentru un atac asupra Iranului, potrivit publicatiei InfoWars. Unele informatii afirma ca subiectul a fost pe agenda intalnirii de la Tel Aviv din 3 octombrie dintre Leon Panetta, secretarul american al apararii si oficialii israelieni.

Administratia Obama ar fi acordat unda verde pentru un atac al Israelului asupra Iranului, potrivit unor surse militare confidentiale, citate de InfoWars.

Israelul este preocupat de faptul ca marile puteri, precum Germania si-au apropiat relatiile cu Iranul, ceea ce ii permite acestuia sa-si continue programul de imbogatire al uraniului.

Este posibil ca in urmatoarele doua luni Israelul sa lanseze un atac militar. Vizita secretarului american al Apararii, Leon Panetta din 3 octombrie de la Tel Aviv a fost folosita pentru ca Israelul sa-l convinga pe demnitarul american, ca Statele Unite sa dea unda verde pentru un atac.

„In ultimele saptamani, au avut loc discutii intense in cercurile militare israeliene cu privire la posibilitatea sau nu a lansarii unui atac militar impotriva facilitatilor nucleare ale Iranului.

Aparent, problema-cheie in dezbatere a fost cum sa se asigure Israelul ca Statele Unite ar lua parte la atac sau cel putin ar interveni de partea sa, daca atacul initial ar duce la un razboi lung”, a declarat Patrick Seale, un jurnalist britanic pentru Gulf News.

„In cazul in care Administratia americana nu reuseste sa castige sprijin pentru instituirea unor sanctiuni asupra regimului de la Teheran, dupa prezentarea unor dovezi asupra unor abuzuri facute la alegerile recente din Iran, mingea va fi din nou in curtea Administratiei Obama”, scrie Tony Karon, in Time.

Administratia va sprijini masurile agresive impotriva Iranului, avand acoperire in vederea schimbarii regimului. Expertii geopolitici considera ca avertismentele date Iranului pregatesc o lovitura a Israelului asupra Teheranului.

In iulie, veteranul Robert Baer, fost agent al CIA, a declarat la KPFK Los Angeles ca prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a planificat un atac asupra Iranului, in septembrie, pentru a coincide cu cererea Palestinei de recunoastere a statului la ONU.

Conform declaratiilor lui Steve Pieczenik, fost oficial al Departamentului de Stat, a fost conceput un complot terorist, care ar putea fi pretextul unui atac militar impotriva Iranului.

SUA: Fostul prezidenţiabil McCain propune o intervenţie militară în Siria, după cea din Libia.

Senatorul american John McCain a propus o intervenţie militară pentru a apăra civilii din Siria, în condiţiile în care operaţiunile NATO din Libia sunt pe punctul de a se încheia, relatează NewsIn.

“Acum că operaţiunile militare din Libia sunt în curs de încheiere, atenţia se va concentra din nou pe ce operaţiuni militare practice ar putea fi luate în considerare pentru a apăra vieţile civililor din Siria“, a declarat duminică McCain, la Forumul economic mondial din Iordania.

El a avertizat că regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad “nu trebui să creadă că poate scăpa cu crime în masă”, amintind că fostul lider libian Muammar Gaddafi “a făcut această greşeală şi l-a costat totul”.

Gaddafi a fost capturat şi ucis săptămâna trecută de forţele loiale noului guvern libian.

McCain, cel mai important republican din Comisia pentru servicii armate a Senatului, nu a precizat dacă se referă la o prezenţă a SUA sau a NATO în Siria.

2) INFOMETARE:

Banca Mondiala şi Fondul Monetar Internaţional au ” atras ” atenţia asupra instabilităţii situaţiei politice din ţările sărace cauzată de creşterea pe plan mondial a preţurilor la alimente. Totul merge conform planului, poate putin in intarzaiere.

Treizeci şi trei de state sunt ameninţate de haos social. 100 de milioane de oameni ar putea foarte curând trăi în mizerie.

Preşedintele Băncii Mondiale, Robert Zoellick a solicitat ţărilor bogate să susţină acţiunile programului de combatere a foametei cu suma de 500 de milioane de dolari.

În timp ce oamenii din ţările bogate se gândesc dacă în viitor vor mai putea face plinul de benzină, alţi oameni, cei din ţările sărace, se confruntă cu o problemă de altă natură: lipsa hranei. Din ce mai multe ţări se confruntă cu revolte sociale cauzate de foamete. Transformarea hranei în combustibili biologici acutizează creşterea preţurilor la alimente. Această realitate nu exclude însă o altă realitate. Şi-anume creşterea demografică la nivel mondial. Până în anul 2050 populaţia globului va ajunge la 9 miliarde de oameni. Peste 90% din aceştia se vor naşte în ţările lumii a treia, unde în clipa de faţă 850 de milioane de oameni se confruntă deja cu foametea. În fiecare zi mor de foame mii de oameni. Acest lucru n-ar trebui să se întâmple. Criza alimentară nu este declanşată exclusiv de catastrofele naturale, cauzele sunt de natură politică şi economică.

Foametea nu are doar cauze naturale

Şi totuşi, pământul este îndeajuns de fertil pentru a face sustenabilă hrănirea nu doar a întregii populaţii actuale a globului, ci chiar a unui număr mai mare de oameni. Foametea şi moartea prin inaniţie nu sunt o realitate socială declanşată de cauze naturale.

Nu lipsa alimentelor este problema, ci iniţiativa politică“ – afirma, acum 20 de ani, Organizaţia Naţiunilor Unite. Nimic nu s-a schimbat de atunci. O cincime din populaţia globului supravieţuieşte cu mai puţin de un dolar pe zi. Aceştia sunt oamenii care adorm seara flămânzi şi care, din cauza alimentaţiei deficitare, îngroaşă numărul celor care mor de foame. Foametea poate fi combătută prin crearea de locuri de muncă, ce întăresc puterea de cumpărare – o soluţie viabilă, însă parţială. O jumătate de adevăr.

Criza actuală a alimentelor, care deja a făcut primele victime şi a dus la căderea guvernului în Haiti are legătură cu inflaţia globală a preţurilor la alimente. Pe de altă parte, creşterea puterii de cumpărare în ţările aflate în curs de dezvoltare a condus la mărirea cererii de alimente, satisfăcută în parte de importuri. De neeludat este şi un alt aspect: numărul suprafeţelor agricole folosite pentru crearea de combustibil biologic creşte vertiginos. Rezultatul acestor acţiuni este simplu. Ţările şi aşa sărace au trebuit să plătească cu o pătrime mai mult pentru hrană faţă de anul trecut.

Evoluţii îngrijorătoare

Preţul porumbului s-a dublat în ultimii doi ani. Grâul nu a mai fost atât de scump şi greu de procurat de trei decenii, iar preţul orezului s-a dublat în ultimul an. O situaţie departe de a cunoaşte un sfârşit. Dimpotrivă, creşterea preţurilor va continua şi va afecta mai ales ţările sărace. Creşterea cererii pentru alimente de bună calitate, înregistrată în prezent în ţările aflate în curs de dezvoltare, direcţionează folosirea grânelor spre producţia de carne. Bogaţii lumii acesteia îşi savurează luxul. În defavoarea celor săraci. Bunăstarea unora – iată o cauză a foametei în lume. 

Creşterea preţurilor la alimente este resimţită şi în ţările industrializate. Dimensiunea problemei este însă diferită. În ţările sărace, consecinţele acestei creşteri sunt fatale.

Şi totuşi, pe termen lung, actuala creştere de preţuri poate fi un avantaj pentru ţările sărace, cu condiţia ca statele industrializate să renunţe la protecţionismul agrar. Competitivitatea agrară a ţărilor aflate în curs de dezvoltare este afectată de barierele economice impuse de ţările bogate, care protejează astfel proprii ţărani. 

Criza actuală ar putea fi o şansă pentru ca aceste măsuri să fie anulate. Ţările industrializate ar trebui să susţină crearea de noi locuri de muncă în ţările lumii a treia. În felul acesta, locuitorii acestor ţări ar putea să cumpere alimente şi să-şi astâmpere foamea. Săracii şi înfometaţii lumii acesteia au nevoie de reguli comerciale corecte şi de locuri de muncă. Altfel, măsurile actuale de ajutorare a acestora rămân simple paliative.

MAI MULT SI FOARTE IMPORTANT AICI

3)OTRAVIREA POPULATIEI -APA, AER, MANCARE.

Vă oferim un prim articol dintr-o serie de articole prin care dorim să vă punem la curent cu un fapt extrem de îngrijorător şi, totodată, incontestabil. Tot mai multe avioane care zboară chiar şi la mică altitudine lasă în urma lor  dâre ale morţii [chemtrails, dâre alcătuite din substanţe chimice, care nu au nicio legătură cu carburantul sau sistemul de propulsie al avioanelor]. În acest mod, sunt răspândite pe ascuns anumite substanţe care provoacă bolile, epidemiile, suferinţa şi moartea. Acest articol cuprinde o mărturie cutremurătoare a unui mecanic care a văzut echipamentul tehnic folosit pentru dispersarea unor substanţe toxice şi mărturia unui funcţionar superior al unei companii aeriene, care a avut acces la documentele unui proiect guvernamental secret prin care se realizează această dispersare a unor substanţe în atmosferă.


În ultimii ani clinicile medicale şi sălile de urgenţă ale spitalelor sunt mereu înţesate, de multe ori umplute la dublul capacităţii lor, de oameni suferind de boli al căror nume până acum câţiva ani nici nu exista. De ani de zile există bănuiala că starea proastă a sănătăţii oamenilor, simptomele noi, maladiile nou apărute, greu de explicat de lumea medicală, ar avea drept cauză dârele anormale pe care din ce în ce mai multe avioane în zbor le lasă în urma lor. Autorităţile, însă, nu par să se îngrijească de un astfel de detaliu … care pare banal!


La început, doar extrem de puţine avioane lăsau în urma lor astfel de dâre. Astăzi, au devenit extrem de numeroase, brăzdând cerul în cruciş, în paralel şi chiar în formă de „S“ sau de cercuri. Privim pe furiş cerul şi atunci când zărim aceste dâre, ni se pare normal ca un avion care trece să lase în spatele lui urme care se întind de la un capăt la altul al orizontului. Ele se lărgesc continuu, amestecându-se cu alte dâre, ajungând să formeze un adevărat nor, care acoperă cerul ore în şir.

Nu este oare legitim în acest caz să ne întrebăm dacă aceste dâre nu sunt cumva una dintre cauzele problemelor de sănătate care ne lovesc de câţiva ani încoace? Dăm ca exemplu valul de bronhiolite care afectează din ce în ce mai mulţi nou-născuţi în fiecare an. În urmă cu două decenii, acest cuvânt nici măcar nu exista în dicţionar! Alte probleme care au apărut sunt: recrudescenţa astmului, leziuni ale căilor respiratorii, leziuni pulmonare, dureri în gât ciudate, angine care dispar la fel de pe neaşteptate cum apar, gripe care nu sunt cu adevărat gripe, maladii ale ochilor, ale pielii şi organelor interne… Lista este lungă, şi fiecare dintre aceste afecţiuni poate degenera şi duce la moarte.

Analizele efectelor chemtrail-urilor, adevărate dâre ale morţii, sunt dintre cele mai neliniştitoare. Soluţia oficială care ni se oferă: vaccinuri noi şi antibiotice super-tehnologizate, în condiţiile în care s-a demonstrat că supraconsumul de vaccinuri şi de antibiotice de tot felul nu a făcut decât să reducă iremediabil capacitatea sistemului imunitar de a răspunde la atacuri subite.

Explicaţia cu care, iniţial, responsabilii civili şi militari ai forţelor aeriene i-au liniştit pe observatori, a fost aceea că ar fi vorba doar de dâre de condensare. La întrebare de ce aceste urme nu existau cu mai mulţi ani în urmă răspunsul a fost că atunci avioanele nu zburau atât de sus încât să permită formarea acestor dâre. În anumite cazuri, aceste dâre, au spus ei, pot rezulta ca urmare a aruncării restului de carburant, în vederea unei posibile aterizări forţate. Cu toate acestea, înmulţirea acestor dâre (nu toate avioanele care zboară riscă să se prăbuşească, din câte se ştie…) şi aspectul lor face să fie ridicol şi inadmisibil acest gen de justificare… În urma amplitudinii pe care fenomenul a luat-o şi în lipsa unor explicaţii plauzibile soluţia pe care autorităţile au găsit-o a fost să îl transforme în „legendă urbană”, împiedicând orice studiu ştiinţific serios. Folosindu-se de tragicele atentate din 11 septembrie 2001 au îngropat definitiv chestiunea. Ca urmare a aşa-zisei ameninţări internaţionale a terorismului, a fost impusă, sau cel puţin se urmăreşte să fie impusă, obligativitatea sprijinului şi încrederii absolute faţă de guverne. Chestiunea dârelor morţii [chemtrails] a ajuns deci să facă parte rapid dintre subiectele pe care mass-media le evită cu orice preţ… Dezbaterea a continuat însă pe internet.

Autorităţile militare şi guvernamentale iau în derâdere aceste afirmaţii ca fiind conspiraţioniste sau le denunţă drept zvonuri lipsite de fundament. S-a mers chiar până la a vorbi de propagandă teroristă antiguvernamentală, pentru a închide o dată pentru totdeauna gura celor băgăreţi.

Ar trebui, cu toate acestea, să se realizeze o anchetă serioasă şi independentă şi să se dispună realizarea unor analize la laboratoare controlate de servicii neguvernamentale, dacă mai există aşa ceva… Deşi sunt destul de mulţi cei care au observat acest fenomen alarmant, numărul celor care au întreprins o campanie activă pentru informarea populaţiei este foarte mic. Agenţiile guvernamentale contează pe apatia oamenilor şi, de fapt, ele au ajutat din plin la crearea acestei stări de conştiinţă, începând din anii 1950, prin fluorizare, aspartam şi drogurile vândute pe stradă.
Voi reveni cu foto autentice de deasupra Iasului .

Pana la dispersia totala, aceste care au persistat pe cer mai mult de 4 ore.

Este binecunoscut faptul că guvernele anumitor ţări experimentează tehnologii noi asupra populaţiei lor de zeci de ani. Există rapoarte care au fost făcute publice care o dovedesc. Pentru a opri acest genocid tăcut trebuie trezit spiritul oamenilor şi mass-media cu privire la acest flagel invizibil care ne copleşeşte de câţiva ani! Dacă un procentaj atât de mic de oameni este preocupat de acest fenomen, conducătorii acestor agenţii au motiv să creadă, analizând situaţia, că se găsesc deasupra oricărei bănuieli şi că nu există nimic de care să se teamă.

Dâre de condensare sau dâre ale morţii?


Dârele de condensare [contrails]

De la apariţia avioanelor cu reacţie, ne-am obişnuit să vedem pe cer dâre albe în urma lor, atunci când trec pe deasupra noastră, la mare altitudine. Aceste dâre albe – în engleză contrails, [dâre de condensare] – depind în special de doi factori: umiditatea ambiantă şi temperatura, foarte scăzută la acea altitudine. Ele pot să fie alcătuite din fine picături de apă condensate sau din cristale de gheaţă şi de zăpadă.

Aceste dâre pot să apară la altitudine joasă, aproape de nivelul solului, doar în zone cu un climat extrem de rece (Antarctica, Arctica) şi constituie un serios handicap pentru circulaţia aeriană. La altitudine, aceste condiţii se manifestă regulat începând de la 9000 de metri. Dârele pot rămâne vizibile mai multe minute înainte de a fi dispersate de vânt, gradat, până când dispar complet. Aceste dâre de condensare, nefiind formate decât din molecule de apă, sunt aproape inofensive, mai ales prin comparaţie cu poluarea pe care o singură turbină de avion o generează, datorită arderii carburanţilor şi ai altor agenţi chimici. Dârele de condensare [contrails], fiind compuse din vapori de apă, se disipă după o scurtă perioadă de timp. Conform meteorologului Thomas Schlattes de la Administraţia Naţională Oceanică şi Atmosferică a Statelor Unite, ele nu se pot forma decât la temperaturi de – 60°C şi mai mult, la niveluri de umiditate relativă de 70% şi la altitudini foarte mari.

Ca incident separat şi distinct în ansamblul acestor evenimente, norii se pot forma dacă temperatura, umiditatea relativă şi condiţiile de vaporizare sunt favorabile dezvoltării lor. Dacă vedem pe cer dâre de condensare [contrails] – considerate aşa după aspectul lor – care se transformă în „nori“ , putem concluziona că nu sunt alcătuite din vapori de apă şi deci este vorba de altceva!
Timpul prevăzut pentru disiparea dârelor de condensare [contrails] este relativ scurt, două minute sau mai puţin. Aceasta presupune că dâra respectivă este alcătuită în special din vapori de apă, cel puţin conform definiţiei sale clasice (condensation trail sau dâră de condensare). Nivelul de disipare a dârelor de condensare [contrails] depinde mult de mărimea particulelor cristalelor de gheaţă şi de cantitatea de raze solare. Dependenţa de umiditatea relativă nu este evidentă. Un nor care se formează în urma trecerii unui avion, atunci când se produce aceasta, depinde în principal de temperatura, de umiditatea relativă, de tipul şi de mărimea particulelor (nucleelor) de aerosol care sunt introduse.

Formarea şi disiparea dârelor normale de condensare [contrails] şi formarea de nori trebuie să fie recunoscute ca fiind două procese fizice separate care rezultă ca urmare a unor condiţii diferite şi variabile în cele două cazuri.

Dâre ale morţii [chemtrails]

De la mijlocul anilor 1990 încoace, în SUA a început să fie observată înmulţirea unor dâre de un tip nou. Ele apar la altitudine mai joasă decât cea a dârelor de condensare [contrails], uneori chiar aproape de nivelul solului, pot să fie albe sau colorate şi se estompează foarte lent, lăsând să treneze o ceaţă în care pot fi detectate diverse particule sau filamente. Uneori, ele formează nori longitudinali care se taie brusc, lăsând un gol în respectiva dâră. Apoi norii par a se forma din nou pentru a se termina la câţiva kilometri mai departe. Sau, dimpotrivă, dâra taie cerul de la un capăt la altul al orizontului. Aceşti nori nu sunt întotdeauna situaţi la mare altitudine, după cum pretind autorităţile militare sau cele ale controlului aerian. Foarte adesea, îi putem sesiza la înălţimi cuprinse între 1000 şi 5000 metri, dar şi mai sus de 9000 de metri, care este altitudinea culoarelor de zbor ale avioanelor comerciale.

În unii dintre aceşti nori putem discerne curcubeie sau o culoare portocalie. Alţii sunt pătaţi de mase mai închise în interior, sau tivite cu negru. Aceste mici dâre se expansionează destul de rapid (în funcţie de viteza vântului) şi produc pene fine sau plase în evantai. Spre deosebire de dârele de condensare [contrails], dârele morţii [chemtrails] sunt adesea scindate, cu un gol sau o întrerupere în traseu, ca şi cum ar fi fost schimbat rezervorul din care au fost pulverizate.

Fapt important: cei care au observat aceste fenomene nu sunt cârcotaşi profesionişti sau ufologi de salon. Ei sunt mai degrabă pasionaţi de aviaţie, medici, oameni de ştiinţă, poliţişti, jurnalişti integri… şi oameni cărora aceste împrăştieri le provoacă iritaţii oculare sau bronhice, alergii şi oboseală. Ei aparţin tuturor claselor societăţii. Plecând de la criterii de sănătate publică, s-a creat o reţea de observatori ai dârelor morţii [chemtrails] care este extrem de activă pe internet.

Scrisoarea unui mecanic de aviaţie

Vă oferim în continuare o scrisoare extrem de interesantă care a fost publicată pe site-ul lui Clifford Carnicom, apoi afişată pe site-ul lui Jeff Rense (ambele site-uri sunt dedicate acestui subiect legat de crimele realizate prin intermediul „dârelor morţii” [chemtrails]), scrisă de un mecanic de aviaţie. Chiar dacă unii pot obiecta că provenienţa acestei misive este incertă, ea coincide cu multe alte mărturii, inclusiv cu scrisoarea unui director al unei linii aeriene, ca răspuns la declaraţiile mecanicului anonim.

Chemtrail-uri. Un mecanic de aviaţie s-a împiedicat de adevăr?

„Din motive pe care le veţi înţelege pe măsură ce veţi citi ceea ce urmează, nu-mi pot divulga identitatea. Sunt un mecanic de aviaţie şi lucrez pentru o linie aeriană importantă. Muncesc într-o bază de întreţinere situată într-un mare aeroport şi hazardul a vrut să descopăr ceea ce nu-mi era vizibil destinat.

Mai întâi, trebuie să vă explic în două cuvinte cum funcţionează ierarhia în lumea mecanicilor din domeniul aeronautic. Acest lucru este important pentru înţelegerea relatării mele şi pentru cauza căreia îi consacraţi o mare parte din energia voastră. Mecanicii de aviaţie îşi doresc să lucreze în trei domenii: avionica, motoarele şi comenzile de zbor. Se consideră că mecanicii care lucrează pe aceste sisteme au atins cele mai înalte grade ale scării ierarhice. Vin apoi mecanicii care lucrează la sistemele hidraulice şi aparatele de climatizare. Următorii sunt cei ataşaţi sistemelor subalterne.

În sfârşit, pe treapta cea mai de jos a acestei scări, se găsesc mecanicii care lucrează la sistemele de golire a fluidelor. Niciun mecanic nu vrea să lucreze la pompe, rezervoare şi sistemul de conducte care servesc la înmagazinarea deşeurilor toaletelor din avioane. Totuşi, în fiecare aeroport unde am lucrat eu, există întotdeauna doi sau trei mecanici care se oferă voluntari pentru acest serviciu, oricare ar fi aeroportul. Ceilalţi mecanici sunt foarte fericiţi să-i lase să facă aceasta. Nimeni nu acordă cu adevărat atenţie acestor oameni şi niciun mecanic serios nu are o legătură veritabilă cu aceşti mecanici de zona a doua. De fapt, nu m-am aplecat niciodată cu adevărat asupra acestui aspect, până foarte de curând.

Majoritatea companiilor aeriene au acorduri de servicii reciproce cu celelalte companii care utilizează acelaşi aeroport. Aceasta înseamnă că dacă o companie are o problemă tehnică, de ea se va ocupa unul dintre mecanicii noştri. În schimb, dacă unul dintre avioanele noastre este în dificultate acolo unde îşi are baza de întreţinere o altă companie aeriană, avionul nostru va fi reparat de ei.

Într-o zi, acum aproximativ o lună, am fost chemat la bază pentru a lucra la avionul unei alte companii. În momentul în care m-a chemat, controlorul nu ştia care era problema şi nu putea să-mi dea niciun detaliu. Atunci când am sosit la faţa locului, am descoperit că pana se situa la nivelul înmagazinării deşeurilor. Nu existau alte soluţii: trebuia să mă strecor în interiorul carlingii pentru a rezolva problema. Pătrunzând în compartiment, mi-am dat seama că ceva nu e în regulă. Avionul avea mai multe rezervoare, pompe şi tuburi decât erau menţionate în caietul de sarcini.

La început, am presupus că sistemul fusese modificat. Nu mai lucrasem pe un aparat de acest tip de mai bine de zece ani. Urmărind să găsesc problema, am realizat rapid că tubajul şi rezervoarele suplimentare nu erau legate la sistemul de evacuare… Tocmai descoperisem acest lucru când un alt mecanic de la compania mea a apărut subit. Era tocmai unul dintre mecanicii care lucrau în mod obişnuit pe aceste sisteme. I-am predat lucrul cu mare plăcere. Plecând, l-am întrebat despre acea echipare suplimentară. El mi-a răspuns: Vezi-ţi de treaba ta şi lasă-mă să mă îngrijesc de a mea!

A doua zi, lucram la calculatorul firmei ca să văd un plan de cablaj. Pentru că tot eram acolo, am decis să fac o cercetare cu privire la echipamentul suplimentar pe care îl găsisem în avion. Spre marea mea surpriză, manualele nu făceau nicio referire la echipamentul pe care îl văzusem în ajun. Am căutat în dosarele producătorului şi nu am găsit nimic nici acolo. Curiozitatea mea era atinsă în punctul sensibil: eram cu adevărat hotărât să descopăr natura acestui echipament.

Săptămâna următoare am primit trei dintre avioanele noastre, în hangarul principal, pentru inspecţia periodică. În timpul acestor inspecţii, în jurul avionului forfotesc peste tot o mulţime de mecanici. Tocmai îmi terminasem treaba, şi am decis să mă duc să văd sistemul de evacuare pe unul dintre aparate. Cu toţi mecanicii din jur, eram sigur că nu avea să mă observe nimeni. Spre marea mea surpriză, avionul pe care am ales să-l inspectez avea şi el acel tip de echipare suplimentară!

Am început să urmez sistemul conductelor, pompelor şi rezervoarelor. Am descoperit ceea ce părea a fi unitatea de comandă a respectivului sistem. Era o cutie de comandă standard folosită în aviaţie, dar fără cea mai mică inscripţionare. Puteam urma firele de la cutia de comandă la pompe şi la valve, dar niciun alt circuit de comandă nu era conectat la această unitate. Singurele fire care erau racordate la această unitate erau legate la sistemul operaţional al comenzilor avionului.

Sistemul avea un rezervor mare şi două mai mici. Era dificil de văzut datorită îngustimii compartimentului, dar mi s-a părut că rezervorul mare ar fi putut cuprinde 200 litri. Rezervoarele erau legate la o supapă de golire şi de umplere care trecea prin fuzelaj chiar în spatele supapei de golire a sistemului fluidelor uzate. Căutând unde ducea acest racord sub avion, am văzut că era ascuns în spatele unui fals panou, sub un alt panou care, la rândul lui, ajungea la sistemul canalului de golire. Am început să urmăresc tubajul pompelor. Aceste tuburi conduceau la o reţea de conducte mai mici care se terminau în marginile din spate ale aripilor şi ale stabilizatoarelor orizontale ale avionului.

Dacă priviţi cu atenţie aripile unui avion mare veţi vedea un mănunchi de fire, aproximativ de grosimea unui deget, care iese din marginea din spate a aripii. Acestea sunt tije de descărcare statice. Ele sunt folosite pentru a disipa sarcina de electricitate statică care se acumulează pe un avion în zbor. Am descoperit că acele conducte duceau la una din trei dintre aceste tije de descărcare electrostatică. Iar aceste false tije de descărcare electrostatică fuseseră găurite ca pentru a lăsa să scape un produs oarecare prin ele.

Trecuse o vreme de când eram cocoţat pe aripă. Dintr-o dată, unul dintre supraveghetori mi-a ordonat să părăsesc hangarul. El mi-a spus după aceea că treaba mea era terminată şi că nu eram autorizat să fac ore suplimentare. Cele două zile care au urmat au fost foarte încărcate şi nu am găsit niciun minut liber pentru a-mi continua mica anchetă. Două zile după descoperirea mea, am fost chemat să înlocuiesc un detector de temperatură pentru un motor de avion care se pregătea să decoleze. Am terminat lucrul şi m-am întors la hârţogărie.

Aproximativ 30 minute mai târziu, am fost convocat de directorul general. Atunci când am intrat în biroul său, mă aşteptau acolo reprezentantul sindicatului nostru şi alte două persoane, pe care nu le cunoşteam. Directorul mi-a spus că a fost descoperită o problemă serioasă. Eram suspendat pentru o greşeală gravă. Mi-a spus că scrisesem intrări false în raportul meu de lucru în legătură cu detectorul de temperatură pe care tocmai îl instalasem cu câteva ore înainte. Eram consternat şi am început să protestez. Am spus că era ridicol şi că făcusem cât se poate de conştiincios acea treabă. Reprezentantul sindicatului s-a interpus. El a recomandat să aruncăm un ochi la avion, pentru a lămuri situaţia. Atunci eu am întrebat cine erau ceilalţi doi oameni. Directorul general mi-a indicat că erau inspectori de securitate ai companiei aeriene, dar că nu erau obligaţi să-mi dea numele lor.

Ne-am înapoiat deci la avion, care ar fi trebuit deja să decoleze, dar care era încă garat la rampa noastră de întreţinere. Am deschis capota motorului şi reprezentantul sindicatului a scos detectorul de temperatură. A verificat numărul de serie şi a constatat că era piesa veche. Atunci ne-am dus la magazia de piese şi reprezentantul sindicatelor a verificat raportul meu. De pe o etajeră, el a luat o cutie sigilată. A deschis-o şi a scos un detector de temperatură având acelaşi număr de serie cu cel pe care îl instalasem. Imediat, el mi-a spus că sunt suspendat pentru o săptămână fără salariu.

M-am odihnit acasă în prima zi a suspendării mele întrebându-mă ce s-a petrecut. Seara, am primit un apel telefonic. Vocea mi-a spus: „Acum ştii ce păţesc mecanicii care îşi bagă nasul acolo unde nu au nimic de făcut. Data viitoare când o să te amesteci să lucrezi la sisteme care nu te privesc, o să-ţi pierzi slujba! Cum mă simt generos astăzi, cred că o să te poţi întoarce la treabă curând.“ CLIC. Am făcut imediat apropierea între ceea ce tocmai se produsese şi faptul că descoperisem acel tubaj misterios.

În dimineaţa următoare am fost chemat de directorul general. El mi-a spus că datorită excelenţei dosarului meu suspendarea fusese redusă la o zi. Trebuia deci să mă reapuc imediat de treabă. Singurul lucru la care mă puteam gândi era: Ce încercau „ei” să ascundă şi cine sunt aceşti EI?

Revenirea la treabă a fost ca şi cum nu s-ar fi petrecut nimic. Niciunul dintre ceilalţi mecanici nu a amintit de suspendarea care îmi fusese dată. Reprezentantul sindical mi-a spus de altfel că era inutil să vorbesc despre aceasta. Dar în noaptea aceea am căutat pe internet pentru a urmări să găsesc răspunsuri. Nu-mi amintesc cum am ajuns aici, dar am găsit site-ul vostru. Atunci situaţia a devenit din ce în ce mai clară. A doua zi dimineaţă la serviciu, în interiorul dulapului meu, care era încuiat, am găsit o notă tipărită. Ea spunea: „Curiozitatea a ucis pisica. Nu te uita pe site-urile internet care nu te privesc.” Mi-am spus: „Ia te uită! EI mă observă.”

Nu ştiu ce produse pulverizează ei prin intermediul acelor sisteme ciudate, dar pot să vă certific că o fac. Îmi imaginez că utilizează camioanele cisternă pentru a încărca acele rezervoare. E vorba de camioanele care golesc deşeurile rezervoarelor de vidanjare a toaletelor. În mod obişnuit, aeroporturile încredinţează unor sub-contractori acest gen de lucru şi nimeni nu se apropie de aceste camioane. Cine ar vrea să urmărească un camion umplut de fecale? Golind rezervoarele fluidelor uzate, aceşti oameni umplu rezervoarele sistemului jicloarelor de vaporizare.

Cunoscând planurile de zbor ale avioanelor, ei programează probabil unitatea de comandă cu scopul ca ea să înceapă să pulverizeze o anumită cantitate din respectivul produs după un anumit timp, îndată ce avionul a atins o anumită altitudine, sau atunci când el se găseşte deasupra anumitor zone locuite. Ciocul jicloarelor (elemente al carburatorului sub forma unor tuburi cu unul sau mai multe orificii prin care se pulverizează în carburator debitul de combustibil necesar) falselor tije electrostatice este atât de mic încât nimeni din avion nu ar putea remarca acest lucru.

Dumnezeu să ne ajute pe toţi,
un cetăţean căruia îi pasă.“

Răspunsul unui funcţionar superior al unei linii aeriene, postat pe site-ul lui Clifford Carnicom

„Domnule Carnicom,
Citind scrisoarea pe care aţi primit-o de la mecanicul anonim, m-am simţit obligat să-i răspund. Şi eu muncesc pentru o linie aeriană, cu toate că la un nivel ierarhic superior. Nu voi numi linia aeriană, nici oraşul în care mă aflu, nici postul pe care îl ocup, din motive evidente de securitate. Aş vrea să pot documenta tot ceea ce sunt pe punctul să vă dezvălui. Dar este practic imposibil să o fac, întrucât aceasta ar putea în cele din urmă să antreneze consecinţe fatale pentru mine.

Elementele conţinute în scrisoarea mecanicului anonim mi se par autentice. În SUA există companii aeriene care au participat la un proiect numit Project Cloverleaf [Proiectul Frunza de treflă] timp de câţiva ani. Unii îşi amintesc că au primit consemne în această direcţie în 1998. Personal, am fost avizat în 1999. Cei câţiva funcţionari ai liniilor aeriene care au primit instrucţiunile în ceea ce priveşte proiectul Cloverleaf au fost supuşi cu toţii unor controale de securitate severe cu privire la antecedentele lor personale şi, chiar înainte să putem primi aceste instrucţiuni, am fost puternic presaţi să semnăm un acord de ne-divulgare care declară în esenţă că, dacă spunem ceea ce ştim, indiferent cui, riscăm închisoarea.

În biroul nostru, aproximativ douăzeci de funcţionari am primit aceste instrucţiuni care ne-au fost date de doi funcţionari oficiali din cadrul unui organism guvernamental. Nu au revelat care. Au spus că guvernul avea să remunereze linia noastră aeriană, şi de asemenea şi altele, cu scopul de a pulveriza anumite produse chimice speciale prin intermediul avioanelor comerciale.

Atunci când au fost întrebaţi care erau aceste produse chimice, unde şi de ce urma să le pulverizăm, ei ne-au indicat că informaţia ne-ar fi oferită dacă ar fi nevoie… Au precizat că noi nu aveam de ce să aflăm mai mult în această direcţie. Şi au continuat atunci să afirme că acele produse chimice erau inofensive. În cele din urmă, au concluzionat că programul era de o asemenea importanţă, încât el trebuia să fie finalizat cu orice preţ.

Atunci când noi i-am întrebat de ce nu desemnau numai avioanele lor militare pentru a pulveriza aceste produse chimice, ei au declarat că nu există suficiente avioane militare disponibile pentru a elibera aceste produse chimice pe o scară atât de mare. Acesta este motivul pentru care proiectul Cloverleaf a fost lansat, pentru a permite unor linii aeriene comerciale să ajute la răspândirea acestor produse chimice în atmosferă. Apoi, cineva a întrebat de ce tot acest secret… Reprezentanţii guvernului au declarat atunci că dacă marele public ar şti că avioanele care zboară deasupra capetelor lor împrăştie produse chimice în aer, grupurile de ecologişti ar cere încetarea pulverizării.

Cineva a pus unuia dintre oamenii guvernului întrebarea următoare: Dacă produsele chimice sunt inofensive, de ce să nu se facă publică natura lor şi motivul pentru care le pulverizăm? El a părut derutat de această întrebare şi a răspuns pe un ton autoritar că publicul nu are nevoie să ştie ce se petrece, dar că acest program a fost conceput numai pentru binele său. El a declarat de asemenea că noi trebuie să păstrăm tăcerea şi să nu mai punem întrebări în această direcţie. După care, şedinţa de informare a fost încheiată.

În biroul nostru, toate documentele în ceea ce priveşte proiectul Cloverleaf sunt păstrate în seifuri. Nimeni nu are dreptul să scoată aceste documente. Foarte puţini funcţionari au acces la ele şi ei nu vorbesc niciodată despre conţinutul lor.

Domnule Carnicom, eu nu sunt deloc imbecil. Ştiu că se petrece ceva şi sunt sincer înspăimântat. Mă simt foarte vinovat că ştiu de existenţa acestei operaţiuni, dar sunt obligat să tac. Sunt tulburat ştiind că firma pentru care muncesc ar putea fi pe cale să-i otrăvească pe americani. Sper că această scrisoare va deschide ochii anumitor persoane asupra a ceea ce se produce, în acest moment, pe cerul nostru. Vă repet că aş vrea să pot să vă ofer o informaţie documentată, dar înţelegeţi de ce trebuie să păstrez anonimatul absolut.

DIN ACEASTA CAUZA ALBINELE SUNT PE CALE DE DISPARITIE     SI INEVITABIL VA ACCELERA FOAMETEA DESPRE CARE AM VORBIT CEVA MAI SUS.


CONTINUAM CU OTRAVIREA POPILATIEI: FOARTE IMPORTANT DE CITIT AICI   nu va ucideti copiii premeditat.

4) GENOCID :

GAZA…imagini nedifuzate…interesul unor ”oameni”..mai presus de umanitate ..CRIMINALII CONDUC TERRA

ATENTIE, IMAGINI TERIFIANTE


5)SE ABAT CALAMITATILE:

În ultimii ani diferitele părţi ale globului au fost expuse din punct de vedere climatic la modificări drastice. Ploi torenţiale, vânturi puternice, căderi masive de zăpadă, secetă, uragane au afectat major viaţa locuitorilor din zonele respective. Un grup de specialişti englezi care au realizat recent un „Atlas complet al lumii” vorbesc chiar de modificări ale conturului unor continente, vizibile din satelit. Explicaţiile meteorologilor sau ale diferiţilor reporteri prezenţi în zonele calamitate au însă mereu drept leit-motiv încălzirea globală a planetei! O explicaţie neutră, care face ca nimeni să nu poată fi considerat responsabil pentru aceste dezastre. Iată în continuare ce spun unii specialiştii – ale căror studii sunt mai puţin mediatizate, încercând să facă puţină lumină în acest domeniu atât de ceţos al vremii, cu tot ceea ce înseamnă ea.


În iunie 1988, dr. James Hansen de la Institutul Goddard de Studii Spaţiale din New York a informat Senatul American că a găsit o metodă pentru a calcula temperatura medie la suprafaţa pământului prin luarea în considerare a mii de date de la staţiile meteo de pe glob. Metoda implica o divizare a suprafeţei Terrei în pătrate de 5 grade latitudine pe 5 grade longitudine, calculând pentru fiecare pătrat temperatura medie pentru fiecare lună, din fiecare an. S-a descoperit astfel că pe ansamblu, pe parcursul a 140 de ani, creşterea globală a temperaturii a fost de doar 0,6˚C ± 0,2˚C. Temperatura medie nu a crescut continuu: pe perioade scurte de timp s-au putut observa fluctuaţii – scăderi sau creşteri cuprinse între 0,15˚ şi 0,5˚C. Prin realizarea de măsurători comparative în apropierea zonelor locuite şi în afara lor, s-a observat creşterea temperaturii globale doar în zonele locuite, dar nu cu valori care să genereze o psihoză colectivă.

Şi atunci de ce o creştere de doar 0,6˚C, care nu poate afecta sistemele biologice, a fost considerată totuşi îngrijorătoare? La acea vreme autorităţile au vorbit în mass media despre studiile dr. Hansen ca despre un indicator al unui viitor dezastru, însă au omis să precizeze care este valoarea creşterii globale a temperaturii. S-au făcut şi în continuare măsurători ale temperaturii atmosferice cu ajutorul baloanelor meteo şi acestea au arătat că pe ansamblu, nu există nici o modificare a temperaturii între anii 1956 şi 2000. Compararea măsurătorilor realizate de sateliţi, baloanele meteo şi la suprafaţa terestră, au arătat doar foarte mici diferenţe între diferitele sisteme. Toate măsurătorile indică aceleaşi modificări atmosferice şi temperaturi asemănătoare. Şi atunci de ce se vorbeşte despre încălzirea globală a planetei? Ce rost are acest refren obsedant care ni se repetă de câţiva ani prin intermediul presei, televiziunii şi radioului? Are el rolul de a deturna atenţia de la adevăratele cauze ale catastrofelor climatice care au început să se petreacă tot mai des? Ce ştiau cei care anticipau o încălzire a climei în 1988 – pe baza unor studii care dovedeau contrariul?

Producerea de inundaţii masive cu ajutorul unor arme climatice

Ideea modificării la voinţă a vremii este veche. De mii de ani înţelepţii vechilor civilizaţii cunoşteau această artă spirituală şi mai ales cum să realizeze aceasta fără a perturba echilibrul general al planetei. Ei cunoşteau faptul că o modificare a unei părţi duce la modificarea întregului. Nu la fel procedează astăzi cei care, prin intermediul producerii unor vibraţii de joasă frecvenţă în atmosferă au creat adevărate arme climatice. Oamenii de ştiinţă au dezvoltat în prezent două modalităţi de manipulare a climei: HAARP şi GWEN.

HAARP. Acest acronim provine de la High-frequency Active Aurol Research Project – Proiectul de cercetare a Aurorei activată cu frecvenţe înalte. HAARP este “un secret păstrat la fel de bine ca şi cel al Proiectului Manhattan, care ne-a adus bomba atomică”, după cum afirmau în revista Nexus dr. Nick Begich şi Jeanne Manning atunci când au scris articolul “Îngerii nu se joacă cu HAARP”. Acest proiect, afirmă dr. Rosalie Bertell, preşedinta Institutului Internaţional de Interes în domeniul Sănătăţii Publice (IICPH), va fi prezentat publicului ca fiind un scut spaţial faţă de diferite arme sau, pentru cei mai creduli, ca fiind un aparat care repară stratul de ozon.

În realitate, tehnologia HAARP constă dintr-un ansamblu de turnuri care iradiază atmosfera cu cantităţi enorme de unde radio de frecvenţă joasă (EFJ). Turnurile HAARP arată ca nişte antene normale, dar sunt specializate în emisia de unde radio. Acest tip de turnuri sunt localizate în mai multe părţi ale globului. America a construit cea mai mare arie de turnuri HAARP în Gakona, Alaska, pe o suprafaţă de 40 de acri. Turnurile HAARP de pe teritoriul SUA sunt acţionate de Directoratul vehiculelor spaţiale ale Laboratorului de cercetare al forţelor aeriene americane (Air Force Research Laboratory’s Space Vehicles Directorate).

HAARP are capacitatea de a plasa cantităţi enorme de unde de joasă frecvenţă (EFJ) în atmosfera terestră, deasupra unor zone strategice şi de a menţine constantă energia, în cazul în care ar exista variaţii, într-o manieră mai precisă şi mult mai bine controlată decât un detonator nuclear. Dr. Nicholas Benich, om de ştiinţă implicat activ în campania anti-HAARP, arată că această tehnologie produce un fascicul foarte puternic de unde radio care încălzeşte şi astfel ridică zone întregi din ionosferă (stratul încărcat electric care se află deasupra atmosferei); apoi undele electromagnetice se întorc spre pământ şi pătrund peste tot, atât în structurile vii cât şi în cele neanimate. Astfel, pe lângă alterarea climei şi crearea de furtuni, HAARP modifică modul în care mintea umană operează şi chiar scade rezistenţa biologică la boli.

HAARP diferă de alte sisteme de încălzire a ionosferei, care aruncă difuz în atmosferă unde de joasă frecvenţă, prin focalizarea semnalului de la majoritatea, dacă nu de la toate turnurile de pe cei 40 de acri, într-un singur fascicul. Oamenii de ştiinţă sunt îngrijoraţi că armata poate crea, datorită acestui instrument, o gaură uriaşă în atmosfera superioară, distrugând astfel protecţia planetei faţă de radiaţiile solare. Dr. Bertell spune despre HAARP că este „un reşou uriaş care poate determina ruperi majore ale ionosferei, creând nu numai găuri, dar şi incizii lungi în stratul protector de deasupra Pământului”.

Tehnica HAARP este în întregime funcţională din 1993. Cam câtă energie de frecvenţă joasă aruncă HAARP în atmosferă? În Alaska, aceste turnuri sunt construite să radieze 1,7 gigawat în ionosferă. HAARP poate afecta astfel şi câmpul electro-magnetic al pământului. Din punct de vedere militar, HAARP este o armă de distrugere în masă, după cum afirmă Michel Chossudovsky, profesor de Ştiinţe Economice la Universitatea Ottawa. El reprezintă un instrument de cucerire, capabil să destabilizeze selectiv agricultura şi sistemele ecologice pe regiuni întinse.

GWEN. Acest acronim provine de la Ground Wave Emergency Network (Reţeaua de urgenţă a undelor terestre). Acestea sunt turnuri enorme care au fiecare câte 100 de cabluri de cupru înfipte în formă de evantai sub baza turnului. Departamentul de apărare a construit aceste turnuri sub motivul că vor fi utile în comunicaţii în timpul sau după o catastrofă nucleară. Această poveste cu comunicaţiile nu va sta în picioare în momentul în care vom înţelege că suflul nuclear distruge orice echipament de telecomunicaţie, făcând imposibilă transmisia radio pentru mai multe ore. Tehnologia EFJ poate crea cutremure şi erupţii vulcanice. Turnurile GWEN sunt localizate în California chiar de-a lungul faliei tectonice şi în zonele vulcanice din nord-vestul Pacificului. Vedem deci cum ceea ce nu poate realiza HAARP prin intermediul atmosferei, GWEN realizează prin intermediul solului. GWEN conlucrează deci din plin cu HAARP.

Marea Inundaţie din Midwest (1993) a fost creată utilizând arme climatice

Reginald E. Newell de la M.I.T – Massachusets Institute of Technology scria în “Geophysical Research Letters Journal” că în atmosfera joasă plutesc uriaşe râuri de apă. Aceste “râuri” nu sunt apă condensată, ci vapori care curg efectiv. Cu alte cuvinte, omul nu le poate vedea şi nici nu realizează când le traversează cu avionul. Dar aceste râuri de vapori sunt enorme. Ele au dimensiunea a 600-700 de km lăţime şi până la 7500 de km lungime. Aceste „râuri” sunt situate la 3 km deasupra pământului, şi au un debit de aproximativ 165 milioane de litri de apă pe secundă. Oamenii de ştiinţă au descoperit că există 5 râuri atmosferice în emisfera nordică şi 5 în emisfera sudică.

Acum, ştiind că există aceste „râuri” în atmosferă, cum e cel mai uşor de creat o inundaţie? Cel mai simplu ar fi să se pună un dig în calea unui astfel de râu şi apa respectivă să fie redirecţionată spre pământ. S-a observat că energia de frecvenţă joasă (EFJ) creează un dig electronic în atmosferă. Aceste diguri electronice pot bloca râurile de vapori, determinând căderea unor cantităţi uriaşe de apă pe pământ.

Un astfel de dig atmosferic artificial a fost creat în 1993 prin acţiunea combinată a turnurilor HAARP din Alaska şi GWEN din Midwest. Oamenii de ştiinţă au lăsat deschisă emisia EFJ timp de 40 de zile şi 40 de nopţi. Rezultatul? A plouat pe tot acest interval. Turnurile GWEN sunt plasate exact pe linia nord-sud, la nord de râurile Missouri şi Mississippi. Bineînţeles că aceste două râuri au fost incriminate pentru producerea inundaţiilor. Pe lângă morţi, răniţi şi distrugerea de locuinţe, această furtună a produs pierderi agricole în valoare de 12-15 miliarde USD.

Care a fost starea vremii în Europa în vara aceasta? În centrul şi vestul Europei erau inundaţii masive, iar în România pârjol. Frontul de instabilitate atmosferică din Europa, despre care ştim că în general înaintează zilnic de la vest către est, se înţepenise parcă undeva deasupra Austriei. Timp de o lună a stat acolo ca şi cum ceva îl ţinea pe loc. Acel ceva a fost exact un astfel de dig atmosferic de netrecut, care a făcut ca apele să rămână în centrul şi vestul Europei, iar seceta la răsărit.

Cu ce scop se creează astfel de calamităţi?

Nu mult după inundaţia din Midwest, din 1993, au apărut tot felul de ştiri despre lipsa de discernământ sau de inspiraţie a celor care şi-au construit sau reconstruit case, în zone predispuse la inundaţii. Aceste ştiri sfătuiau oamenii să nu mai construiască case în astfel de zone. Un plan ingenios pentru a muta populaţia în zonele dorite.

HAARP, după cum afirmă Michel Chossudovsky, face parte din arsenalul de arme al Noii Ordini Mondiale, din cadrul Iniţiativei de Apărare Strategică. Prin comandă militară, economii naţionale întregi pot fi destabilizate prin manipulare climatică. Iar acestea pot fi făcute fără ca victimele să ştie, cu costuri minime şi fără implicarea personalului militar.
În 1977, Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat o rezoluţie privind utilizarea ostilă a tehnicilor de modificare a condiţiilor de mediu. Convenţia care a rezultat – Convention on the Prohibition of Military and Any Other Hostile Use of Environmental Modification Technique (ENMOD), a impus semnatarilor, printre care şi USA, să se abţină de la utilizarea oricărei tehnici de modificare a vremii, care ar putea duce la efecte severe, pe termen lung sau pe arii foarte întinse care să afecteze economia şi societatea. Douăzeci şi trei de ani mai târziu, în noiembrie 2000, la Haga, a avut loc Conferinţa despre modificarea climei. Nici delegaţiile oficiale, nici grupurile de acţiune în ceea ce priveşte mediul înconjurător care au participat la această conferinţă, nu au ridicat deloc problema războiului climatic sau a tehnicilor de modificare a climei (ENMOD). La modul oficial, peste acest subiect s-a aşternut o tăcere suspectă. Totuşi numeroşi oameni de ştiinţă au continuat să tragă semnale de alarmă.

Dr. Rosalie Bertell scria în 2000 într-un articol publicat de London Times că “oamenii de ştiinţă din serviciul armatei SUA lucrează la sisteme de modificare a vremii, ca potenţială armă. Aceste metode includ creşterea furtunilor şi deturnarea râurilor de vapori din atmosfera terestră pentru a produce secete sau inundaţii ţintite”.

Marc Filterman, fost ofiţer în armata franceză, amintea despre diferite tipuri de arme neconvenţionale care utilizau frecvenţe radio. În conformitate cu un raport din 1999 publicat în Intelligence Newsletter, el se referea direct la războiul climatic, indicând faptul că atât SUA cât şi Rusia aveau deja din 1980 tehnicile necesare pentru dezlănţuirea unor modificări climatice instantanee. Până la urmă şi Napoleon a fost învins în 1812, tot datorită condiţiilor climatice.

Catalin Nadabaica.

1 comentariu

  1. Ma bucur ca n are niciun comentariu articolul asta…Mi e sila de lumea asta rea,si de toti prostii care habar n au ce I pandeste.Pur si simplu am incercat sa fac cunoscute multe dintre astea ,unor oameni,insa am observat ca le bubuie procesorul la asemenea subiecte.Lumea e prea proasta…


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s