SE VEDE CLAR CA EVREII SUNT UN CANCER IMPOTRIVA UMANITATII


Treizeci de rabini israelieni sprijină o normă religioasă care interzice evreilor să vândă sau să închirieze case unor ne-evrei, transmite Associated Press, care apreciază că acest lucru reprezintă o indicaţie asupra creşterii radicalismului în rândurile comunităţii rabinice din Israel.

 

Acţiunea clericilor – care se numără printre cei mai influenţi din Israel – a atras acuzaţii de rasism. Această normă religioasă a fost iniţiată în oraşul nordic Safed de către rabinul şef al acestui oraş, Shmuel Eliahu, fiind aţintită împotriva arabilor. Nitai Morgenstern, unul din asistenţii lui Eliahu, a declarat că oraşul Safed are o problemă cu oamenii care închiriază sau vând proprietăţi arabilor, deoarece acest lucru riscă să „distrugă ţesătura socială a oraşului”. Un grup de evrei ultra-ortodocşi au cerut sprijinul altor rabini şefi, iar noua reglementare a fost semnată de 37 de rabini.

 

Iata deci, o idee pentru guvernele lumii, de a interzice la randul lor ca nici un evreu sa nu mai poata cumpara vre-o proprietate in afara granitelor evreiesti, si alea destul de controversate.

Sa-i vedeti atunci cu ochii bulbucati si fata schiminosita, adanc ”raniti” in inima ”natiunii” uralnd si mugind cat ii tine gura despre anisemitism .

24 comentarii

  1. CIUMA – CANCERUL EVREIESC PLANETAR

    http://ciuma-cancerulevreiescplanetar.blogspot.com/

    Plague AND CANCER planetary HEBREW. Toate razboaiele de pe fata pamantului au fost si sunt finantate si organizate de evreii masoni. Evreii prin REZERVELE FEDERALE AMERICANE finanateaza si organizeaza lovituri de stat, revolutii, revolte populare, razboaie civile si altele pe intreaga planeta pentru a implementa democratia evreiasca, adica COLONIZAREA INTREGI PLANETE. ACEST BLOG ESTE FACUT PENTRU A ATRAGE ATENTIA FIINTELOR UMANE, SA NU AJUNGA IN SITUATIA ROMANIEI, NU ESTE URA, CI ADEVAR.

  2. .Singurul lucru bun pe care l-a facut Hitler a fost sa-i extermine.Stia el de ce,stia ca sunt o amenintare la scara globala.

  3. Daniel, mă îndoiesc că Hitler era pus pe exterminarea cazarilor. Avea destui prin armată, aşa că ar fi trebuit să înceapă cu ei.

    Atâta timp cât vor exista bani pe lumea aceasta, oamenii nu vor putea scăpa (decât foarte greu) de această ciumă. Uitaţi-vă la cum erau oamenii înainte de puciul din ’89 şi la cum sunt acum…

  4. Camarade posteaza informatii despre proiectu l” Israel in Romania”

  5. HOLOCAUSTUL CONTINUĂ, SUB SEMNUL CIFREI DIAVOLULUI: 666!

    Pentru majoritatea românilor, în Regimul Băsescu-Boc, cifra 6 a devenit fatidică. La 6 mai 2010, după votul din Parlamentul European (care interzice utilizarea cianurilor la Roşia Montană) şi după mutarea în plic primită de la komisarii F.M.I, preşedintele Băsescu i-a înştiinţat pe cetăţenii români că s-a hotărît să fie tăiate cu 25 % salariile bugetarilor şi cu 15 % pensiile şi ajutoarele sociale.

    Supusul Guvern Boc V a pus în aplicare indicaţia prezidenţială, apoi a susţinut şi repetat că tăierile sînt temporare, pînă la 31 decembrie 2010, aceasta fiind singura alternativă pentru depăşirea crizei şi relansarea economiei. După 6 luni de tăieri, criza nu a fost depăşită şi prăbuşirea economiei şi a nivelului de trai continuă.
    Ca urmare, Regimul Băsescu-Boc refuză să prezinte în Parlament consecinţele deciziilor anti-omeneşti luate în anul 2010, iar P.S.D. şi P.N.L. nu reacţionează. Prin eliminarea sporurilor la salarii s-a ajuns ca veniturile bugetarilor să scadă lunar cu 30-60%, comparativ cu luna iunie 2010. Guvernul i-a minţit pe bugetari şi salariile lor rămîn tăiate şi în anul 2011, dar numai cu 28-58%, fiind prevăzută o creştere negativă reală de 2%. Tăierea de 15% din pensii a fost oprită prin decizia corectă a Curţii Constituţionale. Dar, ca urmare a inflaţiei de 8% şi a creşterii T.V.A. cu 5%, s-a ajuns ca pensiile reale să scadă cu 13%. La acest procent se adaugă cel puţin 7% datorită majorării preţurilor, taxelor şi impozitelor. În total, pensiile reale au scăzut cu peste 20% în a doua jumătate a anului 2010 şi vor scădea cu cel puţin 15% în anul viitor.Regimul criminal, susţinut de parlamentarii PDL, UDMR, UNPR şi deputaţii minorităţilor, s-a răzbunat în ziua de 6 decembrie a.c. pe pensionari, pe femeile aflate în concediu maternal şi pe majoritatea revoluţionarilor. După o pregătire mediatică de două săptămîni pe tema duratei concediului maternal şi a cuantumului indemnizaţiei, după multe şedinţe de guvern pe aceste teme, în ziua de 6 decembrie 2010, preşedintele Băsescu s-a dus la Guvernul Boc V şi i-a cerut să taie din nou din drepturile cuvenite la circa 3 milioane de cetăţeni români, acum, în postul Crăciunului. Concret, de la 1 ianuarie 2011, se taie 50% din indemnizaţia mamelor aflate în concediu pentru îngrijirea copiilor în vîrstă de pînă la 2 ani. De asemenea, se taie 5,5% din pensiile mai mari de 740 lei pe lună, sub pretextul contribuţiei la fondul de sănătate şi tot 5,5% din indemnizaţiile cuvenite revoluţionarilor care au dobîndit acest titlu în perioada 1990-2010 şi care nu au fost răniţi. Deocamdată, Guvernul Boc V nu taie de la revoluţionarii răniţi în timpul loviturii de stat din decembrie 1989 şi nici de la urmaşii celor 159 de morţi pînă în 22 decembrie 1989 şi nici de la urmaşii celor 957 de oameni ucişi după prăbuşirea Regimului Ceauşescu. Avînd atîtea crime pe conştiinţă şi mîinile pătate cu sînge, alogenii care au ajuns la Putere, care conduc şi jefuiesc România de 21 de ani, nu au curajul şi nu au ce sărbători în ziua de 22 decembrie. Doar urmaşii unui popor barbar şi viclean, respectiv liderii UDMR, insistă să fie modificată Ziua Naţională a României, de 1 Decembrie, şi să fie sărbătorite crimele din decembrie 1989, după modelul sărbătorii ungureşti din 15 martie pentru cei peste 40.000 de români ucişi în Revoluţia din Ardeal de la 1848-1849.
    Regimul anti-românesc Băsescu-Boc îi minte în faţă pe români şi susţine că, după cele hotărîte în 6 decembrie 2010, nu se reduc durata concediului maternal şi nici indemnizaţia cuvenită mamelor. În realitate, Guvernul Boc V a stabilit că mamele care stau în concediu pentru îngrijirea copiilor cu vîrste între 1 şi 2 ani nu primesc nici o indemnizaţie. Practic, indemnizaţia se reduce cu 50% din anul 2011, iar locuri în creşe nu sînt asigurate şi posturile în sistemul bugetar sînt blocate şi în anul 2011. Regimul Băsescu-Boc a recurs la discriminarea între mămici şi între prichindei introducînd un criteriu artificial, respectiv data de 1 ianuarie 2011. Vor urma alte zeci de mii de procese la instanţele judecătoreşti. Acelaşi Regim Băsescu-Boc se răzbună pe circa 2,5 milioane de pensionari cărora, înainte de Crăciun, a hotărît să le taie 5,5% din pensiile cuprinse între 740 şi 1.000 lei pe lună. Deocamdată, FMI şi Regimul Băsescu-Boc nu au tăiat direct din pensiile de supravieţuire de 350-739 lei pe lună. Nici premierul Boc şi nici un ministru nu poate justifica de ce s-a decis să fie tăiate indemnizaţiile revoluţionarilor care nu au fost răniţi. Ca urmare a tăierilor anunţate în 6 decembrie 2010, a cadourilor otrăvite ale PDL, UDMR şi UNPR de Moş Nicolae, Guvernul Boc V a anuţat că va face o economie anuală de 1,4 miliarde lei. În timp ce se lamentează că nu sînt bani la Buget, că numai atîta poate economia şi că singura alternativă o reprezintă tăierile din salarii, pensii şi ajutoare sociale, acelaşi Guvern Boc V şi acelaşi preşedinte Băsescu au acordat în plină criză, din anul 2010, pentru procurori şi membrii lor de familie, gratuităţi la controale medicale, spitalizări şi medicamente. Cheltuielile anuale cu această destinaţie depăşesc 1,5 miliarde lei. Rezultă că, dacă nu acorda gratuităţi în domeniul sănătăţii pentru procurori, Regimul Băsescu-Boc nu era nevoit să taie din pensiile mici şi nici din indemnizaţiile cuvenite mamelor şi revoluţionarilor. Intuind ce îi aşteaptă după ce pierd Puterea, guvernanţii s-au pus bine cu procurorii, sfidîndu-i pe pensionari, pe revoluţionari şi pe mame. Se ştie că o virtute a unui bun creştin este facerea de bine. Cei din Regimul Băsescu-Boc nu au mamă, nu au tată, nu au bunici, nu au copii şi de aceea s-au specializat în a face mult rău, cît mai mult rău în postul Crăciunului. În ziua de 7 decembrie a.c., la cererea FMI şi a preşedintelui Băsescu, parlamentarii PDL, UDMR, UNPR şi deputaţii minorităţilor au votat, din nou, Legea pensiilor. Prin aceasta s-au îngheţat pensiile, iar vîrsta de pensionare a fost mărită la 63 de ani pentru femei şi 65 de ani la bărbaţi. În timp ce speranţa de viaţă a românilor a scăzut cu 10 ani în ultimii 21 de ani şi această tendinţă se menţine, prin majorarea vîrstei de pensionare Regimul Băsescu-Boc urmăreşte pe fond să nu mai plătească pensii, ci numai ajutoare de înmormîntare. După fapte vor avea şi răsplata cuvenită! Ca să-i umilească şi mai mult pe români în postul Crăciunului, premierul Boc l-a mandatat pe juristul Cseke Attila, membru UDMR, ministrul Sănătăţii, să anunţe, împreună cu unguroaica Andreea Paul Vass, consiliera principală a celui mai hulit dintre ardeleni, care sînt tăierile din drepturile băneşti, înaintea sărbătorilor de iarnă, după ce i-au obligat pe majoritatea cetăţenilor români să taie porcul de pe listă, ca în Regimul Ceauşescu. Probabil că în tot răul este şi un bine! Milioanele de bugetari şi de pensionari, precum şi părinţii copiilor pînă la doi ani şi cei care vor avea copii în următoarele luni au înţeles, în sfîrşit, cît rău au făcut şi fac existenţa şi prezenţa UDMR la guvernarea României. Fără UDMR, miniştrii şi parlamentarii PDL nu ar fi putut susţine Holocaustul împotriva românilor şi nu ar fi reuşit să adopte şi să aplice măsuri anti-omeneşti, inclusiv împotriva etnicilor unguri din România. Fiind alogen, preşedintele Băsescu îi consideră animale pe români, oameni fiind numai cei din etnia lui. Un alt preşedinte alogen al României, Ion Iliescu, s-a scăpat şi a gîndit cu voce tare, spunîndu-i unui român: „Băi, animalule!”. Aşa îi învaţă pe ei Talmudul, rabinii şi părinţii !
    După lovitura de stat din decembrie 1989, s-a pus la cale, iar sub comandă străină se desfăşoară, de 21 de ani, un Holocaust împotriva Poporului Român şi se acţionează pentru dezmembrarea şi lichidarea ţării, în paralel cu aplicarea proiectului „Israel în România”. Tot mai mulţi români au aflat că Poporul Român este urmaşul Poporului Primordial lăsat de Bunul Dumnezeu în Dacia Edenică. Acest adevăr istoric este înscris în BIBLIE, a fost confirmat de numeroase vestigii arheologice şi se regăseşte în multe cărţi ale istoricilor antici aflate în Biblioteca secretă a Vaticanului, precum şi în lucrările şi cărţile unor istorici cunoscuţi sau universităţi şi academii din Europa şi din SUA. În BIBLIA – sau SFÎNTA SCRIPTURĂ, ediţia jubiliară a Sfîntului Sinod, versiune diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de I.P.S. Bartolomeu Valeriu Anania, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului, în ” FACEREA, întîia carte a lui Moise”, la capitolul 2, pagina 24, scrie: „8. Şi Domnul Dumnezeu a sădit un rai în Eden, spre răsărit şi l-a pus acolo pe omul pe care-l zidise. 9. Şi Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pămînt tot soiul de pomi plăcuţi la vedere şi buni la mîncare, precum şi pomul vieţii în mijlocul raiului şi pomul conştinţei binelui şi răului. 10. Şi din Eden ieşea un rîu care uda raiul, iar de acolo se împărţea în patru braţe.11.Numele unuia era Fison; acesta înconjoară toată Ţara Havila, în care se află aur, iar aurul din ţara aceea este bun; 12. Tot acolo se găseşte bdeliu şi piatra de onix. 13. Numele rîului al doilea este Gihon. Acesta înconjoră tot ţinutul Etiopiei. 14. Şi rîul al treilea este Tigrul; acesta curge prin faţa Asiriei; iar rîul al patrulea este Eufratul.” Scriitorul clujean Miron Scorobete, în cartea sa „Dacia Edenică” (apărută la Editura Renaşterea, în anul 2006), cu binecuvîntarea I.P.S. Bartolomeu Anania, printr-o demonstraţie riguros ştiinţifică, a ajuns la concluzia că Fison este numele străvechi al Dunării, iar HAVILA în anagramă se citeşte VALAHIA. Acest teritoriu purta în antichitate numele DACIA şi era locuit de strămoşii noştri geto-daci. În limba dacilor, Ardeal înseamnă Grădina Domnului. DACIA era pentru genialul Mihai Eminescu o temă a primordialului, iar mitul etnogenezei dacoromâneşti a fost prezentat în poezia „Memento mori”, în cele 1302 versuri lungi. În anul 1999, cînd pentru prima dată un Suveran Pontif a ajuns în România, Papa Ioan Paul al II-lea, la coborîrea din avion, la Bucureşti, a spus că „a sărutat pămîntul din Ţara Maicii Domnului.” Nimeni nu a îndrăznit să-l contrazică şi nici să falsifice acest adevăr incontestabil. Cu cîţiva ani înainte, cunoscuta şi apreciata profesoară şi arheolog Marija Gimbutas, de la Universiattea din Los Angeles, California, a scris că spaţiul Carpato-dunărean este vatra vechii Europe, locul de unde Europa a început să existe. Profesorii americani Leon E. Stover şi Bruce Kraig, în cartea „The Indo-European heritage”, apărută la Chicago, au scris despre Vechea Europă a Mileniului 5 î.Chr. care îşi avea locul în centrul României de azi. În timp ce toate popoarele europene recunosc că se trag din geto-daci şi după ce au apărut numeroase cărţi şi există dovezi arheologice care confirmă acest adevăr istoric, cei mai mulţi dintre istoricii români au luat poziţia struţului, inclusiv în cazul celor aproape 300 de tăbliţe din aur de la Sinaia, lăsate moştenire de geto-daci. Se pare că tăbliţele din aur de la Sinaia sînt anterioare celei mai vechi scrieri din lume, găsită în Ardeal, cunoscutele tăbliţe de la Tărtăria, datate 6.000 de ani î.Chr. Între cele mai vechi civilizaţii arhetipale ale Planetei, cea mai adîncă în timp este civilizaţia daco-getică, cu peste 8.000 de ani î.Chr.
    Cele 30 milioane de români, din ţară şi din străinătate, au înţeles, în sfîrşit, că împotriva Poporului Român se desfăşoară un Holocaust mai amplu şi cu mult mai multe victime decît au suferit evreii în cel de al II-lea război mondial. Este de neînţeles faptul că Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România nu cere şi nu acţionează pentru stoparea Holocaustului împotriva românilor, care face victime colaterale şi în rîndul evreilor, ce nu sînt ocoliţi nici de aditivii alimentari cancerigeni şi nici de tăierile prezidenţiale din salarii, pensii şi ajutoare sociale. Este evident pentru orice român că Regimul Băsescu-Boc acţionează sub coordonarea şi controlul FMI împotriva Poporului Român şi a României. După alungarea din Ţara-Mamă a peste 5 milioane de români, acum se grăbeşte „scoaterea din sistem” (anunţată de premierul Boc) a pensionarilor, adică se acţionează pentru exterminarea lor rapidă, fiind supuşi unui genocid, la care se adaugă scăderea abruptă a natalităţii. Concomitent, s-a lovit şi se dau lovituri puternice în Educaţie, Sănătate, Biserică, Cultură şi Familie. Regimul Băsescu-Boc a primit în plic de la FMI o mulţime de proiecte şi programe de creştere negativă a salariilor, pensiilor, ajutoarelor sociale, indemnizaţiilor, a PIB-ului, a suprafeţelor agricole necultivate, a producţiilor fizice, a natalităţii, a speranţei de viaţă, a inflaţiei etc. Regimul Băsescu-Boc, susţinut de parlamentarii PDL, UDMR, UNPR şi deputaţii minorităţilor, este singurul din lume care are programe pentru creşterea sărăciei propriului popor! Nici unul dintre liderii PDL, UDMR, UNPR şi nici preşedintele Băsescu nu au curajul să facă băi de mulţime, să stea măcar de vorbă şi să facă fotografii la cozile sărăciei, umilinţei şi disperării care s-au înmulţit în toate municipiile, oraşele, comunele şi satele din România post-decembristă. Spre sfîrşitul Regimului Ceauşescu, pentru plata datoriilor externe au fost limitate cantităţile de alimente strict necesare cetăţenilor, fiind distribuite pe bază de bonuri. Atunci, românii aveau bani, dar nu găseau produsele strict necesare. În Regimul Băsescu nu au bani peste 10 milioane de cetăţeni săraci şi foarte săraci, care nu îşi pot cumpăra alimentele de bază, medicamentele şi nici nu pot suporta cheltuielile cu încălzirea locuinţelor. Foamea şi frigul sînt „succesurile” Regimului Băsescu-Boc. Acest regim odios şi ticăloşit a consolidat statutul de colonie al României, ţară care este controlată şi condusă într-o direcţie greşită de către FMI şi papagalii lor de la Bucureşti. Proprietarul bogăţiilor naturale ale României, Poporul Român, nu are voie să afle în ce condiţii şi cui i-au fost acestea date de către guvernanţi pentru exploatare, de fapt pentru jefuire. Nici măcar comisioanele nu sînt publice, pentru a nu fi deranjat Parchetul sau DNA.
    Românii nu uită că tot nişte alogeni fără Dumnezeu, în Sfînta Zi de Crăciun din anul 1989, i-au condamnat la moarte şi confiscarea averii şi i-au executat prin împuşcare pe Preşedintele României , Nicolae Ceauşescu, şi pe soţia sa Elena, care au fost acuzaţi de: genocid – peste 60.000 de victime; subminarea puterii de stat; infracţiunea de distrugere a bunurilor obşteşti prin distrugerea şi avarierea unor clădiri etc.; subminarea economiei naţionale. Aceste patru capete de acuzare se potrivesc Regimului Băsescu-Boc şi ele nu se prescriu.
    În lupta împotriva Holocaustului şi a Regimului Băsescu-Boc, este necesar ca românii să-şi amintească următoarele versuri din Imnul Naţional al României „Deşteaptă-te, române!”:
    „Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
    Decît să fim sclavi iarăşi, în vechiul nost’ pămînt!”
    La moarte cu plaga jidaneasca!!!!!!
    Extras din ziarul Tricolorul nr 2037 12/09/2010

  6. Mno bun….sa zicem ca-i dam jos pe retardatii astia de la conducere. Dar pe cine punem in locul lor?? Ce ar putea sa faca acele persoane ca sa redreseze Romania? Ce actiuni concrete ar trebui sa faca pentru a scapa tara de probleme? Sa va vad ce raspunsuri aveti.

  7. Pt. Mihai:

    uită-te la mine pe blog. Ai să găseşti câteva variante…

  8. Pt. Razvratit……..
    daca mi-ai da un titlu sau un link ar fi de mare ajutor…..;)

    • @MIHAI, actiuni concrete sunt o multime. Am sa-ti enumar doar cateva, care sunt la mintea cocosului de rand :
      A) Reintroducerea pedepsei cu moartea in cazul:
      1) Orice fel de actiuni, tranzactii, privatizari, contracte etc in defavoarea interesului national.
      2) Orice tip de coruptie dovedita:politicieni, magistrati, procurori, politisti, medici, directori de institutii, gestionarea banului public etc.
      3) Marturia mincinoasa la tribunal .
      Mama suprema a educatiei este FRICA, nu faci ceea ce stii ca vei plati scump, frica te face sa fii cel mai cinstit om, daca genetic nu prea te incadrezi in bunul simt.In tara asta, toti cei de la putere, au facut ce le-a trecut prin cap, au facut cu tara asta ce-au vrut, au sfidat poporul roman la infinit, iar prostia acestui popor nu s-a lasat contrazisa catu-si de putin.
      B) Reintroducerea economiei planificate .
      1) Orice cetatean al Romaniei sa faca 25 de zile de munca patriotica cu norma de lucru, in decurs de 365 de zile, dupa caz : in agricultura, constructii, drumuri si poduri, forestier, turistic, etc indiferent de functia care o ocupa la locul de munca ( incluziv elevi) – de la director pana la femeia de servici -.
      2) Indoctrinarea copiilor din frageda copilarie, cu simtul raspunderii, al muncii, al corectitudinii, al onoarei, al patriotismului, respectului reciproc etc.
      3)Verificarea si confiscarea tuturor averilor ilicite si executarea imediata a celor implicati in fraude , afaceri necurate mai ales cu statul etc.
      4) Trecerea imediata a pamanturilor care nu sunt lucrate la standarde inalte de agricultura , in evidenta si tutela tip CAP.( aici chiar daca cineva isi cultiva pamantul,daca nu este in stare sa scoata un minim de productie la ha prevazut in manualele agricole, automat se va trece in regim CAP. NU mai semanam porumb di poala babei)
      5) Repunerea pe picioare (ce-a mai ramas) a tuturor industriilor, fabrici, uzine, combinate etc . (Avem piata de desfacere, industria a fost asasinata la comanda)
      Sunt multe , foarte multe variante de a repune tara pe picioare, insa nu este interes, pentru ca Romania nu mai este condusa decat de evrei, masoni, agenturi straine, de FMI, BM, si multe alte structuri imperialiste care in lacomia lor vor duce Terra spre cel mai mare dezastru cunoscut vre-o data de omenire.Ultimul Razboi Mondial deja a inceput iar pentru Romania probabil nu mai este timp pentru refacere, chiar daca prin absurd am ajunge in aceasta faza de inceput. Doar Dumnezeu va orandui lucrurile dupa cum crede El de cuviinta.

  9. Mihai, apasă pe pseudonimul meu…

  10. Mai departe te descurci, sper…

  11. intrus117, în mare sunt de acord cu ceea ce ai spus tu, mai puţin reintroducerea pedepsei cu moartea.

    văd că te numeri printre cei care cred în Dumnezeu. ar trebui să ştii că nu ţi s-a dat dreptul nici ţie şi nici altcuiva să decidă cine să trăiască şi cine să moară.

    în locul pedepsei cu moartea îţi propun altceva: introducerea pedepsei cu privare de libertate pe viaţă pentru toţi şi toate care au dus ţara de răpâ, şi aici includ pe toţi şi toate care au făcut parte din guvernele şi parlamentele României de la puciul din ’89 până acum, alături de familiile lor, precum şi „oamenii de afacer“ (de orice sex) alături de familiile lor. pe toţi şi toate care au trăit bine merci de pe urma statului fără să facă nimic pentru a opri căderea în gol a României. toţi şi toate care s-au bucurat de afaceri cu statul, etc.

    iar această pedeapsă cu privare de libertate nu se face în puşcărie, pentru că tot noi vom plăti ca ei şi ele să stea cu burta la soare, să mănânce bine şi să se uite la tembelizor, de exemplu. NU! muncă silnică, cel puţin 10 ore pe zi. normă de lucru obligatorie, identică indiferent de sex şi vârstă. cine nu realizează norma nu mănâncă…

    munca îi va salva sau îi va duce la pieire.

    sunt atâtea lucruri de reparat în ţara asta încât ar trebui să fim idioţi să scăpăm atâta forţă de muncă din mâini!

    a, scutiri medicale? nix.
    drepturile omului? deţinuţii şi deţinutele nu mai sunt oameni, decât după ce îşi ispăşesc pedeapsa.
    confoort în lagăr? acelaşi cu al bătrânilor care se încălzesc la chibrite şi beau apă dela robinet îndulcită cu var de pe perte şi ciorbă de spălător de vase cu resturi de acum un an.

    asta trebuie făcut.sunt 20 de milioane de prostănaci care se uită în gura a maxim un milion de jmecheri…

    • @Razvratit, nu ai dreptate…unde-i lege nu-i tocmeala, eu dau legea cu pedeapsa capitala insa nu condamn pe nimeni. Vinovatul s-a condamnat singur stiind cel asteapta si totusi a sfidat legea. Cei care nu sunt in stare sa se stapaneasca si sa aiva o viata echilibrata asta e…. astfel reduci riscul genetic pentru viitorii ticalosi..

  12. suntem. suntem 20 de milioane…

  13. intrus117, din punctul meu de vedere:

    – nimeni nu are dreptul de a ucide pe nimeni, indiferent de circumstanţe.
    – a ucide nu te duce mai departe de animale.
    – cu ce eşti tu, sau altul/alta ca tine, mai bun/ă decât un/o criminal/ă dacă faci ceea ce face şi el/ea, doar că îi zici că e lege, asta e ca şi cum ai susţine că băncile sunt bune deşi ştii că sunt cămătari „oficiali“.
    – dacă vrem să ne depărtăm de cei care au împânzit lumea şi o terorizează cu tâmpeniile lor, trebuie să facem exact ceea ce nu fac ei: adică să nu ucidem, să nu furăm, să nu minţim, etc.

    consider că oamenii inteligenţi au trecut de mult peste asemenea barbarii şi găsesc întotdeauna variante mult mai inteligente problemelor.

  14. @Razvratit
    Efoarte buna ideea cu munca silnica pe viata. Sau oricare alt detinut , nu conteaza timpul care trebuie sa-l faca la inchisoare, sa munceasca in folosul tarii. Ai 2 ani de facut la Gherla, 2 ani o sa muncesti pentru tara.

  15. Mihai, mulţumesc.

  16. PRESEDINTELE IRANULUI, Mahmoud Ahmadinejad a provocat un nou scandal, sugerînd că statul Israel ar trebui să se mute în Europa. Această declaratie vine la o lună după ce acelasi Ahmadinejad declarase că Israelul ar trebui “sters de pe hartă”.
    Potrivit jurnalistilor prezenti, liderul iranian a declarat joi, 8 octombrie, la Mecca: “Dacă tările europene pretind că ar fi omorît evrei în al doilea Război Mondial (…) de ce nu oferă regimului sionist o bucată din Europa?”
    “Unele tări europene insistă cu afirmatia că Hitler ar fi ucis milioane de evrei nevinovati în cuptoare si insistenta e atît de mare încît oricine ar veni cu dovezi contrare acestei afirmatii este condamnat si aruncat în închisoare”.
    Liderii israelieni, americani si europeni s-au grabit să condamne remarcile lui Ahmadinejad, făcînd o paralelă între aceste remarci si presupusul program nuclear militar al Iranului.
    Un plan ocult de strămutare a Israelului în… România?
    Presedintele iranian s-ar putea să nu fie atît de departe de adevăr. Un apel lansat recent de prof. Ion Coja în numele Uniunii Vatra Românească si al Ligii pentru Combaterea Antiromânismului (LICAR) denuntă existenta unui “proiect de încetătenire si strămutare în România a unui milion de evrei, fără stirea si fără acordul poporului român.”
    Apelul, adresat oamenilor de buna credinta din lumea intreaga, guvernelor si organizatiilor internationale, dezvăluie si strategia acestui proiect care ar urma să se desfăsoare potrivit următorului plan:
    1. Cu concursul guvernelor de după 1990 si al principalelor mijloace de informare în masă (ziare, posturi radio-tv) din România, care cenzurează toate stirile si informatiile tangente la acest subiect, încetătenirea evreilor se face în secret, în cea mai mare taină;
    2. În prima fază, evreii încetăteniti nu se grăbesc să se instaleze în România, dar au grijă să cumpere toate valorile imobiliare (apartamente, case, terenuri, spatii comerciale, de productie etc.) accesibile. De câtiva ani buni, piata imobiliară din România a devenit monopolul unor firme evreiesti.
    3. La început, se vor stabili în România evreii în vârstă, motivând că vin să-si trăiască ultimii ani de viată în România, să-si cheltuiască pensia în România, ceea ce pentru multi români naivi va face suportabilă si chiar tentantă ideea „revenirii” evreilor în România.
    4. Ulterior, când se va împlini numărul (un milion) de evrei care si-au luat a doua sau a treia cetătenie în România, iar controlul evreilor asupra institutiilor publice din România va fi deplin, evreii vor veni cu totii „acasă”, în proprietătile lor, fără să existe nici un temei legal pentru a li se interzice să devină astfel o minoritate etnică suprapusă întregii societăti românesti. Asa zisul „stat de drept” va considera că invazia evreilor este perfect legală.
    5. În felul acesta se ajunge la situatia din 1939, când circa două milioane de evrei alcătuiau minoritatea etnică cea mai numeroasă si mai înstărită din România, care domina si controla comertul, finantele si industria din România. Procedeele necinstite folosite de cei mai multi evrei pentru a ajunge la acest statut de privilegiati îi făcuseră pe evrei să devină minoritatea etnică cea mai primejdioasă si mai greu de suportat, mai antipatică, pentru toti ceilalti locuitori ai României.
    6. Scopul final al proiectului Israel în România este instituirea unui control deplin asupra României si deposedarea în fapt a românilor de teritoriul lor national. Beneficiind de experienta căpătată în Palestina, liderii evrei au adoptat pentru România o strategie diferită, mult mai subtilă, mai ingenioasă, dar cu acelasi tel: uzurparea drepturilor pe care românii le au în tara lor si asupra tării lor.
    Cam toate evenimentele si fenomenele petrecute în România după 1990 au contribuit la desfăsrarea acestui proces de uzurpare treptată a drepturilor românilor, afirmă documentul lansat de prof. Coja. Între acestea:
    1. depopularea României prin:
    (a) plecarea în străinătate a câtorva milioane de someri români. Prin legi si măsuri aberante, acestia sunt determinati să nu se mai întoarcă în România;
    (b) încurajarea tinerilor să emigreze definitiv din România, guvernantii nostri nefiind deloc preocupati să le ofere tinerilor vreo sperantă că s-ar putea realiza în România;
    (c) descurajarea familiei si a natalitătii. În mod vizibil, cei vizati sunt românii majoritari;
    (d) prăbusirea sistemului de sănătate, a asistentei medicale pentru copii în mod special;
    (e) declinul sever al nivelului de trai;
    (f) propaganda anti-românească, antinatională, la care este angrenată toată mass-media, urmărind descurajarea si deprecierea sentimentului national, a atasamentului la valorile românesti, la viitorul neamului românesc;
    2. asa-zisa democratizare a României si asa-zisul pluralism politic instituit după 1990, prin care asupra Parlamentului României si a vietii politice s-a instaurat un veritabil monopol exercitat de câteva partide, toate provenite din grupul de conspiratori care au organizat asa-zisa Revolutie din Decembrie 1989. (…)
    3. asa-zisa privatizare, care a diminuat drastic potentialul economic al României prin distrugerea sau înstrăinarea bunurilor. Privatizarea nu s-a făcut în beneficiul celor care, prin truda si talentul lor, au acumulat imensele bogătii detinute de statul român în 1990. Ci economia României s-a privatizat în beneficiul unor firme străine, cele mai multe aflate în proprietatea de facto a unor evrei;
    4. acuzatia de holocaust adusă românilor. Intens sustinută mediatic, acuzatia de holocaust urmăreste inducerea în mintea românilor, în mentalul comunitar, a unui sentiment de vinovătie natională fată de evrei, sentiment care să-i determine pe români să accepte imigrarea în România a sute de mii de evrei ca pe o sansă de a-si răscumpăra astfel greselile trecutului, crimele săvârsite de părintii nostri… Crime imaginate de strategii sionismului, niciodată săvârsite de români.
    În asteptarea unor dovezi concrete privind existenta (sau inexistenta) acestui complot diabolic la adresa României, nu ne rămîne decît să constatăm că multe dintre lucrurile semnalate în Apelul mai sus-citat se potrivesc al naibii de bine cu elemente din realitatea românească a ultimilor 15 ani. Vorba ceea, “nu iese fum fără foc”. Dar oare, la urma urmei, nu e ăsta ingredientul de bază al oricărei teorii a conspiratiei? Încurcată situatie…

  17. shalom….am putina ciuma de vanzare…..evreeasca sau islamica …puteti alege….

  18. CONDAMNARE LA MOARTE IN STIL EVREIESC:DISPONOBILIZARE SI SOMAJ

    In ATENTIA LUI ANTONESCU SI PONTA si a intregii clase politice.

    Incepeti sa faceti ce va ordona Basescu, adica sa va inregistrati la TRIBUNAL.

    Voi mimati ca luptati impotriva lui Basescu, deoarece si voi ati participat si participati in continuare de 20 de ani, impreuna cu BASESCU la distrugerea si jefuirea ROMANIEI si exterminarea poporului ROMAN, la ordin sionist -satanist B`nai B`rith din AMERICA.

    Voi daca doreati sa OPRITI-STOPATI dezastrul din ROMANIA si sa terminati CLANUL BASESCU -BOC -UDREA erati in STRADA, STRADA, STRADA zilnic si cereati ALEGERI ANTICIPATE afara SANTAJATI lui Basescu din PARLAMENTUL ROMANIEI-UNPR. PUNCT

    Dar, voi luptati cu arme DEMOCRATICE- MOTIUNI DE cenzura, de fapt pentru a va face IMAGINE PULITICA, pentru ca in spate , ne infometati, ne ucideti si ne jefuiti si vindeti ROMANIA.

    Voi si multi kakati din presa vorbesc despre DEMOCRATIE, dar fara paine, salariu si casa, inca nu sunteti lamuriti ca DEMOCRATIA DE CARE VORBITI insemna de fapt: moarte, saracie, foamete, suicid, razboi in care este tarata ROMANIA si pe urma condamnata pentru CRIME IMPOTRIVA UMANITATII, asa cum au facut in 1940-1944, somaj, lipsa hranei, a salariului, a unei locuinte si a identitati si sunteti complici la DISTRUGEREA SI EXTERMINAREA POPORULUI ROMAN si implicati impreuna cu BASESCU in TRAFIC INTERNATIONAL DE ARME si pentru ce comisia parlamentara condusa de MELESCANU protejeaza clanul BASESCU?

    Pentru ca si MELESCANU este implicat in toate TIGARETELE.

    Criza: CACEALMA SIONISTA SATANISTA, UNDE SUNT BANII DE LA FMI si din taxe si impozite?

    La firmele particulare ale INTREGII CLASE POLITICE: CORNUL SI LAPTELE, MARUL , CASA VERDE, REABILITAREA BLOCURILOR, RABLA (Mircea Badea este si el implicat in aceasta jefuire a poporului ROMAN si finantarea corporatiilor straine din banii poporului ROMAN) si altele, dar cel mai grav este ca finantam corporatii sioniste din credite de la FMi sa jefuiasca si sa distruga ROMANIA FORD cu peste 360 de milioane de euro, RENAULT cu peste 28 de milioane de euro, EADS cu peste 20 de milioane de euro, sustinem invazia si expansiunea ecreiasca in lume pentru DISTRUGERE SI JEFUIRE PLANETARA si pentru COLONIZARE EVREIASCA PLANETARA cu peste 360 de milioane de euro anual, dar pardon este CRIZA.

    Cu acesti bani trebuia sa se faca fabrici si uzine si sa ramana ale ROMANIEI si sa creeze locuri de munca pentru cetateni ROMANI, dar e mai simplu sa vindem ROMANIA dupa ce poporul sclav ne voteaza si sa-i mentinem sclavi ca sunt mai usor de prostit, ucis si distrus.

    Ce scriu aici, cunosc de la MIRONOV ALEXANDRU si sunt si spusele lui SILVIU BRUCAN:

    DEMOCRATIA in ROMANIA SE VA FACE DUPA 20 DE ANI, adica atunci cand in institutiile statului vor fi numai cetateni straini adusi la studii gratuite in ROMANIA care sa execute ordinele sionistilor -satanisti din AMERICA-FMI.

    Si, acum priviti la Basescu si Boc ce au facu in 2010, au disponibilizat peste 1 200 000 de cetateni ROMANI din sistemul bugetar si vor ca, in sistemul bugetar sa ramana numai 900 000 de bugetari, dar acestia sa fie numai cetateni straini adusi la studii gratuite, cu care sa conduca si sa jefuiasca ROMANIA si sa fure voturile ROMNILOR si sa extermine poporul roman rapid si definitiv, mai nou au inceput sa in;locuiasca preoti romani cu preoti adusi din R. Moldova si Ucraina si au unceput sa se bata in toata ROMANIA pe BISERICI cu preoti romani.

    Basescu si B`NAI B`RITH au nevoie de oameni care sa le execute ordinele in ROMANIA si pe intreaga planeta.

    Daca priviti evenimentele de la CHISINAU, R. MOLDOVA 2009 si tot in acelas timp emisiuni ( care sunt inregistrate pe youtube) in care BASESCU incurajeaza si sprijina in direct aceste actiuni si le promite studentilor evrei-rusi din R. Moldova ca, dupa terminarea studiilor le vor asigura locuri de munca in ROMANIA si daca priviti ANI (INSTITUTUL PENTRU CERCETAREA CALITATI VIETII si alte institutii) infiintata pentru a crea locuri de munca pentru ei si este arma SANTAJULUI POLITIC si tot prin santaj si arestarea lui VOICU PE STRADA a format un partid in PARLAMENTUL ROMANIEI care nu a fost votat de poporul ROMAN respectiv UNPR: MIKI SPAGA, OPREA seful mafiei lui Nastase si alti, cu care distruge romania si extermina poporul ROMAN la ordin FMI.

    Ulterior, la alegerile din 2009, in perioada 1-5 decembrie 2009 au avut loc demonstartii si proteste de strada neautorizate pentru sustinerea candidaturi lui BASESCU si daca urmariti acestea au fost conduse de Basescu personal cu sprijinul GDS -RADIO EUROPA LIBERA: TISMANEAU, MONICA MACOVEI care sunt si ei in emisiuni inregistrate la B1TV, dar si cu sprijinul studentilor straini adusi la studii gratuite din R.Moldova, Ucraina, Rusia, Belarus si altele, in frunte cu EUGEN TOMAC (prietenul lui EBA, gasiti pe NET mai multe informatii) cetatean ucrainian adus la studii gratuite pentru a participa la distrugerea si jefuirea ROMANIEI si EXTERMINAREA POPORULUI ROMAN, cel care dupa 2009 din MAE si din functia de ministru secretar de stat negociaza pentru ROMANIA cumpararea de avioane F16 americane si a scutului antiracheta AMERICAN, impreuna cu semnatarul declaratiei din 16 iunie 1989 de la Budapesta, Ungaria pentru desmembrarea statului ROMAN: BACONSKY agent MOSSAD, CIA si ofiter in armata secreta a VATICANULUI.

    La alegerile din 2009 s-au facut centre de votare speciale, pentru cetateni din R. MOLDOVA si Ungaria carora Basescu le-a promis studii gratuite si locuri de munca in institutiile statului ROMAN, dar si studenti straini adusi la studii gratuite din Ucraina, Rusia, Belarus si altele, carora inainte de alegeri in TABERELE de VARA le-a promis si marirea numarului de locuri de studii gratuite in ROMANIA si mai mult dupa ce a gonit presa din tabara de vara a MAGHIARILOR, acestora le-a promis ca MODIFICA CONSTITUTIA ROMANIEI si va infiinta REPUBLICA TRANSILVANIA, lucru pe care il face acum cu ajutorul consilierilor prezidentiali ( cu functii de ministri si salarii de ministri) membri GDS-RADIO EUROPA LIBERA : TISMANEANU si alti si ROMANIA NU MAI ESTE CONDUSA de PARLAMENTUL ROMANIEI, CI DE BASESCU si COMISIILE LUI.

    Si ce a facut BASESCU dupa 2009?

    A platit celor de la GDS-RADIO EUROPA LIBERA din R.Moldova peste 100 de milioane de euro din creditele de la FMI pentru voturile aduse lui si furate poporului ROMAN (din centre de votare unde au falsificat PROCESELE VERBALE. Important nu este cine numara voturile, ci cine intocmeste procesul verbal) pentru el si gasca PDL si maghiarilor le va face un stat cu limba si moneda proprie REPUBLICA TRANSILVANIA, visul evreilor din AMERICA si al lui SOROS, fiind unul din MOTIVELE LOVITURI DE STAT din decembrie 1989.

    CEA MAI MARE CRIMA ADUSA POPORULUI ROMAN A FOST SI ESTE ADUCEREA CATEANILOR STRANI LA STUDII GRATUITE PENTRU A INCLOCUI CETATENII ROMANI DIN INSTITUTIILE STATULUI ROMAN pentru a executa ordine sioniste-sataniste din America-FMI si B`NAI B`RITH.

    Priviti UDMR de 20 de ani se afla in guvernele ROMANIEI SI UNGARIEI.

    UDMR O GRUPARE TRERORISTA XENOFOBA si EXTREMISTA sprijinita de SOROS si de toata masoneria mondiala pentru a distruge si desfiinta ROMANIA si uni vorbesc de CRIZA, dar milioane de fiinte umane ucise dupa 1989 in ROMANIA, SERBIA, KOSOVO, IRAK, AFGANISTAN si altele, in numele caruia au fost ucise?

    Priviti UDMR care nu are decat 30 de familii in unele zone pe teritoriul Romaniei si totusi primesc zeci de mii de voturi!

    Cum va explicati acest lucru?

    Membri SRI, adica cetateni straini adusi la studii gratuite in ROMANIA pe banii ROMANILOR pentru exterminarea romanilor SI DESFIINTAREA ROMANIEI se ocupa de aducerea voturilor pentru UDMR si de partidele care trebuie sa conduca ROMANIA la ordinul B`nai B`rith, mai pe intelesul romanilor – FMI.

    De 20 de ani se practica PRIVATIZAREA, RESTRUCTURAREA SI DIPONIBILIZAREA, arme evreisti cu care s-a scos ROMANIA LA VANZARE si cu care s-a distrus industria si economia Romaniei si cu care EVREII LUPTA PENTRU EXTERMINAREA POPORULUI ROMAN si inlocuirea CETATENILOR ROMANI in institutiile statului, cu cetateni straini adusi la studii gratuite si cu care distrug si jefuiesc ROMANIA si cu care fura voturile romanilor, etalon este EUGEN TOMAC cetatean UCRAINIAN ministru secretar de stat in MAE.

    MODERNIZAREA STATULUI :

    UDREA CU BANII SI ROMANI CU FOAMEA SI MOARTEA

    Toata clasa polticica este vinovata si toti cei care au stiut de acest program DE INLOCUIRE A CETATENILOR ROMANI in institutiile statului ROMAN si de distrugere a statului ROMAN si exterminarea POPORULUI ROMAN TREBUIE CONDAMNATI PENTRU CRIME IMPOTRIVA ROMANIEI.

    Basescu ne trimite la munca si vorbeste de 3 milioane de teren arabil nelucrat?

    Pardon, dar cine a distrus AGRICULTURA ROMNIEI?

    Dar, INDUSTRIA SI ECONOMIA ROMANIEI cine le-a distrus?

    Unde sa muncim domnule BASESCU PRIMUL INFRACTOR AL ROMANIEI TARDATOR DE NEAM SI TARA CARE AI VANDUT FLOTA ROMANIEI SI RESURSELE DIN MAREA NEAGRA si de 20 de ani participi la distrugerea ROMANIEI si exterminarea poporului ROMAN?

    Daca nu doriti sa avem PRESEDINTE UDREA si PRIM MINISTRU BASESCU INFRACTORUL, solutia este STRADA si sa-i dam afara din institutiile statului, asa cum au facut refugiati romani si maghiari pregatiti in Ungaria, in decembrie 1989 in Romania.

    STRADA, STRADA, STRADA si sticle incendiare, sticle incendiare, sticle incendiare arme sioniste-sataniste de secole si ale VATICANULUI cand au vrut sa schimbe un sistem politic pe aceasta planeta.

    OPERATIUNEA MATRIX (priviti GRECIA au primit acest mesaj tradus si sunt in STRADA au inteles mesajul dupa 80 de ani de dominatie ANMERICANA)

  19. …………Îngrozit de perspectiva extinderii comunismului si în abia întregita noastrã tarã, încã foarte departe de o unitate si sufleteascã, Corneliu Codreanu se hotãrãste sã opreascã aceastã evolutie. La început singur, în curând sprijinit de un mic grup de studenti si de profesori, iar mai târziu împreunã cu muncitorii lui Constantin Pancu, el se aruncã în luptã, riscându-si deseori viata, reusind pânã la urmã sã rãstoarne periculoasa evolutie atât a muncitorimii, cât si a studentimii iesene, care a devenit ulterior exemplu si motor al studentilor de la celelalte universitãti ale tãrii. Pe parcursul acestor actiuni si lupte, care deseori au avut momente dintre cele mai dramatice, Corneliu Codreanu a trebuit sã constate cã propagandistii si agitatorii comunisti erau Evrei, iar conducerea organizatiilor comuniste ale muncitorilor erau exclusiv tot în mâna Evreilor, multi dintre ei fiind trimisi de sovietele din Rusia. O astfel de situatie o certificã în memoriile sale Const.Argetoianu, care ca ministru de interne era obligat sã o cunoascã si care, fiind mare grad masonic, nu-l poate nimeni bãnui de antisemitism. El scrie : >Aproape fiecare Evreu a fost în acei ani un agent al Moscovei… Pentru faptul cã guvernul Sovietelor era aproape exclusiv în mâna coreligionarilor lor, Evreii din România au vãzut în comunism posibilitatea de a se înstãpâni si asupra tãrii noastre si s-au pus pe lucruMarea UnireVãcãrestenii< încearcã sã realizeze planul lor în cadrul LANC-ului, dar sunt mult frânati de profesorul A.C.Cuza care, neagrând o organizare în Liga sa, reducea lupta politicã la interventiile lui în Parlament, mult temute de adversari din cauza limbii sale ascutite………………………..

    http://WWW.CODREANU.RO

  20. Un singur lucru avem de facut. Sa strangem semnaturi pentru Partidul Nationalist, care are ca doctrina, doctrina legionara.
    Intrati pe site-ul http://www.nouadreapta.ro si acolo puteti descarca tabelul si incercati sa completati cu semnaturile celor care vor o Romanie mai buna si condusa de patrioti adevarati.
    Doamne ajuta!

  21. Pentru Alexandru Holler:

    Faci parte din Noua Dreaptă? Poate știi, sau ar trebui să știi, că Noua Dreaptă se pare că este infiltrată de elemente ale fostei securități. Iar ăia numai patrioți adevărați nu sunt.

    Nici unele acțiuni ale Noii Drepte nu o claseaza printre elementele lângă care să îți dorești să schimbi cursul țării. Nu de acțiuni huliganice avem nevoie, le găsim oricând pe stadionele lumii, ci de acțiuni logice și cât mai pașnice.

    Fiți siguri că în partidul vostru nu se află acel tip de elemente despre care am vorbit mai sus și atunci veți avea o priză mai mare la public.

    Până atunci ăi sfătuiesc pe cei care doresc să se înscrie în vreun partid, deși nu cred că asta e soluția, să se alăture Partidului Pentru Patrie, adevărul continuator al legionarilor.

  22. Keep working ,great job!


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • wordpress
visitor
  • Decembrie 2010
    L M M M V S D
    « Noi   Ian »
     12345
    6789101112
    13141516171819
    20212223242526
    2728293031