Cum se minte jidăneşte…


Cum se minte jidaneste ..:

Reactia ambasadorului israelian în România în urma unui protest antiisraelian

Marți, în fața Ambasadei Israelului din București s-a adunat un mic grup format de șase persoane, din care făceau parte, conform propriilor lor informații, și revoluționari români. Nici unul dintre participanți nu s-a identificat.


Cei prezenți și-au manifestat opoziția față de viitoarea vizită în România a președintelui statului Israel, Shimon Peres, susținând, printre altele că ”România nu e Gaza”, fără nici o altă explicație.

Grupul intenționa să transmită personal o scrisoare ambasadorului israelian , dar în final a renunțat, predând misiva portarului instituției. Mica manifestație s-a încheiat în scurt timp și în liniște, neânregistrându-se tulburări. Personalul Ambasadei nu a stabilit niciun contact cu micul grup de manifestanți.

La solicitarea agenției de știri ”Anima News”, ambasadorul Israelului în România, Excelența Sa d-l David Oren, ne-a transmis prin bunăvoința d-nei Mignon Silva, asistent Dep Presa, Cultură, Politică:

Ambasada Israelului la București condamnă manifestația care a avut loc în data de 3 august, în fața sediului Ambasadei și speră că Legislația română, care interzice incitarea la ură sau discriminare, va fi aplicată și în aceast caz”. (Maria Filimon, AnimaNews)

Vezi si: filmarea evenimentului

preluat de pe  :   http://refuzimplant.blogspot.com/2010/08/cum-se-minte-jidaneste.html

 

3 comentarii

  1. Kominternisti, comunisti, teroristi si mercenari care de 20 de ani ataca institutiile statului roman, armata si politia cu bolovani si sticle incendiare, striga :

    JOS COMUNISMUL

    FARA COMUNISTI

    pentru a ajunge in institutiile statului si de acolo au inceput sa atace Romania si sa extermine poporul roman.

    Au implementat armele evreiesti sioniste: PRIVATIZARE, RESTRUCTURARE si DIPONIBILIZARE cu care au scos Romania la vanzare, au distrus industria si economia cu care Romania a achitat datoriile la FMI – loja B’nai B’rith si cu care lupta pentru exterminarea poporului roman si inlocuirea lui cu cetateni rusi-moldoveni-ucrainieni adusi la studii gratuite pe banii romanilor, iar romanii sunt aruncati afara in strada fara serviciu, familie, casa, indentitate, salariu si pensie.

    Acesti kominternisti, comunisti, teroristi si mercenari in frunte cu BASESCU si toata clasa politica jefuiesc si distrug Romania si romani dorm, canta si danseaza.

    MERCENARI TERORISTI DISTRUG ROMANIA
    http://mercenariteroristidistrugromania.blogspot.com/
    BASESCU DICTACHIORU M-UE ROMANIA
    http://basescudictachiorum-ueromania.blogspot.com/
    TARA LUI BASE CHIORU INFRACTORU
    http://taraluibasechioruinfrcatoru.blogspot.com/
    HITLERISM, COMUNISM SI PRIN TERORISM LA SIONISM
    http://hitlerismcomunismsiprinterorismlasion.blogspot.com/
    RAZBOI TERORIST PE CALEA UNDELOR
    http://razboiteroristpeunderadio.blogspot.com/
    SIONISMUL MONDIAL ATACA ROMANIA
    http://sionismulmondialatacaromania.blogspot.com/
    COMPLOT TERORIST INTERNATIONAL
    http://complotteroristinternational.blogspot.com/
    RAZBOI IMPOTRIVA FIINTEI UMANE
    http://razboiimpoptrivafiinteiumane.blogspot.com/
    TERORISM DE STAT INTERNATIONAL
    http://terorismdestatinternational.blogspot.com/
    ATAC MILITAR TERORIST INTERNATIONAL IMPOTRIVA ROMANIEI
    http://atacteroristinternationalimpotrivaro.blogspot.com/
    MANCATORI DE KAKAT SI HASNALELE ROMANIEI
    http://mancatoridekakatsihasnaleleromaniei.blogspot.com/

  2. Trebuie sa fim obiectivi si sa vedem realitatea.
    Dupa lovitura de berbece din 89 nu mai putem vorbi de comunisti, ci de capitalisti sallbatici si criminali. Deci capitalistii au distrus Romania, pentru ca dupa 89 ne aflam intr-un sistem capitalist – indiferent ce au fost acesti capitalisti inainte. Sau daca ne gandim putem observa ca economia socialista era centralizata si nu apartinea niciunui criminal capitalist, deci era imposibil sa ne fi vandut tara si resursele transformand populatia in sclavi. Asadar centralizarea si preluarea puterii de care stat este mai mult decat necesara, dar nu in varianta anterioara cand totul s-a transformat intr-o dictatura politica. Astazi vorbim de o dictatura politico-economica perversa si mai crimunala ca cea dinainte.

  3. Keep functioning ,impressive job!


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • wordpress
visitor
  • August 2010
    L M M M V S D
    « Iul   Sep »
     1
    2345678
    9101112131415
    16171819202122
    23242526272829
    3031