DE CE A FOST ASASINAT URMATORUL DE PE LISTA: LECH KACZYNSKI


Cuvintarea Presedintelui Republicii Polonia

Dragi Doamne si Domni, in iunie anul trecut am negociat un Tratat bun pentru tara noastra, pentru reforma Uniunii Europene. In ciuda presiunilor tarilor europene mai mari pentru a accepta “solutiile” propuse anterior, noi am reusit sa obtinem toate punctele importante pentru Polonia: un sistem de vot mai bun in Tratatul de la Nisa, pana in 2017, compromisul de la Ioannina, care permite blocarea deciziilor proaste pentru tara noastra, solidaritatea energetica, pentru a ne proteja de santaj, si pastrarea prioritatii si suveranitatii legilor Poloniei peste cele UE.

Costa sa fii hotarit in apararea interesului national al Poloniei.

Multumita acestei atitudini, guvernul anterior a reusit sa primeasca 67,5 miliarde euro de la UE. Astazi, aceste fonduri, impreuna cu contributiile Poloniei, schimba fata tarii noastre. Polonia iese din colapsul de civilizatie al erei comunismului
si prinde sansa de a avansa civilizatia noastra.

Dar nu tot ce este in UE este neaparat bun pentru Polonia.

Conform expertilor, unele articole din asa-zisa Declaratie a Drepturilor Fundamentale, ar putea genera, prin deciziile imprevizibile ale Curtii Europene de Justitie, mai multe pretentii germane impotriva cetatenilor polonezi, privind retrocedari sau compensatii pentru proprietati situate in teritoriile de vest si de nord, care au revenit Poloniei dupa cel de-al doilea razboi mondial.

Un alt articol din Declaratie – din cauza absentei unei definitii clare pentru casatorie ca fiind o relatie intre un barbat si o femeie -, ar putea ameninta ordinea morala in Polonia si ar putea forta tara noastra sa introduca institutii in contradictie cu viziunile morale ale majoritatii covirsitoare din aceasta tara.

Multumita fermei impotriviri a delegatiei noastre am reusit sa protejam Polonia de aceste pericole.

Aceasta s-a garantat prin asa-zisul Protocol Britanic, o parte cheie a Tratatului semnat de noi.

De asemenea, doresc sa spun foarte clar ca orice este de valoare in Declaratia Drepturilor Fundamentale, spre exemplu protectia drepturilor de munca, este garantat si de legile nationale.

Tratatul de la Lisabona negociat de mine ar putea stabiliza pozitia Poloniei in UE si ar putea uni cetateni de toate culorile politice din intreaga tara, care doresc sa aiba o Polonie puternica in Europa.

Din pacate consensul national in acest caz a fost destramat.

O saptamana dupa semnarea Tratatului in prezenta mea, majoritatea guvernului si-a declarat dorinta de a se retrage din Protocolul Britanic, ceea ce inseamna a renunta la unele parti din drepturile fundamentale si interesele Poloniei in Tratatul de la Lisabona.

Am dorit si inca doresc un compromis pentru ratificarea acestuia. Dar, ca Presedinte al Republicii, aparind drepturile si suveranitatea ei, eu nu pot fi de acord cu o degradare voluntara si total nejustificata a pozitiei tarii noastre in UE.

Drept urmare voi porni o initiativa Prezidentiala pentru ratificarea unei legi care sa asigure inviolabilitatea articolelor bune pentru tara noastra din Tratatul de la Lisabona si sa ceata o aprobare nationala – prin referendum  – pentru orice schimbare in articolele sale.

In sistemul legal polonez aceast lucru este posibil doar printr-o lege speciala precizata in Constitutie.

Drag popor, sint momente in viata unei natiuni cand trebuie sa uitam directiile de partid si interesele proprii si sa ne gindim doar la un singur interes – al Poloniei!

Noapte buna!

Vezi si Dupa moartea de la 10 Aprilie 2010: Trilaterala si-a batut joc de inmormantarea lui Kaczynski. SUA, UE si Japonia nu au participat la funeraliile presedintelui national-crestin al Poloniei. Barrosso si Merkel nu au nici o scuza: puteau sa ia si taxiul pana la Cracovia. UPDATE

TARTORII NOII ORDINI MONDIALE L-AU ASASINAT PE CEAUSESCU


“În politică, nimic nu se întâmplă accidental. Dacă se întâmplă, puteţi paria ca a fost planificat sa aiba loc în acest fel.”Franklin Roosevelt. Intrebarea unui cititor: Deci, ce spui atunci când o bună parte a unui guvern european este ştearsa într-un singur accident de avion?

Eliminat de Trilaterala

Stelian Octavian Andronic, ofiterul DSS care a supravegheat activitatea societatilor secrete internationale, ne-a oferit, anul trecut, in exclusivitate, o informatie bomba: Bilderberg a incercat recrutarea lui Ceausescu inca din 1971. “In 1971, inainte de constituirea Trilateralei, in 1973, cineva care facea parte si din serviciile secrete, si membru al Grupului Bilderberg, a incercat sa-l racoleze pe Ceausescu. Nu pot sa dezvalui identitatea acestuia, dar este o persoana foarte cunoscuta pe plan mondial”, ne spune fostul spion. “Reactia lui Ceausescu a fost categoric impotriva. Daca ar fi fost de acord soarta lui si a Romaniei, poate, ar fi fost cu totul alta. El a fost lichidat, exclus de pe scena istoriei, chiar de catre Trilaterala. Informatiile noastre au fost clare: in ianuarie 1989, reprezentantii Trilateralei, America – Henry Kissinger, Europa – Valery Giscard d’Estaing, si Asia – Yasuhiro Nakasone, s-au intalnit la Moscova cu Mihail Gorbaciov. Dupa care Gorbaciov, la ultima intanire cu Ceausescu, i-a spus: ‘ne vedem in decembrie… daca ne mai vedem!’“ Informatia a fost publicata anul trecut in Ziua (care acum are Arhiva stearsa de pe net) si pe acest blog, sub titlul: CEAUSESCU a refuzat Grupul Bilderberg. Altii s-au asezat cuminti in anticamerele lui, Trilaterala, Clubul de la Roma, ARCOR, etc…

Jurnalista Miruna Munteanu a intregit aceasta informatie intr-o sinteza publicata in suplimentul Jurnalului National – 1989. Soarta lui Ceausescu, pe care acum, Gorbaciov, il plange cu lacrimi de crocodil la Bucuresti, s-a decis de catre Trilaterala, la Moscova, in ianuarie 1989 si a fost parafata de Gorgaciov si Bush tatal in decembrie 1989, la Malta. Oare opozantul “noii ordini mondiale”, Lech Kaczynski, sa fi avut aceeasi soarta?

Întâlnirea de taină între Gorbaciov şi reprezentanţii Noii Ordini Mondiale

În ziua de 17 ianuarie 1989, soseau discret la Moscova trei personaje politice de primă mărime: fostul secretar de stat american Henry Kissinger, fostul preşedinte francez Valery Giscard d’Estaing şi fostul premier nipon Yasuhiro Nakasone.

de Miruna Munteanu

Cei trei veneau să discute cu Mihail Gorbaciov în numele Comisiei Trilaterale, una dintre cele mai influente (şi controversate) organizaţii globaliste. Detaliile acestei întâlniri, multă vreme secrete, au generat nume­roase teze conspiraţioniste. Celebrul disident sovietic Vladimir Bukovski, care a avut acces la documente secrete din arhivele Kremli­nului încă din 1992, crede că a găsit aici dovada unui vast complot vizând instaurarea unei Noi Ordini Mondiale.

Nu există (cel puţin nu în spaţiul public) vreo stenogramă a discuţiilor purtate, în ianuarie 1989, între Mihail Gorbaciov şi delegaţia Trilateralei. Există însă raportul li­derului sovietic, prezentat în faţa Biroului Politic al PCUS la doar patru zile de la această întrevedere.

Înfiinţată în 1973, Comisia Trila­terală este o organizaţie nonguvernamentală care reuneşte cei mai de seamă reprezentanţi ai elitelor politice şi economice din America de Nord, Europa şi Japonia.

Potrivit lui Gorbaciov, oaspeţii săi “voiau să ştie, în primul rând, cum se va integra Uniunea Sovietică în economia mondială”. Această integrare avea să fie “extrem de dificilă” atât pentru URSS, cât şi pentru
Occident şi trebuia pregătită din vreme, a avertizat Valery Giscard d’Estaing.

O altă remarcă a fostului preşe­dinte francez a inflamat, mai târziu, imaginaţia conspiraţio­niştilor: “În 10-20 de ani, va exista o federaţie de state numită Europa”. Această premoniţie i s-a părut foarte suspectă lui Vladimir Bukovski. Fostul disi­dent a avut probabil acces şi la alte do­cumente, pentru că el oferă o re­la­tare mai amplă cu privire la intervenţia lui Giscard d’Estaing decât cea furnizată de stenograma şedin­ţei Biroului Politic de la 21 ianuarie 1989. Potrivit lui Bukovski, cuvintele lui d’Estaing ar fi fost: “Domnule preşedinte, nu vă pot spune exact când se va întâmpla, probabil în 15 ani, dar Europa va fi un stat federal şi trebuie să vă pregătiţi pentru asta. Trebuie să lucraţi cu noi şi cu liderii europeni (să stabiliţi) cum veţi reacţiona, cum le veţi permite celorlalte state est-europene să interac­ţio­neze cu ea (cu Europa unită – n.r.) sau cum să deveniţi o parte a ei; trebuie să fiţi pregătiţi”.

Vladimir Bukosvki subliniază: “Asta se întâmpla în ianuarie 1989, într-o vreme în care Tratatul de la Maastricht nu exista nici măcar în proiect. Cum naiba ştia Giscard d’Estaing ce se va întâmpla peste 15 ani? Şi, surpriză, surpriză, cum de a devenit tocmai el autorul Constitu­ţiei Europene, în 2002?” (“The Brussels Journal”, 27.02.2006).

Evident, ceea ce unii privesc drept dovada unei conspiraţii globaliste, alţii consideră doar proba unui spi­rit vizionar. Dar, chiar citită într-o cheie mult mai puţin senzaţiona­listă, întrevederea dintre Mihail Gorbaciov şi delegaţia Trilateralei rămâne extrem de interesantă.

Unitate socialistă în diversitate europeană
“Cum veţi reacţiona dacă Europa de Est doreşte să se alăture Comunităţii Europene?”, l-a întrebat Henry Kissinger pe Gorbaciov. Relatând episodul în faţa Biroului Politic, liderul sovietic comenta patru zile mai târziu: “Întrebarea nu a fost întâmplătoare. Ei ştiu că prietenii noştri le bat deja la uşă. Şi noi ar trebui să fim, la rândul nostru, atenţi la ce procese – economice şi politice – se petrec acum acolo şi spre ce alunecă”.

Explicaţiile oferite de Gorbaciov sunt extrem de grăitoare pentru vi­ziunea liderului de la Kremlin cu privire la transformările din blocul sovietic:
“Ce se întâmplă, de exemplu, în Ungaria? Acolo a apărut un partid de opoziţie, condus de (Miklos) Nemeth. Ungaria se află în pragul unei alegeri importante. Desigur, va fi diferită. Şi cred că fiecare ţară trebuie să aibă, şi are, propriul ei chip. Vom continua să fim prieteni, fiindcă baza socialistă va fi păstrată în toate (aceste ţări). Căile dez­voltării noastre vor fi foarte diferite, dar ne vom păstra numitorul comun. Avem nevoie de un meca­nism care să asigure înţelegerea mutuală şi interacţiu­nile reciproce. Se vor ridica multe întrebări de natură politică, economică şi militară.”

Paradoxal, Gorbaciov credea că, oferind o libertate fără precedent sateliţilor sovietici din Europa de Est, va reuşi să păstreze aceste ţări în sfera de influenţă a Moscovei: “Fiindcă noi nu le putem oferi mai mult decât le dăm deja. Şi ele au nevoie de tehnologii noi. Dacă nu vor rezolva această problemă, se va produce o ruptură şi vor fugi de noi”.

Mihail Gorbaciov era ferm convins că raporturile dintre URSS şi celelalte state ale Pactului de la Varşovia nu mai puteau funcţiona la fel ca în trecut. Schimbarea era inevitabilă, chiar dacă semnalele lansate de Kremlin erau încă privite cu neîncredere. Neîncredere de care Gorbaciov era perfect conştient: “Popoarele acestor ţări se vor întreba: ce va face PCUS? Ce fel de lesă va folosi pentru a ne ţine înăuntru? Ele pur şi simplu nu ştiu că, dacă s-ar opinti mai tare, această lesă s-ar rupe”.

Mesajul lui Kissinger şi scrisoarea lui Bush
Mihail Gorbaciov le-a mai spus membrilor Biroului Politic că a avut impresia că Henry Kissinger i-a bătut apropouri cu privire la posibi­litatea unui nou pact SUA-URSS în Europa: “A sugerat că Japonia, Germania, Spania şi Coreea de Sud sunt în ascensiune, aşa că să facem noi o înţelegere ca «europenii să nu-şi ia nasul la purtare»”.

Liderul sovietic s-a arătat prudent faţă de propunerea fostului secretar de stat american: “Ar trebui să ne ocupăm şi de aceste chestiuni, dar astfel încât să nu se afle, fiindcă în Europa se tem cel mai tare de ceea ce cred ei că înseamnă summit-ul de la Reykjavik. Aşa cum vă amintiţi, în Reykjavik ei au văzut semnele unei conspiraţii între URSS şi SUA îndreptată asupra Europei”.

Înţelesese, oare, corect Gorbaciov mesajul lui Kissinger? Sau “citise printre rânduri” mai mult decât intenţionase să spună interlocutorul său american? În numele cui vorbea fostul secretar de stat
atunci când lansa propuneri atât de îndrăzneţe? În SUA, Administraţia Reagan îşi trăia ultimele ore. Preşedintele ales George H.W. Bush se pregătea să-şi preia, oficial, mandatul. Ceremonia de depunere a jurământului era programată pentru 20 ianuarie.

Henry Kissinger îi adusese lui Gorbaciov o scrisoare personală din partea lui Bush. Aceasta nu conţinea însă decât un apel la răbdare. Noul preşedinte american explica, la 17 ianuarie 1989, că are nevoie de timp “pentru a analiza întreaga problematică a relaţiilor bilaterale” şi pentru a formula o poziţie proprie.

“Nu este vorba să încetinim sau să inversăm procesul pozitiv care a marcat ultimii doi ani”, îl asigura George H.W. Bush pe Mihail Gorbaciov. Totuşi, noul locatar de la Casa Albă nu era dispus să se lase zorit de iniţiativele Moscovei. Imediat după instalare, preşedintele Bush avea să ceară CIA o evaluare detaliată a situaţiei din URSS. Avea, de asemenea, să renunţe la serviciile lui Kissinger ca emisar secret pe lângă Kremlin.


Vezi si New York Times din 24 decembrie 1989: “Cînd echipa televiziunii sovietice a anunţat o mulţime numeroasă din Bucureşti că va apărea la televiziunea sovietică, mulţimea a urlat bucuroasă: Perestroica!”