Mircea Chelaru: Trebuie nimicita 90% din populatia lumii


Gripa porcină este un produs de laborator care va crea deliberat o pandemie severă la nivel global. Se preconizează că va dispărea 90% din populaţia lumii. Motivul: se apropie momentul epuizării rezervelor de petrol, implicit a îngrăşămintelor chimice – lucru care va reduce la jumătate producţia agricolă. Adică, decât să murim de foame, mai bine de gripă porcină. Acesta este scenariul posibilei pandemii din punctul de vedere al generalului Mircea Chelaru, fostul şef al Marelui Stat Major al Armatei Române.Generalul Mircea Chelaru

În cursul acestui an, un virus mutant A(H1N1) – combinaţie mortală între gripa porcină şi cea umană – a apărut brusc în Mexic şi s-a extins pe mai multe continente. Previziunile pentru România, de exemplu, sunt de 20.000 de decese, în prima declaraţie pe această temă a fostului secretar de stat Cercel sau de 6.000 până la 8.000 de morţi, în a doua declaraţie a aceluiaşi specialist.

chelaru

«Într-un fel sau altul, va izbucni o pandemie»

Fiind deja o problemă de securitate naţională, vă prezentăm un scenariu al pandemiei din perspectiva unui militar. “Virusul A(H1N1), ca orice tulpină mutantă, se poate produce în orice laborator cu dotări de nivel mediu. Sunt convins că gripa porcină este exclusiv un produs de laborator, ca şi Ebola sau ca SIDA, şi nu poate scăpa de sub control decât dacă i se dă drumul. Scopul: într-un fel sau altul, trebuie să izbucnească o pandemie prin care să fie nimicită 90% din populaţia lumii. Există declaraţii şi studii pe această temă, adică cei implicaţi s-au demascat deja”, ne-a declarat generalul Mircea Chelaru.

Care e logica acestui genocid? Generalul Chelaru spune că, în conformitate cu studiile OPEC, resursele cunoscute de petrol însumează 1.600 de miliarde de barili. În anul 2.000, se ajunsese la un consum de 30 de miliarde de barili pe an. În anul 2010, se preconizează un consum de 100 de miliarde de barili pe an. În acest ritm, peste 15 – 20 de ani, omenirea nu va mai avea petrol. Adică dispare civilizaţia hidrocarburilor. Asta nu înseamnă însă doar colapsul producţiei de energie termică şi al motoarelor cu ardere internă, pentru care există deja alternative.

Din păcate, o să dispară şi îngrăşămintele chimice, care se obţin din petrol, şi, din această cauză, va scădea cu 50% producţia agricolă a omenirii. “Pentru a preveni foametea, va fi sacrificată o parte a populaţiei. Sună cinic, dar acestea sunt datele problemei”, a adăugat Mircea Chelaru.

Cine e generalul Mircea Chelaru

Generalul Mircea Chelaru, născut în 1949, este doctor în ştiinţe militare şi a absolvit, pe lângă Şcoala Superioară de Ofiţeri şi Academia Militară din România, Colegiul de Studii Strategice şi Economice de Apărare din cadrul Centrului European pentru Studii de Securitate “George C. Marshall” din Germania şi cursuri internaţionale de drept militar. În anul 1990, a fost director al Diviziunii III de contraspionaj la Serviciul Român de Informaţii. A fost şeful Marelui Stat Major al Armatei în anul 2000. Din anul 2008, este general cu patru stele, în rezervă.

2 comentarii

  1. Chelaru? …un ….refulat

  2. Awsome info and straight to the point. I am not sure if this is truly the best place to ask but do you guys have any thoughts on where to employ some professional writers? Thx 🙂


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s