În Germania populaţia primeşte un alt vaccin decât politicienii şi militarii


Gripa nouă se extinde rapid şi în Germania, odată cu apariţia noului val de îmbolnăviri. Numai în ultima săptămână au fost înregistrate peste 3.000 de noi cazuri, de două ori mai multe decât săptămâna precedentă. Autorităţile au început campania de vaccinare a populaţiei împotriva gripei porcine. Însă, germanii nu se grăbesc să se vaccineze, mai ales după ce au aflat că statul german a comandat două tipuri diferite de vaccin: unul pentru populaţie şi altul pentru cadrele medicale ,şi militari.

Vaccinul Celvapan, cel destinat politicienilor, funcţionarilor şi soldaţilor, este considerat a fi mai uşor de suportat de sistemul imunitar, informează Deutsche Welle. Purtătorul de cuvânt al Ministerului german de interne, Christopher Hübner, a declarat că statul german a achiziţionat 200.000 de astfel de vaccinuri.

Vaccinul destinat populaţiei se numeşte Pandemrix. El conţine elemente care amplifică efectele vaccinului, dar care pot genera şi reacţii adverse ale sistemului imunitar.

Autorităţile germane resping acuzaţiile aduse de presă potrivit cărora vaccinul destinat populaţiei nu ar fi sigur. Potrivit acestora, UE a aprobat trei feluri de vaccinuri 100% sigure. Oficialii susţin că la semnarea contractului cu firmele producătoare, nimeni nu a ştiut că există deosebiri între cele două vaccinuri.

Pentru a câştiga încrederea oamenilor în vaccinul destinat popolaţiei, cancelarul german Angela Merkel a declarat că se va lăsa vaccinată cu Pandemrix. Rămâne de văzut, însă, dacă germanii vor fi sau nu impresionaţi de gestul ei.

3 comentarii

  1. Wow! Thank you! I permanently wanted to write on my website something like that. Can I include a part of your post to my site?

  2. Hm, I’m just happy with this however not wholly convinced, hence i’m about to research a little bit more.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s