China desfăşoară exerciţii militare fără precedent


China a lansat astăzi manevre militare de o amploare fără precedent, implicând 50.000 de soldaţi desfăşuraţi pe mii de kilometri, relatează agenţia China Nouă, citată de AFP.
chinaKJFRE

Manevrele, numite „Demers – 2009”, care au loc cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la formarea Republicii Populare Chineze, în 1 octombrie, implică divizii provenite din comandamentele regionale militare din Shenyang (nord-est), Lanzhou (nord-vest), Jinan (est) şi Canton (sud) şi vor dura două luni.

„În cursul acestor manevre fără precedent, unul dintre principalele obiective ale Armatei Populare pentru Eliberare (APL) va fi să îşi îmbunătăţească proiectarea pe termen lung”, a anunţat Statul Major al APL.

„Spre deosebire de manevrele tactice anuale precedente, diviziile militare şi unităţile lor aeriene vor fi desfăşurate în zone neobişnuite, departe de garnizoanele lor şi de taberele de antrenament”, a adăugat APL.

Potrivit Cotidianului Armatei Populare pentru Eliberare, aceste manevre vor simula victoriile chineze asupra Japoniei (1937-1945) şi asupra trupelor americane din timpul războiului din Coreea (1950-1953).

Potrivit raportului anual al Institutului Internaţional de Studii ale Păcii (SIPRI) de la Stockholm, publicat în iunie, China aproape că şi-a triplat bugetul militar în ultimii 10 ani şi ocupă a două poziţie în materie de cheltuieli militare, cu 6% din totalul mondial.

Beijingul, care dispune de cea mai mare armată din lume (peste două milioane de soldaţi), intenţionează să îşi crească bugetul militar cu 14,9% anul acesta, după o creştere cu 17,6% în 2008, dar dă asigurări că intenţiile sale sunt pur defensive şi vizează să modernizeze o forţă neadecvată provocărilor unui război modern. Cheltuielile sale militare se vor ridica la 460,68 miliarde de yuani (aproape 56 miliarde de euro), adică 6,3% din PIB.

Ambiţiile sale militare generează îngrijorări în străinătate, în special în Statele Unite, care au acuzat în repetate rânduri China că nu dă dovadă de transparenţă în acest domeniu.

2 comentarii

  1. You made some good points there. I looked on the internet for the topic and found most people will go along with with your site.

  2. My partner and i clearly have to think far more in that area to see what i can do about this.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s