In cazul unui razboi dintre Rusia si Ucraina, Romania se poate trezi singura in mijlocul focului


rusia


Iurii Serbak, ex-ambasador al Ucrainei in Statele Unite ale Americii, anunta ca este posibil un razboi intre Rusia si Ucraina, arata agentia RIA Novosti.

“Rusia ar fi in stare sa actioneze asa pentru a-si rezolva problemele economice generate de criza mondiala”, a declarat Serbak.

In cautarea „dusmanului imaginar“

“Prima varianta ar fi ca, avand in vedere ca economiile noastre sunt strans legate, noi am putea castiga din cooperare, insa nu pe calea supunerii si a transformarii Ucrainei in vasal. Iar a doua varianta care, din nefericire, nu poate fi exclusa, este ca autoritatile ruse ar putea ajunge la concluzia ca ar trebui inventate noi metode pentru unificarea comunitatii rusesti, care sufera puternic din cauza crizei. Probabil, conducerea Rusiei va ajunge la o astfel de concluzie gresita pentru a desfasura o campanie de invingere a dusmanului imaginar. Ucraina este un dusman inventat, imaginar pentru Rusia”, a avertizat Serbak. El este convins ca la Kremlin se examineaza atent varianta razboiului, iar ziaristii si politicienii participa la aceeasi propaganda de pregatire a conflictului. “Nu pot sa afirm ca aceasta varianta va fi castigatoare. Mi-as dori sa nu se intample asa ceva. Este o pregatire ideologica pentru a justifica mai tarziu posibile actiuni, inclusiv militare, impotriva Ucrainei”, a adaugat ambasadorul. Am observat ca, din cauza educatiei bolsevice, cautarea “dusmanului virtual” a devenit un sport national, atat in Ucraina, dar si in Rusia. Rusii sufera de un complex de superioritate imperiala, dar si de frustrarea ca au pierdut “o tara asa de mare”. Ucrainenii au complexul mostenitorului ilegitim pentru teritorii care nu le-au apartinut niciodata. De aceea, la Kiev se dezvolta o manie neputincioasa contra Moscovei, dar si contra Bucurestiului. Iuri Ehanurov, ministrul ucrainean al apararii, a spus-o deschis ca Romania si Rusia sunt posibili inamici ai armatei tarii sale fiindca au revendicari teritoriale. Daca in Romania riposta la adresa Kievului sau a Chisinaului este mai domoala, rusii nu vor uita niciodata pierderea stupida a Crimeii sau a teritoriilor de pe Donul linistit. Premierul rus Vladimir Putin le-a adus aminte celor din Occident vorbele lui Anton Denikin: prin urmare, sa nu-si bage nasul in Malorossia (Rusia Mica), asta fiind treaba Moscovei. “Principalul obiectiv al politicii externe a Occidentului este de a crea un centru de putere in jurul Rusiei. Orice actiune a Occidentului in privinta fostelor republici sovietice este privita ca daunand intereselor Rusiei. Europa incheie cu Ucraina acorduri bilaterale, care submineaza interesele Rusiei”, este de parere Dmitri Trenin, directorul Centrului Carnegie de la Moscova. De altfel, SUA si UE s-au comportat cu asemenea manusi, incat au convins Rusia ca tarile din Comunitatea Statelor Independente ar trebui sa ramana pe veci in ograda ei. Kremlinul si-a atacat vecinii si cu alte prilejuri pentru a iesi dintr-o situatie dramatica. Multi istorici considera acum ca Stalin ar fi atacat oricum Occidentul, iar graba lui Hitler a fost o salvare pentru imperiul rosu, amenintat de implozie, ca in 1991.

„Ne cunoastem prea putin“

Complexul Marelui Urs face ca Moscova sa nu accepte dialogul cu nimeni, in afara puternicilor clipei. Prezent la Forumul Economic UE-Rusia, Serghei Marchedonov, seful Departamentului pentru relatii internationale din cadrul Institutului de analiza politica si militara de la Moscova, a avertizat ca Rusia nu va accepta prea curand ca Romania are o sfera de “interese privilegiate” in Basarabia.
El a pledat pentru recunoasterea sferelor de influenta si a zonelor de interes privilegiat intre marii actori internationali. “Ne cunoastem prea putin. Moscova si Bucurestiul s-au ignorat o lunga durata si acum trebuie sa recupereze timpul pierdut. Ne aflam intr-o atmosfera de suspiciune, pe fondul competitiei marilor puteri in regiunea Marii Negre.Totul este posibil, dar inainte de toate si moldovenii vor trebui intrebati ce vor sa faca in continuare. Doar n-o sa-i impuscam!”, s-a manifestat Markedonov. Evident ca noi nu vrem sa-i impuscam, asa cum au facut-o rusii, atunci cand nu i-au deportat prin Siberia. Cu acelasi prilej, Iurie Rosca a mers in tandem cu Vladimir Socor si ne-a sfatuit s-o lasam mai moale cu ismul (unyonismul, sic) fiindca “R. Moldova este o tara de succes”. Altfel, Markedonov a venit cu acelasi scenariu fluturat la Bucuresti si de Stanislav Belkovski: Rusia va recunoaste reunificarea Basarabiei cu Romania daca va putea pastra Transnistria.

Pe linia frontului de rasarit

Ministrul Cristian Diaconescu facea o nota distincta in fata unor creatori de opinie, care intrasera in panica fiindca se supara pe noi Voronin sau Medvedev: “Romania si Polonia se afla pe linia frontului de rasarit pentru Uniunea Europeana si pentru NATO, venind in contact cu anumite interese…” Rusia se erijeaza in caraus mondial unic pentru gaz metan pe toate meridianele. De aici trebuie pornit pentru a percepe corecte propensiunile ei din domeniul geopoliticii, inclusiv iluzia ca va controla Ucraina si R. Moldova. Gazprom a anuntat ca vrea sa participe la realizarea conductei Iran-Pakistan pentru a bloca astfel accesul Uniunii Europene la metanul iranian. South Stream a fost conceput pentru anularea gazoductului Nabucco. La fel a procedat Rusia cu Nord Stream, unde a atras Germania ca partener. In acest sens, la Teheran presedintii pakistanez si iranian au semnat un acord, iar Gazprom a sarit ca din vis. Rusia exporta in Statele Unite uraniu in valoare de un miliard de dolari pentru a scapa de criza. Expertii rusi sustin ca au uraniu pentru 60 de ani.

Limbaj european: Romania este „o hiena a Europei de Est“

Winston Churchill a gresit profund cand a numit Polonia “o hiena a Europei de Est”. Portalul ucrainean de la Odesa “timer.od.ua” porneste de la aceasta stupizenie si o lipeste de tara noastra intr-un articol intitulat insalubru “Romania Mare sau Hiena, subspecia est-europeana”. Pot sa spun ca numai la iredentistii unguri am intalnit un limbaj atat de primitiv la adresa romanilor. Teritoriul nostru ar fi fost folosit de Roma ca loc de surghiun, ca Insula Sahalin. Romania s-ar fi format pe seama Bulgariei, a Imperiului Otoman, a Ungariei, a Austriei si a Imperiului Rus. “Sub lozinca “unirii tuturor romanilor” si folosind slabiciunea vecinilor, Romania a rupt bucati din teritoriu, iar legalitatea acestor anexari este contestabila. Nu asa se comporta o hiena?”, scriu ucrainenii. Eu stiam ca hiena este un animal de prada, care prefera lesurile. Ucraina a profitat de cadavrul Uniunii Sovietice pentru a-si extinde suveranitatea peste teritorii straine. Guvernatorul de la Odesa a anuntat ca s-a finalizat Canalul Bistroe-Chilia si ca este functional, chiar daca Romania s-a opus.

5 comentarii

  1. […] treptele agoniei catre fundul negru si rece al gropii care ne-a fost pregatita de UE si FMI > In cazul unui razboi dintre Rusia si Ucraina, Romania se poate trezi singura in mijlocul focului > Harta LIVE a evolutiei pandemiei de GRIPA PORCINA (AH1N1) > SUCCESUL CAMPANIEI […]

  2. Ucraina,dusmanul romanilor!In fiecare zi politica de ucrainizare e mai acerba!Telul lor e asimilarea completa,cu forta daca e nevoie,a romanilor bastinasi!

  3. I carry on listening to the reports lecture about receiving free online grant applications so I have been looking around for the top site to get one. Could you tell me please, where could i acquire some?

  4. There are some interesting points in time on this article but I don’t know if I see all of them heart to heart. There may be some validity but I’ll take maintain opinion till I look into it further. Good article , thanks and we wish extra! Added to FeedBurner as properly

  5. Now, it really is a nice beginning but i’ll have to check into that a great deal more. Will let you know just what more there really is.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s