NOUA ORDINE MONDIALA ''LANSATA ''LA SUMMITUL G20


image-summit1

„Nouă ordine mondială” sau „compromis istoric”, aşa au caracterizat şefii celor mai importante state participante la summit, ciataţi de cotidianul francez Le figaro, reforma sistemului financiar.

Premierul britanic Gordon Brown a salutat crearea unei noi ordini mondiale, ca rezultat al summitului pe care l-a prezidat la Londra. „Ia naştere o nouă ordine mondială şi cu această ocazie intrăm într-o nouă eră de cooperare internaţională”, a declarat Brown.

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, a considerat că rezultatul summitului este „un pas în direcţia corectă” şi a estimat că discuţiile lui cu preşedintele Obama au fost „bune”, dar nu au presupus un „progres sustanţial”.

Cancelarul german Angela Merkel, a estimat că acordul de la G20 reprezintă „un compromis istoric pentru o criză excepţională”. Negocierile între conducători au fost „dure”, a spus Merkel, mai ales din cauza divergenţelor între Statetele Unite, Marea Britanie şi Japonia pe de o parte si Franţa şi Germania pe de altă parte, în ceea ce priveşte o relansare bugetară susţinută de primii şi respinsă de ultimii. Discuţiile au fost însă marcate de „dorinţa de compromis” şi un a”devărat spirit de camaraderie”.

Pentru Nicolas Sarkozy „S-a întors o pagină, cea a unui model pur financiar”. Preşedintele francez a salutat regularizarea paradisurilor fiscale, apreciind îndeosebi succesul în ceea ce priveşte China, care nu vroia să supună analizei OCDE regiunile administrative Macao şi Hong Kong. Acordul lui Hu Jintao a fost obţinut abia în ultima jumătatea de oră.

În opinia lui José Luis Zapatero, şeful guvernului spaniol „acest summit va contribui la redarea încrederii şi va facilita redresarea. Am pus la punct cel mai mare plan din istorie. Este fără precedent”.

Preşedintele Comisiei europene, José Manuel Barroso, a salutat un rezultat mai ambiţios decât s-ar fi aşteptat. Concluziile summitului sunt rezultatul unei munci susţinute şi al unei acţiuni colective care vor prmite repunerea „pe picioare” a economiei mondiale în următoarele luni. „Am spus ce vom face, iar acum vom face ce am spus”, a promis Barroso.

Primul ministru australian, Kevin Rudd, a felicitat G20 pentru „vânătoarea de cow-boys ai finaţelor”.

Kgalema Motlanthe, preşedintele Africii de Sud a fost pesimist: „Suntem toţi preocupaţi de faptul că nu am atins maximul crizei. Suntem deci conştineţi că e posibil ca paşii curajoşi şi decisivi făcuţi pentru a minimaliza căderea să nu fie suficienţi pentru a răspunde impactului său global”.

2 comentarii

  1. I keep listening to the newscast lecture about getting free online grant applications so I have been looking around for the best site to get one. Could you advise me please, where could i acquire some?

  2. We definitely must think much more in that way and see things i can do about that.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s